Una dintre victimele din Piatra-Neamț îngrijea 20 de copii. Mesaje de condoleanțe ale celor pe care i-a crescut

Una dintre cele zece victime ale tragediei din Piatra-Neamț este o femeie care conducea o fundație ce se ocupa de îngrijirea copiilor abandonați de către părinți.

Tatiana Gavril (67 de ani) avea în îngrijire, împreună cu familia ei, un grup de 20 de copii, scrie Ziare.com.

O parte dintre sutele de copii pe care i-a îngrijit din 1994 încoace au postat mesaje de condoleanțe în care o omagiază pe cea care i-a crescut.

O femeie care a crescut sute de copii

„Doamna Tatiana Gavril, unul dintre pacienții decedați a lăsat în urmă familia îndurerată dar și pe cei 20 de copii aflați în Casa Ray, un loc pe care Fundația Betesda pe care a condus-o l-a transformat într-un

”colț de rai” pentru sute de copii abandonați. Din anul 1994, doamna Tatiana, alături de familia Gavril au fost părinți pentru acești copii, asigurându-le un viitor mai bun”, se spune într-un comunicat de presă al Alianței Renașterea Națională.

„Am avut onoarea și binecuvântarea să fiu crescută de mama Tatiana Gavril, o mamă care nu poate fi descrisă în cuvinte! Scumpă mamă, ne vom revedea într-o zi”, se arată într-un mesaj pe Facebook al uneia dintre persoanele care au fost crescute de către femeia de 67 de ani.

„O mamă eroină! Păcat, trist dar adevărat, am sperat că totul va fi bine și că vei veni acasă, dar n-a fost așa. Pentru noi, cei care te-am cunoscut, vei rămâne în inimile noastre tot mama Tatiana… O mamă adevărată în adevăratul sens al cuvântului, o mamă iubitoare, o mamă luptătoare, o mamă harnică, o mamă prietenoasă, o mamă veselă, o mamă pricepută și multe, multe alte cuvinte se pot spune”, se arată într-un alt mesaj postat pe rețelele de socializare.scrie fanatik.ro

Citeste si Adina Alberts, schema de tratament pentru pacientii cu forme usoare de COVID-19

 

Un preot a fost rănit grav în incendiul din Piatra Neamț. Care este starea acestuia

În incendiul tragic de la Piatra Neamț și-au pierdut viața 10 persoane și alte șapte sunt în stare gravă. Printre victime se numără și un preot, rănit grav în incendiu.

‌Preot rănit grav în incendiu

Preotul Ioan Antistescu era internat în secția ATI a Spitalului Județean de Urgență din Piatra Neamț. Părintele fusese infectat cu noul coronavirus, ajungând în stare gravă. au declarat reprezentanții Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului. Preotul a scăpat cu viață din incendiu, însă are răni grave și se luptă pentru propria viață.

Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a transmis un mesaj de condoleanțe după incendiul care a mistuit secţia ATI a spitalului din Piatra Neamț. Acesta a confirmat că printre victime se află și părintele Ioan Antistescu.

„Cu profundă durere am aflat de tragicul incendiu petrecut la Secția ATI din cadrul Spitalului Suport Covid din Piatra Neamț în care și-au pierdut viața, potrivit informațiilor oficiale pe care le avem în acest moment, 10 dintre pacienții internați aici.

În aceste momente de grea încercare suntem alături de familiile îndurerate ale căror apropiați și-au pierdut viața în această tragedie, rugând pe Dumnezeu să odihnească în Raiul desfătării sufletele celor pe care i-a chemat, iar celor care au fost victime directe sau colaterale ale acestei tragedii, Dumnezeu să le toarne ulei și vin pe rănile lor trupești și sufletești.

În mod deosebit, îndemn slujitorii sfintelor altare ca mâine, la Proscomidie, să adauge o miridă și să înalțe rugăciuni speciale pentru cei bolnavi de aici și de pretutindeni, dar în mod deosebit să înalțe un gând la Dumnezeu pentru părintele Ioan Antistescu, un om al liturghiei, care în aceste momente se află în spitalul de la Piatra Neamț luptându-se pentru propria viață”, potrivit comunicatului de presă transmis de reprezentanții Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, scrie redactia.ro

Citeste si S-a stins unul dintre cei mai mari duhovnici ai Romaniei. A fost discipolul lui Arsenie Boca

Sotia medicului erou de la Piatra Neamt, prima declaratie: Era ingrozit. Imi spunea: Eu sunt bine, ceilalti

Sotia medicului erou de la Piatra Neamt, prima declaratie. Catalin Denciu este medicul care nu s-a gandit la el ci isi dore sa-si salveze pacientii din incendiu care au cuprins sectia ATI a spitalului din Neamt.

Medicul Catalin Denciu era de garda in momentul in care a izbucnit incendiu; la sectia ATI a spitalului din Neamt. A incercat sa-si salveze pacientii chiar si cu riscul propriei vieti. A scos pacientii COVID

din salonul alaturat celui care ardea, ajutat de alti 3 colegi, chirurgul Pavel Bors si doua asistente. Apoi a intrat in salonul cuprins

de flacari, pentru a incerca sa salveze vietile celor aflati deja in stare grava la ATI. Medicul a fost transferat de urgenta la spitalul din Belgia.

„Se intereseaza toti de el si doamna ambasador si toata lumea. Pe mine nu ma intereseaza astea, vreau sa primeasca atentia medicala pe care cu siguranta o va primi acolo si sa se intoarca acasa viu si sanatos cat se poate.

Colegii se mobilizasera si incepusera sa caute solutii in strainatate, stiind exact care sunt conditiile si sansele pe care le are un pacient,

mare ars, cum spunem noi in tara noastra si atunci solutia domnului ministru a venit sa ne ajute, sa nu mai cautam noi disperati solutii in afara.

Pentru mine nu conteaza, exact asta i-am spus inainte de a pleca, nu avem nevoie de un erou, avem nevoie de un sot, un tata. Stiu ca si-a facut meseria asta si sper sa si-o faca in continuare cu dedicatie,

prea multa dedicare uneori pentru ce ofera sistemul medicla din tara noastra. Era increzator, el era ingrozit de ceea ce a putut sa vada acolo, imi spunea incontinuu: „Eu sunt bine, eu sunt bine, ceilalti

ardeau, ardeau”. Are mainile arse, era infasurat in folie protectoare. A fost o chestiune de secunde, de groaza, carnagiu ce a fost acolo.”, a declarat sotia medicului erou pentru Observator

„Din fericire pentru ceilalti, din pacate pentru noi, are un suflet foarte mare. Niciodata nu s-a gandit decat la ceilalti, s-a pus pe

sine pe ultimul loc. Asa a fost mereu (…) N-are aproape nicio importanta cum trec eu (…) Gandurile bune si rugaciunile, daca se

pot indrepta spre el si sa-l ajute bunul Dumnezeu sa se intoarca acasa. Credeti-ma ca nu mai pot”, a marturisit, in lacrimi, Alina Claudia Denciu.scrie fabricatinromania

Lista actualizata a tarilor cu risc epidemiologic ridicat

Lista actualizata a tarilor cu risc epidemiologic ridicat. Grupul pentru Comunicare Strategica a transmis ca lista tarilor sau zonelor pentru care se impune carantina a fost actualizata prin Hotararea

nr. 54 din 12 noiembrie 2020 privind propunerea prelungirii starii de alerta si a masurilor necesar a fi aplicate pe durata acesteia

pentru prevenirea si combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Astfel, persoanele care vin in Romania din aceste zone intra in carantina pentru 14 zile.

Lista actualizata:

Andorra, Polinezia Franceza, Cehia, Luxemburg, Belgia, Elvetia, Liechtenstein, Slovenia, Armenia, Franta, Muntenegru, Austria, Polonia, Georgia, Croatia, Olanda, Italia, Bosnia si Hertegovina,

San Marino, Macedonia de Nord, Guam, Spania, Portugalia, Slovacia, Iordania, Ungaria, Monaco, Bulgaria si Lituania.

Starea de alerta, prelungita pentru inca 30 de zile

Comitetul National pentru Situatii de Urgenta a aprobat hotararea prin care se propune prelungirea starii de alerta pe intreg teritoriul Romaniei cu 30 de zile, incepand cu data de 14 noiembrie.

„Domnule prim-ministru, s-a terminat votul, este adoptata hotararea CNSU, prin ea se propune prelungirea starii de alerta cu inca

30 de zile, incepand cu data de 14 noiembrie, iar masurile propuse nu prevad masuri noi fata de cele care sunt in vigoare„, a declarat seful DSU, Raed Arafat.

Masurile adoptate

Purtarea mastilor de protectie in spatiile publice, la locul de munca, in spatiile comerciale, precum si in mijloacele de transport in comun, pentru toate persoanele care au implinit varsta de 5 ani.

Interzicerea desfasurarii de reuniuni cu prilejul sarbatorilor, aniversarilor sau a petrecerilor indiferent daca sunt publice sau private sau daca acestea au loc intr-un spatiu inchis sau deschis.

Competitiile sportive fara spectatori, doar in conditiile stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului si sportului si al ministrului sanatatii.

Evenimentele private (nunti, botezuri, mese festive) raman interzise in spatiile inchise precum saloane, camine culturale, restaurante, baruri, cafenele, sali sau corturi de evenimente.

Se mentine obligatia ca activitatea in crese si after-school-uri, sa se desfasoare doar cu respectarea conditiilor stabilite prin ordin comun al ministrului educatiei si cercetarii, al ministrului muncii si protectiei sociale si al ministrului sanatatii.

Se propune ca la aparitia a 3 cazuri de imbolnavire cu SARS-CoV-2 intr-un interval de 7 zile consecutive, in spatiile destinate cazarii elevilor sau studentilor sa fie instituita masura inchiderii cladirii pentru o perioada de 14 zile. scrie fabricatinromania

Citeste „Începând de luni, închidem toate supermarketurile”

Propunere de ultimă oră în România

Monica Pop a rabufnit: “E strigator la cer” Monica Pop, managerul Spitalului de Urgente Oftalmologice din Capitala,

este revoltata pe autoritati pentru ca nu au deschis spitalul de campanie. Medicul spune ca aceste spitale au costat foarte mult.

Iata mesajul integral:

E STRIGATOR LA CER!!!

DE CE NU A FOST “DESCHIS” PINA ASEARA SPITALUL DE

CAMPANIE LETCANI ???!!! ASEARA S-A PUTUT, DECI SE PUTEA ORICIND!AU MURIT OAMENI CIND AR FI PUTUT FI SALVATI???!!!

A fost timp destul de pus la punct orice. Iar de cind situatia s-a agravat, punerea in functie a acestor spitale care au costat sute

de milioane de euro (13 cel de la Letcani) era o solutie imperios necesara! Romanii au dreptul sa stie!!!”, a scris Monica Pop pe pagina sa de Facebook.

De asemenea, medicul il ataca pe presedintele Iohannis

“NU STIRI PANICARDE! DOAR GRIJA!

AU INTELES, IN SFIRSIT?!

Astazi in discursul sau, domnul Presedinte a spus, partial, exact ceea ce spun eu de luni si luni de zile :

despre PANICA INDUSA POPULATIEI, lucru care face mult rau si provoaca depresii si scaderi grave de imunitate, care, exact ele determina cresterea numarului de infectati!

Domnule Presedinte, din cauza acestei atit de gresite strategii de comunicare cu populatia, oamenii nu mai au nici curaj,

NICI INCREDERE, nici persoective si nici sperante! Vor “cadea” tot mai multi!

Schimbati registrul, va fi in favoarea tuturor iar oamenii vor intelege si vor asculta altfel sa se protejeze! Si o vor face!”, este mesajul postat pe pagina sa de Facebook. scrie fabricatinromania

S-a stins unul dintre cei mai mari duhovnici ai Romaniei.

S-a stins unul dintre cei mai mari duhovnici ai Romaniei. A fost discipolul lui Arsenie Boca
S-a stins Parintele Ghelasie. Acesta era staret al Manastirii „Sf. Mare Mucenic Dimitrie” si avea 58 de ani. Preotul a fost ucenicul parintelui Arsenie Boca.

Parintele Ghelasiea fost depistat cu coronavirus, iar starea sa de sanatate s-a degradat foarte repede. Parintele fusese internat la Spitalul din Targu Mures.

Mii de credinciosi deplang moartea unuia dintre cei mai iubiti duhovnici.

Parintele Staret Ghelasie Tepes a fost harazit cu darul de a readuce, duminica de duminica, in fata credinciosilor veniti din toate colturile

tarii la Sfintele Liturghii tinute la Manastirea Sfantul Mare Mucenic Dimitrie din Sighisoara, chipuri de demult, sfinti mutati in sinaxare.

A pus bazele manastirii de la Sighisoara

Parintele Ghelasie s-a nascut la 27 mai, 1962, la Magherus, comuna Nades (Mures), ca cel de-al saselea din cei opt copii ai unei familii

cu mare credinta de Dumnezeu. Parintele Ghelasie a intrat in monahism la manastirea Sambata de Sus. A urmat cursurile Facultatii de Teologie de la Sibiu.

Parintele Ghelasie Tepes, impreuna cu alti patru calugari (ieromonahul Emanuel, rasoforul Ioil, rasoforul Irineu si fratele Simion),

a pus bazele manastirii din Sighisoara in anul 1998, cand a inceput ridicarea chiliilor, finalizand manastirea in anul 2005, cand a fost hirotesit arhimandrit si a primit Crucea Patriarhala (cea mai inalta distinctie acordata in Patriarhia Romana).

Staretul Ghelasie Tepes a avut fericirea sa-l cunoasca in viata pe parintele Arsenie Boca. De nenumarate ori el a povestit despre intalnirea cu acesta si despre impresia puternica pe care Sfantul Ardealului a lasat-o asupra sa.

„Eu am vazut in dansul numai harul Lui Dumnezeu. Si, in plus, am aflat dupa aceea ca Parintele Arsenie Boca spunea: «eu am calugari albi in lume». Este vorba aici de curatia suflteasca pe care

pot s-o aiba si oamenii din lume nu numai calugarii. Chiar Parintele spunea :«Mai, nu toti cei din manastire se mantuiesc, asa cum nici toti din lume se prapadesc»”, spunea parintele Ghelasie Tepes intr-un interviu.

In ultima sa predica, parintele indemna credinciosii sa se duca la vot si sa voteze „bine”

„Daca sunteti cuminti, va veti duce la vot si veti sti ce sa faceti, ca altfel va fi vai de noi. Intrebati-va duhovnicii, preotii si intrebati-L pe Mantuitorul nostru Iisus Hristos si pe Maica Domnului. Indemnul meu este:

spovediti-va, impartasiti-va cu Sfintele Taine, luati anafura si agheasma si veti vedea ca veti vota bine. Altfel veti plange mult.

Noi putem trai cu ei, dar ei nu pot trai cu noi”, li s-a adresat regretatul preot credinciosilor prezenti la hram. scriefabricatinromania

Medicul Cătălin Denciu, un mesaj emoționant către Nelu Tătaru: Am încercat să salvez ce se mai putea

Cătălin Denciu, medicul primar specialist ATI, rănit în timp ce încerca să salveze pacienții prinși în incendiul de la SJU Piatra Neamț, i-a relatat ministrului Sănătății ce s-a întâmplat în momentele fatidice de sâmbătă seară.

Potrivit surselor Libertatea, doctorul i-a spus lui Nelu Tătaru: „Am încercat să salvez ce se mai putea”.

Medicul, care a suferit arsuri pe o suprafață extinsă din corp, a fost transferat în această dimineață cu o aeronavă militară în Belgia, la Bruxelles.

Nelu Tătaru l-a însoțit pe dr. Denciu în aeronava care l-a transportat de la Iași la București

Potrivit sursei citate, medicul în vârstă de 42 de ani era de gardă sâmbătă la secția ATI de la Piatra Neamț. După izbucnirea incendiului, dr. Cătălin Denciu, împreună cu un alt medic, chirurgul Pavel Borș și două asistente au scos bolnavii din salonul alăturat celui care fusese cuprins de flăcări.

Doctorul Denciu a intrat apoi în flăcări încercând să salveze pacienții din salonul în care a izbucnit incendiul. Sâmbătă noaptea a fost transportat la Iași, iar apoi la București cu un avion militar.

În timpul acestui transfer a fost însoțit în avion de Nelu Tătaru, ministrul Sănătății. Cei doi medici se cunosc, au participat împreună la mai multe simpozioane medicale, scrie Libertatea. Potrivit Digi 24, ei ar fi fost și colegi de facultate.

Sursele Libertatea din rândul celor care au asigurat transportul au povestit că Nelu Tătaru a vorbit cu medicul Denciu. Când ministrul l-a întrebat ce a făcut acolo, medicul i-a răspuns: „Am încercat să salvez ce se mai putea”.

Medicul de la Spitalul din Piatra Neamț a fost afectat de incendiu, având arsuri pe o suprafață extinsă din corp. Vestea bună este că nu i-au fost afectate căile respiratorii, iar sursele citate spun că e conștient, vorbește și e cooperant.

Pacienții răniți în incendiu au fost transferați în Spitalul mobil de la Lețcani. Trei dintre aceștia sunt în stare foarte gravă, a declarat dr. Carmen Dorobăţ, managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi. scrie fanatik.ro.ro

Citeste si „Începând de luni, închidem toate supermarketurile”

Propunere de ultimă oră în România

Fiica unui bărbat mort la ATI Piatra-Neamț, urlet de disperare: ”Nu știu nimic de el de patru zile. Mi-au închis telefonul că îi deranjez!”

Noi dezvăluiri șocante ies la iveală, în urma tragediei care a avut loc azi-noapte la Piatra-Neamț! Fiica unui bărbat decedat de pe secția de Terapie Intensivă a spitalului își strigă disperarea!

Femeia nu mai știa absolut nimic de tatăl ei de mai bine de 4 zile! 12 oameni s-au stins din viață în urma incendiului!

Fiica unui bărbat mort la ATI Piatra-Neamț, urlet de disperare!
Femeia nu mai știa absolut nimic de tatăl ei de mai bine de 4 zile!
10 oameni s-au stins din viață în urma tragediei!
Încă o tragedie cumplită a lovit România în acest an! 10 pacienți ai Spitalului Piatra-Neamț s-au stins din viață, după ce un incendiu puternic a izbucnit pe secția de Terapie Intensivă! Vestea a venit ca un șoc

pentru toată lumea, dar mai ales, pentru rudele persoanelor care au murit! Fiica unui bărbat decedat la ATI își strigă disperarea și aduce acuzații grave la adresa cadrelor medicale!

Medicii i-au spus că îi ”deranjează” cu atâtea telefoane

Femeia a declarat că aseară, la orele 23:00, a fost anunțată că tatăl ei s-a stins din viață, după ce timp de patru zile s-a luptat cu sistemul medical din Piatra-Neamț pentru a aflat detalii despre starea de sănătate a bărbatului!

Fiica pacientului este revoltată și susține că personalul medical motiva că este deranjat de atâtea telefoane!

”Am fost anunţaţi aseară la ora 23:00 că a decedat. Noi sperăm să fi fost la etajul 3, că am înteles că au fost tranferaţi. Sistemul este mort! Sun, să aflu că tata e la reanimare şi

îmi închide telefonul. Dacă îl laşi, îl laşi că nu te interesează. Sun, îi deranjez… Şi acum, aşa mult i-am deranjat că a luat foc”, a spus fiica pacientului.

Mesajul lui Klaus Iohannis pentru familiile îndurerate

Un cuvânt de spus a avut și Klaus Iohannis, care, la scurt timp după tragedia care a avut loc la Piatra-Neamț, a postat în mediul online un mesaj pentru famiile îngenuncheate de durere!

Șeful statului susține că este profund îndurerat de decesul persoanelor de pe secția de ATI și a ținut să transmită condoleanțe membrilor familiilor! De asemenea, președintele României susține că este alături de toți cei afectați!

”Tragedia care a avut loc la Spitalul Județean Piatra Neamț a îndoliat întreaga țară. Sunt profund îndurerat de decesul pacienților de la Secția de Terapie Intensivă și transmit condoleanțe și multă putere familiilor

în aceste momente grele. Urez însănătoșire grabnică victimelor aflate în stare foarte gravă! Sunt alături de toți cei care sunt afectați de acest accident îngrozitor”, a spus președintele României. scrie spynews.ro

El este medicul erou de la ATI Piatra Neamț, care a salvat pacienții din ghearele focului

Medicul rănit în incendiul de la ATI Piatra Neamț va fi transferat la București cu un avion militar. În noaptea de sâmbătă spre duminică, el va fi dus cu o autospecială SMURD la Iași de unde va fi luat de aeronavă. Medicul va ajunge la Spitalul Floreasca.

UPDATE – Cătălin Denciu este eroul de la Piatra Neamț.

Doctor Catalin Denciu medicul care a salvat pacientii ATI de la Piatra NeamtDoctor Catalin Denciu medicul care a salvat pacientii ATI de la Piatra Neamt

Medicul ars va fi transferat la București, vine la Iași cu un echipaj de Terapie Intensivă Mobilă, de la Iași va fi preluat ori cu avionul SMURD, în funcție de condițiile de zbor

Medicul, cu arsuri pe 40% din suprafața corpului va fi transferat la București.

Medicul care a suferit numeroase arsuri încercând să-i salveze pe pacienți va fi dus cu o autospecială la Iași și apoi va fi transferat la București cu o aeronavă militară.

„Din ultimele informații pe care le dețin medicul cu arsuri, dupa o evaluare la Spitalul Județean din Iași, va fi transferat la Spitalul Floresca”, a declarat Oana Grigore, purtător de cuvânt la Ministerul Sănătății.

Ministrul Sănătății Nelu Tataru a declarat, sâmbătă seara, că în afară de medicul de gardă mai mai sunt si alte cadre medicale cu arsuri după incendiul de la ATI. În noaptea de sâmbătă spre duminică, Tătaru merge la Piatra Neamț, apoi la Iași.

Celulă de criză la MAI după incendiul de la ATI Piatra Neamț
Premierul României, Ludovic Orban, participă la celula de criză convocată la Ministerul Afacerilor Interne după incendiul de la secția ATI a Spitalului Județean din Piatra Neamț unde au murit 10 persoane. Ședința este coordonată de secretarii de stat Raed Arafat și Bogdan Despescu.

În cadrul ședinței la care participă și premoerul Ludovic Orban se vorbește despre criza de la Piatra Neamț unde 10 pacienți au murit în urma unui incendiu apărut la secția ATI pentru bolnavii de Covid 19. Potrivit primelor informații, opt pacienți intubați au murit din cauza flăcărilor, iar două persoane au decedat în timpul transferului.

Ședința este coordonată de secretarii de stat Raed Arafat și Bogdan Despescu. Ministrul Sănătății, Nelu Tataru, se află în drum spre Piatra Neamț pentru a evalua situația la fața locului.

Vezi video pe huff.ro

BANCUL ZILEI ! MAMĂ, AM DESCOPERIT SECRETUL! Bancul de sâmbăta are ca subiect, așa cum nu se putea mai amuzant, infidelitatea.

Un școlar descoperă cum poate face rost de bani repede

de la părinții săi, dar are pare la final de o surpriză la care nu se aștepta.

Finalul face toți banii.

„La școală, colegii îi spun lui Cristi că majoritatea adulților ascund ceva și că, dacă vrea să facă bani, trebuie să le spună atât:

„Am aflat secretul!”. Ajuns acasă, Cristi se duce la maică-sa:

– Mamă, am aflat secretul!

– Of, Doamne, ia de aici 3 milioane, dar nu îi spune lui taică-tu!
La un moment dat, Cristi vede că tatăl lui s-a întors de la serviciu și îi zice:

– Tată, am aflat secretul!

– Of, doamne, ia 5 milioane, dar te rog nu îi zice nimic lui maică-ta!
Cristi face un calcul: 3 plus 5 egal 8 milioane.

Seara, vine unchiul lui în vizită. Zice să își încerce norocul și cu el:

– Unchiule, am aflat secretul!

– Of, Doamne, de când așteptam momentul ăsta. Vino să te îmbrățișez, fiule!” scrie ombun.

Citeste si Bancul preferat al lui Nicolae Ceaușescu. Nu se sătura de el!
„Pe o nava s-au intalnit Kennedy, Hrusciov si Ceausescu.