19 adevăruri legate de sănătatea ta pe care corpul ți le spune

Corpul uman este cea mai performantă mașinărie din lume! Nu doar că lucrează 24/24 ca să ne mențină vii, dar ne și transmite lucruri legate de eventualele ”defecțiuni”.

Iată ce ne transmite și nu trebuie să ignorăm:

Ochi umflați – Fie ai rămas în urmă cu somnul, fie poate fi un semn care indică eventuale alergii.

Pete pe piele – Dacă îți apar pete închise la culoare, dar fine, poate fi semnul unei rezistențe la insulină, ceea ce poate conduce la diabet, mentioneaza Doctorul Zilei.

Diaree – Diareea este neplăcută, dar, de cele mai multe ori, un semnal al intoleranței la lactoză. Dacă observi că după ce consumi lactate, ai diaree, ar fi mult mai bine să nu mai mănânci astfel de produse.

Pilozitate anormală  – Dacă sunteți femeie și vă crește păr pe față, pe spate sau în urechi, e un semn de dezechilibru hormonal, cauzat de sindromul ovarelor polichistice.

Paloare – O culoare prea pală indică anemia, o carență de fier în corp.

Piele uscată – Ori trăiești într-o zonă aridă, ori poate fi asociată cu apariția diabetului.

Buze crăpate – Dacă balsamul de buze nu are efect, corpul poate că îți transmite că suferi de o anumită alergie.

Căderea părului – Dacă îți cade părul într-un ritm alarmant sau vezi că încep să-ți dispară sprâncenele, află că aceste simptome ar putea fi semnul unei afecțiuni tiroidiene.

Îți cresc sânii – Dacă ai trecut de perioada de creștere, oricât de flatantă este o mărire naturală a bustului, află că-ți crește și riscul de a face cancer de sân. Nu lipsi de la controalele anuale!

Picioare umflate – Dacă nu stai mult în picioare și nu te pregătești să naști, picioarele umflate sunt un simptom anormal, care poate ascunde o insuficiență cardiacă.

Dacă îți miros urât picioarele – Mirosul poate fi normal în anumite circumstanțe, dar poate fi și semnul unei infecții bacteriene, cunoscută drept ciuperca piciorului.

Unghii ciudate – Unghiile spun multe despre starea cuiva de sănătate. Dacă au linii longitudinale, poate fi un semn al artritei reumatoide. Iar liniile orizontale pot fi semnul insuficienței cardiace.

Lungimea degetului inelar – Dacă este mai lung decât arătătorul, poate fi un semn al osteoartitei, afecțiunea care îți deteriorează articulațiile.

Gambe foarte înguste

Studiile arată că circumferința gambei este invers proporțională cu pulsul arterial. Asta înseamnă că dacă ai o circumferință mică a gambei, ai un risc mai mare de hipertensiune sau AVC.