Afacerea în agricultură care aduce profit de 8.000 de euro la hectar

O plantă care creşte la marginea pădurii poate reprezenta o cultură foarte profitabilă în agricultură. O demonstrează o familie din Aiud, judeţul Alba, care deţine şase hectare cultivate şi care obţine anual un profit important.

”Am mizat pe o plantaţie intensivă de aluni, iar per hectar a fost necesară o investiţie de circa 6.000 de euro, fără teren.

Cu arat, discuit, frezat, făcut găuri, plantat, pus îngrăşăminte de animale, absolut tot ce este necesar. După patru ani începe să facă alune, iar cu producţia din al şaselea an îţi scoţi investiţia”, spune Bogdan Sandu Ciprian, iniţiatorul afacerii cu aluni. Profistul se ridică la 8.000 de euro pentru un hectar.

Chiar dacă este o investiţie pe termen lung, beneficiile sunt asigurate aproape integral. Kilogramul de alune se vinde, în medie, la 20 de lei, dar poate ajunge şi la 40 de lei, în funcţie de tranzacţiile de la bursă. Plantarea se face toamna sau primăvara, iar un fir de alun costă 15-20 lei.

Fermierul din Alba îşi vinde integral producţia prin intermediul hipermarket-urilor şi are în plan să îşi extindă afacerea cu încă patru hectare. O plantaţie de alun poate produce peste 3.000 de kilograme la hectar, în funcţie de condiţiile meteo şi de densitatea arbuştilor.

Primii ani în acest domeniu sunt mai grei, faţă de alte culturi, dar evaluând beneficiile ulterioare se poate spune că o investiţie de câteva zeci de mii de euro merită să fie realizată.

”Primii cinci ani sunt foarte grei pentru că nu câştigi foarte mult, doar investeşti. În al şaselea an, investiţia iniţială se amortizează”, a mai spus Bogdan Ciprian.

Acesta este unul dintre puţinii cultivatori de aluni din judeţul Alba şi a mizat pe acest business tgocmai pentru că nu există concurenţă pe piaţă.

”Este una dintre cele mai profitabile afaceri în agricultură, dar în timp. Începutul e foarte greu, în toate domeniile, şi întreţinerea plantaţiei la fel. Alunele se vând foarte rapid, sunt băgate la bursă. Câte ai, atâtea vinzi.

Turcii fac preţul, fiind cei mai mari producători, iar în Italia soiul pe care îl am eu îl cumpără direct”, spune agricultorul.

Acesta susţine că, deocamdată, având în vedere că livada sa nu a ajuns la maturitate, nu este nevoie să apeleze la piaţa externă, deoarece tot ce produce este avândut în România, prin intermediul marilor lanţuri de magazine.

%d blogeri au apreciat: