Bărbatul remarcă băieţelul privind insistent spre ecranul telefonului

În zilele noastre oriunde te-ai uita vezi oameni care aleg să se concentreze asupra binelui propriu fără a ţine cont de sentimentele altcuiva.

Răutatea şi înverşunarea tind să ne acapareze sufletul, însă ocazional, se întâmplă lucruri precum cel din acest videoclip, care ne fac să înţelegem că mai există o speranţă pentru umanitate.

Nu este cel mai mare gest din lume, dar este un moment plin de emoţie care arată diferenţa semnificativă pe care o poate face un mic act de bunătate.

Cu toţii vă amintiţi cum era să parcurgi un drum lung atunci când eraţi copii, nu? Plictiseala îşi făcea loc foarte repede şi numai un joc îţi putea ţine creierul ocupat timp de câteva ore.

Copilul din acest videoclip nu a fost atât de norocos să aibă un astfel de joc la îndemână, însă a fost captivat rapid de telefonul bărbatului de lângă el.

Fără să ştie că micuţul este foarte atent la telefonul său, bărbatul îşi vede de treabă şi la un moment dat chiar se apleacă în faţă, băiatului fiindu-i astfel mai greu să urmărească ce se petrecea pe ecran.

Atunci când şi copilul se apleacă, tânărul se uită peste umăr, îl observă şi îi zâmbeşte.

Fără a şti că este filmat, acesta nu ezită să îi ofere băiatului telefonul său pentru a se juca. După ce primeşte telefonul, copilul este de-a dreptul entuziasmat.

Aceste imagini frumoase au fost surprinse de Kia Tatiyana Davis, care s-a întâmplat să se afle la locul potrivit, în momentul potrivit.

Davis a postat apoi videoclipul pe pagina sa de socializare şi foarte rapid acesta a devenit viral, adunând peste 700.000 de vizualizări.

%d blogeri au apreciat: