Crăciun & Revelion 2020. Cum se vor desfășura sărbătorile de iarnă anul acesta

Crăciun & Revelion 2020. Anul acesta, din cauza pandemiei de coronavirus, sărbătorilor de iarnă nu vor fi la fel precum în ceilalți ani. Mai mult decât atât, se așteaptă și o prăbușire a unei părți din sectorul turistic,

căci managerii de hotel nu se așteaptă să vină foarte mulți oameni la cazări, pentru a se bucura de sărbătorile de iarnă.

Conform Redactia.ro, sărbătorile de iarnă vor fi foarte diferite anul acesta. La sfârșitul anului, când oamenii ar trebui să se bucure de faptul că au reușit să ducă până la capăt un an plin de obstacole și muncă grea, să se îmbrățișeze și să danseze, în locul acestor acțiuni menite să încânte sufletul,

vor trebui să fie mai retrași. Crăciunul se anunță a fi mai restricționat anul acesta, astfel că oamenii nu vor mai putea dansa în hore. De asemenea, nici întrunirile cu sute de persoane nu mai sunt permise, deocamdată, din cauza situației în care ne aflăm.

De exemplu, o turistă, când a aflat care sunt regulile, a renunțat să își mai rezerve un loc la o pensiune și a mărturisit că va rămâne să își petreacă sărbătorile acasă, așa cum dorește.

Chiar dacă prețurile și ofertele pentru cazări sunt accesibile, oamenii încă nu au făcut rezervări din timp ca în ceilalți ani, când deja, la finalul lunii septembrie, peste 70% din capacitate era rezervată.

„Petreceri de Revelion ca în alți ani – eu cred că n-avem să ajungem la asta. Acum ca în alți ani încă e prea devreme. O spun acum, cu toată răspunderea: acum să fie petrecerea de Revelion din 31 decembrie ca cea

din 31 decembrie 2019 – nu cred! Nu cred! Regulile vor trebui să fie discutate pe baza evoluției epidemiologice, iar în orice decizie care se ia interesul principal este interesul public și interesul în domeniul sănătății publice”, a declarat recent și Raed Arafat.scrie ciao.ro

Un nou atac in Franta. Preotul Bisericii Ortodoxe a fost impuscat

Nou atac in Franta. Un preot ortodox a fost impuscat si ranit in aceasta sambata dupa-amiaza in arondismentul sapte

din Lyon. Preotul Bisericii Ortodoxe Grecesti a fost impuscat de doua ori la ora locala 16.00, in timp ce inchidea biserica unde slujea. Acesta primeste tratament la fata locului pentru ranile care ar putea fi fatale.

Protopopul, in varsta de 52 de ani si de nationalitate greaca, a fost ranit in jurul orei 16:00, in timp ce inchidea biserica unde slujeste din 2012.

Un barbat s-a apropiat de el si a tras de doua ori cu o pusca, transmite BFMTV.

Atacatorul a fugit de la locul faptei . Investigatiile au fost incredintate politiei judiciare din Lyon.

Premierul Jean Castex, calatorind la Saint-Etienne du Rouvray, a anuntat ca se intoarce imediat la Paris, unde a fost deschisa o unitate de criza la Ministerul de Interne.

Incidentul a avut loc la doua zile dupa ce un barbat care a strigat “Allahu Akbar!” (Dumnezeu e mare!) a decapitat o femeie si a ucis alte doua persoane intr-o catedrala din Nisa, si la doua saptamani dupa

ce un profesor dintr-o suburbie a Parisului a fost decapitat

de catre un barbat cecen in varsta de 18 ani, aparent infuriat ca dascalul a aratat o caricatura a Profetului Mahomed in clasa, scrie ombun.

Citeste si Graniță ÎNCHISĂ! Țara care a luat peste noapte o nouă decizie ȘOC. Cine nu va mai putea intra, sub nicio formă!

ROMÂNIA VA PRIMI MEDICAMENTE ÎN COMBATEREA COVID-19 PENTRU ȘASE LUNI. NELU TĂTARU: „O SĂ AVEM ÎNTRE 14.000 ŞI 18.000 DE DOZE”

Nelu Tătaru, Ministrul Sănătății, a declarat că România va avea un stoc de medicamente Remdesivir timp de șase luni.

”În perioada iulie-octombrie, noi am avut gratuit de la Uniunea Europeană 12.000 de doze. Începând cu luna octombrie, statul român a început să achiziţioneze contra cost aceste doze.

Cred că luni vom avea şi ultima tranşă din cele 12.000 de doze”, a explicat Nelu Tătaru, potrivit Agerpres.

18.000 de doze vor veni în noiembrie
”În noiembrie, o să avem între 14.000 şi 18.000 de doze achiziţionate, urmând, odată cu rectificarea bugetară, să putem merge pe o rezervă de şase luni”, a mai spus ministrul.

Tătaru a vorbit apoi despre vaccinurile împotriva coronavirusului pe care România ar urma să le achiziţioneze.

”Noi avem o strategie în lucru în acest moment. Depinde foarte mult de tipul de vaccin care va veni. Sunt trei firme cu care

Comunitatea Europeană este în discuţii în acest moment şi în achiziţii, rămânând speranţa ca la sfârşitul anului, începutul anului viitor, sfârşitul lunii ianuarie, să putem avea acest vaccin”, a mai spus Nelu Tătaru.

O nouă mutație a virusului SARS Cov 2 care provine din Spania s-a extins în Europa

Virusul SARS Cov 2 suferă noi transformări în răspândirea sa pe glob, iar specialiștii din domeniu au descoperit recent o nouă astfel de mutație care ar proveni din Spania și afectează majoritatea statelor europene.

Mai multe analize efectuate de Universitatea din Basel, Şcoala Politehnică Federală din Zurich şi consorţiul spaniol SeqCovid-Spain,

alături de Centrul Superior de Investigaţii Ştiinţifice (CSIC), au constatat că noua tulpină virală care domină continentul provine din Spania şi s-a extins în ultimele luni în mai multe regiuni.

Cercetătorii au ajuns la această concluzie după ce au semnalat prezența mutației în 80% din probele prelevate în Spania, în 90% în cele din Marea Britanie şi în 30%-40% în cele din Elveţia.

Altă mutație a COVID-19 cu origini în Spania, extindere în Europa

Cu cât avansăm mai mult în pandemia de Covid-19, cu atât oamenii de știință ne prezintă mai multe detalii despre virusul care stă la originea acestui SARS-CoV-2.

Specialiștii din Elveția și Spania au anunțat că noul coronavirus care provoacă boala COVID-19 are sute de mutaţii, iar una dintre ele,

frecvent întâlnită pe durata celui de-al doilea val al pandemiei cu care se confruntă în prezent Europa, a apărut prima oară în Spania, scrie Agerpres.

Însă oamenii de știință nu pot să se pronunțe cu exactitate dacă această nouă variantă a virusului ar putea fi mai periculoasă decât celelalte și nici dacă ar putea avea un comportament diferit în extinderea ei, scrie stirilekanald.ro

Doliu în Biserica Ortodoxă! A murit din cauza Covid-19. Spunea că pelerinajele sunt „vaccinul lui Dumnezeu”

Mitropolitul Bisericii Ortodoxe Sârbe din Muntenegru, Amfilohije Radovic, a murit după ce a contractat noul coronavirus, a informat biroul său, potrivit Reuters, citat de Agerpres.

Radovic, în vârstă de 82 de ani, un fervent naţionalist sârb care exercita o influenţă politică majoră, a fost diagnosticat cu COVID-19 pe 6 octombrie şi de atunci a fost internat în capitala Muntenegru, Podgorica.

După izbucnirea pandemiei de COVID-19, Amfilohije a apărut cu regularitate în public fără mască.

În timpul ceremoniilor din mai în onoarea unui episcop din secolul al XVII-lea, Sf. Vasile de la Ostrog Făcătorul de minuni, mitropolitul a numit pelerinajul şi pe veneratul cleric „vaccinul lui Dumnezeu”.

„Ar fi bine dacă oamenii de ştiinţă contemporani inventează vaccinul… dar înainte să fie găsit… există un vaccin aici care

a acţionat de-a lungul secolelor”, a declarat el la acea vreme la Mănăstirea Ostrog, ridicată pe o stâncă lângă Podgorica.