Parintele Cleopa: „Nimic rau nu o sa te atinga, daca ai astea 3 lucruri… Pot sa vina toti dracii din iad ca nu au ce-ti face!”

Nici descantecele, nici vrajitoriile, nici fermecatoriile, nimic, nimic nu poate sa-ti faca nimeni, daca ai trei lucruri: daca postesti sfintele posturi, daca esti marturisit curat si daca mergi regulat la biserica.

Nu-ti poate face nimeni niciodata nici un rau. Pot sa vina toti dracii din iad ca nu au ce-ti face.
Odata ce te-ai marturisit si esti sub canonul duhovnicului ai intrat in taina lui Iisus Hristos.

De aceea cand se intampla ceva, o sfada in casa la voi, ori femeia, ori barbatul, ori un copil, stii care biruieste?

Ia sa-mi spuneti! Manca-v-ar raiul! Cel care va zice intai: „Iarta-ma, mama, ca am gresit” sau „Iarta-ma, barbate, ca am gresit” sau „Iarta-ma, femeie”, acela a biruit pe draci. In masura in care iarta, e si el iertat de Dumnezeu.

Nu cand ti-a zice unul „Iarta-ma”, tu sa-i zici:

„Du-te de aici, lasa ca te stiu eu cine esti!”, ca atunci esti mai rau decat toti dracii. Cand lui Petru apostolul i se parea ca e milostiv, L-a intrebat pe Mantuitorul, Doamne, de cate ori voi ierta pe fratele meu? Pana la sapte ori intr-o zi?

Mantuitorul i-a curmat pentru vesnicie parerea asta: Petre! Nu de sapte ori, ci de saptezeci de ori cate sapte intr-o zi. Adica intotdeauna.

Chiar daca te-a batut unul, daca ii zici „iarta-ma”, ai biruit si pe diavolul si pe el. Ti-ai luat cununa de mucenic, daca ai cerut iertare.

Se intampla in viata omului, in casa, cate nu se intampla? Care isi cere iertare intai, acela a biruit. Si el are plata mare la Dumnezeu si il linisteste pe celalalt.

Premierul, despre starea de alertă: ”Am încredere că va exista o majoritate în Parlament”

Premierul României, Ludovic Orban, a anunțat, sâmbătă, că Executivul va cere prelungirea stării de alertă în Româia pentru o perioadă de 30 de zile, pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

”Vom cere pentru 30 de zile. Am încredere că va exista o majoritate în Parlament care să înțeleagă nevoia prelungirii stării de alertă și care să înțeleagă faptul că nu pot să pună în pericol viața și sănătatea românilor

numai ca să obțină câștiguri ieftine de natură politico-electorală.” – a spus Ludovic Orban în Piața Universității din București.

Decizia de prelungire a stării de alertă nu este politică, ci este una fundamentată ştiinţific, care are în spate considerente privind sănătatea publică, a mai spus premierul.

“Nu am ce să comentez, nu există nicio legătură între declaraţii şi răspândirea epidemiei, mesajul meu este simplu, decizia de prelungire a stării de alertă nu este politică, ci e o decizie care este fundamentată ştiinţific,

care are în spate considerente privind sănătatea publică, care este singura soluţie, o soluţie indispensabilă care să permită autorităţilor şi specialiştilor să apere sănătatea şi viaţa românilor”, a declarat Orban la Piaţa Universităţii, potrivit Agerpres.

El a fost întrebat cum comentează declaraţiile preşedintelui Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, conform cărora ar exista o legătură între anunţul social-democraţilor, că e posibil să nu voteze prelungirea stării de alertă, şi creşterea numărului de cazuri de COVID-19 în raportările zilnice ale autorităţilor.

De asemenea, Ciolacu a mai declarat vineri seara că, în opinia sa, starea de alertă nu ar trebui prelungită cu mai mult de 15 zile. El a mai spus că prelungirea stării de alertă este folosită ca formă de manipulare a populaţiei. scrie stirileprotv

Vesti tulburătoare pentru credincioșii

Vesti tulburătoare pentru credincioșii din România Bisericile rămân închise

Vești proaste pentru credincioșii români. Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a anunțat ce activitate rămâne în continuare interzisă, chiar și după relaxarea anunțată după 15 iunie, scrie Stiriincurajari.ro

Deși începând cu data de 15 iunie mai multe restricții vor fi ridicate, iar oamenilor li se va permite să meargă la mall, să călătorească în alte țări, să își ducă copiii la grădiniță sau să meargă la pisicinele exterioare, există o activitate despre care Nelu Tătaru a spus că rămâne în continuare interzisă.

Pentru cei care se așteptau ca după 15 iunie să fie permisă oficierea slujbelor în interiorul bisericilor, ei bine, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a anunțat că acest lucru nu se va întâmpla. Nelu Tătaru a precizat că slujbele ar putea fi reluate în interiorul bisericilor cel mai devreme după data de 1 iulie.

Ministrul Sănătății a motivat această decizie aducând în discuție numărul destul de ridicat de cazuri noi de infectare cu coronavirus înregistrate, în fiecare zi, în România.

Hotul l-a atacat, i-a furat haina, telefonul si portofelul plin, dar cand s-a uitat in portofel a vazut un detaliu care l-a facut sa fuga la Politie

Hotul l-a atacat, i-a furat haina, telefonul si portofelul plin, dar cand s-a uitat in portofel a vazut un detaliu care l-a facut sa fuga la Politie si sa spuna ca e o mizerie de om. Uite ce a gasit

Connor Dawes are doar 19 ani si intr-o zi pierdea timpul cu un prieten pe strazi atunci cand a vazut un barbat care mergea singur.

Era destul de tarziu, asa ca nu erau foarte multi oameni in jur, iar Connor a decis sa riste.

L-a urmarit pe acel om timp de 5 minute, iar in momentul in care a intrat pe o alee pustie l-a lovit, acesta a cazut la pamant,

si, intr-o fractiune de cateva secunde i-a luat haina, telefonul, portofelul, dupa care a fugit.

Mai tarziu Connor s-a oprit pentru a-si verifica prada din seara aceea, asa

ca s-a uitat in portofelul omului si i-a gasit actele care aratau ca acesta avea o forma usora de autism.

Adolescentul s-a simtit foarte vinovat si s-a predat la politie. Mai mult, el chiar a spus unui politist ca este

,,o mizerie” si ca, pentru ce a facut, merita sa fie infunde puscaria.

Desi judecatorul a fost impresionat de faptul ca baiatul a facut in cele din urma ce era corect,

Connor a fost oricum pedepsit pentru ce

i-a facut victimei, omul suferise o taietura la ochi si,

avand in vedere si boala lui, era foarte marcat de ceea ce patise.

Iata ce a spus judecatorul cand si-a anuntat sentinta: ,,Poate ca nu stiai ca acest tanar are Sindromul

Asperger, dar stiai ca era vulnerabil fiindca era singur noaptea pe strada.

Acesta este un tanar pentru care viata nu a fost foarte usoara, si pentru el ceea ce ai facut a fost dureros,

si va continua sa fie dureros pentru o buna bucata de vreme de acum inainte.”

Judecatorul spera ca faptul ca Connor a fost pedepsit sa ii faca pe alti tineri sa renunte la astfel de infractiuni.

Gestul facut de Pepe, Oana Roman, Adrian Mitoseru, Mara Banica, Serghei Mizil si Simona Trasca pentru Costin Marculescu

Costin Marculescu a fost condus astazi pe ultimul drum. Dupa un tragic sfarsit, actorul si-a gasit linistea langa masa si bunica sa, in Cimitirul Reinvierea.

Sicriul regretatului actor a fost depus, joi, la capela Bisericii Sf Gheorghe Nou, unde familia si apropiatii l-au vegheat pana astazi, la slujba de inmormantare.

Mai multe vedete au venit sa isi ia adio de la actorul Costin Marculescu: Pepe, Gheorghe Turda, Oana Roman, Luis Lazarus si realizatorul TV Dan Capatos.

Oamenii s-au apropiat la mai putin de doi metri pentru ”Vesnica pomenire”

Solista de muzica populara Claudia Ghitulescu, a trimis la biserica o coroana de flori cu mesajul „Nasicule, odihneste-te in pace”. Chiar si fiica cea mare a lui Vadim Tudor a venit sa-si ia ramas bun.

Gestul facut de Pepe, Oana Roman, Adrian Mitoseru, Mara Banica, Serghei Mizil si Simona Trasca pentru Costin Marculescu

Masa de pomenire se va tine in saptamana care urmeaza, cand masurile de relaxare vor permite acest lucru. Totusi, in memoria actorului, prietenii sai apropiati, Pepe, Oana Roman, Adrian Mitoseru, Mara Banica, Serghei Mizil si Simona Trasca, au decis sa dea o masa pentru a-i comemora memoria artistului.

O femeie si-a luat adio cu lacrimi in ochi de la fostul actor

In timpul slujbei de inmormantare, tatal lui Costin Marculescu a fost asezat pr un scaun pentru a nu se prabusi din cauza durerii.

Lacrimi si durere fara margini. Costin Marculescu este condus pe ultimul drum. Tatal lui se prabuseste

Lacrimi si durere fara margini. Actorul Costin Marculescu a fost condus pe ultimul drum, sambata dimineata, la Cimitirul Reinvierea. In timpul slujbei de inmormantare, tatal lui Costin Marculescu a fost asezat pr un scaun pentru a nu se prabusi din cauza durerii.

Costin Marculescu a fost inmormantat in urma cu putin timp. Tatal actorului a fost filmat in timpul slujbei, pe scaun, terminat de durere din cauza pierderii suferite.

foto 1

Sicriul cu trupul neinsufletit al lui Costin Marculescu a fost depus joi dupa-amiaza la capela Bisericii Sf Gheorghe Nou, unde familia si apropiatii l-au vegheat pana astazi, la slujba de inmormantare. Costin Marculescu este inmormantat in cimitirul Reinvierea, acolo unde familia are o cripta, si unde se afla mama si bunica actorului.

foto 2

Costin Marculescu era prieten cu preotul paroh Emil Caramizaru, cel care de-a lungul anilor a fost duhovnicul lui Ion Dolanescu, al lui Corneliu Vadim Tudor si al altor personalitati.

Cei care au ajuns odata cu sicriul au fost cumnatul lui Costin Marculescu, cel care s-a ocupat atat de formalitati, cat si de inmormantare, dar si Mara Banica, prietena actorului.

foto 3

Actorul Costin Marculescu a fost gasit mort in casa in noaptea de miercuri spre joi. Echipajele au intervenit dupa ce vecinii au sunat la 112.

Trupul actorului a fost gasit in cada, in stare de putrefactie. Costin Marculescu era imbracat, avea un tricou si pantaloni de trening. Se banuieste ca i s-ar fi facut rau si a cazut in cada.

Taie o lămâie în patru și ține-o în dormitor peste noapte. Ți se va schimba viața

Nu este un secret pentru nimeni că lămâia este deja un ”medicament” super apreciat pentru corpul uman și nu numai. Este folosită ca remediu important în sănătate prin consumul său cu apă dimineața. Este recunoscută pentru aroma minunată pe care o oferă prăjiturilor. O putem folosi pentru a îndepărta calcarul și depunerile de pe robineții din baie.

Dar ultima descoperire este de-a dreptul cea mai importantă. Problema insomniei, sau a lipsei unui somn odihnitor va dispărea o dată cu acest remediu natural incredibil. Tot ce trebuie să faci este să tai o lămâie în patru și să o lași în dormitorul tău peste noapte.

Lămâile au proprietăți antibacteriene și antiseptice. Iată beneficiile de care vei avea parte dacă vei face acest lucru în mod repetat:

– Aerul din cameră va fi mai proaspăt;
– Vei respira mai bine;
– Tratează astmul și răceală – mirosul de lămâie curăță sinusurile.
– Înlătură mahmureala și starea de oboseală;
– Vei avea mai multă energie;
– Ține țânțarii la distanță.

Alte beneficii extraordinare ale lămâii:

Mirosul de lămâie e proaspăt și revigorant
Nu numai că aduce optimism, dar ajută la combaterea depresiei și a anxietății.

În multe restaurante există lămâi care ajută la a-i face pe oaspeți să se relaxeze
Și tu poți pulveriza lămâie prin casă pentru o aromă mereu proasptă.

Experții sugerează că lămâile pot curăța bine scalpul
Lămâile oferă tratament pentru diverse probleme ale pielii, precum punctele negre, cicatricile și acneea.

Taie o lămâie pe jumătate și freac-o pe zonele afectate din corp.

Poți folosi lămâile pentru a curăța coatele, genunchii și bătăturile.
Lămâile pot fi folosite și la albirea unghiilor, împrospătarea respirației și tratarea picioarelor inflamate.

Poți scăpa de diverse boli cu acest fruct uimitor.

Lămâile pot vindeca ușor boli ca artrita, indigestia și reumatismul.

Lămâile pot preveni și boli serioase precum holera și malaria. Asta pentru că lămâile curăță și purifică sângele.
Consumul zilnic de lămâie reduce semnele îmbătrânirii

Lămâile conțin vitamina C, A și E, cupru, crom, potasiu, fier, magneziu.

Folosește sucul de lămâie ca deodorant natural pentru a scăpa de bacterii

Mirosul de lămâie va îmbunătăți funcționarea plămânilor și va preveni problemele de respirație.

Dacă ai astm, alergii sau răcești, inhalarea mirosului de lămâi te va ajuta să-ți cureți gâtul și căile nazale.

Primele imagini de la inmormantarea lui Costin Marculescu! Ce s-a vazut la capela

Primele imagini de la inmormantarea lui Costin Marculescu. Costin Marculescu este inmormantat astazi, in cimitirul Reinvierea, din Bucurest, langa mama si bunica lui.

Primele imagini de la inmormantarea lui Costin Marculescu.

poza 1

Costin Marculescu a fost adus de joi dupa-amiaza la capela Bisericii Sf Gheorghe Nou, acolo unde familia si apropiatii l-au vegheat pana astazi, la slujba de inmormantare.

poza 2

Costin Marculescu este inmormantat in cimitirul Reinvierea, acolo unde familia are o cripta, si unde se afla mama si bunica actorului.

poza5

De ce pe cruce este scrisa data decesului 11 iunie, cand Costin Marculescu a murit cu cateva zile inainte

Multi au fost cei care s-au mirat cand au vazut crucea lui Costin Marculescu, pe care era scrisa data decesului 11 iunie, adica chiar ziua in care sicriul ajunsese la capela. Asta desi se stia ca Marculescu murise cel mai probabil de luni, data in care fusese ultima data activ pe WhatsApp. Dar, si pe certificatul constator al decesului este scrisa tot data de 11.06.2020, data in care a fost constatat decesul.

Cine se ocupa de inmormantare

poza 3

Cei care au ajuns odata cu sicriul au fost cumnatul lui Costin Marculescu, cel care s-a ocupat atat de formalitati, cat si de inmormantare, dar si Mara Banica, prietena actorului.

Pe 29 iunie, actorul implinea 51 de ani insa, dar din pacate, nu a mai apucat aniversarea.

Una dintre cele mai apropiate prietene, Mihaela Moise, a povestit ca acesta era bine ultima oara cand s-au vazut, la ziua actritei Eugenia Serban.

Moise a marturisit ca niciodata nu s-a plans ca ar fi avut probleme medicale, insa a remarcat ca nu mai comunica la fel de mult in ultima vreme cu cei apropiati, devenind tot mai retras, scrie fabricat in romania.

Noile reguli după care se vor organiza petrecerile, nunţile şi botezurile după 15 iunie

Președintele Klaus Iohannis a anunțat că, după 15 iunie, se vor putea organiza botezuri, nunți și evenimente private, însă în anumite condiții speciale.

Klaus Iohannis a anunțat condițiile speciale în care se vor putea organiza nunți și botezuri după 15 iunie

Noul regulament prevede ca aceste evenimente să se poată desfășura cu 20 de persoane în interior, sau 50 în exterior.

„Considerăm că este posibil să continuăm cu câteva noi măsuri de relaxare, adică unele restricții nu vor mai fi în vigoare din 15 iunie. Vor fi posibile evenimente private cu 20 de persoane în interior, 50 în exterior”, a declarat Iohannis.

În aceste condiții, oamenii vor putea organiza nunți, botezuri sau petreceri private în spații închise, dar cu respectarea numărului maxim de participanți. Numărul va fi limitat la 20 de persoane în interior și 50 în exterior.

Ce nunți sau botezuri pot fi făcute cu 20 de oameni?

Noile reguli impuse de Iohannis și Guvernul Orban par ridicole. La un simplu calcul, un cuplu de tineri care dorește să se căsătorească ar fi nevoit să cheme maximum 20 de oameni dacă închiriază o sală de nunți, fiind greu de crezut că există astfel de săli.

Desigur, oamenii vor fi nevoiți să respecte mai multe măsuri de siguranță, pentru a preveni răspândirea noului coronavirus.

Pe lângă miri, dacă adunăm 2-4 nași, 4 părinți, 2-4 frați, o echipă de fotografi, DJ, deja nunta e „ocupată”. Situația absurdă pare viabilă doar pe hârtie, fiind cu siguranță un impediment pentru 90% dintre tinerii care doresc să se căsătorească în viitorul apropiat.

În aceste condiții, sălile de nunți vor șoma în continuare și vor aștepta, cel mai probabil, vara anului viitor pentru a relua nunțile adevărate, cu cel puțin 100 de participanți.

Chiar și petrecerile private sau botezurile par a fi blocate de acest număr mic de posibili participanți, stabilit prin lege de guvernanți.

Majoritatea sălilor de evenimente, pentru a supraviețui, au nevoie de un număr mult mai mare de participanți. Evenimentele cu 20 de persoane, pe termen lung, ar pune lacătul pe multe astfel de afaceri, cu siguranță, scrie fanatik.ro

Doliu mare in Biserica Ortodoxa. S-a stins Preacuviosului Arhimandrit Serafim Huzdup.

Doliu in Biserica Ortodoxa. Preacuviosului Arhimandrit Serafim Huzdup a trecut in lumea celor drepti la doar 46 de ani.

”Cu nespusa durere, dar cu nadejdea pe care ne-o da Hristos Domnul prin cuvintele: «Eu sunt Invierea si Viata; cel ce crede in Mine, chiar daca va muri, viu va fi.» (Ioan 11, 25), aducem la cunostinta clerului, cinului monahal si credinciosilor din Arhiepiscopia noastra trista veste a plecarii in vesnicia lui Dumnezeu a Preacuviosului Arhimandrit Serafim Huzdup.

In dimineata zilei de vineri, 12 iunie 2020, dupa mai bine de o saptamana de suferinta, parintele Serafim, un monah de vocatie, model de slujire si apreciat colaborator in administratia Centrului eparhial Roman, a parasit aceasta lume, adaugandu-se in pomelnicul vrednicilor slujitori ai Catedralei arhiepiscopale Sf. Cuvioasa Parascheva, Roman, ce si-au implinit cu responsabilitate si daruire misiunea sacerdotala.

Parintele Serafim n-a fost doar un bun coordonator, in calitatea si ascultarea pe care i-am incredintat-o de Exarh, ci, mai ales, un apropiat si un bun sfatuitor al calugarilor si calugaritelor din manastirile din cuprinsul Eparhiei.

A gestionat si administrat cu acrivie si profesionalism toate lucrarile, aspectele ce au tinut de sectorul agricol si silvic, facandu-se apreciat de partenerii si institutiile cu care Centrul eparhial colaboreaza.

In aceste clipe de tristete, imi exprim, parinteste, intreaga compasiune fata de calugarii din Manastirea Runc, asezamantul monahal de metanie al Parintelui Serafim, fata de marea familie a monahilor si monahiilor din cuprinsul Arhiepiscopiei Romanului si Bacaului, careia Parintele Serafim ii era dedicat si pe care cauta sa o ajute, sfatuind pe fiecare, si, de asemenea, transmitem un gand de mangaiere pentru mama si fratii sai, rugand pe Milostivul Dumnezeu sa dea putere,

sprijin si ocrotire tuturor celor indurerati de aceasta veste. Ne rugam ca Domnul Hristos sa aseze in ceata cuviosilor pe slujitorul sau parintele Serafim. Vesnica sa-i fie pomenirea!”, scrie in mesajul transmis de IPS Ioachim, arhiepiscopul Romanului si Bacaului, scrie fabricat in romania.