Klaus Iohannis, despre festivitățile de început de an școlar: “Este posibil să avem efectul opus”

Președintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că în opinia sa festivitățile de început de an școlar nu ar trebuie organizate de școli în acest an.

“După părerea mea, aceste festivități nu trebuie organizate în acest an. Este greu de controlat accesul, sunt copii care vin prima dată la școală, nu-și cunosc învățătorul, este posibil

să se înghesuie și atunci să avem efectul opus. Părerea mea, nu sunt ministru al Educației, este că nu este bine să se organizeze astfel de festivități. Deci, pe cale de consecință,

nu voi participa la nicio festivitate pentru început de an școlar, dar voi avea un mesaj video pentru elevi”, a declarat Iohannis.

Președintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că îi sfătuiește pe părinți să-și trimită copiii la

școală, pentru că sunt mii de școli din România unde problemele privind debutul anului școlar, în contextul pandemiei, au fost rezolvate.

Autoritatile sunt in alerta. Bilant ingrijorator

Autoritatile sunt in alerta duapa ce numarul cazurilor noi de infectare cu coronavirus a crescut in ultimele 24 de ore. Tinand cont ca scolile se vor deschide in curand, este un motiv real de ingrijoare.

Anuntul oficial:

“Pana astazi, 9 septembrie, pe teritoriul Romaniei, au fost confirmate 98.304 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

41.002 pacienti au fost declarati vindecati si 12.557 de pacienti asimptomatici au fost externati la 10 zile dupa depistare.

In urma testelor efectuate la nivel national, fata de ultima raportare, au fost inregistrate 1.271 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Distinct de cazurile nou confirmate, in urma retestarii pacientilor care erau deja pozitivi, 642 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Pana astazi, 4.018 persoane diagnosticate cu infectie cu COVID-19 au decedat.

In intervalul 08.09.2020 (10:00) – 09.09.2020 (10:00) au fost inregistrate 51 de decese (32 barbati si 19 femei), ale unor pacienti infectati cu noul coronavirus, internati in spitalele din Alba, Bacau, Bihor, Bistrita-Nasaud, Braila, Brasov, Buzau, Caras-Severin, Constanta, Covasna, Dambovita, Dolj, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iasi, Maramures, Mures, Olt, Prahova, Suceava, Vaslui, Ilfov si Municipiul Bucuresti.

Dintre acestea, 1 deces a fost inregistrat la categoria de varsta 30-39 de ani, 4 decese la categoria de varsta 40-49 de ani, 2 decese la categoria de varsta 50-59 ani, 9 decese la categoria de varsta 60-69 ani, 21 decese la categoria de varsta 70-79 ani si 14 decese la categoria de peste 80 de ani.

49 dintre decesele inregistrate sunt ale unor pacienti care au prezentat comorbiditati, iar pentru 2 pacienti decedati nu au fost raportate comorbiditati pana in prezent.

In unitatile sanitare de profil, numarul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.137. Dintre acestea, 459 sunt internate la ATI.

Pana la aceasta data, la nivel national, au fost prelucrate 1.990.587 de teste. Dintre acestea 24.043 au fost efectuate in ultimele 24 de ore, 15.142 in baza definitiei de caz si a protocolului medical si 8.901 la cerere.

De asemenea, de la ultima informare facuta de GCS, au fost raportate si rezultatele a 254 teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore si transmise pana la data de 9 septembrie.

Pe teritoriul Romaniei, 10.215 persoane confirmate cu infectie cu noul coronavirus sunt in izolare la domiciliu, iar 6.035 de persoane se afla in izolare institutionalizata. De asemenea, 34.412 persoane se afla in carantina la domiciliu, iar in carantina institutionalizata se afla 11 persoane.

In ultimele 24 de ore, au fost inregistrate 997 de apeluri la numarul unic de urgenta 112 si 658 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisa special pentru informarea cetatenilor.

Ca urmare a incalcarii prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele masuri pentru prevenirea si combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, politistii si jandarmii au aplicat, in ultimele de 24 de ore 544 de sanctiuni contraventionale, in valoare de 136.200 de lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Politiei, a fost constatata, ieri, o infractiune pentru zadarnicirea combaterii bolilor, fapta prevazuta si pedepsita de art. 352 Cod Penal.

Reamintim cetatenilor ca Ministerul Afacerilor Interne a operationalizat, incepand cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate incalcari ale normelor de protectie sanitara. Scrie fabricatinromania.

An școlar 2020-2021. Monica Anisie a răspuns la cele mai arzătoare întrebări despre începerea școlii

Monica Anisie a răspuns întrebărilor profesorilor, părinților sau elevilor din întreaga țară.

Ministrul Educației a creionat, în mare, principalele reguli pe care ar trebui să le respecte elevii și profesorii. De asemenea, Anisie le-a reamintit elevilor în ce condiții vor putea să-și țină copilul acasă, în contextul pandemiei de Covid-19. An școlar 2020-2021. Monica Anisie le

cere elevilor să nu vorbească cu gura plină. „Din partea Ministerului Sănătății nu sunt recomandări neapărat care să restricționeze în

vreun fel posibilitatea copilului de a mânca la școală. E posibil acest lucru, dar păstrând niște măsuri de igienă. Poate mânca elevul (…), dar să se spele pe mâini înainte, să folosească șervețele și după ce termină să meargă să se spele pe mâini din nou. Nu exista interdicții.

Profesorii trebuie să îi supravegheze pe copii”, a declarat ministrul Educației, Monica Anisie. Alte declarații notabile ale Monicăi Anisie:

Citeste continuarea

Pensie 2020. Cat trebuie sa dai daca vrei sa cumperi vechime in munca

Pensie 2020. Ministerul Muncii a anuntat ca legea pensiilor a fost modificata. Astfel, persoanele care nu au toti anii de vechime ii pot cumpara. Totusi, exista anumite conditii.

Persoanele interesate vor putea plati contributiile de asigurari sociale pe o perioada de 6 ani anterioara datei incheierii contractului de asigurare sociala, se stipuleaza in proiectul de lege..

„Persoanele care nu au calitatea de pensionari pot efectua plata contributiei de asigurari sociale pentru perioade de cel mult 6 ani anteriori lunii incheierii contractului de asigurare, in care persoana nu a realizat stagiu de cotizare sau stagiu asimilat stagiului de cotizare in sistemul public de pensii sau intr-un sistem de asigurari sociale neintegrat acestuia, in tara, in statele membre UE sau in alte state cu care Romania aplica instrumente juridice internationale in domeniul securitatii sociale”.

Astfel, ca si in Legea din 2010, „baza lunară de calcul a contribuţiei de asigurări sociale o constituie venitul lunar asigurat înscris în contractul de asigurare socială care nu poate fi mai mic decât salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată în vigoare la data încheierii contractului de asigurare socială”.

Potrivit documentelor, salariul minim brut a crescut destul de mult in ultimii 10 ani, acesta fiind de 3 ori mai mare in prezent, fata de salariul din 2011. In acelasi timp, contributiile au scazut de la 31,3% in 2011, la 25% in prezent.

Salariul minim brut a fost majorat de 3 ori intr-un an (2013), cresterile din perioada 2014 – 2017 inclusiv fiind bianuale.

Potrivit calculelor, o persoana care vrea sa-si cumpere anii de vechime pentru perioada 2013 – 2018 inclusiv va trebui sa scoata din buzunar suma de 23.200,46 lei, potrivit Adevarul

Chiar daca, procentual, cota de contributii a scazut, ca valoare s-a dublat in 2018, ajungand la 5.700 lei/an, fata de anul 2013 cand era de aproape 2.900 lei. Plata contributiei de asigurari sociale se va putea face intr-o singura transa sau esalonat, in transe lunare, pana la data de 1 septembrie 2021. scrie fabricatinromania