Avocatul lui Gheorghe Dincă, detalii din anchetă: „Se poate întâmpla ca inculpatul să mintă”

Avocatul lui Gheorghe Dincă a oferit noi detalii cu privire la felul în care cooperează criminalul cu anchetatorii.

Există însă şi persoane care au dubii, iar avocatul susţine că există posibilitatea ca gheorghe Dincă să mai şi mintă uneori. Claudiu Lascoschi a declarat că Gheorghe Dincă a făcut declaraţii are s-au dovedit ulterior a fi adevărate, cu privire la ceea ce s-a găsit recent în pădure şi în locurile indicate de el, potrivit antena3.

„Am vorbit cu Gheorghe Dincă vineri. El are o atitudine cooperantă, unii dintre anchetatori aveau dubii, alții îl credeau, așa cum e și în presă. El a dat detalii în declarațiile sale, apoi s-a făcut o conducere în teren.

Se poate întâmpla ca inculpatul să mintă, adică să nu zică adevărul în proporție de 100%.

Dincă e extrem de obosit. Sunt niște condiții foarte grele și pentru polițiști și pentru inculpat.

Dincă primește apă, dar aia se încălzește la un moment dat, e o problemă. Nu au frigider acolo, apa aia e caldă, sper să își facă ceai. Ceai se poate bea. Asta pot să o spun sigur că o știu și eu. Ce pot spune din discuția cu el e că tot ce a spus cu privire la conducerea din teren a fost elocvent.

Ați văzut că s-au găsit probe. Dincă nu le știe după nume, ci după perioade. Eu am remarcat acest lucru de la audieri”, a spus Claudiu Lascoschi.