Cătălin Botezatu a decis cui va rămâne toată averea lui: „Copiii mei nu sunt în stare să ducă mai departe numele meu”

Cătălin Botezatu a trecut prin clipe de coșmar atunci când a aflat că suferă de o bolaă cruntă. El a mers rapid în turcia, udne s-a operat la o prestigioasă clinică privată, iar acum se simte mult mai bine. Între timp, Cătălin a decis să își facă și testamentul, pentru că a realizat cât de imprevizibilă este viața.

Cătălin Botezatu a decis cui va rămâne toată averea lui: „Copiii mei nu sunt în stare să ducă mai departe numele meu”
Cătălin s-a întros în românia și s-a apucat de treabă, chiar dacă nu a ajuns încă în formă maximă. Este puțin îngrijorat de faptul că a slăbit foarte mult, însă vrea să revină în forți în lumea modei și a declarat recent că nu se va retrage prea curând din industrie.

Creatorul de modă s-a gândit deja cui îi va lăsa toată averea sa și se apre că de aceasta se vor bucura mai multe persoane apropiate dar și câteva instituții.

„Sunt câțiva oameni care vor duce mai departe numele ”Botezatu” sau cel puțin asta cred eu. Știu exact ce trebuie să fac. Sunt oameni care vor beneficia de bani, oameni necunoscuți care sunt amărâți. Sunt instituții care vor beneficia de bani, atât în țară cât și în stăinătate. Există două persoane dragi mie care vor avea de câștigat lucruri materiale și aici mă refer strict la partea financiară.

Cele două persoane la care mă refer habar nu au de acest lucru și nu cred că se vor gândi la asta.(..) Copiii mei nu cred că sunt în stare să ducă mai departe numele meu. Și nici nu îmi doresc acest lucru. Presupuși copii, care există sau care vor veni de aici în colo nu îmi vor duce numele mai departe. Acest lucru îl vor face oamenii cu care am început să lucrez, care știu să facă afaceri și fashion”, a declarat Cătălin Botezatu pentru Cancan.