Calendar ortodox 24 iunie. Tradiții și obiceiuri de Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul

În fiecare an la data de 24 iunie creștinii ortodocși de pretutindeni prăznuiesc Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, una dintre cele mai importante sărbători de

peste an. Aceasta sârbătoare creștină coincide cu Sânzienele, o sărbătoare păgână cu care a fost însă asociată și pe care românii o țin din cele mai vechi timpuri. Tradiții și obiceiuri de Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul. Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul a

avut loc cu șase luni înainte de cea a Mântuitorului Iisus Hristos, iar prima atestare documentară a acestei sărbători a avut loc în secolele IV-V, când s-a stabilit și data exactă a Crăciunului, adică Nașterea Fiului lui Dumnezeu. Această sărbătoare importantă

este cunoscută în popor și sub numele Sânziene. O mulțime de tradiții și obiceiuri sunt legate de această zi sfântă. Cele mai multe se mai păstrează cu sfințenie numai în zonele rurale ale țării. În ziua de 24 iunie nu trebuie să muncești la câmp și nici în gospodărie,

pentru că vei atrage ghinionul asupra ta și a familiei tale. Astăzi se culeg plante medicinale pentru că proprietăție acestora îi vor ajuta pe bolnavi să se vindece de multe afecțiuni. Se spune că în această zi sfântă toate plantele au puteri mai mari decât

de obicei. Acestea trebuie culese și puse imediat la uscat într-un loc umbrit. În noaptea aceasta fetele tinere își pun busuioc sub pernă pentru a-și visa ursitul. Aceasta este poate cea mai veche tradiție de Sânziene. Se spune că ielele vin și le protejează pe tinerele necăsătorite sau le avertizează în legătură cu deciziile pe care vor să le ia în dragoste. Dimineața,

fetele aruncă o cunună de sânziene pe acoperișul casei, iar dacă florile rămân acolo, atunci ele vor fi cerute în căsătorie în acest an. În țară se țin numeroase târguri unde tinerii se întâlnesc, socializează și sper să își găsească sufletul pereche. Aceste târguri se țin în special în zona Moldovei și a Munteniei, scrie huff.ro

Nelu Tătaru, avertisment pentru întreaga țară! „Transmiterea comunitară devine accentuată! Ne apropiem de acest moment!”

Ministrul Sănătății Nelu Tătaru a avertizat că transmiterea comunitară a noului coronavirus devine accentuată în țară și că ne apropiem de un moment în care am putea avea o dublare sau triplare de cazuri noi de COVID-19 pe zi.

„Suntem într-un moment în care gestionăm această creștere oarecum prognozată de către noi, suntem într-o perioadă în care recomandăm în continuare respectarea regulilor de distanțare socială, de igienă, precum portul măștii în spații închise, la locul de muncă sau în mijloacele de transport în comun.

În măsura în care aceste reguli sunt respectate, atât eu cât și colegii mei putem gestiona aceste creșteri care sunt niște

creșteri progresive, nu sunt niște creșteri exponențiale și putem gestiona acele cazuri care se găsesc în acest moment în terapie intensivă”, a spus Nelu Tătaru, la digi24.ro.

Ministrul Sănătății a precizat că, deocamdată, autoritățile pot gestiona situația, dar există riscul de a se ajunge la o dublare sau triplare a numărului de cazuri noi de COVID-19, pe zi.

„Noi am plecat pe o pantă descendentă în care aveam o transmitere de 0,6, 0,7 și am ajuns la o transmitere de 1,2, 1,4.

Suntem într-un moment în care gestionăm, dar transmiterea comunitară există în acest moment, devine accentuată și ne apropiem de un moment în care o să vedem că avem dublare sau triplare de cazuri pe zi.

Acela va fi momentul în care vom avea o problemă. Nu suntem la acel moment, dar repet: Ca să nu ajungem acolo sunt regulile de igienă, de distanțare care trebuie păstrate.

Noi am făcut măsuri de relaxare a unor activități, dar acele măsuri au venit însoțite de niște norme de aplicare în vederea

desfășurării și funcționării acelor activități. Fiecare dintre aceste norme trebuie respectate”, a adăugat Nelu Tătaru.

Ministrul Sănătății a precizat că în zilele următoare vor fi evaluate aceste reguli și că organele de control vor fi acolo. scrie destiri

A iesit dimineata sa isi fumeze tigara pe balcon, dar a vazut ceva ciudat la geamul unui vecine din blocul alaturat. Cand si-a dat seama ce se intampla, a sunat imediat la politie! Uite ce facea femeia acolo:

Cazul de mai jos s-a petrecut in orasul Vladivostok din Rusia si a starnit dezbateri aprinse pe retelele de socializare.

Totul a inceput dupa ce un barbat a iesit dimineata pe balcon ca sa mai respire aer curat. La un moment dat el a vazut un lucru ciudat la fereastra unui vecin.

Cand si-a dat seama ce se intampla, a sunat imediat la politie: familia respectiva isi pusese bebelusul pe pervaz, intr-o ladita din lemn!

Oamenii legi au ajuns la fata locului si au cerut explicatii. Parintii respectivi s-au aparat spunand ca bebelusul era pus acolo pentru a dormi in aer liber.

„Nu avem balcon, iar somnul in aer liber ii face bine. Eram tot timpul cu ochii pe el, era exclus sa se intample ceva rau. Oricum, copilul nu are decat doua luni, nu se misca atat de mult, cum ar fi putut sa cada?”, au explicat ei.

In cele din urma acestia au scapat fara amenda. Voi ce parere aveti, este normal ce fac?

Brigitte Pastramă face dezvăluiri șocante despre ordinul de restricție pe care l-a cerut la Poliție: ”Fiul meu se droghează de la 14 ani. Mi-au furat mașina, îmi distrug casa, îmi fură hainele” | EXCLUSIV

Astăzi, Brigitte a ajuns la secția de Poliție din Voluntari, însă nu din cauza lui Florin Pastramă așa cum s-a vehiculat, ci din cauza fiului ei, Robert Sfăt. Vedeta este disperată și nu știe ce să mai facă să-l aducă pe băiatul ei pe drumul cel bun.

Duminică noapte, casa vedetei a fost vandalizată de prietenii fiului ei. Brigitte Pastramă a declarat că nu este pentru prima dată când se întâmplă asta, iar amicii lui Robert intră în casă fără ca ea să știe.

În timp ce dormea, tinerii au furat mașina soției lui Florin Pastramă și au distrus-o. Aflați sub influența alcoolului și a substanțelor interzise, o nenorocire ar fi putut avea loc oricând. Brigitte a infirmat că Florin Pastramă a bătut-o, iar adevăratul motiv pentru care a fost la Poliție a fost fiul ei și prietenii lui.

‘Nu m-a bătut Florin. Am probleme cu fiul meu din cauza anturajului. Prietenii fiului meu mi-au furat mașina azi noapte. Au intrat în casă la mine când dormeam. Eu am muncit de dimineața până seara. Vin în casă drogați. Este a doua mașină pe care mi-au furat-o. Vin în casă la mine fără să știu și îmi distrug casa, sparg lucruri. Îmi fură și hainele pe care le am la uscat.

Este a doua mașină pe care mi-au furat-o și au distrus-o. Prima mașină au luat-o în ziua în care am avut cununia cu Florin. Eu muncesc ca să repar ce face el…’, a declarat Brigitte Pastramă pentru VIVA!.

Fiul lui Brigitte Pastramă se droghează de la 14 ani
Contactată telefonic, vedeta ne-a povestit situația prin care trece de mai bine de 4-5 ani, din cauza băiatului ei. Brigitte Pastramă a dezvăluit pentru prima dată că Robert Sfăt are probleme cu drogurile și că în urmă cu ceva timp a fost internat la dezintoxicare.

Mai mult, abia acum Brigitte Pastramă a avut curajul să recunoască adevăratul motiv al divorțului de Ilie Năstase. Vedeta a spus că în timpul căsniciei cu fostul tenismen erau mai mereu chemați la Poliție din cauza fiului ei, iar din acest motiv cei doi au ajuns la divorț.

‘Fiul meu se droghează de la 14 ani. L-am internat și la dezintoxicare. Anturajul l-a adus în halul acesta. Nu am ce să-i mai fac. I-am dat niște bani care i se cuveneau, după ce am vândut un imobil. Am vrut să-i cumpăr casa lui, dar erau prea puțini bani. Eu nu îl mai primesc în casă. Vine cu prietenii lui și se îmbată, consumă ce consumă fără să știu. Motivul divorțului meu de Ilie Năstase a fost fiul meu, pentru că eram mereu chemați la Poliție. Mi-a fost rușine să spun până acum’, ne-a mai spus Brigitte.

Sarah, fiica cea mică a vedetei, se află acum la bunici și este protejată de tot ceea ce se întâmplă acum în casă. Robert a crescut fără tată, pentru că acesta a murit când el era foarte mic. Brigitte Pastramă a încercat să-i fie și mamă și tată copilului ei, însă lipsa unei figuri paterne în viața lui și-a pus amprenta asupra comportamentului său.

Izolarea, din nou obligatorie!

Ministrul Sănătății a declarat că va semna în cursul zilei de astăzi un ordin potrivit căruia pacienții cu COVID-19, asimptomatici, vor fi plasați în izolare la domiciliu, însă numai după 10 zile de spitalizare.

Nelu Tătaru a făcut noi precizări în privința pacienților cu COVID-19. Ministrul Sănătății a declarat că aceștia vor fi plasați în izolare la domiciliu numai după 10 zile de spitalizare. De asemenea, Ministrul a declarat că este vorba doar de pacienții asimptomatici.

Daca se va mentine numarul de 300-400 de infectati pe zi, cu siguranta de la 1 iulie vom reveni la izolare

Simptomele pot apărea la 5 zile de la infectare
Nelu Tătaru a mărturisit că motivul pentru care a luat această decizie este acela că simptomele noului coronavirus pot apărea la 5 zile de la infectare și tocmai de aceea pacienții trebuie să stea în spital, sub supraveghere medicală, pentru a nu expune la riscuri și alte persoane.

NU RATA – NELU TĂTARU A FĂCUT ANUNȚUL: CÂȚI ROMÂNI AU FOST TESTAȚI PENTRU COVID-19

„La propunerea Grupului Tehnic din cadrul Ministerului Sănătăţii care se ocupă de evaluări, marţi voi semna un ordin de ministru prin care pacientul asimptomatic sau simptomatic uşor va beneficia de o internare de 10 zile. În a şaptea zi se efectuează un test care, dacă este negativ, la zece zile se merge acasă.

Dacă este pozitiv totuşi, dar cel uşor asimptomatic nu mai are simptome de cel puţin trei zile, la zece zile va pleca acasă cu izolare la domiciliu până la 14 zile sub supravegherea medicilor de familie. Acest ordin va fi semnat marţi, pentru a descongestiona spitalele, dar nu putem da un asimptomatic acasă în prima zi când s-a prezentat, pentru că nu ştim cum va avea evoluţia. Să lăsăm specialiştii să decidă dacă un caz este asimptomatic sau nu”, a declarat ministrul Sănătăţii, la Realitatea Plus.

Numărul infectărilor cu COVID-19 a crescut
Totodată, Nelu Tătaru a vorbit și despre creșterea cazurilor de infectare cu noul coronavirus. Acesta este de părere că s-a ajuns în această situație din cauza nerespectării măsurilor impuse de autorități, în contextul pandemiei.

”Sunt aceleaşi măsuri de precauţie pe care trebuie să le avem fiecare dintre noi şi recomandările pe care trebuie să re repetăm în fiecare zi pentru că după cum am putut vedea, o parte dintre concetăţenii noştri au renunţat la orice măsură de prevenţie, la orice măsură de precauţie şi atunci vedem şi o creştere a numărului de cazuri noi. Suntem pregătiţi să gestionăm astfel de cazuri”, a declarat Tătaru.

Și-au făcut poze când se aflau în vacanță.

Și-au făcut poze când se aflau în vacanță. Când au descărcat imaginile și le-au privit cu atenție, au înghețat. Ce au descoperit

Membrii unei familii din SUA au avut parte, recent, de șocul vieții lor. Aflați în vacanță pe litoral, oamenii și-au făcut mai multe poze care ar fi trebuit să le amintească de clipele plăcute petrecute împreună.

Când și-au descărcat pozele pe calculator, au observat un detaliu șocant în una dintre imagini: ceea ce părea a fi capul unei persoane.

Intrigați și speriați, oamenii au postat imaginea pe internet în speranța că vor găsi un răspuns. Poza a devenit virală.