Auzii o voce: ,,Mă cunoașteți, doamnă? Da! Tu ești Paulică!”

A ieșit să facă câteva cumpărături. Se înserase deja și apropiindu-se de market, în gangul de lângă, a observat un bărbat prost îmbrăcat care aștepta să primească câte ceva din mila trecătorilor. Când a ajuns în dreptul lui, a rămas șocată, recunoscându-i figura. A intrat in market fără să își poată reveni, iar când a ieșit nu a putut să nu îl abordeze.

Nu mai vorbise niciodată cu el până atunci, chiar dacă îl știa din timpul liceului și îi cunoștea numele, așa cum se întâmplă atunci când locuiești într-un oraș mic.„Ce s-a întâmplat cu tine? De ce ești aici?”; l-a întrebat ea. „ Mă cunoașteți, doamnă?”; întrebă bărbatul mirat. „Da”, i-a răspuns doamna „Te stiu din adolescență”.

„Știți cum mă numesc?”, întrebă bărbatul mai departe?„ Da! Tu ești Paulică!”. Omul se uita cu o anumită căutătură în privire către fața ei și în timp ce ei îi treceau prin cap gânduri de „Ce-o zice lumea văzându-mă aici stând de vorbă cu el? și „Cum să fac să-i spun despre Cristos?”, el i-a spus cu tristețe în glas:„Doamnă eu nu mai știu cine sunt…Vin de la Vadul-Lat”.

(localitate cunoscută din cauza spitalului de psihiatrie aflat acolo) „Vă rog frumos să-mi spuneți dacă eram o persoană rea. Cum eram eu ca om?” „Erai un băiat liniștit și întotdeauna îmbrăcat elgant, cu costum și cravată”… îi răspunse doamna.„Da”…zise el trist, dar și mulțumit cumva în sufletul lui, pentru că nu era considerat un om rău…„Așa mi-au mai spus și alții; chiar și polițiști care vin și îmi cer actele, atunci când mă găsesc în parc dormind: „Lasă-l mă p-ăsta…că e Paulică și e liniștit, nu face rău!”…și mă lasă în pace.

Mi-au spus unii că am lucrat la Bancă și i-am întrebat cum eram eu ca angajat, dacă eram un un coleg bun și dacă îmi făceam treaba bine??? Doamnă ați vrea să facem câțiva pași împreună?” Gânduri de teamă i-au trecut femeii prin cap, dar pentru că strada era luminată și circulată, nefiind totuși ora foarte târzie, a acceptat ascultându-și inima deși părea nepotrivită și invitația…și acceptul.

S-au pus în mișcare cu pași mici oprindu-se din când în când, el povestindu-i cum a căutat să ajungă la locuința lui și cum a întâlnit oameni care i-au spus unde locuiește și l-au dus acolo; ea, povestindu-i despre cine este Cristos și cum a murit pentru păcatele lui la cruce.”Doamnă, acest individ vă deranjeză?” a intrebat un bărbat oprindu-se în dreptul lor, imaginea fiind destul de bizară: Ea, o doamnă bine îmbrăcată; el, un individ cunoscut ca având probleme. „Nu domnule, mulțumesc pentru întrebare.

Nu se întâmplă nimic rău aici!” și au continuat să facă pași, ea conducându-l în rugăciunea de mântuire, el primindu-l pe Isus ca Domn și Mântuitor în viața lui. Nu s-au depărtat cine știe ce de market si întorcându-se de unde au plecat, el s-a oprit în loc și i-a spus doamnei privind-o în ochi:„Doamnă vă mulțumesc așa de mult pentru că ați stat de vorbă cu mine…

Eu îmi pusesem în gând ca în această noapte să mă sinucid, dar acum nu voi mai face asta, pentru că dumneavoastră ați stat de vorbă cu mine.” Această mărturisire a lui, m-a făcut să realizez cât de important este să faci deosebirea între minte si duh și să asculți ce îți spune Duhul lui Dumnezeu în duhul tău…omului dinlăutrul tău. Mi-a făcut o rugăminte înainte să ne spunem la revedere…căci eu eram „doamna”…„Vă rog permiteți-mi să vă conduc acasă”.

I-am răspuns la fel de respectuos că nu este potrivit și am plecat lasându-l acolo unde l-am găsit, mulțumită că am ascultat de Dumnezeu și că un suflet a fost salvat de două ori de la moarte. De atunci nu l-am mai întâlnit, însă, potrivit cu ce este scris, cred că pe această cale care este Isus, chiar și cel fără minte nu se va rătăci.(Isaia 35:8)

Ceea ce m-a mișcat în mod deosebit la această persoană, a fost preocuparea față de cum era el ca și persoană și mulțumirea pe care o avea când i se spunea că era un om care nu face rău. Nu ai cum să nu te gândești imediat la atâtea persoane cu mintea întreagă, care nu au această preocupare. Vorbea frumos și dacă nu spunea, nu ai fi realizat că mintea lui este ciuntită și afectată de amnezie.

Paulică, deși era mulțumit că nu trăia făcând rău și că fusese un angajat și un coleg bun la locul lui de muncă, a realizat că este păcătos și că are nevoie de Cristos. Era sincer, deschis și rămânea pe gânduri atunci când îi povesteam despre Isus. Nu este Dumnezeu bun? Cine altul ar fi putut să-l convingă?

Mihăiță Ana

%d blogeri au apreciat: