Țara din Europa care și-a deschis granițele dar a prelungit restricțiile pentru români

Danemarca este începând de sâmbătă deschisă călătoriilor către şi dinspre majoritatea ţărilor europene, cu excepţia a 6 ţări, decizie luată pe baza evoluţiei epidemiei de coronavirus în fiecare dintre acestea, a anunţat joi Ministerul danez de Externe.

Pragul stabilit de autorităţile daneze pentru ridicarea restricţiilor este de cel mult 20 de noi cazuri de COVID-19 la 100.000 de locuitori într-un interval de o săptămână, criteriu în care nu se încadrează România, Marea Britanie, Irlanda, Portugalia, Malta şi cea mai mare parte a Suediei vecine, scrie dpa.

″Relaxarea avertismentelor de călătorie arată că atât Danemarca, dar şi cea mai mare parte a Europei se află într-o poziţie mult mai bună decât cea la care am îndrăznit să sperăm până foarte recent″⁣ în ceea ce priveşte evoluţia epidemiei, a declarat ministrul danez de externe, Jeppe Kofod.

Lista de ţări pentru care se elimină restricţiile de călătorie va fi actualizată săptămânal de MAE danez, potrivit Agerpres.

Persoanele venite din unele regiuni ale Suediei, ţară în continuare cu un număr semnificativ de noi cazuri zilnice de COVID-19, vor putea intra în Danemarca numai pe baza unei dispoziţii speciale care ţine cont de rata infecţiilor din respectivele regiuni.

Şi Norvegia a anunţat relaxarea restricţiilor de călătorie, dar le va menţine de asemenea în cazul Suediei, persoanele revenite din această ţară fiind obligate să rămână în autoizolare 14 zile.

Premierul norvegian Erna Solberg a declarat că începând din 15 iulie majoritatea persoanelor revenite din ţările spaţiului Schengen şi ale Spaţiului Economic European (SEE) vor putea călători în Norvegia, dacă rata transmiterii noului coronavirus în aceste ţări se menţine scăzută.

Institutul norvegian de sănătate publică va elabora până pe 10 iulie o listă cu statele şi regiunile pentru care se ridică restricţiile, criteriul fiind de asemenea un raport între noile contagieri într-un interval de timp şi populaţia totală, lista urmând să fie actualizată la fiecare două săptămâni, scrie destiri.

E oficial! Aceste telefoane, interzise in Romania. Amenda ajunge la 100.000 lei

Din data de 27 iunie va fi interzisa vanzarea in tara noastra a telefoanelor mobile ce nu pot receptiona mesaje RO-ALERT.

Potrivit AvocatNet.ro, pana la sfarsitul zilei de vineri, 26 iunie 2020, magazinele din Romania sunt obligate sa vanda sau sa retraga de la vanzare telefoanele mobile care nu pot receptiona mesajele sistemului national de avertizare in situatii de urgenta, RO-ALERT. Asa prevede o ordonanta de urgenta aparuta anul trecut.

„Telefoanele mobile care nu au activata posibilitatea receptionarii mesajelor RO-ALERT in toate retelele publice mobile de comunicatii electronice nu pot fi comercializate pe teritoriul Romaniei”, scrie in ordonanta.

In concluzie, din 27 iunie 2020, telefoanele incompatibile cu RO-ALERT nu vor mai putea fi vandute. Amenzile pentru altfel de telefoane sunt uriase – de la 50.000 la 100.000 de lei.

Durere grea pentru Monica si Ramona Gabor. De ce nu au venit la inmormantare. Ultimele cuvinte ale lui Emil Gabor, inainte sa se stinga

Tatal Monicai Gabor a s-a stins in urma cu cateva zile si a fost inmormantat, astazi. Monica si Ramona nu si-au condus parintele pe ultimul drum.

De ce s-a stins Emil Gabor

Prietenul cel mai bun al lui Emil Gabor a spus totul despre starea precara de sanatate a tatalui Monicai Gabor.

„Avea probleme cu plamanii, era tensionat, nu mai putea sa mearga in ultima perioada. Era bolnav rau. Imi spunea ca imi e rau, ma dor oasele”, a declarat barbatul.

De ce Ramona si Monica nu au putut sa vina

Potrivit prietenului sau, Emil Gabor a fost gasit mort in casa unde locuia alaturi de un tanar:

„El era cam slabut, adica nu mai manca si l-au gasit la 2:30 dimineata decedat.”

De inmormantare s-a ocupat Alina, cea de-a treia fiica, care locuieste la Saucesti. Nici Ramona, nici Monica nu au putut sa vina la inmormantare, din cauza interdictiilor generate de pandemie.

„N-au putut sa vina, pentru ca nu au voie din America sa vina! Au filmat acolo cu telefonul, au fost in direct.”, a povestit prietenul lui Emil Gabor.

Ultimele declaratii ale tatalui Monicai Gabor

Emil Gabor abia iesise din spital si nu a mai consumat alcool de ani de zile. In ultimul interviu era vizibil slabit si tulburat de singuratatea in care traia.

„Am fost internat la Boli Interne si mi-au gasit mai multe… din cauza accidentului ala, de acum 10 ani, cand mi-a cazut un lemn mare pe spate. Pana atunci eram bine si de atunci am avut numai necazuri.

Am umblat pe la spital, ca mi-a rupt tot in mine. Am splina scoasa, intestinal… mi-a taiat din el, din stomac la fel, din ficat la fel.

Si, normal, daca am umblat la toate, acum am necazuri, am probleme. Acum sunt mai bine ca… m-au sunat fetele, n-am fost chiar singur (de Sarbatori – n.r.).

A venit Alina (fata cea mare, sora Monicai si a Ramonei Gabor -n.r.,) pe la mine, ea e in Saucesti, a fost si sora mea pe la mine”, a povestit Emil Gabor.

Mi-e dor. Uite ca… am crescut 3 copiii si… e greu, sunt peste mari si tari. As fi vrut si eu sa fie langa mine. Ca, uite, ajungi la batranete si ramai singur. Dar nici nu poti sa tii nici langa tine, ca n-ai cum. Alina mea are doi copii aici, locuieste aici,nu in strainanate”, a mai spus tatal vedetelor. scrie fabricatinromania

CCR, a decis: Carantina instituita in cazul persoanelor care vin din zone de risc, neconstitutionala

CCR a decis ca este neconstitutionala prevederea prin care carantina pentru persoanele care intra pe teritoriul Romaniei din zonele afectate este instituita prin ordin al ministrului Sanatatii.

CCR a luat aceasta decizie in urma sesizarii Avocatului Poporului.

UPDATE: De indata ce decizia CCR va fi publicata in Monitorul Oficial, aceste restrictii dispar pentru oamenii care vin de oriunde din strainatate, ori care acum sunt internati. Regulile ar putea fi reintroduse doar printr-o lege votata in Parlament, spun judecatorii.

Raspandirea epidemiei a fost tinuta in frau pana acum prin masuri precum carantina, izolarea sau internarea celor infectati cu Covid 19. Dupa expirarea starii de urgenta, o parte din aceste masuri au fost mentinute printr-un ordin semnat de Ministrul Sanatatii.

Tocmai aceasta este una dintre probleme, spun judecatorii Curtii Constitutionale. Restrangerea acestor drepturi fundamentale ar trebui facuta prin lege votata in parlament, nu acte normative semnate de ministri.

CCR a decis ca este neconstitutional un articol din ordonanta 11 de anul acesta, prin care ministrul Sanatatii are dreptul sa instituie carantina pentru persoanele care intra pe teritoriul Romaniei din zonele afectate de epidemie.

In 3 iunie, Avocatul Poporului a sesizat CCR cu o exceptie de neconstitutionalitate referitoare la art. 4 alin. (3) si (4), art. 65 lit.s), s), art. 66 lit.a), b) si c) si art. 67 alin. (2) lit.b) din Legea 55/2020 privind starea de alerta in Romania.

Conform Avocatului Poporului, prin aprobarea de catre Parlament a unei hotarari a Guvernului de instituire a starii de alerta se aduce atingere principiului separatiei puterilor in stat.

Avocatul Poporului spune ca prin introducerea unei „noi forme de control parlamentar asupra actelor Guvernului”, Parlamentul „a convertit natura juridica traditionala de act administrativ normativ a hotararii de Guvern intr-un document politic” care vizeaza exclusiv raportul constitutional dintre Parlament si Guvern.

Surse din CCR au declarat pentru HotNews.ro ca institutia a admis sesizarea Avocatului Poporului.

Cea de a doua sesizare a Avocatului Poporului dezbatuta joi de Curtea Constitutionala a vizat art.25 alin.(2) din Legea nr.95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii si art.8 alin.(1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.11/2020 privind stocurile de urgenta medicala, precum si unele masuri aferente instituirii carantinei.

Avocatul Poporului declara ca „dispozitiile mentionate sunt neconstitutionale, in masura in care permit dispunerea unor masuri de restrangere a exercitiului libertatii individuale, prin acte administrative (ordine) emise de organe administrative (Ministrul Sanatatii)”.

„Restrangerea exercitiului drepturilor si libertatilor de catre un membru al puterii executive contravine atat principiului securitatii juridice, cat si principiului legalitatii restrangerii exercitiului unor drepturi si libertati. Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 25 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, si cele ale art. 8 din Ordonanta de urgenta a Guvernului 11/2020 privind stocurile de urgenta medicala, precum si unele masuri aferente instituirii carantinei”, se mentioneaza intr-un comunicat de presa, scrie fabricat in romania.