În cazul unui infarct, aveți la dispoziție doar cateva secunde să vă salvați viața. Ce trebuie să faceți

Infarctul este una din bolile frecvente ale societății de astăzi. O problemă de sănătate frecvent întâlnită, dar care nu prea poate fi prevăzută.

De aceea, în situația nedorită în care ați suferi un infarct sau dacă ați fi lângă cineva care pățește așa ceva, este bine să nu intrați în panică și să știți ce măsuri trebuie luate, de îndată.

Trebuie să știți ce trebuie să faceți, până vine ambulanța. Într-o astfel de situație, un om tinde să își piardă controlul, dar asta nu aduce niciun beneficiu.

Iată ce trebuie să faceți în acest caz

Trebuie să sunați de îndată o ambulanță și să începeți SĂ TUȘIȚI forțat. Este vorba de o tuse profundă și puternică! Inspirați și tușiți de parcă ați avea o congestie puternică în piept, ca atunci când ați vrea să eliminați o spută.

Tușiți astfel de câteva ori. Inspirați adânc și tușiți pe expirare, din stomac.

Este o procedură care poate salva viața unei persoane care suferă un infarct, până la sosirea ambulanței.

Ce se întâmplă, de fapt. Când inspirați, vă trimiteți aer în plămâni, apoi tusea pune presiune pe inimă și menține circulația sangvină.

Este o metodă de urgență, pe care trebuie să o folosiți până la apariția medicilor și care vă poate menține în viață, în eventualitatea nedorită a unui infarct.

Metode simple de a preveni un infarct

Verificati-va nivelul colesterolului din sange
Cresterea LDL-ului („colesterolul rau”) poate provoca o blocare a arterelor si in cele din urma un infarct. Renuntati la grasimi, reduceti uleiurile grase si cresteti consumul de alimente care contin HDL (colesterol „bun”).

Pentru a creste nivelul colesterolului HDL:

– consumati zilnic fibre: legume si fructe proaspete, cereale integrale.
– bazati-va meniul zilnic pe cantitati moderate din urmatoarele alimente: lactate (iaurt, lapte, branza degresata); carne de vitapui sau peste; paste fainoase, cartofi sau orez; paine.
– includeti in alimentatie grasimi monosaturate: ulei de masline, nuci.

O alta analiza recomandata este Proteina C Reactiva (PCR), un marker al inflamatiei organismului, mai exact un test special, PCR inalt sensibil, recomandat pacientilor cu afectiuni cardiace sau factor de risc pentru aparitia acestora.

Testul poate furniza informatii cu valoare predictiva referitoare la riscul de aparitie a evenimentelor cardiace (infarct miocardic).

Principiul testului este acela ca procesele inflamatorii acute lezeaza endoteliul vascular creand conditii favorabile aparitiei unui atac ischemic. Valorile crescute ale analizei PCR sunt deseori asociate cu o incidenta crescuta a atacului de inima.

2. Faceti o Electrocardiograma
Electrocardiograma (EKG, ECG) este un test ce masoara impulsurile electrice ale inimii.

Aceasta este recomandata pentru evaluarea sanatatii inimii in conditii de aritmii, dureri inexplicabile in piept, palpitatii, ameteli, stare de slabiciune, dispnee).

In cazul in care medicul considera necesar, va poate recomanda si o Ecocardiografie, tehnica de exploatare imagistic a inimii prin ultrasunete.

3. Renuntati la fumat

Desi toata lumea constientizeaza efectele daunatoare ale fumatului asupra organismului, fumatorii par sa nu fie afectati de acesta realitate. Fumatul creste considerabil riscul de infarct.

Pentru a renunta la fumat:

– constientizati motivul pentru care doriti sa renuntati: motive sociale, financiare, frica de boala;
– stabiliti o zi clara incepand cu care sa deveniti nefumator;
– gasiti un inlocuitor: gume, dropsuri, etc;
– recompensati-va pentru fiecare moment in care ati rezistat tentatiei.
– ganditi pozitiv;

4. Efectuati regulat exercitii fizice
Exercitiul fizic regulat conduce la dilatarea capilarelor ceea ce inseamna o tensiune arteriala scazuta.

Incepeti cu un program de exercitiii simplu, cum ar fi plimbarile in aer liber, apoi, treptat, introduceti un program de exercitii cu greutati; exercitiile de acest tip dilata arterele la fel de bine ca si alergarile de rezistenta.

Alte recomandari pentru intarirea inimii: inscrierea la un club de dans, innotul, mersul cu bicicleta, joggingul, exercitiile de aerobic,

CITESTE CONTINUAREA

Cîţu: Când vom avea 10 milioane de români vaccinaţi, putem lua în considerare renunţarea la masca de protecţie

Cîţu: Când vom avea 10 milioane de români vaccinaţi, putem lua în considerare renunţarea la masca de protecţie

„Obiectivul meu şi al Guvernului pe care îl conduc rămâne vaccinarea cât mai rapidă a 10 milioane de români. Pentru asta avem două ţine: până la 1 iunie, imunizarea a 5 milioane de persoane; până la 1 august, imunizarea a 10 milioane de persoane.

Când vom atinge pragul de 10 milioane de români vaccinaţi, putem lua în considerare renunţarea la masca de protecţie. Până atunci, fac apel la fiecare dintre voi să respectaţi măsurile de protecţie şi să mergeţi la vaccinare”, a scris Cîţu, pe pagina sa de Facebook, scrie Economica.ro

Hotul l-a atacat, i-a furat haina, telefonul si portofelul plin, dar cand s-a uitat in portofel a vazut un detaliu care l-a facut sa fuga la Politie si sa spuna ca e o mizerie de om. Uite ce a gasit

Connor Dawes are doar 19 ani si intr-o zi pierdea timpul cu un prieten pe strazi atunci cand a vazut un barbat care mergea singur.

Era destul de tarziu, asaca nu erau foarte multi oameni in jur, iar Connor a decis sa riste.

L-a urmarit pe acel om timp de 5 minute, iar in momentul in care a intrat pe o alee pustie l-a lovit, acesta a cazut la pamant, si, intr-o fractiune de cateva secunde i-a luat haina, telefonul, portofelul, dupa care a fugit.

Mai tarziu Connor s-a oprit pentru a-si verifica prada dinseara aceea, asaca s-a uitatin portofelul omului si i-a gasit actele care aratau ca acesta avea o forma usora de autism.

Adolescentul s-a simtit foarte vinovat si s-a predat la politie.

Mai mult, el chiar aspus unui politist ca este,,o mizerie” sica, pentru ce a facut, merita sa fie infunde puscaria. Desi judecatorul a fost impresionat de faptul ca baiatul a facut in cele din urma ce era corect,

Connor a fost oricum pedepsit pentru cei-a facut victimei, omul suferise o taietura la ochi si,avand in

vedere si boala lui, era foarte marcat de ceea ce patise.

Iata ce a spus judecatorul cand si-a anuntatsentinta: ,,Poate ca nu stiai ca acest tanar are Sindromul

Asperger, dar stiaica era vulnerabil fiindca era singur noaptea pe strada.

Acesta este un tanar pentru care viata nu a fost foarte usoara, si pentru el ceea ce ai facut a fost dureros,siva continua sa fie dureros pentru o buna bucata de vreme de acum inainte.”

Judecatorul spera ca faptul ca Connor a fost pedepsit sa ii faca pe alti tineri sa renunte la astfel de infractiuni.