Ultima Oră! Reacția Bisericii după ce bebelușul de la Suceava a murit în urma botezului. Recomandările de botez ar putea fi schimbate

Recomandările de botez ar putea fi schimbate, a admis luni un oficial al Arhiepiscopiei Sucevei, după moartea bebelușului care a intrat în stop cardio-respirator în urma scufundării în cristelniță.

Preotul protopop Doru Budeanu, de la Protopopiatul Sucevei, a recunoscut luni că, în funcție de cauza acestei tragedii, s-ar putea schimba recomandările privind modul în care se poate proceda la slujba tainei botezului, pentru a se preveni alte incidente nedorite, scrie Monitorul de Suceava.

Preotul care a făcut slujba de botez, Alexandru Mazarache, a spus că nu poate vorbi despre ce s-a întâmplat, dar un punct de vedere va fi transmis de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților

Protopopul a confirmat că bebelușul a fost scufundat complet în apă, arătând că „botezul se face prin întreita cufundare, după rânduielile Bisericii”.

El a adăugat că, în cazul inhalării, medicii au precizat că este vorba de lichid, fără a se putea stabili dacă este vorba de apa din cristelniță ori poate de lapte.

Protopopul Doru Budeanu a mai spus că înaintea unei cercetări interne a preotului se așteaptă o serie de concluzii suplimentare ale anchetei, cel puțin cu privire la cauza decesului.

Momentul tragediei, filmat de martori, a fost dat poliției

Oficialul bisericii a mai precizat este vorba de un preot hirotonit din anul 2007, care săvârșește sfintele taine de multă vreme și nu este vorba de lipsă de experiență.

”Părintele mi-a spus că copilul a plâns, și înainte de botez, inclusiv după ce l-a scos din cristelniță, avea semne vitale. Singura problemă de care știa părintele este că era născut prematur”, a spus protopopul.

Temperatura din biserică și cea a apei erau potrivite, a mai spus părintele protopop.

”Caloriferele funcționau, a fost și liturghie de dimineață, deci temperatura era corespunzătoare, nu se pune problema să fi fost frig”, a mai spus părintele.

El a precizat că sfintele taine ale botezului nu pot fi schimbate, dar că ”probabil va trebui mai multă atenție, să rămână năsucul și gurița deasupra apei”.

Momentul tragediei a fost înregistrat de cel care filma evenimentul pentru familie, imaginile ajungând în posesia polițiștilor, care vor putea stabili probabil cu destulă exactitate ce s-a întâmplat.

Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor a luat legătura cu preotul slujitor și cu cei prezenți, pentru a stabili circumstanțele în care s-a petrecut această tragedie și a decide măsurile necesare.

Arhiepiscopia Sucevei: ”Ne este greu să înțelegem de ce Dumnezeu a permis această încercare grea”

Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților a transmis un comunicat cu privire la tragedia de la slujba de botez de duminică.

Biserica spune că îi este greu să înțeleagă ”de ce Dumnezeu a îngăduit această încercare grea”.

Transmitem integral comunicatul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților:

Citeste continuarea

Scapă de constipație și balonare cu doar două ingrediente naturale din bucătăria ta

Majoritatea oamenilor din ziua de astăzi au un stil de viață leneș și nesănătos plin de stres.

Asta chiar poate dăuna sănătății tale, iar dieta nesănătoasă pe care o avem pune paie pe foc.

De foarte puține ori avem timpul necesar să gătim acasă preparate sănătoase, motiv pentru care apelăm deseori la mâncarea nesănătoasă „fast food”.

Acest obicei nesănătos sporește distrugerea sănătății noastre și încurajează îngrășarea care te poate face nemulțumit cu tine însuți și deseori poate cauza depresia.

Stilul de viață nesănătos și mîncarea fast food afectează felul în care noi arătăm, iar mâncarea nesănătoasă este foarte greu de digerat, lucru ce îți face organismul să lucreze mult mai mult decât poate.

Rezultatul acestor lucruri duc multe toxine în colon care poate creea complicații și sporește și mai tare îngrășarea.

Acesta este motivul pentru care ar trebui să efectuăm mai des curățarea colonului, lucru pe care noi de obicei îl facem cu medicamente foarte periculoase pentru restul organelor.

Oricum, aici este o cale mult mai ușoară – natura are sute de remedii care îți pot curăța colonul de tocine fără să îți afecteze sănătatea.

Astăzi îți vom arăta cea mai bună cale naturală pentru a-ți curăța colonul formată din doar două ingrediente – oțet de mere și miere.

Ingrediente:

-2 linguri de oțet de mere

-2 linguri de miere

Preparare:

Prepararea este la fel de simplă ca și rețeta – amestecă oțetul de mere cu mierea într-un pahar, apoi consumă mixul imediat.

Remediul trebuie consumat dimineața pe stomacul gol pentru rezultate de excepție.

O să îți detoxifice corpul complet și o să te ajute să slăbești eliminând toxinele din corp.

Beneficiile acestul mix nu se termină aici!

Acest remediu îți poate scade nivelul de colesterol, previne formarea tumorilor și a diabtului, îți readuce la normal presiunea de sânge, luptă contra obezității și alte afecțiuni periculoase.

Remediul estebogat în antioxidanți și are proprietăți ce omoară toți microbii din corp făcându-ți sănătatea să sporească!

Nu mai pierde timpul și prepară acest remediu astăzi! Curăță-ți natural colonul și ți garantăm că te vei simți mai bine.

Ultima Ora! Bilanț

Se pare că incet incat mergem spre bine si cu ajutorul lui Dumnezeu scapam de aceasta molima.

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat în urmă cu puțin timp noul bilanț al zilei!

În ultimele 24 de ore au fost înregistate alte 1.313 de noi cazuri de infectare și tot în ultimele 24 de ore alte 67 de persoane au pierdut lupta cu viața!

După ce în urmă cu mai multe luni cazurile zilnice de infectare cu COVID-19 depășeau rapid peste 10.000,

iată că acum numărul pacienților infectați de la o zi la alta a scăzut de până la 10 ori.

În urmă cu puțin timp Grupul de Comunicare Strategică a anunțat că în ultimele 24 de ore 1.313 de persoane s-au infectat cu COVID-19!

Bilanț coronavirus, luni, 1 februarie: 1.313 de noi cazuri de infectare
Până astăzi, 1 februarie, pe teritoriul României, au

fost confirmate 730.056 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 675.767 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.313 cazuri noi de persoane

infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Doamne, ajuta-ne sa scapam cu bine! Amin!

 

Vesti bune pentru elevii care se vor reintoarce in scoli.

Ministrul Educatiei, Sorin Cimpeanu, a anuntat ca elevii care se vor reintoarce in scoli vor primi masti de protectie.

“Ultimele date pe care le avem din teritoriu arata un stoc de peste 37 de milioane de masti doar in invatamantul preuniversitar. Deci ideea este ca se vor primi masti. De asemenea, am cerut o analiza, la fiecare trei zile, cu privire la stocurile de substante dezinfectante existente in scolile romanesti.

Aceasta situatie nu este de natura sa ne ingrijoreze, scolile sunt pregatite daca asta va fi decizia”, a declarat Sorin Cimpeanu.

Ministrul Educatiei a vorbit si despre reluarea cursurilor fata in fata in scoli. Acesta a mentionat ca isi doreste ca scoala sa se reia fizic la inceputul semestrului al doilea si a spus ca decizia finala va fi luata pe data de 2 februarie 2021.

De asemenea, ministrul a mai spus ca invatamantul hibrid, adica online si fizic, va ramane valabil doar acolo unde exista profesori si elevi care au indicatie medicala pentru a continua cursurile de acasa.

“Va fi de datoria noastra sa ne asiguram pentru a asigura procesul de invatare. Fie cu prezenta fizica, acolo unde se poate, acolo unde scenariile permit, acolo unde elevii si profesorii nu au contraindicatii,

fie in online, acolo unde nu se poate din cauza scenariului, acolo unde nu se poate, pentru ca elevii sau profesorii au contraindicatii, certificate medicale”, a mai spus Ministrul Educatiei, Sorin Cimpeanu, scrie esti Eminunat.

Bărbatul era înrolat în armată și și-a lăsat soția acasă, însărcinată în câteva luni

Bărbatul era înrolat în armată și și-a lăsat soția acasă, însărcinată în câteva luni. Mai era puțin până când femeia urma să aducă pe lume primul lor copil și el tot în misiune se afla, dar uite ce-a făcut mămica atunci

„Dragostea nu cunoaște bariele distanței”, zicala pare a fi adevărată când vine vorba de Veronica și Brandon Philips.

Brandon Phillips, membru al echipei Forțelor Aeriene din SUA, servește în prezent națiunea sa în străinătate. În timp ce Brandon servea națiunea cu toată inima lui, jumătate mai bună a lui, Veronica avea să nască.

Să fii mamă este un sentiment grozav, un sentiment care nu poate fi măsurat până nu-l trăiești pe pielea ta. Dar devine greu dacă cealaltă jumătate nu este acolo cu tine în momente dificile, când ai nevoie de celălalt cel mai mult.

Pentru a se asigura că Brandon nu omite nimic, Veronica s-a adresat unui fotograf din Miami, Florida, ca să aibă amintiri dintre cele mai frumoase cu ea și bebelușul ei.

Jennifer Mcmahon a acceptat propunerea și a realizat câteva imagini uimitoare. Ele par a fi cele mai emoționante imagini de acest fel.

Veronica și Brandon își așteptau primul copil. Brandon nu era acolo alături Veronica din motive evidente, fapt pentru care să se simtă mai aproape de el. Ea a mers mai departe cu sarcina și a îndurat vitejește..

Nu numai că a trimis fotografiile, dar s-a asigurat că Brandon ar putea să treacă prin sentimentele sale prin fotografiile pe care le-a făcut.

Și se pare că soția lui a reușit prin arta fotografică să-i transmită cele mai de preț momente ale vieții.

A fost nevoie de creativitatea lui Jennifer pentru a găsi o ediție perfectă a imaginilor, care să poată reflecta sentimentele Veronicăi cât mai expresiv.

Ei bine, dacă nu ar fi fost acest minunat fotograf, atunci Brandon nu ar fi putut simți acele momente în timp ce naviga pe mare.

Acum, fotografiile copilului se află pe o rețea socială și sunt de-a dreptul minunate.

După cum se pare că părinții îl pregătesc deja pe copil să calce pe urmele tatălui, pentru a deveni un maior.