Asta inseamna sa-i lasi pe toti cu gura cascata

Dacă vă gândiţi să-l introduceţi pe copilul dumneavoastră în lumea fascinantă a muzicii, e bine să începeţi cât mai devreme.

Vârsta ideală recomandată de experţi pentru primele lecţii de chitară este 7 ani, dar există şi excepţii.

Cel mai mic elev al meu are 6 ani şi se descurcă foarte bine; de asemenea, cunosc cazuri în care s-au obţinut rezultate foarte bune şi la copii de 5 ani.

În principiu, copilul trebuie să îndeplinească trei condiţii pentru a putea lua lecţii de chitară:

– să se simtă confortabil când ţine chitara în mână

– să aibă degetele suficient de puternice pentru a apăsa pe corzi

– să fie entuziasmat de învăţarea unui instrument şi să îi placă muzica în general

Procesul de învăţare este mult mai rapid şi eficient la vârste fragede. Se începe cu noţiuni de bază, jocuri muzicale şi cântecele simple.

Pentru copiii foarte mici, ideale sunt tehnicile de predare bazate pe metoda Suzuki (învăţare bazată pe auz şi interactivitate, introducerea treptată a noţiunilor teoretice pe măsură ce elevul poate cânta după ureche).

Alegerea chitarei: Instrumentul trebuie să fie pe măsura copilului, astfel încât mărimea şi greutatea lui să nu-l incomodeze.

– există chitare speciale pentru copii, de dimensiuni reduse – vă pot oferi gratuit consultanţă pentru alegea uneia

– luaţi-l pe micuţ cu dumneavoastră când cumpăraţi chitara: chiar dacă nu e esenţial pentru muzica în sine, aspectul instrumentului (culoare, formă etc) trebuie să fie atractiv pentru copil

– când cumpăraţi chitara, este indicat să luaţi şi o husă, pentru ca instrumentul să fie mai uşor de transportat.

Exersatul acasă este foarte important pentru buna evoluţie a copilului. Câteva sugestii:

– ţineţi chitara la vedere, într-un loc accesibil celui mic pentru a-l inspira să repete

– permiteţi-i să exerseze oricând doreşte, dar stabiliţi-i şi un program zilnic de repetiţii (cel puţin jumătate de oră) pentru a fructifica ce a învătat la lecţie şi a deprinde disciplina cântatului la chitară

– e important ca micuţul să nu fie întrerupt sau distras atunci când repetă

– adoptaţi o atitudine încurajatoare, nu una critică. Copilul dvs. va face greşeli, e firesc, e o parte a procesului de învăţare. Corectarea lor rămâne însă în sarcina profesorului

– încurajaţi-l să vă cânte şi aplaudaţi-l la final: aprecierea dvs. e esenţială pentru progresul lui

– atunci când plecaţi în vacanţe, luaţi şi chitara. Copilul trebuie să se obişnuiască să cânte şi în afara mediului familiar.