Miracol! În urma exploziei din Beirut o Biserică Ortodoxă a fost distrusă, dar altarul a rămas neatins: “Este un mesaj de la Dumnezeu”

În mod incredibil, altarul unei biserici creștin ortodoxe din Beirut a rămas complet intact după explozia devastatoare, deși restul bisericii a fost făcută praf. Preotului paroh nu îi vine să creadă și consideră că aceasta este un semn clar de la Dumnezeu.

Părintele Youil Nassif a povestit că a părăsit biserica cu numai 15 minute înainte de tragicul eveniment. acesta se afla împreună cu copii lui, pe car ei-a lăsat în grabă acasă și s-a întors cu sufletul la gură să vadă ce s-a ales de biserica lui.

Ajuns la fața locului inima i s-a oprit pentru o clipă când a constat că toată biserica lui fusese distrusă. Mare i-a fost mirarea cțnd, înaintând, a văzut că altarul era intact. Nici măcar o candelă care rămăsese aprinsă pe sfânta masă nu se stinsese. Totul a fost înregistrat de camerele de supraveghere. În filmuleț se poate vedea clar cum afectează explozia toată suprafața bisericii și cum toate cele sfinte din altar rămân nemișcate în tot acest timp.

Preotul este de părere că acesta este un semn clar de la Dumnezeu, care ne este alături chiar și în momente atât de tragice. Părintele Nassif a făcut apel la toți crețtinii din lume să se roage pentru poporul libanez, care are mare nevoie de ajutor divin în aceste clipe de grea încercare.

„Puteți să-mi spuneți că sunt naiv, dar m-am gândit că este de necrezut. Am simțit că este un mesaj de la Dumnezeu care spune: «Voi fi alături de tine, Voi fi lângă tine, ne vom ridica.»

Am părăsit biserica împreună cu copiii mei, cu 12 minute înainte de explozie. Ne îndreptam către casă când s-a întâmplat. Am ajuns acasă, am lăsat copiii acolo și m-am întors la biserică pentru a verifica ce s-a întâmplat. Când am ajuns, am fost șocat. Puteți vedea imaginile și clipurile video, biserica fusese distrusă.

M-am îndreptat spre altar. Când am intrat în acesta am fost surprins. Altarul era neatins. Puteți vedea fotografiile și video. Sfântul Potir era intact. Puteți vedea Sfânta Biblia, candela cu ulei care nu s-a mișcat. Puteți vedea moaștele Sfinților, instrumentele. Nici sticla nu a fost spartă.

În vremuri de criză, căutăm semne, o lumină în întuneric. Am simțit că este un semn. Dar avem nevoie de rugăciuni, nu doar de biserica noastră. Toți cetățenii de aici din Liban, avem nevoie de rugăciuni. Suntem într-o situație gravă. Așa că avem nevoie de rugăciuni. Vă rugăm, rugați-vă pentru noi”, a declarat acesta pentru BB, scrie infamilie.

Citeste mai mult Ludovic Orban a făcut anunţul despre starea de urgenţă de la 15 august. „Cel mai probabil vom…”

ANUNȚUL FĂCUT DE LUDOVIC ORBAN! „CEL MAI PROBABIL VOM PRELUNGI STAREA DE ALERTĂ”

Epidemia de coronavirus continuă să se răspândească în România. Zilnic se înregistrează peste 1.000 de noi cazuri de

persoane infectate cu virusul COVID-19. În acest context, Ludovic Orban a declarat că cel mai probabil starea de alertă se va prelungi.

Premierul Ludovic Orban a declarat luni că Guvernul va prelungi, cel mai probabil, cu alte 30 de zile starea de alertă

pe întreg teritoriul țării şi nu se pune problema revenirii la starea de urgenţă. Decizia ar urma să fie luată zilele următoare,

în condițiile în care la finalul acestei săptămâni expiră starea de alertă.

Dacă această măsură se va aplica este pentru a treia oară când se prelungește starea de alertă.

„Orice decizie va ține cont de contextul epidemiologic. Pe baza datelor pe care le avem până astăzi cel mai probabil vom prelungi starea de alertă”, a spus Ludovic Orban.

„Nu mai analizăm nicio restricție”

Pe lângă prelungirea stării de alertă Ludovic Orban a vorbit și despre posibilitatea de a se aplica noi restricții.

Se pare că cel puțin pentru moment nu se previzionează nicio altfel de restricție.

„Nu mai analizăm nicio restricție și nu ne dorim impunere niciunei alte restricții. Ultimele măsuri luate,

limitarea programului și purtarea măștilor, nu afectează desfășurarea activităților economice

Mai sunt solicitări cu privire la desfășurarea unor activități. Vom ține cont de toate datele și în funcție de evaluări vom lua toate deciziile politice”, a mai declarat prim-ministrul.

După ce s-a ridicat starea de alertă, România a trecut la cea de urgență. Pe 16 iunie starea de alertă a fost prelungită pentru prima dată cu 30 de zile,

iar pe 16 iulie Guvernul a decis, din nou, prelungirea acesteia pe tot teritoriul României. scrie ombun.net