Experienta care l-a marcat pe un roman intr-un tren din Japonia: „Controloarea a ingenuncheat in fata mea…“

Experiența relatată de un român într-un tren din Japonia ne arată de ce această țară este considerată țara cu cel mai înalt standard de civilizație din lume.

Adrian Alui Gheorghe are 59 de ani și este un scriitor din Neamţ, el a postat recent, pe contul personal de Facebook, sub forma unei note de călătorie, câteva observaţii împărtăşite de un prieten care a avut ocazia să viziteze Japonia.

Iată cuvintele sale: ,,Peste tot pe unde am fost, inclusiv prin marile oraşe, aproape că nu vezi coşuri de gunoi. Sunt rarisime. Nici măcar în luxoasele vagoane de cale ferată, de o curăţenie incredibilă. A arunca gunoiul tău într-un coş public e socotită o treabă dubioasă. În tren, dacă un japonez mănîncă o portocală, scoate o punguţă de plastic, pune acolo cojile şi le ia cu el. Când coboară din tren, însoţitorul de vagon stă la uşă cu un sac de plastic, să le ia pungile.

Stupoare. Foarte puţini lasă acolo resturile. Spun că e nepoliticos să dai cuiva resturile tale (de obicei, străinii lasă pungile). De foarte multe ori le duc acasă şi le pun în sacul lor de deşeuri, sortate, desigur. În mentalitatea lor, gunoiul e o treabă intimă, a fiecăruia, trebuie discret rezolvată. Am făcut pariu cu un coleg că într-o oră de plimbare nu găsim pe jos un muc de ţigară. Şi n-am găsit. E o plăcere să trăieşti într-o asemenea ţară, printre asemenea oameni.

La Tokyo, am urcat din greşeală în trenul superexpres spre Hiroşima. Era destinaţia dorită, dar aveam bilet mai ieftin, de expres. Stăteam comod în scaun, când a venit controloarea. S-a uitat la bilet, după care, printr-un gest graţios a îngenuncheat în faţa mea. Am înlemnit! Şi a cerut scuze! Mi-a explicat în engleză că am greşit trenul. S-a uitat pe o minusculă tabletă electronică, spunându-mi că trebuie să cobor peste cinci minute, şi peste alte trei voi avea tren, conform cu biletul meu.

Şi mi-a restituit biletul, zâmbind, ţinându-l cu ambele mâini. Şi iar şi-a cerut scuze. După care s-a ridicat, a făcut o plecăciune şi a plecat, cu paşii aceia mărunţi şi graţioşi pe care îi vedem în filmele lor.

Am întrebat un prieten japonez de ce doamna a îngenuncheat în faţa mea. M-a lămurit. Eu stăteam în scaun, iar ea voia să-mi vorbească. La ei, a vorbi de sus cuiva este o mare impoliteţe. La fel de nepoliticos este să dai ceva cuiva cu o singură mână. Un lucru se oferă numai cu două mâini. Chiar dacă e vorba de un bilet de tren.”

Sora a vândut la fier vechi maşina de vis a bătrânului. 62 ani mai târziu, fiul îl invită afară şi îl lasă fără replică

Ca o modalitate de a-i mulţumi tatălui său pentru faptul că i-a fost mereu aproape, fiul său a investit toţi banii rezultaţi din popularitatea canalului de Youtube „The Angry Grandpa Show” pentru a-i îndeplini cele mai aprinse dorinţe. Acestea includ o casă nouă, iar acum pe lista respectivă s-a adăugat şi maşina mult visată.

Bărbatul a regretat întotdeauna pierderea maşinii sale preferate, un Chevrolet Bel Air din 1955. În urmă cu 65 de ani, sora şi cumnatul său au avut nevoie de maşină pentru a ajunge în California, aşa că au folosit acest Chevrolet.

Pe parcursul călătoriei, au avut unele probleme mecanice şi fără niciun regret au vândut pur şi simplu maşina la fier vechi.
Cu inima zdrobită, bătrânul spune şi acum că ar fi mers să-şi recupereze autoturismul dacă ar fi ştiut ce are de gând să facă sora sa.

Ani la rândul a rămas cu gândul la maşina visurilor sale, însă când s-ar fi aşteptat mai puţin a avut parte de o surpriză uimitoare.,Datorită fiului său, el a devenit din nou proprietarul unui Chevy din 1955. În acest videoclip, în timp trec printr-o parcare, fiul îi arată tatălui său o maşină care arăta identic cu cea pe care el a deţinut-o cândva. Lacrimi de nostalgie brăzdează imediat chipul bătrânului care începe să spună povestea dureroasă a pierderii maşinii sale dragi. Câteva fotografii sunt apoi făcute pentru a păstra o frumoasă amintire şi cei doi pleacă spre casă.

După întoarcerea acasă, bunicul zăreşte acest Chevrolet pe drumul de acces, moment în care află că de fapt el este noul proprietar al maşinii. Lacrimile şi bucuria îşi fac loc imediat şi creează un moment mai mult decât emoţionant. Cu siguranţă cu toţii veţi aprecia şi savura fericirea pură a acestui bunic!