29 iunie, Sfinții Apostoli Petru și Pavel. Biserici cu Hramul Sfinților Apostoli. Cea mai frumoasă scrisoare de dragoste

La data de 29 iunie credincioșii români îi sărbătoresc pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel, mărturisitorii și chemătorii Domnului. Această dată corespunde și cu încheierea postului închinat lor, care, anul acesta, a durat o săptămână.

Sinaxar

De vreme ce pe unul l-a fericit, și l-a numit piatră, asupra căruia zice că a întărit Biserica (adică asupra mărturisirii lui); iar pentru celălalt (adică pentru Pavel) a zis că va să fie vas alegerii, și-i va purta numele Lui înaintea tiranilor și a împăraților. Însă Sfântul Petru era frate lui Andrei cel întâi-chemat, trăgându-se dintr-un oraș mic și neînsemnat, adică din Betsaida, feciorul lui Iona, din neamul lui Simeon, pe vremea arhiereului Ircan. Trăind cu mare lipsă și sărăcie, își ținea viața cu osteneala mâinilor sale. Murind tatăl său Iona, atunci Simon căsătorindu-se, și-a luat femeie pe fiica lui Aristobul, fratele lui Varnava apostolul, și a născut fii, iar Andrei a rămas întru curăție. Deci pe vremea în care era Ioan la pază în temniță, mergând Iisus la lacul Ghenizaretului, și aflând pe Andrei și pe Petru unde-și întindeau năvodul și mrejele, i-a chemat și îndată au urmat după Dânsul. După aceea propovăduind Petru Evanghelia în Iudeea, Antiohia, Pont, Galația, Capadocia, Asia și în Bitinia, s-a pogorât până la Roma. Și pentru că a biruit cu minunile pe Simon vrăjitorul, împărățind acolo Nero, a fost răstignit cu capul în jos, precum el însuși a cerut și și-a primit fericitul sfârșit. El era la chipul feței alb, puțin cam galben, pleșuv și des la părul ce-i rămăsese, cam crunt la ochi și roșu, cărunt la cap și la barbă, cu nasul cam lungăreț, cu sprâncenele înalte, la vârstă om de mijloc, drept la stat; se pornea îndată împotriva nedreptății, din râvnă dumnezeiască. Spre cei ce veneau la pocăință era iertător, și lesne a schimba și a muta hotărârile și judecățile cele mai dinainte

Iar Sf. Pavel, și el era evreu, din neamul lui Veniamin, dintre farisei, fiind învățat de Gamaliel, și instruit desăvârșit în Legea lui Moise. Locuia în Tars, care fiind fierbinte iubitor Legii, jefuia și strica Biserica lui Hristos, și cu a lui voie și sfat a fost omorât întâiul mucenic Ștefan. Cunoscându-se de Dumnezeu în amiaza zilei, și orbindu-i-se vederea, i s-a trimis glas dumnezeiesc din cer, prin care a fost trimis către Anania, vechiul ucenic al Domnului, ce locuia în Damasc; și acela învățându-l, l-a botezat. Și fiindcă s-a făcut vas alegerii, a purces, ca și cum ar fi zburat cu aripi, de a înconjurat și a cuprins toată lumea; și ajungând la Roma, și învățând pe mulți, și-a săvârșit viața acolo, tăindu-i-se capul din porunca împăratului Nero pentru mărturisirea lui Hristos, în urma lui Petru. Și se spune că din tăierea aceea a curs sânge și lapte. Și măcar că fericitul Pavel s-a săvârșit mai pe urma lui Petru, moaștele lor însă tot la un loc s-au pus. Fericitul apostol Pavel era și el pleșuv la cap, vesel la căutătură, cu sprâncenele plecate în jos, alb la față, barba îi era cam lungă cu cuviință, cu nasul rotund și cuvios, la toată fața împodobit, cam cărunt la cap și la barbă, om sănătos cu virtutea, puțin cam scurt la trup, înțelept, plin de daruri, cu cuviința obiceiurilor sale și cu tăria cuvintelor sale, și cu dumnezeiască putere trăgea pe cei ce mergeau la dânsul.

Însă amândoi corifeii apostoli erau plini de Duhul Sfânt și de harul dumnezeiesc. După cuvântul Domnului, „acestea și mai mari decât acestea veți face”, sfinții apostoli, propovăduind credința în Hristos, au făcut numeroase minuni, vindecări și chiar învieri din morți, spre slava Lui Dumnezeu și pentru a întări credința, însă, precum Învățătorul lor, au murit uciși în moduri crude. Mai multe pot fi citite despre viețile lor în cartea Faptele Apostolilor din Biblie, unde pot fi citite și epistolele pe care le-au scris popoarelor pentru a mărturisi credința. Dintre aceste epistole, cea mai frumoasă și mai cunoscută este epistola I a Sf. Ap. Pavel către corinteni, capitolul 13, despre dragoste:

1. De aș grăi în limbile oamenilor și ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare și chimval răsunător.
2. Și de aș avea darul proorociei și tainele toate le-aș cunoaște și orice știință, și de aș avea atâta credință încât să mut și munții, iar dragoste nu am, nimic nu sunt.
3. Și de aș împărți toată avuția mea și de aș da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi folosește.
4. Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește.
5. Dragostea nu se poartă cu necuviință, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândește răul.
6. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr.
7. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduiește, toate le rabdă.
8. Dragostea nu cade niciodată. Cât despre proorocii – se vor desființa; darul limbilor va înceta; știința se va sfârși;
9. Pentru că în parte cunoaștem și în parte proorocim.
10. Dar când va veni ceea ce e desăvârșit, atunci ceea ce este în parte se va desființa.
11. Când eram copil, vorbeam ca un copil, simțeam ca un copil; judecam ca un copil; dar când m-am făcut bărbat, am lepădat cele ale copilului.
12. Căci vedem acum ca prin oglindă, în ghicitură, iar atunci, față către față; acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaște pe deplin, precum am fost cunoscut și eu.
13. Și acum rămân acestea trei: credința, nădejdea și dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea.

Sursa: activ News