15 poze cu animale incredibile – nici nu am banuit ca asa ceva poate sa existe pe Terra!

Uneori viaţa capătă cele mai ciudate forme şi de multe ori noi nici nu aflăm asta. De cele mai multe ori nu reuşim să observăm, să ne informăm sau să fim atenţi la ea şi trecem cu vedea vietăţile uimitoare alături de care trăim pe Terra. De fapt, nici dacă am avea timpul şi resursele necesare, tot nu am avea posibilitatea să ne întâlnim cu toate speciile de animale cunoscute. Tocmai de aceea am creat această listă a unor animale pe care nu toată lumea le ştie şi pe care nu prea avem şanse să la întâlnim. Fie că sunt bizare şi au comportamente ce nu ne permit să le observăm în libertate, fie că sunt pe cale de dispariţie, fiecare dintre animalele amintite mai jos au ceva unic şi cu adevărat fascinant.

Babirusa – Babirusa este un porc sălbatic ce are colții încovoiați ce se găsește doar pe insulele Sulawesi, Toga și Molucca din arhipelagul indonezian. Habitatul acestora este în pădurile tropicale din zona râurilor și lacurilor, acolo unde se găsesc destule plante acvatice.

Babirusa este un membru cu aspect ciudat al familiei porcilor. Acesta este înrudit doar pe departe cu familia porcilor, astfel încât aceștia au fost categorisiți în propria lor subfamilie, Babirousinae. Există trei subspecii de Babirusa, care corespund zonelor în care se găsesc aceștia: Sulawesi, Togian și Moluccan. Aceaste trei subspecii diferă între ele prin blană, culoare și mărimea colților și a corpului. Studiul fosilelor arată că Babirusa poate fie înrudit mai mult cu hipopotamii decât cu porcii.

Numele Babirusa în limba malaieziană înseamnă “porcul cerb”. Acest nume l-a primit din cauza colților bizari. Caninii superiori cresc în sus, prin piele din interior. Acești colți de până la 30 de centimetri cresc curbat spre fruntea animalului, câteodată atingând-o. Caninii inferiori sunt de asemenea foarte lungi și ies din gură prin părțile laterale. Împreună cele două seturi de canini dau impresia de coarne de cerb. Doar colții de jos sunt folosiți în scopuri ofensive. Colții de sus nu pot fi folosiți pentru căutarea hranei sau ca arme deoarece aceștia sunt foarte fragili și nu sunt bine fixați. Se crede totuși că au rol în protejarea ochilor pe timpul luptelor. Colții femelelor sunt cu mult mai scurți sau lipsesc. Colții cresc continuu pe durata vieții, iar dacă nu sunt fracturați sau uzați pot perfora craniul

Gazela-girafă – Gerenuk (Litocranius walleri) este o antilopa cunoscuta sub denumirea de ,,gazela girafa” care traieste in regiunile din estul si sudul Africii, in Kenya, Somalia, Etiopia, Tanzania.

Femela si masculul au aceleasi dimensiuni, ajung la lungimea de 1,4-1,6 m, inaltimea la greaban de 1 m si greutatea de 28-52 kg. Au coada lunga de 25-35 cm si subtire, terminata cu un smoc de par negru la varf. Masculii se diferentiaza de femele prin faptul ca au doua coarne lungi de 25-35 cm, destul de groase si putin curbate. Corpul are un colorit predominant roscat-cafeniu, de-a lungul spinarii cu o zona mai inchisa limitata de o dunga deschisa pe partile laterale.

Partea inferioara, zona din jurul ochilor, gatul si barbia sunt albe-galbui. Gatul este lung si subtire, capul este mic, cu botul ingust si alungit, perfect adaptate ca sa se poata strecura cu usurinta printre arbustii spinosi si tufisurile dese, pentru a smulge frunzele mici cu limba lunga si incisivii ascutiti. Are capacitatea de a se ridica pe membrele din spate in pozitie verticala si de a sta asa perioade lungi de timp, avand sira spinarii curbata in forma literei S, astfel incat sa ajunga la ramurile si frunzele aflate la inaltimi mai mari.

Cangurul de copac din Australia si Papua Noua Guinee – Cangurul de copac este un macropod adaptat cu adevarat pentru viata in copaci. Aceasta specie poate fi intalnita in multe zone din Australia si a insulelor dimprejur. Un lucru interesant despre aceasta specie este ca desi acesta a evoluat dintr-o specie asemanatoare cangurului, de-a lungul timpului s-a adaptat vietii de copac. Picioarele din spate sunt lungi, iar suprafata de sprijin este ingusta, lucru care le permite a se deplasa cu viteza mare la nivelul solului, dar au si cozi lungi care ii ajuta la mentinerea echilibrului si membre anterioare puternice care ii ajuta la catarat.

Pestele patrat

Pescarusul rosu

Narvalul – Jumătate balenă, jumătate unicorn, în întregime o bestie.

Echidna cu cioc lung – Să fie arici, să fie furnicar…?

Maimuţele din genul Rhinopithecus

Puma yaguarundi, care in trecut era considerata un animal domestic

Pestele transparent

Paun-fazan