Bancul zilei | Mai vrei?

Bancul zilei de astăzi are ca subiect interacțiunile interumane dintre bărbați și femei, evident, ne referim aici la acele discuții care pot duce la o relație.

Doi tineri vorbesc pe Facebook amical și la un moment dat converația ia o turnură cât se poate de bizară. Cine credeți că a avut ultimul cuvânt de spus?

Iată despre ce este vorba

El: Bună frumoaso, ce faci?

Ea: M-am băgat în pat să mă culc

El: Fă-ți o poză că mor de dorul tău și nu pot să dorm

Ea: Dar am stins becul

El: Hai te rog, trimite-mi două poze.

Ea: Mai vrei?

El: Nu, îmi ajung astea.

Ciclonul a lovit deja primele localități din România! Ce zone vor fi afectate

Un ciclon loveşte România în următoarele ore. Totuşi, până acum ciclonul a făcut câteva ravagii în unele localităţi din România. Meteorologii au anunţat că vântul bate şi cu peste 90 kilometri pe oră, BZI.ro

Cu toate că românii vor beneficia de o minivantantă de Rusalii se pare că aceştia nu se vor bucura din plin. Cel puţin pe litoral, românii sunt îndemnaţi de specialişti să evite Constanța în această perioadă.

Evenimentele de pe litoral se anulează

De Rusalii, patronii cublurilor de pe litoral plănuiau mai multe evenimente speciale. Totuşi, pe reţelele de socializare, cluburile au început deja să dea mesaje şi să anunţe anularea acestora. În judeţul Constanța plouă. meteorologii emițând un cod galben de vreme rea.

Patronii cluburilor de pe litoral sperau că în această minivacanţa să poată să mai recupereze din pierderile cauzate de pandemia de COVID-19. Meteorologii în schimb au emis mai multe avertismente, sfătuindu-i pe toţi cei care vor să îşi petreacă minivacanța să îşi regândească planurile şi să evite

Dobrogea, Muntenia şi jumătatea sudică a Moldovei vor fi lovite de ciclon

Elena Mateescu, directorul ANM, a vorbit despre fenomenul meteo extrem care s-a instalat în ţara noastră.

Întrebată care sunt zonele spre care se va îndrepta ciclonul, Elena Mateescu a răspuns: Dobrogea, Muntenia şi jumătatea sudică a Moldovei.

„Da, s-a format în Marea Mediterană. Practic, el este responsabil de ceea ce s-a întâmplat la nivelul ţării noastre încă de marţi, când am emis primele avertizări meteorologice de cod galben şi portocaliu pentru jumătatea estică a ţării, pentru că aşa cum anunţam în toate întâlnirile noastre anterioare, anticipam pentru jumătate estică a ţării cantităţi de precipitaţii importante, pentru că ciclonul mediteranean în sine este responsabill de ploi cu caracter torenţial.

Practic, ceea ce arătaţi dumneavoastră aici, este acest vânt rotaţional în spirală şi ochiul format, el determină acolo responsabilitatea, în funcţie de gradientul şi vaporii de apă, acum blocat în Marea Neagră şi tocmai acest surplus de vapori de apă alimentează şi generează aceste cantităţi importante de precipitaţii.

(…) Cred că definiția în sine a ciclonului înseamnă, într-adevăr, responsabilitatea în ceea ce privește producerea acestor cantități importante de precipitații, a intensificărilor de vânt pe parcursul ploilor”, a spus, la Antena 3, Elena Mateescu.

Băutură care ne distruge oasele, iar noi o bem zilnic cu placere

Sucurile acidulate se numără printre cele mai consumate băuturi. Află ce se întâmplă în corpul tău când le bei.În momentul în care iei prima înghiţitură de suc, pancreasul este anunţat şi începe să creeze insulină, o substanţă pe care corpul o foloseşte pentru a transporta zahărul în sistemul circulator. În următoarele 20 de minute, nivelul de zahăr creşte, iar ficatul reacţionează, transformând zahărul în grăsimi, potrivit cercetătorilor citaţi de msn.com

 

După 45 de minute, cafeina din băutură este absorbită în totalitate, pupilele încep să se dilate, iar tensiunea arterială începe să crească. Organismul produce mai multă dopamină, un neurotransmiţător care stimulează centrii plăcerii din creier asemenea unei doze mici de cocaină.

După o oră, corpul începe să se confrunte cu o prăbuşire a nivelului de zahăr, iar tu simţi nevoia să mai bei un pahar de suc sau o gustare dulce. Nu degeaba cercetătorii de la Harvard susţin că fiecare doză de suc consumată creşte riscul de obeziate de 1.6 ori.

În plus, studiile au arătat că bărbaţii care au băut zilnic suc acidulat, timp de 20 de ani, aveau un risc cu 20% mai mare de a suferi un atac de cord. Îndulcitorii pe care aceste băuturi îi conţin au fost asociaţi cu sindrom metabolic, diabet şi boli de inimă.

Cum îţi afectează sănătatea sucurile acidulate

Benzonatul de sodiu care se găseşte în sucurile acidulate poate provoca iritaţii ale pielii, astm sau eczemă. Băuturile care conţin cola sunt făcute cu acod fosforic, o substanţă care creşte apariţia pietrelor la rinichi şi a problemelor renale.

Zahărul şi acidul din aceste băuturi dizolvă smalţul dinţilor, dar atacă și oasele, care devin mai fragile.

Vremea în București. Prognoza meteo ANM aduce frigul în Capitală. Avertizare meteo RO-ALERTUPDATE

Vremea în București. Prognoza meteo ANM ne transmite că frigul vine în Capitală. Mai mult, cireașa de pe tort, va ploua torențial până miercuri,b365.

UPDATE:

ISUBIF a transmis un mesaj RO-Alert de cod portocaliu de vreme severă chiar în momentul în care, pe Arena Națională, a început meciul Austria-Macedonia de Nord, de la Campionatul European.

„AVERTIZARE METEO COD PORTOCALIU – In Bucuresti, vijelie, rafale de peste 60-65 km/h, grindina de mici si mediu dimensiuni, averse torentiale. Perioada de manifestare 13.06.2021, intre orele 19:10 – 20:30. Evitati deplasările şi luaţi măsuri de adăpostire şi autoprotecţie. Urmaţi instructiunile autoritatilor. Accesaţi canalele media și aplicaţiile din mediul on-line ale DSU, IGSU şi ANM pentru mai multe informații și actualizări despre eveniment”, a transmis ISUBIF.

Vremea în București

Vremea în București. Prognoza meteo ANM aduce frigul în Capitală. Va ploua torențial până miercuri

Prognoză specială pentru București anunță ploi torențiale și temperaturi scăzute. Marți dimineață vor fi 10 grade Celsius în Capitală.

Meteorologii au actualizat, duminică, prognoza meteo specială emisă pentru Bucureşti, unde până miercuri va ploua torențial, iar vremea va fi răcoroasă. Marți dimineață, temperaturile vor scădea, în jumătatea lui iunie, chiar și la 10 grade Celsius.

Cum va fi vremea duminică seară

Duminică, cerul va fi variabil în prima parte a zilei, apoi instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată și se va manifesta prin înnorări și perioade în care se vor semnala averse, frecvente descărcări electrice și posibil grindină. Ploile vor avea caracter torențial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă în medie de 15 -25 l/mp.

Vremea în București. Prognoza meteo ANM aduce frigul în Capitală. Va ploua torențial până miercuri

Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare, mai ales asociate averselor, când vor fi posibile și vijelii. În orele amiezii, temperatura maximă va fi de 23 -24 de grade, dar va scădea rapid în timpul ploii, spre 16-18 grade.

De luni vine frigul și marți o să fie brr în București

Începând de luni dimineață până miercuri dimineață, vremea se va menţine în general instabilă şi răcoroasă.

Vor fi perioade, în special după-amiaza şi seara, cu înnorări accentuate, averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Vor fi condiţii de grindină.

Vremea în București va fi foarte rece marți

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă pot fi însemnate. Temperatura maximă va avea luni valori de 21…23 de grade şi în jurul a 24 de grade marți, iar minima termică va fi de 10-12 grade marţi dimineaţă şi 14-15 grade miercuri dimineaţa.

Vremea în București. Prognoza meteo ANM aduce frigul în Capitală. Va ploua torențial până miercuri

Ion și Gheorghe se duc la furat de porumb

Ion și Gheorghe se duc la furat de porumb noaptea. Cu sacii pe spinare se gândesc ei să îi împartă în cimitir, unde nu-i vede nimeni, dar la intrare le cad câțiva porumbi:
-Lasă, ba, că-i luam dup-aia!
Și încep să îi împartă.
Țârcovnicul tocmai trecea pe acolo și-aude: ia tu unu’, iau eu unu, ia tu unu’, iau eu unu’…
Speriat, țârcovnicul fuge la popa:
– Părinte, hai repede că moartea și cu cel rau împart morții în cimitir!
Ia popa crucea, agheasma, cartea și pleacă cu țârcovnicul la cimitir, unde se ascund după poarta și asculta amândoi:
– Ia tu unu’, iau eu unu’, ia tu unu, iau eu unu’…
În cele din urma, Ion și Gheorghe termina împărțeală și Ion spune:
– Ba, hai să-i luam și pe aia de la poarta!

Citeste:  Doctorul intra în dormitor, lasandu-l pe soțul foarte agitat să aștepte afara. Peste doua minute, doctorul iese din dormitor și cere un cuțit de bucătărie.

Sursa: Razi cu lacrimi

Medicul, soția și ranga

Doctorul intra în dormitor, lasandu-l pe soțul foarte agitat să aștepte afara. Peste doua minute, doctorul iese din dormitor și cere un cuțit de bucătărie.

Soțul se executa și doctorul dispare din nou în dormitor. Peste puțin timp iese din nou, de data asta cerând un ciocan și-o dalta.

Soțul da fuga până jos și se întoarce cu un ciocan și o dalta. Bietul soț, într-o groaznica stare de agitație. Doctorul reintra în dormitor, reapare din nou după vreo cinci minute.

– Îmi pare rău, spune el. Mă tem că am nevoie de o ranga.
– O ranga?!, tipa soțul cu glasul sugrumat. Ce are? Spuneți-mi macar ce are.
– N-am avut cum să constat, a spus doctorul. De atunci încerc să-mi deschid trusa. Scrie Raziculacrimi.

RO ALERT: Coduri galbene de vreme severă! Doar 9 județe scapă de alerta ANM

Astazi ne-a avertizat RO ALert sa fim atenti

RO ALERT: sambata după amiază: avertizare cod portocaliu

La fel ca și zilele trecute sunt semnalate manifestări de instabilitate atmosferică și cantități însemnate de apă.

Două coduri galbene de vreme severă în România

Primul cod galben emis de meteorologii de la ANM este valabil toată ziua de sâmbătă, 12 iunie 2021, până la orele 21.00. Este vizată aproape toată țara, cu excepția a nouă județe: Botoșani, Iași, Suceava, Satu-Mare, Sălaj, Cluj, Bihor, Arad și Timișoara.

Pe parcursul zilei de sâmbătă, 12 iunie, în zonele de deal și de munte, în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, în cea mai mare parte a Transilvaniei, local în Moldova și în sudul Banatului vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice, vijelii și grindină.

În intervale scurte de timp cantitățile de apă vor depăși 25-30 l/mp și izolat 40 l/mp.

Cod galben 13 iunie 2021

Al doilea cod galben emis de către meteorologi intră în vigoare duminică, 13 iunie, la ora 02.00, este valabil până la ora 10.00 și vizează jumătate din țară.

Potrivit prognozei, în intervalul menționat, în Banat, Crișana, Maramureș, cea mai mare parte a Transilvaniei și în jumătatea nordică a Moldovei și în zonele montane aferente vor fi averse însemnate cantitativ, descărcări electrice și intensificări ale vântului.

Ploile vor avea și caracter torențial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși local 25-30 l/mp și izolat 35-40 l/mp.

Specialiștii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie au emis și o informare meteo valabilă de pe 13 iunie până pe 15 iunie, orele 23.00.

Sunt vizate manifestări de instabilitate atmosferică și cantități de apă însemnate.

ANM anunță că, în intervalul menționat, în jumătatea de est a țării și local la munte vor fi averse însemnate cantitativ, descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat grindină.

De asemenea, ploile vor avea și caracter torențial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15-20 l/mp și, pe arii restrânse, 25-50 l/mp.

Cazul Dramatic Al Unei Femei Prinse La Furat În Magazin

Doi oameni ai legii au avut parte de o situaţie mai delicată. În timp ce erau în tura de serviciu, au fost chemaţi să intervină într-un magazin, dintr-un oraş mare american. O femeie fusese prinsă furând de pe rafturi, iar angajaţii magazinului chemaseră poliţia.

Ajunși acolo, ofițerii Keith Bradshaw și Candace Spragins au găsit-o femeie care furase mâncare în valoare de 36 de dolari (aproximativ 150 de lei). Ea plângea și își cerea scuze, după ce a returnat alimentele furate.

Apoi le-a povestit oamenilor legii că are acasă 3 copii adoptaţi, dar nu are şi mâncare. Lucrase o perioadă, iar apoi suferire o lovitură gravă la cap şi era în incapacitatea de a munci.

Ofițerii au condus-o acasă, au deschis frigiderul și au constatat că în el era doar o bucată de brânză. Din păcate, ceid oi polițiști au fost nevoiți să-i facă dosar penal femeii, sub acuzația de furt.

Însă știind povestea ei au luat o decizie care a șocat-o pe mamă. Ei s-au întors la magazin și au umplut un cărucior de cumpărături cu alimente. Femeia a spus că mâncarea îi va ajunge săptămâni întregi.

Dilema contabilului și cei 10 euro în plus. Problema de matematică care dă bătăi de cap tuturor

Viața este grea în vreme de pandemie. Toate plăcerile pe care le aveau oamenii înainte au dispărut, iar drumul până la frigidere este ce mai mare aventură pe care o poți trăi.

Epidemia de coronavirus care a cuprins majoritatea țărilor a provocat panică generală. Pentru a opri virusul ce face ravagii și se transmite cu o viteză accelerată oamenii trebuie să se autoizoleze în case. Iar atunci când singurele drumuri pe care poți să le faci sunt între dormitor și sufragerie lucrurile devin grele.

Principalul dușman al celor ce se află în izolare este plictiseala. Faptul că oamenii au trebuit să renunțe la plimbările prin parc, la ieșitul la terasă și la întâlnirile cu prietenii a provocat o stare de apatie și letargie.

Însă, asta nu a durat mult pentru că oamenii sunt destul de inventiv și au găsit repede noi modalități de a se distra. Pin intermediul rețelelor de socializare a luat naștere un nou curent, acela al provocărilor. Internauții păstrează legătura și se amuză prin tot felul de joculețe.

Una dintre provocările devenite virale în ultimul timp este un exercițiu matematic înșelător ce îi solicită și enervează pe cei care încearcă să o rezolve. Problema matematică presupune niște calcule la prima vedere simple, dar ca îi pun în dificultate pe mulți.

Dintr-o sumă totală de 500 de euro sunt scăzute pe rând niște cheltuieli, însă problema intervine atunci când sumele cheltuite și banii rămași pe parcurs nu au același rezultat. Exercițiul poate fi văzut ca o problemă de matematică sau ca una de logică, însă oricum privești, rezultatul este același, câțiva nervi consumați și întrebarea fără răspuns: de unde vin cei 10 EURO în plus?

Această problemă matematică se numește „Dilema contabilului” și are un răspuns simplu: soldul rămas, niciodată, nu se adună, din punct de vedere contabil este irelevant, scrie BZI.

ULTIMA ORA! Florin Cîțu, anunțul momentului: „Până la 1 august…” Ce declarații a făcut premierul României și ce îi așteaptă pe români?

Premierul Florin Cîțu este încrezător că numărul persoanelor vaccinate va crește considerabil în următoarea perioadă, lucru care va duce, automat, la relaxarea restricțiilor. Ce urmează după data de 1 august?

Chiar dacă în ultimele zile numărul românilor care au ales să se vaccineze a mai scăzut comparativ cu săptămânile trecute, premierul

Florin Cîțu este de părere că oamenii vor continua să facă acest lucru și că sunt șanse mari ca până la 1 august, 50-60% din populație să fie vaccinată. Ce

spune Florin Cîțu despre relaxarea restricțiilor și despre organizarea festivalurilor?

Premierul Florin Cîțu a dezvăluit ce s-ar putea întâmpla în România după data de 1 august
În contextul actual, discuțiile referitoare la relaxări sunt tot mai frecvente. La nivel național, rata de infectare cu noul coronavirus a ajuns la 0,47 cazuri la o mie de locuitori, iar toate județele țării se află în scenariul verde.

Luând în calcul aceste informații, premierul Florin Cîțu a anunțat că autoritățile pregătesc noi relaxări ale restricțiilor pentru perioada următoare.Mai mult decât atât, premierul speră ca până la 1 august mai

bine de 50-60% dintre români să fie vaccinați anti-Covid-19 pentru a se ajunge la o imunitate de grup.

La momentul actual, Florin Cîțu a precizat că există o competiție între București, Cluj și Timișoara în ceea ce privește numărul persoanelor vaccinate, Capitala aflându-se pe primul loc.

„După 1 august, putem să vorbim de alte relaxări. Până la 1 august, sperăm să avem 50-60% din populație vaccinată. Acum avem datele. Bucureștiul e pe primul loc. E peste Cluj. Bucureștiul este 42% (rata de vaccinare) și la Cluj e 39%. Competiția e bună. Chiar și în vaccinare. S-a creat o competiție între București, Cluj și Timișoara. Este o competiție la vaccinare.

Domnul Boc și cu mine vrem să vedem care e primul, cu festivalul cel mai mare: Eu vreau să fie Summer Well la București, el vrea să fie Untold.”, a spus premierul Florin Cîțu în cadrul podcastului „Fain & Simplu cu Mihai Morar”, potrivit digi24.ro .

În ultimul interval de timp, specialiștii au precizat că a scăzut numărul persoanelor care au decis să se vaccineze și că acest lucru va reprezenta o provocare pentru autorități, având în vedere că vor fi nevoite să găsească soluții pentru a-i convinge pe oameni să se vaccineze. scrie kanald.ro