A crezut că nu aude bine! Un bucureștean, martor la un dialog halucinant între un medic și o asistentă: ”Mi-a scăpat o lacrimă”

estul făcut de un medic bucureștean a impresionat până la lacrimi un tânăr, pacient și el. Martorul povestește despre cum un chirurg a ajutat o femeie operată, însă fără posibilități, să ajungă acasă după intervenție.

Aureliu Surulescu, un bucureștean care a ajuns la spital pentru o operație la ochi, a asistat la un moment care l-a făcut să spună că România are încă oameni valoroși. Acesta a redactat toată expriența într-o postare pe pagina sa de Facebook:

”Vă spuneam ieri despre o tara care se numeste Romania. Da, e tara in care m-am nascut, am visat, traiesc si ma bucur zilnic de orice imi ofera. (?!)
Sunt ciudat, nu?!

Pentru ca nu-mi doresc o tara ca afara.
Spre deosebire de unii care s-au plimbat pe netflix eu am avut ocazia sa traiesc in “ tarile alea civilizate”.
E relativ totul.

Sa revin la ce spuneam ieri. Am ajuns la cutit din cauza unei infectii la ochi. Cum necum am ajuns la spitalul X sa-i zicem si dupa ceva timp la camera de garda m-a operat un medic Y.

Nu de asta vreau sa vorbesc insa. Am stat la camera de garda, un timp … am ascultat oamenii. Amarati, tristi, unii suferind mai rau ca mine, dar desi suferind au avut puterea sa lase o mamă cu copilul inaintea lor pentru ca “…e copil si sa aiba o sansa “.

Un batran cu o batrana la telefon:
“ da’ te astept ca nu plec fara tine. Nici acum si nici cand o fi, dincolo… cum sa nu te astept.

Vine salvarea, pleaca… agitatie. Imi vine randul. Trec peste amabilitatile neasteptate, recunosc, direct la profesionalismul medicilor.

In acelasi timp cu mine rezolvau si alte cazuri reusind cumva sa se inteleaga intre ei intr-un amestec de termeni medicali si oameni suferinzi.
Operatia, 30 min, trece repede, timp in care medicul, pas cu pas, imi povestea ce face, sa nu ma sperii, cu un calm si o umanitate pe care am avut ocazia sa o reconfirm mai tarziu.

Cat timp eram sub supraveghere cu ochii inchisi, pansamente etc ascultam atent conversatiile din camera de garda.

Multi batrani. Se plangeau, povesteau… si cu un calm si o rabdare rar intalnita medicii raspundeau si rezolvau caz dupa caz.

O doamna cu un glaucom avansat se plangea de operatia suferita, dureri, tensiune etc… a stat ceva.
La sfarsit medicii au intrebat: cum va duceti acasa?!
N-am cu ce. O iau pe jos sau chem o salvare. Se poate ?! Medicii i-au explicat ca nu…

Unde stati doamna?!
Brancoveanu.
( deschid ochiul sanatos cu gandul sa o ducem noi acasa daca nu pleaca pana ies eu)

Bine doamna, hai sa terminam cu tratamentul si-i explica medicul ce si cum.
Nu gasesc picaturile alea in farmacii… imi faceau bine, zice doamna. Altele nu ma ajuta. Am dureri mari… si plangea.

Medicul iese din camera si vorbeste cu asistenta.
Du-te cauta in cabinet ca mai am un flacon, i-l dau doamnei sa o ajutam.
Bine dl. Doctor.

Dar cum facem sa ajunga acasă?!
Nu-i problema. Chem un uber si -l platesc eu, dar nu-i zice ca platesc eu sa nu se simta prost. O conduci la masina si-i zici ca e un amic al tau care mai face taxi si nu tre’ sa plateasca.
Si a vb cu soferul sa o urce sus, pe speaker.

Soferul a inteles si a promis ca o duce, atentie, multumindu-i medicului ca face acest gest.
Ne dati speranta dl. doctor… si inchide.

Am inchis si eu ochiul ala sanatos pentru ca fara sa vreau mi-a scapat o lacrima.

“ vrem o tara ca afara “… nu, eu nu vreau.
E buna asta.

Si are oameni. Valorosi.

Dumnezeu sa va rasplateasca, oameni”.