Milioane de oameni se întorc la Dumnezeu în Indonezia

Milioane de indonezieni se întorc la Dumnezeu, însă autoritățile refuză să recunoască această creștere în cea mai mare națiune musulmană din lume. „Între trei și patru milioane de oameni s-au întros la Hristos în ultimul an”, au declarat oficialitățile creștine care cunosc situația.

Toți cei care vorbesc despre acest subiect vorbesc cu condiția anonimatului, deoarece problema convertirii rămâne extrem de sensibilă în Indonezia, unde zeci de oameni sunt închiși sau au fost omorâți fiind acuzați de „blasfemie” împotriva islamului. „Chiar dacă vedeți pe cineva îmbrăcat ca un musulman, e posibil ca acea persoană să fie creștină, de fapt”, a spus un lider evanghelist.

În capitala Indoneziei, Jakarta, e posibil ca aproximativ 40-50% dintre locuitori să fie „creștini”, potrivit estimărilor bisericilor. Rămâne însă necunoscut numărul celor care sunt cu adevărat „născuți din nou” – o mișcare care implică acceptarea lui Isus Hristos ca „Domn și Salvator personal”. A fi „născut din nou” este, de fapt, esența creștinismului.

„Musulmanii reprezintă aproximativ 87% din populația totală de 260 de milioane de persoane”, a declarat agenția centrală de informații americane (CIA), însă aceste estimări ale guvernului sunt din anul 2010.

De asemenea, s-a constatat că numărul creștinilor, protestanții (7%) și catolicii (2,9%), a crescut constant în ultimii ani. „Aproximăm că în decurs de 10 ani, cel puțin jumătate din populația Indoneziei va fi creștină” a declarat pentru BosNewsLife un pastor evanghelist. Acest lucru ar putea însemna că până în 2028 aproximativ 130 de milioane de indonezieni se vor identifica cu creștinismul.

„În Indonezia se întâmplă o trezire”, a adăugat evanghelistul care a călătorit prin cele mai îndepărtate zone din Indonezia. Unii „l-au acceptat pe Isus Hristos ca Domn pentru că au văzut sau au auzit de vindecări miraculoase în timpul vizitelor evanghelice”, a declarat el într-un interviu pentru BosNewsLife.

Creștinii vorbesc despre dezamăgirea legată de reglementările stricte ale islamului și lipsa libertății religioase. Cu toate acestea, opoziția față de creștinism, încurajată de un număr din ce în ce mai mare de militanți și indivizi islamici din Indonezia, a contribuit la tensiunile religioase, chiar și în cadrul instituțiilor guvernamentale.

Anul trecut, guvernatorul creștin din Jakarta a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru blasfemie, fiind acuzat că „subminează reputația Indoneziei prin practicarea unei forme moderate de islam”. Guvernatorul Basuki „Ahok” Tjahaja Purnama a făcut apel la verdictul și sentința primită, după ce juriul format din cinci judecători a declarat că „este evident și este dovedit că guvernatorul e vinovat de blasfemie”.

Guvernatorul a spus că oamenii se înșeală dacă cred că Coranul interzice musulmanilor să voteze un non-musulman. El a fost, de asemenea, criticat dur pentru că deseori cita Biblia și credința creștină în discursuri.

„Cazul guvernatorului arată că a fi un creștin poate să submineze și astăzi cariera unui om în Indonezia”, a declarat o femeie creștină. „Din această cauză, mulți creștini preferă să rămână musulmani pe hârtie”, a adăugat ea referindu-se la preferințele religioase pe cărțile de identitate și alte documente.

Femeia de 43 de ani, pe care BosNewsLife a ales să o numească „Victoria” din motive de siguranță, a spus: „M-aș fi putut căsători cu un bărbat musulman foarte bogat care mi-a oferit case și mașini. Totuși, asta ar fi însemnat convertirea la Islam. Am refuzat pentru că Isus Hristos este pe primul loc în viața mea”.

Președintele Indoneziei Joko „Jokowi” Widodo, care a câștigat alegerile din iulie 2014, a fost criticat pentru că nu a făcut suficient pentru a combate intoleranța religioasă după atentatele asupra unor biserici creștine, în urma cărora au murit zeci de persoane în ultimii ani. De asemenea, datorită multor creștini care conduc afaceri importante, președintele musulman este supus presiunii de a îndrepta relațiile cu creștinii. Citeste mai mult  Alfa Omega

„Hristos lucrează în moduri pe care nu le înțelegem întotdeauna”, a subliniat un lucrător bisericesc.

 

 

 

Sursă: Assist News Service via Alfa Omega

Biblia Israelului – Biblia Poporului lui Dumnezeu

Biblia este cea mai vanduta carte a tuturor timpurilor. O versiune recenta a Bibliei este una dintre cele mai vandute carti pe Amazon. Chris Mitchell de la CBN ne va spune ca aceasta editie unica a Scripturii este conceputa sa se adreseze atat crestinilor, cat si evreilor.

Rabbi Tuly Weisz: „The Israel Bible” este singura Biblie care este dedicata in exclusivitate taramului, poporului si Dumnezeului Israelului.

Cris Mitchell: Rabinul Tuly Weisz de la Israel 365 a considerat ca aniversarea a 70 de ani de la fondarea Israelului este o oportunitate pentru aparitia unei versiuni speciale a Bibliei. Rabbi Tuly Weisz: Biblia a avut o influenta asa de mare asupra civilizatiei, insa a fost sursa frictiunii si diviziunii intre evrei si crestini pentru ca ambele categorii sustin ca iubesc Biblia. Acum vom putea folosi Biblia ca sursa a unitatii intre evrei si crestini si toti cei care iubesc Biblia.

Chris Mitchell: Deci aceasta este Scriptura ebraica. Nu este Noul Testament sau Brit Chadashah. De ce ar dori crestinii sa citeasca Biblia ebraica?

Rabbi Tuly Weisz: In primul rand, nu sunt crestin, dar cunosc crestini care vor sa citeasca Biblia pe care a citit-o si Isus. El a citit Biblia ebraica, Tanah. Prietenii mei mi-au atras atentia ca este cea pe care a citit-o Isus. Un alt aspect este ce a spus Isaia ca, la sfarsitul veacurilor, ne-evreii vor spune evreilor: „Invatati-ne Tora, invatati-ne Biblia”.

Chris Mitchell: Biblia are o caracteristica speciala, si anume are 929 capitole.

Rabbi Tuly Weisz: In primul rand, asemenea unei carti in ebraica, cartea se deschide din spate. Multi dintre clientii mei se mira ca Biblia se deschide din spate. Nu este o eroare. Asa a fost realizata de noi. Toate versetele despre Israel au fost scoase in evidenta si transliterate astfel, cu totii le pot citi in limba ebraica. Apoi, bineinteles, la capatul fiecarei capitol avem explicatii scurte pentru studiu.

Chris Mitchell: Weisz este de parere ca aceasta versiune a fost publicata la momentul potrivit, deoarece Israelul este criticat in mod incorect.

Rabbi Tuly Weisz: Mai mult decat in orice moment al istoriei, lumea isi indreapta privirile spre Israel. Sunt lideri in lume care spun ca Israelul a ocupat acest taram. Biblia ne arata ca noi nu ocupam acest taram, este taramul pe care ni l-a dat Dumnezeu. Toti trebuie sa cunoastem Cuvantul lui Dumnezeu, mai ales cei care nu stiu daca sa sustina sau nu Israelul, sa fie sau nu impotriva Israelului. Trebuie sa citeasca Biblia.

 

 

Sursa:  Alfa Omega

Decizia unui nutriționist celebru: „Regret enorm că am mâncat carne de pui”

„Personal am renuntat la consumul de carne de pui industrial cu multi ani in urma. Nefiind un fan al carnii, mancasem foarte multa carne de pui in prostia mea, urmand sfaturile de tip “piept de pui cu orez” pentru cresterea in masa musculara. O eroare pe care o regret, asa cum regret ca am mancat margarina, paine si branza in cantitati industriale, pana sa aflu si apoi sa accept ca sunt nocive pentru sanatate”, a explicat nutritionistul Cristian Margarit pe blog.

Nutritionistul mai sustine ca la noi in tara, exista o legatura si intre consumul de paine si epidemia de boli autoimune, tulburari hormonale, diabet, boli cardiovasculare, inflamatorii, degenerative, cancer. ”Puilor li se pun in mancare aditivi (inclusiv hormoni- androgeni, estrogeni, progestageni), pe langa faptul ca animalele sunt selectate si incrucisate de zeci de ani pentru o crestere mai rapida sau alte caracteristici comerciale.

Antibioticele nu afecteaza doar speciile direct vizate (animalul crescut pentru care si omul care o consuma) ci si alte specii”, completeaza Cristian Margarit. Nutritionistul explica si de ce unii vegetarieni au stare de sanatate mai buna si nu e neaparat pentru ca au eliminat carnea din alimentatie ci pentru ca au eliminat contaminantii din carnea industriala pe care o mancau in cantitati mari si preparata prost, asociata cu alimente nepotrivite.

“Consumam fara sa vrem antibiotice, hormoni si substante cancerigene, care ne ajung in organism chiar prin mancarea pe care o punem pe masa. 87% din puii crescuti in Romania sunt plini cu substante chimice periculoase. Puii sunt indopati cu antibiotice in fermele din Romania si astfel au dezvoltat rezistenta la ciprofloxacina, tetraciclina si ampicilina, substante care se folosesc si pentru tratarea unor infectii sau boli ca otita ori bronsita.

Mancand acesti pui si oamenii capata rezistenta la medicamente. Romania a ajuns in aceasta situatie alarmanta pentru ca Autoritatea Nationala Sanitar Veterinara nu poate face verificari riguroase, dar si pentru ca exista un vid legislativ, care le permite marilor producatori sa reduca din costuri, tratand preventiv animalele”.

Sursă — culinar.bzi.ro

Turneul in care 400 de mii de oameni îl primesc pe Hristos într-un eveniment prezentat de Nick Vujicic

Aproape 400 de mii de oameni îl primesc pe Hristos într-un eveniment prezentat de Nick Vujicic

Peste 400 de mii de oameni s-au pocăit de păcatele lor și au decis să-și dea viața lui Hristos, într-un turn euevanghelic prezentat de Nick Vujicic în Ucraina, astfel devenind cel mai mare eveniment pe care l-a sustinut Vujicic.

Numărul corespunde numărului înregistrat de minister în același loc dar și prin Internet. Nick a recunoscut că el și ministerul său nu au văzut niciodată un răspuns atât de mare în evenimentele anterioare.

,,A fost un eveniment grozav pe care la văzut echipa noastră (LWL) și poate este cel mai mare eveniment din Europa, unde s-au adunat circa 800 de mii de oameni pe străzile din Kiev, Ucraina. Mulțumesc lui Dumnezeu”, a scris Vujicic pe Facebook.

„Aproape 400.000 de oameni s-au pocăit de păcatele lor și au decis să-și înceapă călătoria spirituală cu Isus, acum LWL sărbătorește mărturia a un milion de decizii care au decis să meargă mai departe cu Dumnezeu pentru tot restul vietii”, a adăugat el.

Vujicic, este un om care s-a născut fără brațe și picioare, a inspirat milioane din întreaga lume prin intermediul slujirii sale și a participat la numeroase turnee din întreaga lume, evanghelizând oamenii și invitându-i să-L urmeze pe Isus. Evanghelistul a făcut o oprire și în Rusia în timpul celei mai recente călătorii, unde a rămas puțin mai mult de o zi (40 de ore).

„Din păcate, nu am putut să-l întâlnesc pe președinte pe această călătorie, dar am continuat să plantam semințe de iubire și speranță în toată țara, unde am avut niște porți deschise unde să împărtășim mesajul Evangheliei, mulțumim pentru sprijin”, a scris el într-o actualizare.

MInunat lucreaza Dumnezeu si poate lucra si cu tine, unde iti poate schimba inima si viata.

 

În Biblie există rugăciuni scurte care vă poate vindeca sufletul,trupul dar și mintea!

Sufletul vă este frânt, iar trupul s-a îmbolnăvit. Pe lângă multe alte rugăciuni pline de putere dumnezeiească, citiți și rugăciunile pe care le puteți găsi în Biblie.

Veți rămâne uimiți de fantastica putere a acestora cuvinte …

„Doamne, deschide ochii sufletului meu, precum ai deschis ochii celui orb din naștere, ca să te cunosc pe Tine și să Te urmez pe calea cea strâmtă care duce la Împărăția Cerurilor.” (Marcu 10, 46-52) – pentru eliberararea poverii sufletului

„Doamne Isuse, atinge-te de mine precum Te-ai atins de soacra lui Petru care zăcea în pat cuprinsă de friguri, și ridică-mă pe mine din patul durerii pentru a-Ți mulțumi și a-Ți sluji pururea Ție!” (Matei 8, 14-15) – pentru vindecarea de boli

„Cu inima înfrântă și îndurerată strig Ție, ca și femeia cananeancă: „Isuse, ai mila de mine, că nu am fiică, ci trup, care cumplit este stăpânit de cel rau, și cu patimi și urgie este aprins. Și dă-mi te rog tămăduire, ca mult am greșit Ție.” (Matei 15, 21-28) – pentru limpezirea minții

„Doamne, înviorează sufletul meu cel omorât de păcate, care zace în bezna patimilor, precum ai înviat pe fiul văduvei care plângea, atingându-te de marginea sicriului, și pe fiica lui Iair, apucându-mă de mână și zicându-mi: „Fiică, ție îți zic, scoală-te!” (Marcu 5, 22-42) – pentru iertarea

„Doamne, vindecă rănile sângerânde ale sufletului meu, precum ai vindecat pe cea cu scurgerea de sânge care s-a atins de poala hainei Tale, și mărește credința mea, ca atunci când mă voi atinge și eu de Tine prin împărtășirea cu Sfintele Tale Taine, să cred cu toată ființa mea că mă voi vindeca și să mă vindec.” (Matei 9, 20-22). – pentru iertarea si vindecarea sufletului

Rugăciune către Domnul pe Muntele Golgota. Limpezește mintea și te ajută să iei deciziile corecte! Chiar dacă pentru multe persoane e greu să ajungă pe Muntele Golgota, ne putem duce toți cu inima și sufletul pentru a fi alături de Mântuitorul nostru în cumplita Sa răstignire.

În cazul în care vreți să vă limpeziți mintea pentru a lua deciziile corecte, citiți cu încredere rugăciunea către Domnul pe Muntele Golgota și veți vedea singuri efectele… “Doamne, Isuse Hristoase, Fiul Unul-Născut dat de Dumnezeu-Tatăl, din nemăsurata Lui iubire de oameni să Se jertfească pentru mântuirea lumii, Cel care Te-ai arătat ascultător până la moarte şi încă moarte pe Cruce,

Cel care pe Muntele Tabor ai vorbit în faţa ucenicilor Tăi cu Moise şi cu Ilie despre Sfintele Tale Patimi şi prin Evanghelia Ta ne-ai vorbit şi nouă despre ele, ajută-ne ca ajunşi aici, pe locurile Sfintelor Tale Patimi, să înţelegem lucrarea Ta mântuitoare şi să facem şi noi lucrarea ce ni se cuvine, ca să putem primi şi păstra neluată de la noi mântuirea ce ne-ai dat-o prin Sfânta Jertfă pe crucea de Golgota.

Dumnezeul nostru cel iubitor de oameni, Cel care în acest loc Te-ai lăsat înălţat pe Cruce, ca de pe ea să poţi îmbrăţişa cu iubire toată lumea, primeşte-ne şi pe noi în îmbrăţişarea Ta şi fă ca, în mod tainic, prin îngenuncherea noastră la picioarele Tale, să îmbrăţişăm şi noi preasfintele Tale picioare, ţintuite de necredincioşi pe Cruce şi ca femeia păcătoasă să primim şi noi iertarea păcatelor noastre.

Fă, Doamne, ca venirea noastră aici să însemne şi urcarea noastră pe Golgota pentru a pune aici, la picioarele Tale, povara păcatelor noastre, şi Tu, Care ai ridicat păcatul lumii, să ridici, prin mila Ta, şi povara păcatelor noastre, ca eliberaţi de ea, din dragoste pentru Tine, să fim gata a ne răstigni şi noi, murind păcatului şi lumii acesteia şi să nu mai sporim mereu cu neîncetatele noastre păcate povara păcatelor lumii, pe care de bunăvoie ai luat-o pe umerii Tăi. Răstignitul nostru Isus, primeşte-ne în părtăşie la pătimire şi jertfă, ca să putem nădăjdui că vom avea părtăşie şi la înviere şi la viaţă veşnică alături de Tine în Împărăţia Ta.

Ajută-ne, Doamne, să nu rămânem în afara Sfintei şi Mântuitoarei Tale Jertfe şi nu cumva să Te mâhnim, Doamne, pentru că degeaba Ţi-ai frânt Cinstitul Trup şi degeaba a curs Sfântul Tău Sânge pentru mântuirea noastră. Dă-Te nouă cu adevărat prin mila Ta mare! Hrăneşte-ne cu Sfântul Tău Trup ce S-a frânt aici pe Cruce şi adapă-ne cu Sfântul Tău Sânge ce a curs din coasta Ta însuliţată când Ţi-ai dat sufletul în mâinile Tatălui. Spala-ne si curateste-ne de pacate!

Ajută-ne, Bunule, Dumnezue să trăim astfel încât să-Ţi facem bucuria mântuirii sufletelor noastre, Ne rugam în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.

Cititi zilnic din Biblie pentru linistea sufletului si a mintii. INcepeti cu Noul Testament si cel putin un psalm zilnic.

Amin”. Sursa: Lumea Credintei

Medicina naturala a lui Dumnezeu.Plantele care seamna cu organele si le poate vindec

”Lăsați mâncarea să vă fie medicament și medicamentele să vă fie mâncare!”, spunea Hipocrat, părintele Medicinei. O alta teorie veche spune că plantele au fost create de Dumnezeu astfel încît să semene cu organele corpului omenesc şi să conţină tot ceea ce au nevoie pentru o bună funcţionare. Si daca ai auzit zicala ”Esti ceea ce mananci”, acum stii de ce.

Fiecărui organ al corpului îi corespunde un aliment care, nu numai că îi aduce beneficii, însă îi şi seamănă foarte mult. Privind cu atentie avantajele a mai multor alimente in ceea ce priveste sanatatea, forma lor, precum si cea a organelor pe care le vindeca, se pare ca multe produse alimentare si organe se aseamana extrem de mult. Cu alte cuvinte, natura ne oferă vindecare prin fructele și legumele pe care ni le pune la dispoziție, iar ca indiciu, natura ni le oferă în forma sau culoarea organelor pe care acestea le vindecă. Coincidenta sau nu, esential este faptul ca trebuie sa profiti de acest aspect pentru a avea grija de corpul si de sanatatea ta.

De acum încolo, nu mai este nevoie să întrebi un specialist ce e bine să mănânci atunci când ai o anumită afecțiune. Este suficient să faci niște legături vizuale pentru a-ți da seama ce ar trebui să consumi.

Nucile – Santurile si pliurile nucilor se aseamana creierului. Ele sunt chiar impartite in 2 si reflecta emisfera dreapta si emisfera stanga a creierului uman. In afara de aceasta asemanare, oamenii de stiinta au demonstrat ca nucile pot fi benefice pentru acest organ, pentru ca sunt bogate in omega 3, un acid gras esential care stimuleaza functionarea creierului.

Imagini pentru nucile seamana cu creierul

Morcovii – Taiati transversal un morcov si acesta va semana cu ochiul. Morcovii sunt plini de vitamine si de antioxidanti, cum ar fi beta-carotenul, care diminueaza riscul degenerarii muschilor oculari si a maculei, principala cauza a pierderii vederii la persoanele in varsta. Morcovii ajuta la reducerea riscului de a dezvolta cataracta. Totodata, aceste legume contin si vitamina A, esentiala pentru pastrarea ochilor sanatosi.

Imagini pentru nucile seamana cu creierul

Telina – Tulpina lunga a telinei se aseamana oaselor corpului uman. Este un aliment benefic pentru rezistenta osoasa. Telina este o sursa consistenta de siliciu, care face parte din structura moleculara care ofera oaselor forta. O alta coincidenta: oasele contin 23% sodiu si telina de asemenea. Daca alimentatia dumneavoastra nu contine sodiu, iar corpul dumneavoastra il cere pentru mentinerea unei sanatati bune a oaselor, aceasta leguma va poate ajuta.

Imagini pentru telina seamana cu organele

Rosiile – Daca veti taia o rosie in 2, veti remarca niste camarute care seamana cu structura unei inimi, camarute ca atriile si ventriculele. Rosia contine o substanta chimica, un antioxidant, numit licopen, ce reduce riscul bolilor cardiace si a mai multor forme de cancer. Datorita continutului mare de potasiu si fier, rosia reprezinta un aliat puternic pentru a alunga bolile cardiace.

Imagini pentru telina seamana cu organele

Avocado – Cu forma sa bombata si prezenta samburelui oval in centru, avocado se suprapune intr-un mod straniu cu silueta unei femei insarcinate. Medicii ginecologi recomanda consumul de avocado in timpul sarcinii, pentru ca acest fruct va ajuta pentru mentinerea unei mai bune sanatati a colului uterin. In plus, acest fruct este capabil sa combata dezechilibrele hormonale.

Imagini pentru avocado seamana cu organele

O alta coincidenta: fructului de avocado ii sunt necesare 9 luni pentru a ajunge la maturizare (incepand de la floare pana la fruct). Consumand avocado in timpul sarcinii, veti fi sigure ca va veti reveni rapid dupa nastere. Elimina dupa sarcina excesul de grasime. Acest fruct este la fel de benefic si daca nu sunteti insarcinata, pentru ca, in cazul in care il consumati o data pe saptamana, el previne boli cum ar fi cancerul de col uterin sau de ovare. Avocado este o sursa de acid folic. Acesta reduce riscul de displazie cervicala, o afectiune precanceroasa.

Ciupercile champignon – Daca taiati un champignon in 2, veti remarca forma acestuia, si anume ca se aseamana cu urechea umana. O carenta in vitamina D poate antrena problemele auditive. Ciupercile sunt unele dintre cele mai rare alimente care contin vitamina D. Aceasta vitamina este mai ales importanta pentru sanatatea oscioarelor urechii, cele mai mici oase aflate in ureche care transmit sunetul la creier. Pentru a atenua problemele de auz, este recomandat sa consumati cel putin o data pe saptamana ciuperci sau orice alt aliment bogat in vitamina D pentru a ameliora auzul.

Imagini pentru ciuperci seamana cu organele

Smochinele – Daca despicati o smochina in 2 parti, veti remarca forma semintelor, care seamana cu spermatozoizii. In plus, unele studii au demonstrat ca semintele de smochina imbunatatesc mobilitatea si numarul spermatozoizilor si lupta impotriva sterilitatii masculine.

Grepfrutul si portocala – Taind in 2 parti aceste fructe, veti observa ca interiorul grepfrutului si al unei portocale se aseamana cu glandele mamare ale femeii. Sunt efectiv benefice pentru sanatatea si miscarea limfei in glandele mamare. Asemanarea intre citricele ca portocala si sani poate fi inca o coincidenta. Grepfrutul contine substante numite limonoide, care ar putea inhiba dezvoltarea celulelor canceroase. Aceste citrice amelioreaza sistemul limfatic al sanilor pentru a-i ajuta sa scape de toxine si pentru a preveni dezvoltarea tumorilor canceroase.

Imagini pentru grefuit si portocala seamana cu organele

Strugurii – Plamanii sunt constituiti din ramuri ale unor mici cai aeriene care se termina cu ciorchini minusculi dintr-un tesut numit alveole pulmonare. Aceste structuri care se aseamana unor chiorchini de strugure permit oxigenului sa treaca din plamani in sange. O alimentatie bogata in fructe, cum ar fi strugurii, ar putea reduce riscul cancerului de plamani si a emfizemului pulmonar. Boabele de strugure contin totodata o substanta numita proantocianidina, despre care se poate spune ca s-a demonstrat ca reduce gravitatea astmului declansat de alergie.

Imagini pentru struguri seamana cu organele

Migdalele – Forma unei migdale se aseamana ochiului uman. Aceasta este benefica pentru sanatatea ochilor. Migdala contine o vitamina esentiala pentru o piele sanatoasa, vitamina E, care este benefica si pentru par si ochi. Este o sursa de grasimi monosaturate si contribuie la micsorarea continutului de colesterol. Migdalele contin, de asemenea, seleniu, un antioxidant puternic, si permite reducerea procesului de imbatranire. Aceste fructe ajuta totodata si la diminuarea cearcanelor si a umflaturilor ochilor daca introduceti cate un pumn de migdale in alimentatie in fiecare zi, dar si pentru a stimula acuitatea vizuala.

Ghimbirul – Radacina de ghimbir se aseamana cu stomacul. Este, deci, interesant de luat in seama ca unul dintre cele mai mari beneficii ale ghimbirului este de a facilia digestia. Chinezii l-au utilizat timp de peste 2000 de ani pentru calmarea durerilor de stomac si pentru reducerea greturilor, astfel ca aceasta planta este un remediu popular pentru diverse afectiuni.

Imagini pentru ghimbirul care seamana cu organele

Castravetele şi sparanghelul au forma şi mărimea organului sexual masculin. Aceste legume sunt recunoscute pentru faptul că stimulează funcţia acestui organ.

Imagini pentru castravetele care seamana cu organele

Papaia – Tăiată transversal, se aseamănă foarte bine cu intestinele, atât la culoare, cât și după formă. Papaya ajută la curățarea colonului și permite buna funcționare a sistemului digestiv.

Capsunele – Forma căpșunelor ar putea semăna cu dinții. Acestea nu numai că înălbesc dinții, dar ajută și la menținerea dinților puternici și sănătoși, inclusiv a gingiilor.

Maslinele – Au ca si corespondent ovarele femeii, demonstrandu-se eficacitatea lor in prevenirea cancerului de col uterin si in echilibrarea hormonilor feminini.

Ceapa – Ceapa seamana cu celulele corpului. In zilele noastre, cercetarile au aratat ca ceapa ajuta la curatarea tuturor celulelor. Aceasta leguma produce lacrimi care spala straturile epiteliale ale ochilor.

Fasolea – Fasolea se aseamana rinichilor, de aceea, aceste legume ajuta la mentinerea functionarii renale la o cota normala.

Imagini pentru nucile seamana cu creierul

Broccoli – Micile puncte verzi ale broccoli-ului se aseamana cu sutele de celule canceroase. Studiile recente au demonstrat ca o portie de broccoli consumata saptamanal este suficienta pentru a reduce riscul de cancer de prostata.

Banana – Profitati la maximum de beneficiile bananei, ce are forma unui zambet, pentru ca acest fruct contine o proteina numita triptofan, care este transformata intr-un neurotransmitator chimic, numit serotonina, asociat sursei de bucurie si de bunastare.

 

 

 

Dupa 534 de zile In spatiu, Astronautul Jeff Williams revine cu mai multa credinta: Am vazut lucrarea unui Dumnezeu Maret”

Un astronaut american a petrecut 534 de zile in spatiu, unde a putut privi indeaproape frumusetea extraordinara a creatiei lui Dumnezeu.

Jeff Williams, astronaut de la NASA, a fost comandantul celei de-a 48-a expeditii a Statiei Spatiale Internationale (ISS). El a impartasit recent o parte din experientele sale dupa ce a a vut privilegiul de a privi Pamantul din exterior. De la hubloul statiei spatiale, Williams a putut vedea atat spatiul cat si planeta Pamant, ceea ce a intarit credinta lui in Dumnezeu – Creatorul. Astronautul este ferm convins ca Universul si tot ceea ce-l alcatuieste nu este intamplator.

„Cand priveam pe hublou si admiram spatiul si Pamantul, mi-am dat seama ca toate acestea nu puteau aparea dintr-o simpla intamplare. Am vazut design-ul, frumusetea, scopul si ordinea in fiecare detaliu si mi-am dat seama ca toate aceste elemente sunt creatia unui Dumnezeu puternic si maret”, a declarat Williams.

Cu toate acestea, astronautul spune ca tot ceea ce vedem pe Pamant si in spatiul cosmic, este doar o parte a Creatiei lui Dumnezeu, relateaza Acontecer Cristiano. Vezi video mai jos..

„Din locul in care m-am aflat am putut vedea doar o particica din lucrarea extraordinar de ampla si frumoasa a Creatorului. Ceea ce am vazut pe hublou din interiorul Statiei Spatiale, imi adanceste intelegerea a ceea ce stiam din Scripturi despre lucrarea uimitoare de Creatie a lui Dumnezeu, iar aceasta experienta m-a facut sa inteleg cat de mici si neinsemnati suntem noi oamenii”, a explicat Williams.

El a mentionat ca, desi participa la un experiment stiintific in aceasta misiune, a inclus in activitatile sale zilnice citirea Cuvantului si rugaciunea. Astronautul a concluzionat ca majoritatea oamenilor care vad un „conflict” intre Biblie si stiinta, sunt cei care refuza sa recunoasca existenta lui Dumnezeu.

Un casier arata bunatatea fata de o femeie nevoiasa: Am simțit că Dumnezeu imi cere sa platesc pentru ea

SUA – Un angajat al unui supermarket a fost atins de Dumnezeu să plătească pentru cumparaturile unei mame singure cu trei copii. Acest act de bunătate din partea tânărului casier a făcut-o pe femeie sa-i mulțumeasca pentru generozitatea lui. Vezi video mai jos..

Femeia a mers la un supermarket din Newcastle, Oklahoma, cu bebelusul și cu cei două copii ai sai. Avea un card WIC de plătit, care face parte dintr-un program federal pentru familiile cu nevoi speciale si care au venituri mici.

În timp ce se apropie să plătească cu aceast card, pe care il folosea pentru prima dată, povestește Nicholas Tate, un tânăr lucrător creștin și student la Institutul Biblic. Ea s-a apropiat să plătească cu acest card, pe care il foloseau pentru primele articole, dar din pacate nu au fost aprobate de sistem pentru a fi achitate cu acest card, inclusiv ce era mai important, laptele pentru copil. Casierul a scanat cardul de mai multe ori, dar plata nu putea fi autorizata de sistem.

„A avut o cantitate mare de produse și majoritatea au trecut, dar laptele nu era acceptat. A trebuit să fac o alta tranzacție separată pentru restul”, a declarat tanarul Tate pentru CBS.

Femeia a explicat că era o mamă singură și că ea a fost înscrisă într-un program de îngrijire federală care ajutau familiile cu venituri reduse cunoscuta sub numele de „WIC”. Această femeia văzând ca nu putea obține laptele praf, a început să plângă, pentru că era cel mai important lucru pentru copilul ei.

Nicolae, în vârstă de 20 de ani, a liniștit-o pe femeie și a simțit că vrea sa plăteasca pentru acele produse. „Am simțit că Dumnezeu mi-a cerut să plătesc pentru aceste alimente”. Nu aveam nici o îndoială, Dumnezeu mi-a spus să „plătesc pentru ea”, a spus angajatul. Și acesta a fost exact ceea ce a făcut Nicolae. Și-a scos cardul de de plată și a plătit 60 de dolari pentru alimente. Mama, a fost încântată și cu lacrimi în ochi, i-a mulțumit tânărului și a ieșit din magazin.

Nicolae este un creștin și studiază la Institutul Biblic Austin pentru a se implica în misiuni. El intenționează să-și dezvolte slujirea ca misiune în Honduras.

„Nu este important ce am facut, cel mai important lucru este ceea ce Dumnezeu a făcut prin ceva atât de mic, Dumnezeu să fie glorios!”, a spus angajatul.

O femeie a mers la Bacanie – Puterea rugăciunii

O femeie îmbrăcată sărăcăcios, cu o privire de om învins, a intrat într-o zi într-o băcănie. S-a apropiat de stăpânul magazinului într-un mod foarte umil și l-a întrebat dacă nu ar putea să-i dea și ei pe datorie câteva alimente.

I-a explicat cu glas ușor că soțul ei este foarte bolnav, că nu poate munci, și că au și sapte copii, care trebuie hrăniți. Băcanul, a privit-o de sus și i-a cerut să părăsească imediat magazinul său. Având însă în gând nevoile familiei sale, femeia i-a mai spus: Vă rog, domnule, o să vă aduc banii înapoi de îndată ce voi putea.

Băcanul însă îi spuse că nu-i poate da pe datorie, pentru că nu are credit deschis la magazinul său. Lângă tejghea se mai afla încă un client, care a auzit discuția dintre cei doi. Clientul făcu câțiva pași înainte și îi spuse băcanului că o să acopere el costurile pentru orice are această femeie nevoie pentru familia sa.

Băcanul răspunse parcă în silă: Ai o listă cu cumpărăturile de care ai nevoie? Femeia a răspuns: Da, domnule. Bine, spuse băcanul, atunci pune-o pe cântar și eu o să-ți dau marfă de aceeași greutate cu lista dumitale.

Femeia, ezitând o clipă, cu privirea în jos, băgă mâna în geantă și scoase o bucățică de hârtie pe care scrise ceva în grabă. Apoi puse cu grijă bilețelul pe cântar, cu privirea tot aplecată. Ochii băcanului și ai celuilalt client priveau plini de uimire cum cântarul stătea înclinat în partea cu hârtia.

Băcanul, privind la cântar, s-a întors ușor către client și îi spuse mormăind: Nu-mi vine să cred! Clientul a zâmbit, iar băcanul a început să tot pună pe cântar alimente. Cântarul tot nu se echilibra, așa încât acesta tot punea pe el alimente, din ce în ce mai multe, până când pe cântar nu a mai încăput nimic.

Băcanul ședea privind cu dezgust. În fine, smulse bucățica de hârtie de pe cântar, și o privi cu mare uimire. Nu era vorba de o listă de cumpărături, ci era o rugăciune, care spunea aşa: “Iubite, Doamne, Tu imi cunoști nevoile, așa că eu le pun în mâinile Tale”.

Băcanul îi dădu femeii alimentele și privea în continuare tăcut şi înmărmurit. Femeia îi mulțumi și plecă din magazin. Numai Dumnezeu știe ce greutate are o rugăciune.

Problema ficatului gras: 6 simptome si ce trebuie sa faci

Boala ficatului gras este strans legata de obezitate, colesterol ridicat si hipertensiune arteriala.

Desi este dificil de detectat, exista unele simptome care pot servi drept indicii pentru a detecta aceasta boala.
Stiintific denumita steatoza hepatica, boala este cunoscuta sub numele de boala hepatica grasa. Poate rezulta din consumul excesiv de alcool sau dintr-un sindrom metabolic la fel ca diabetul sau hipertensiunea arteriala. Continua sa citesti pentru a afla semnalele principale ale acestei boli.

Ce este boala hepatica grasa?

Cand se acumuleaza grasimi in celulele hepatice, putem suferi de boala hepatica grasa. Aceasta afectiune este strans legata de obezitate, colesterol ridicat si hipertensiune arteriala. In multe cazuri, celulele adipoase se umplu cu grasime si „trec” excesul la organele din apropiere.

Anumiti oameni sunt mai susceptibili la aceasta boala: Femeile de varsta mijlocie, persoanele supraponderale, pacienti cu diabet zaharat sau colesterol ridicat, practicienii anumitor obiceiuri alimentare, persoanele cu dependenta de alcool

Semne de boala hepatica grasa- Vestea proasta este ca, in majoritatea cazurilor, steatoza hepatica nu prezinta simptome. Cu alte cuvinte, pana cand nu se incearca o examinare adecvata, este dificil sa se detecteze boala. Exista trei tipuri de teste care ajuta la diagnosticarea bolii hepatice grase:

–Teste de sange (determina nivelurile transaminazelor)

–Sonograma hepatica (cu cat apare ficatul mai mare si mai luminos, cu atat este mai probabila boala)

–Biopsia (testeaza amploarea bolii)

Unii pacienti au de fapt simptome sau sufera de anumite probleme de sanatate care pot fi legate de steatoza hepatica:

1.Dureri abdominale – Disconfortul sau senzatia de „injunghiere” in centrul sau in partea superioara a abdomenului. Aceasta durere nu rezulta din nici o activitate si niciun fel de actiune. Poate aparea dupa masa, deoarece stomacul se extinde si preseaza impotriva ficatului marit.

2.Umflarea abdominala – Acesta rezulta din afectiunile hepatice si este caracterizata prin prezenta lichidului intre peritoneul parietal si visceral. Semnele acestei probleme sunt distensie abdominala, indigestie, dureri de spate si dificultati de respiratie. Aceasta poate duce, de asemenea, la glezne umflate.

3.Indigestie – Daca ceva ce mananci (indiferent daca este sanatos sau intr-o cantitate mica) iti supara stomacul sau duce la greata sau gaze, s-ar putea sa existe o complicatie in ficat. Persoanele care au ficat gras frecvent merg la medic, crezand ca sufera de indigestie, dar cauza este de fapt steatoza hepatica.

4.Oboseala – Cand ficatul nu functioneaza in sincronizare cu metabolismul, acesta incetineste. Acest lucru se intampla atunci cand orice organ important se lupta cu o problema. Corpul incearca sa se protejeze de situatie si compenseaza prin a pompa mai putin sange.

In acest caz particular, poate duce la epuizare inexplicabila, probleme de concentrare, confuzie, oboseala sau lipsa de energie. Persoana poate, de asemenea, sa-si piarda interesul pentru activitatile pe care le facea odata si, in schimb, sa doarma ore intregi.

5.Urina intunecata – Putem detecta probleme sau boli prin urina. Sa nu uitam ca acest lichid transporta toxine si deseuri. In cazurile de boala hepatica grasa, lichidul va avea o culoare mai inchisa decat cel normal, care nu se deschide pe tot parcursul zilei (desi urina este, in mod normal, mai intunecata dimineata, de obicei, ea incepe sa se deschida la culoare pe masura ce decurge ziua). Fecalele pot prezenta, de asemenea, schimbari: ele pot parea mai albe sau argiloase, cu un miros mai puternic decat in mod normal.

6.Schimbari ale pielii – Icterul este un semn de steatoza hepatica. Se caracterizeaza prin piele galbuie si mucus datorita nivelurilor crescute de bilirubina construite in tesuturi. Poate sa apara din cauza distrugerii globulelor rosii sau din cauza complicatiilor vezicii biliare.

Tulburarile hepatice grase conduc la alte modificari ale pielii, cum ar fi: gatul si subratul decolorate, ruperea vaselor de sange faciale, palme rosii sau varice pe spatele lor, pe sani sau in zona umerilor. In plus, pete albe pot aparea sub unghii.

Dieta si boala hepatica grasa – Odata ce boala hepatica grasa a fost diagnosticata, urmatorul pas este sa incepi un tratament adecvat. In plus fata de medicamentele pe care medicul le poate prescrie, este esential sa urmezi o dieta cu continut scazut de grasimi si sa faci exercitii fizice. Iti recomandam urmatoarele:

1.Redu consumul de alimente rafinate – Acest grup de produse alimentare include faina si zaharul alb. In loc de acestea doua, opteaza pentru cereale integrale si produse integrale.

2.Urmeaza o dieta mediteraneana – Dieta mediteraneana este una dintre cele mai sanatoase diete din lume deoarece se bazeaza pe alimente cu continut scazut de grasimi sau alimente care au grasimi sanatoase. De exemplu, uleiul de masline este un element cheie in acest stil de viata grozav.

3.Evita alcoolul – Alcoolul este unul dintre cei mai mari dusmani ai ficatului. Consumul prea multor bauturi alcoolice poate duce nu numai la steatoza, ci si la ciroza.

4.Evita anumite medicamente – Adreseaza-te medicului tau pentru a afla care medicamente iti pot agrava afectiunea. Medicul tau te va sfatui probabil sa intrerupi utilizarea analgezicelor, estrogenului si medicamentelor antiinflamatorii.

5.Exercitii fizice – Exercitiile sunt o modalitate excelenta de a te ajuta sa te simti mai bine si de a ajuta sistemul tau hepatic sa functioneze corect. Poti sa te plimbi in parc, sa te plimbi cu cainele, sa mergi pe bicicleta sau sa inoti; alege metoda preferata de antrenament si fa-o de cel putin trei ori pe saptamana.

Anunt important: Pentru că facebook ne-a cenzurat ca postarile care se fac sunt aproape oprite pentru ca dvs sa nu le mai vedeti, sa le cititi sau le dati mai departe, va asteptam in grupul creat pentru dvs unde e alta situatie! Va asteptam in grupul acesta: Stiri și Incurajari crestine

 

Sursa: steptohealth.com