MAMA Cristinei Țopescu a făcut primele declarații!

Mama Cristinei Țopescu astat mai bine de o oră în capelă, lângă sicriul fiicei sale, apoi a plecat acasă.

Mama Cristinei Țopescu aajuns puțin înaintea orei 13.00 la capela Cimitirului Bellu, acolo unde estedespus sicriul cu trupul fiicei sale.

A aprins olumânare, s-a rugat, a stat de vorbă cu persoanele aflate în capelă, șidupă circa o oră a plecat. A ieșit din capelă ținând în mână o jucărie, un cățel mic, pe care a spus că l-a primit lângă sicriu.

Mama Cristinei Țopescu aajuns la capela cimitirului Bellu, acolo unde miercuri dimineață afost despus sicriul cu trupul fiicei sale.

Înainte de apleca din cimitir, mama Cristinei Țopescu a precizat căfiica sa va fi incinerate joi, iar cenușa va fi depusă apoi într-un loc special din cimitirul Bellu.

MAMA Cristinei Topescu, primele cuvinte dupa ce a ajuns langa sicriul fiicei sale

Mama Cristinei Topescu a stat mai bine de o ora in capela, langa sicriul fiicei sale, apoi a plecat acasa.

Mama Cristinei Topescu a ajuns putin inaintea orei 13.00 la capela Cimitirului Bellu, acolo unde este despus sicriul cu trupul fiicei sale. A aprins o lumanare, s-a rugat, a stat de vorba cu persoanele aflate in capela, si dupa circa o ora a plecat. A iesit din capela tinand in mana o jucarie, un catel mic, pe care a spus ca l-a primit langa sicriu.

catelul cristinei

Mama Cristinei Topescu a ajuns la capela cimitirului Bellu, acolo unde miercuri dimineata a fost despus sicriul cu trupul fiicei sale.

Inainte de a pleca din cimitir, mama Cristinei Topescu a precizat ca fiica sa va fi incinerata joi, iar cenusa va fi depusa apoi intr-un loc special din cimitirul Bellu.

Ce se va intanpla cu cenusa Cristinei Topescu dupa incinerare! Mama ei s-a razgandit

Mama Cristinei Topescu a facut aceste dezvaluiri, dupa ce au aparut informatii ca intre batrana si fratii vitregi ai fostei jurnaliste a izbucnit un scandal in momentul in care s-a aflat ca se doreste incinerarea. Mama Cristinei Topescu sustine ca fiica ei trebuie inmormantata crestineste langa tatal ei, Cristian Topescu, in timp ce fratii acesteia spun ca fosta jurnalista si-a exprimat inca din timpul vietii dorinta de a fi incinerata dupa stingere.

Conform unui comunicat al familiei, Cristina Topescu ar urma sa fie incinerata joi, la Crematoriul Vitan Barzesti.

Cristina Topescu a fost fiica lui Cristian Topescu din prima casatorie a acestuia, cu Rodica Topescu. Dupa divortul de mama Cristinei Topescu, marele cronicar sportiv a mai fost casatorit de doua ori, din ambele mariaje avand cate un baiat. Cristi Topescu, baiatul cel mare al lui Cristian Topescu a fost cel care s-a ocupat de ridicarea de la morga a trupului surorii lui, dar si de organizarea funerariilor. Asta desi se stie ca intre cele doua rude, relatiile nu erau prea apropiate in ultima perioada. Despre mezinul lui Cristian Topescu, Sebastian, fiul fostului comentator sportiv cu Christel Ungar, se stie ca este plecat in strainatate la studii. Cat despre mama Cristinei Topescu, aceasta locuieste in Germania, tara unde a fugit in perioada comunismului.

Un preot nu a respectat canoanele bisericeşti şi a ţinut o slujbă pentru Cristina Ţopescu

Un preot nu a respectat canoanele bisericeşti şi a ţinut o slujbă pentru Cristina Ţopescu

În ciuda faptului că reprezentanții Patriahiei Române declarau marți, în exclusivitate pentru FANATIK că la priveghi nu va fi slujbă pentru că prezența acestuia ar contraveni canoanelor ortodoxiei, în jurul prânzului un preot a ajuns la capelă și a făcut slujba pe care jurnalista o merita din plin.

„Este adevărat. Mai devreme a fost un preot, între două vârste, care a venit și a ținut o slujbă, aici, pentru Cristina. Așa era și de bun simț. Toată lumea o iubea și o respecta, chiar dacă ea a ales să fie incinerată, nu contează. S-a petrecut un lucru de bun simț”, a declarat mama Mădălinei, ce mai bună prietenă a Cristinei Ţopescu din copilărie.

Soția lui Gheorghe Dinică, prezentă la priveghi

Prezentă și ea la priveghi, Gabriela, soția regretatului Gheorghe Dinică, cu ochii în lacrimi, nu a găsit cuvintele să își exprime sentimentele.

„Am fost prieteni de familie apropiați multă vreme. Nu pot să vă spun foarte mult, pur și simplu nu pot. Ultima oară am vorbit cu ea în vară, era un om bun care avea planuri mari să ajute acolo unde se putea”, ne-a mărturisit femeia.

Fosta prezentatoare a buletinului de știri Focus de la Prima TV s-a stins din viață la vârsta de 59 de ani, înconjurată de câinii pentru care își cheltuia și ultimul leu din buzunar, căci era o mare iubitoare de animale.

Prea puțini oameni la priveghiul Cristinei Țopescu

Sicriul acoperit de buchete de flori și lumânări, așezat chiar în mijlocul capelei, a fost loc de pelerinaj pentru cei care au ales, într-o zi rece și închisă de iarnă, să își ia “la revedere” de la Cristina Ţopescu.

„A fost un om extraodinar, nu am cuvinte să vă descriu ce simt acum. O persoană care a făcut atât de mult bine nu trebuia să aibă parte de un asemenea sfârșit. Eu o știam de la televizor, dar fiul mea a lucrat cu ea. Sunt foarte tristă”, dezvăluie pentru FANATIK o doamnă, vizibil afectată.

MAMA Cristinei Topescu, primele cuvinte dupa ce a ajuns langa sicriul fiicei sale

Mama Cristinei Topescu a stat mai bine de o ora in capela, langa sicriul fiicei sale, apoi a plecat acasa.

Mama Cristinei Topescu a ajuns putin inaintea orei 13.00 la capela Cimitirului Bellu, acolo unde este despus sicriul cu trupul fiicei sale. A aprins o lumanare, s-a rugat, a stat de vorba cu persoanele aflate in capela, si dupa circa o ora a plecat. A iesit din capela tinand in mana o jucarie, un catel mic, pe care a spus ca l-a primit langa sicriu.

catelul cristinei

Mama Cristinei Topescu a ajuns la capela cimitirului Bellu, acolo unde miercuri dimineata a fost despus sicriul cu trupul fiicei sale.

Inainte de a pleca din cimitir, mama Cristinei Topescu a precizat ca fiica sa va fi incinerata joi, iar cenusa va fi depusa apoi intr-un loc special din cimitirul Bellu.

Ce se va intanpla cu cenusa Cristinei Topescu dupa incinerare! Mama ei s-a razgandit

Mama Cristinei Topescu a facut aceste dezvaluiri, dupa ce au aparut informatii ca intre batrana si fratii vitregi ai fostei jurnaliste a izbucnit un scandal in momentul in care s-a aflat ca se doreste incinerarea. Mama Cristinei Topescu sustine ca fiica ei trebuie inmormantata crestineste langa tatal ei, Cristian Topescu, in timp ce fratii acesteia spun ca fosta jurnalista si-a exprimat inca din timpul vietii dorinta de a fi incinerata dupa stingere.

Conform unui comunicat al familiei, Cristina Topescu ar urma sa fie incinerata joi, la Crematoriul Vitan Barzesti.

Cristina Topescu a fost fiica lui Cristian Topescu din prima casatorie a acestuia, cu Rodica Topescu. Dupa divortul de mama Cristinei Topescu, marele cronicar sportiv a mai fost casatorit de doua ori, din ambele mariaje avand cate un baiat. Cristi Topescu, baiatul cel mare al lui Cristian Topescu a fost cel care s-a ocupat de ridicarea de la morga a trupului surorii lui, dar si de organizarea funerariilor. Asta desi se stie ca intre cele doua rude, relatiile nu erau prea apropiate in ultima perioada. Despre mezinul lui Cristian Topescu, Sebastian, fiul fostului comentator sportiv cu Christel Ungar, se stie ca este plecat in strainatate la studii. Cat despre mama Cristinei Topescu, aceasta locuieste in Germania, tara unde a fugit in perioada comunismului.

De ce s-a stins Cristina Topescu. Medicii legisti au explicat cauza

Medicii legisti de la Serviciul de Medicina Legala Ilfov au incheiat necropsia inimii vedetei TV. Astfel, fosta prezentatoare avea inima mai grasa decat normal.

De ce s-a stins de fapt, Cristina Topescu!

Conform doctorilor, acest fapt ar fi putut conduce la tulburari cardiace si chiar la producerea unui infarct. Trebuie specificat ca in timpul disectiei inimii Cristinei Topescu, interventie care a durat peste doua ore, legistii au studiat organul macroscopic, din punct de vedere anatomic.

In urma examinarii s-a ajuns la concluzia ca intre muschii cordului vedetei de televiziune se instalase un strat de grasime care ar fi putut duce la anumite anomalii din punct de vedere al activitatii cardiace.

„Credem ca a fost un infarct”

„Necropsia pe cord a evidentiat o inima ceva mai grasa decat este normal sa fie. Grasimea depusa intre muschii inimii ar fi putut conduce la tulburari cardiace si chiar la producerea unui infarct miocardic.

Au fost recoltate probe de laborator pentru examenul microscopic, care, speram, sa ne dea mai multe raspunsuri in ceea ce priveste cauza mortii ei, despre care credem ca a fost un infarct”, au precizat surse medicale, potrivit fanatik.ro

Un detaliu interesant este acela ca necropsia inimii a fost filmata de politisti. Astfel, pe toata durata acestei examinari a inimii Cristinei Topescu, in sala de autopsie s-au aflat si politisti judiciari de la IPJ Ilfov.

Pe pelicula a fost imortalizat, spun surse judiciare, inclusiv momentul in care organul a fost reintrodus in corpul ziaristei.

Abia atunci, trupul neinsufletit al Cristinei Topescu a fost dat familiei pentru a fi depus la capela Cimitirului Bellu, din Capitala.

Rodica Topescu, terminata de durere in urma sicriului cu fiica sa. Abia reusea sa mearga. Cristina Topescu a fost depusa la capela. Primele imagini

Sicriul cu trupul Cristinei Topescu a fost dus in aceasta dimineata la capela Cimitirului Bellu.

Putin inainte de ora 13.00, dintr-o masina care a oprit chiar in fata capelei a coborat Rodica Topescu, mama Cristinei. Batrana a fost ajutata de o femeie sa mearga, cu pasi sovaitori mama Cristinei Topescu abia a reusit sa urce scarile si sa intre in capela.

Desi familia anuntase ca sicriul va fi depus la Bellu in jurul orei 14.00, masina funerara a ajuns in jurul orei 11.00, iar dupa ce sicirul a fost dus in capela, usile acesteia au fost inchise, iar doi paznici s-au asezat in fata lor.

Cristina Topescu depusa la capela Cimitirului Bellu. Primele imagini

Sicriul in care se afla jurnalista Cristina Topescu va ramane inchis pe toata perioada aceasta, pentru ca asa a decis familia, in plus in capela pot intra doar cunsocutii, prietenii si rudele. In acelasi timp cu masina funerara, la capela a ajuns si fratele Cristinei Topescu, Cristi impreuna cu Raluca, partenera lui de viata.

Prima vedeta tv care a ajuns la capela, chiar imediat dupa ce a fost adus sicriul a fost Andreea Berecleanu. Aceasta a adus o coroana de flori si a intrat imediat in capela, unde a stat minute bune.

ama Cristinei Topescu vrea ca fiica ei sa nu fie incinerata ci inmormantata

Familia a anuntat marti ca toti cei care vor sa-si ia ramas bun de la Cristina Topescu o pot face miercuri, de la ora 14.00, la capela cimitirului Bellu. Sicriul va fi depus aici pana joi dimineata, cand acesta va fi transportat la Crematoriul Uman Vitan Barzesti, unde Cristina Topescu va fi incinerata. Cel putin asa se stia marti.

Numai ca, se pare ca in familia fostei jurnaliste au avut loc discutii intre fratii vitregi ai acesteia si mama ei, venita din Germania in aceasta dimineata. Initial, familia a anuntat ca fosta jurnalista va fi incinerata asa cum si-a exprimat dorinta, insa se pare ca Rodica Topescu, mama Cristinei, vrea ca fiica ei sa aiba parte de o inmormantare crestineasca si sa fie inhumata langa tatal ei, Cristian Topescu. Ramane de vazut daca in aceste conditii, vor fi schimbate planurile initiale ale familiei.

Numai mama sa nu fi…

ANM Anunță că vine iarna în România! Temperaturi scăzute, viscol și ninsori

După mai multe zile în care gradele au oscilat în termometre, meteorologii fac un anunț deultimă oră! Se pare că vremea se schimbă în România și ne așteaptă, în următoarele zile, temperaturi extrem de mici.

Potrivit datelor furnizate de ANM, vremea seschimbă radical în România. Dacă până acum aveam parte de temperaturi cât de cât plăcute, mai ales pentru această perioadă de iarnă, gradele grad în termometre în următoarele zile și trebuie să ne așteptăm la frig, iar înunele regiuni, chiar la zăpadă!

Vremea în Banat
În Banat, meteorologii anunță că temperaturile vorcrește ușor, dar cu toate acestea, iarna rămâne în drepturi. Se vor înregistra între 2-4 grade Celsius în următoarele zile, dar vor exista și temperaturi negative, după cum informează specialiștii.

Astfel, minimele vor ajunge până la -4 grade Celsius, iar în intervalul 24-26 ianuarie, în termometre vor fi -6 grade Celsius.

Vremea în Crișana
În Crișana, meteorologii anunță maxime depână la 6 grade Celsius în următoarea perioadă, urmând ca înre 24-26 ianuarie să se înregistreze minime de până la -6 grade Celsius.

Vremea în Transilvania
În Transilvania, lucrurile se complică puțin. Meteorologii anunță temperaturi extrem descăzute ce se vor încadra între -4 și -7 grade Celsius. Cu toate acestea, nu sunt așteptate ninsori.
Vremea în Maramureș

Specialiștii anunță temperaturi de 3 până la 7 grade înprima jumătate a lunii ianuarie, urmând ca spre sfârșitul acestei luni, gradele să scadă și să se înregistreze minime de până la -8 grade Celsius.

Vremea în Moldova
Nici în Moldova nu sunt vești prea bune. Potrivit datelor furnizate de ANM, sevor înregistra temperaturi cuprinse între 2 până la 7 grade în prima parte a lunii, iar spre sfârșitul lui ianuarie, temperaturile scad drastic și ajung la minime de până la -6 grade Celsius.

Vremea în Dobrogea, Muntenia și Oltenia
În aceste regiuni, meteorologii anunță că temperaturile vorfi aproximativ identice. Se vor înregistra maxime de până la 7 gtrade Celsius, iar minimele vor fi de -6 grade Celsius.

În următoarea perioadă, la munte se vor înregistra ninsori, iar temp

Fotografii sfâșietoare cu mama Cristinei Țopescu la căptăiul fiicei sale

Trupul neînsuflețit al Cristinei Țopescu a fost depus astăzi, 15 ianuarie, lacapela de la Cimitirul Bellu.

Paparazzi au surprins fotografii sfâșietoare cu mama Cristinei Țopescu lacăpătâiul regretatei jurnaliste. Rodica Țopescu a revenit de urgență în țară pentru înmormântarea fiicei sale.

Fotografii sfâșietoare cu mama Cristinei Țopescu la căpătâiul fiicei sale
Trupul neînsuflețit aljurnalistei a fost ridicat de la morgă de către familie și depus astăzi la capela Cimitirului Bellu. Din primele imagini s-a putut observa că sicriul eraunul închis.

Cel mai probabil, așa va rămâne petoată perioada priveghiului. Cei din familie, dar și prieteni apropiați, s-au prezentat deja la cimitir pentru a-i aduce un ultim omagiu Cristinei Țopescu. Fotografii au surprins câteva cadre sfâșietoare cumama acesteia.

Îmbrăcată cu haine cernite, Rodica Țopescu părea zdruncinată detrecerea în neființă prematură a fiicei sale. Alături de ea se afla unul dintre frații Cristinei, și soția acestuia.

Andreea Berecleanu și alți jurnaliști audepus coroane
Printre cei sosiți la Capela Cimitirului Bellu s-au numărat și câțiva colegi debreaslă de-ai Cristinei Țopescu.

Amintim că dorința Cristinei Țopescu a fost cea de afi incinerată. Așadar, mâine, trupul ei neînsuflețit va fi incinerat la Crematoriul de la Vitan Bârzești din Capitală.

Până atunci, însă, toți cei care au cunoscut-o sepot prezenta la Cimitirul Bellu pentru a-i aduce un ultim omagiu regretatei jurnaliste.

Cristina Țopescu a fost găsită moartă duminică, 12 ianuarie, în casa sa din Otopeni. Potrivit autopsiei, jurnalista era decedată încă dela finele anului trecut.

Din păcate, încă nu s-a stabilit cu precizie cauza morții. Se știe, însă, că aceasta ingerase un analgezic șiun antidepresiv. Alături de ea, doi căței au fost găsiți morți.

Mama Cristinei Țopescu s-a opus incinerării fiicei sale! Cine ar fi luat decizia ca trupul jurnalistei să se transforme în cenușă

Moartea jurnalistei Cristina Țopescu este, cuadevărat, o veste tristă care a dus multă durere în sufletul oamenilor și apropiaților. Totuși, ar fi existat odiscuție în familia jurnalistei cu privire la incinerarea ei.

Jurnalista Cristina Țopescu afost găsită moartă în locuința ei din Otopeni în data de 12 ianuarie, seara, după ce nu a mai răspuns la apeluri și mesaje. Trupul ei a fost găsit pe pat, înpijamale. Anchetatorii au găsit și doi câini morți.

„Cu mare tristeţe anunţăm prematura trecere în nefiinţă a Cristinei Ţopescu. Pe această cale vă aducem la cunoştinţă că trupul neînsufleţit va fi depus la capela cimitirului Şerban Vodă (Bellu) miercuri 15 ianuarie ora

14.00. Va fi incinerată conform propriei dorinţe îndata de joi 16 ianuarie 2020 la Crematoriul Vitan Bărzeşti. Familia îndurerată. Rugăm păstrarea decenţei şi adiscreţiei cuvenite unor astfel de momente grele”, este mesajul transmis de familia Cristinei Țopescu.

Potrivit Cancan, înfamilia jurnalistei Cristina Țopescu ar fi existat o discuție aprinsă în legătură cu incinerarea sau înmormântarea acesteia. Conform surselor, ea nu arfi ținut legătura cu frații ei, dar și-ar fi

dorit ca trupul ei săse odihnească lângă cel al tatălui ei, Cristian Țopescu, care se află în Cimitirul Ghencea Militar.

Mama jurnalistei, Rodica Țopescu, s-ar fi împotrivit incinerării acesteia, dar nu aavut încotro și a trebuit să accepte faptul că fiica ei vafi transformată în cenușă.

Decizia a fost luată înmare parte de ceilalți membri ai familiei.

Medicii de la IML au prelevat inima regretatei prezentatoare

Decizie incredibilă în cazul morții Cristinei Țopescu! Medicii dela Institutul de Medicină Legală “Mina Minovici” au prelevat inima fostei prezentatoare, care va rămâne la ei pentru câteva zile.

Trupul regretatei vedete va fi incinerat joi, 16 ianuarie, laCrematoriul Bârzeşti din Bucureşti, iar cenușa va fi trimisă la Oradea, la mama sa, Rodica.

Medicii legiști au prelevat inima regretatei Cristina Țopescu
Potrivit celor mai recente informații din ancheta morții Cristinei Țopescu, inima ei afost prelevată de medicii legiști și urmează să fie ţinută timp de cinci zile într-o soluţie de curăţare.

Ulterior, cordul va fi tăiat și supus unei analize dela laborator, iar rezultatele vor indica dacă a suferit sau nu un infarct.

Diagnosticul de infarct nu va putea fi pus decât după efectuarea unei cercetări histopatologice. Durează două-trei săptămâni, până se va putea stabili. După starea de agitație pecare înțeleg că o avea, din informațiile pe care le am de la televizor, ar putea fi o cauză de infarct miocardic (…).

Starea de neliniște poate fi una din cauzele care sădeclanșeze o insuficiență cardiacă”, a declarat Vladimir Beliș în cadrul unei emisiuni de laAntena 3.

Cristința Țopescu ar fi încetat din viață în urmă cu aproape trei săptămâni, iar descoperirea a fost făcută duminică, 12 ianuarie. Drama s-a aflat după ce ovecină a alertat poliția, pentru că nu o mai văzuse de multe zile și nu i-a răspuns la telefon. Potrivit anchetatorilor, doi dintre câinii vedetei au fost găsiți morți în casă, alături de trupul fără viață al acesteia.

Erau patrupezii care nu ieșeau afară fără stăpâna lor și care o iubeau până la sacrificiu. Alți cinci câini au supraviețuit în tot acest timp pentru că erau înaltă parte a locuinței fostei prezentatoare și s-au hrănit după ce au ros un sac cu mâncare specială pentru ei.

Cristina Țopescu nu a putut rămâne însărcinată niciodată
Din cauza unor erori medicale, Cristina Țopescu nu aputut face copii niciodată. Însă, după cum ea a afirmat de multe ori în trecut, a avut copii “ai altei specii” și a vorbit mereu despre marea ei dragoste pentru necuvântătoare.

De-a lungul timpului, regretata vedetă s-a implicat ori de câte ori eranevoie pentru apărarea drepturilor animalelor de pretutindeni.

“(..). Eu n-am copii decât ai altei specii. Pentru că și eisunt copii. Cine nu înțelege asta e, elegant spus, un homocentrist și nicidecum un umanist. Mi-am dorit mult copii, dar ogreșeala medicală, chiar două, au făcut imposibilă dorința asta a mea mare.

Mi-aș fi dorit un copil nu pentru mine, ci doar ca să încerc să formez un om bun, generos, iubitor de toate ființele, responsabil și solidar cu suferințele și bucuriile lumii, universului… Într-o viață viitoare, sper săfiu și eu o mamă de care copiii mei să fie mândri”, a mărturisit Cristina Țopescu în urmă cu câțiva ani.