Acest ied si-a făcut un prieten neobişnuit. Ce se intâmplă când se intâlnesc? Adorabil!

Bibi este un un ied plin de energie care trăieşte în libertate la ferma stăpânilor lui. Toată ziua aleargă prin curte şi face cunoştinţă cu celelalte animale. De curând a întâlnit un nou prieten cu care încearcă să interacţioneze de la egal la egal, însă, după cum vedem, statura lui nu îi este deloc în avantaj.

Atitudinea acestui ied şi naturaleţea lui ne-ar putea aduce zâmbetul pe buze în orice clipă deoarece reacţiile lui în faţa altor animale de la fermă sunt nepreţuite. Acum se află în faţa unui cal pe care l-a cunoscut de curând şi cu care s-a împrietenit foarte repede.

După cum ştim, iezilor le face mare plăcere să se împungă între ei dar nu ezită să se dueleze chiar şi cu alte animale mult mai impunătoare ca statură. Iar înălţimea nu constituie un impediment pentru Bibi deoarece suplineşte acest lucru prin adevărate probe de echilibru pe două picioare.

„Hei, pentru cine nu mă cunoaşte, sunt Bibi! Sunt cel mai curajos ied din toată ferma! Hai să ne împungem ca doi luptători adevăraţi! Uite pot să merg chiar şi pe două picioare!” – ar spune Bibi entuziasmat. E drept că această luptă e doar o joacă pe care atât iedul cât şi căluţul o primesc cu mare bucurie. Deşi este încă mic, Bibi vrea să dovedească tuturor că este un ied curajos şi cu multă personalitate.

Bibi este un un ied plin de energie care trăieşte în libertate la ferma stăpânilor lui. Toată ziua aleargă prin curte şi face cunoştinţă cu celelalte animale.

De curând a întâlnit un nou prieten cu care încearcă să interacţioneze de la egal la egal, însă, după cum vedem, statura lui nu îi este deloc în avantaj. Atitudinea acestui ied şi naturaleţea lui ne-ar putea aduce zâmbetul pe buze în orice clipă deoarece reacţiile lui în faţa altor animale de la fermă sunt nepreţuite. Acum se află în faţa unui cal pe care l-a cunoscut de curând şi cu care s-a împrietenit foarte repede.