Înțelepciunea regelui Solomon: 5 moduri de a distinge inteligentul de nebun

Regele Solomon era cel mai înțelept om al timpului său. El era plăcut lui Dumnezeu, iar Cel Prea Înalt voia să-l răsplătească cu ceea ce dorea. Solomon a cerut înțelepciune, iar cu înţelepciunea a primit şi bogăție, faimă și succes.

Solomon și-a împărtășit cu bunăvoință înțelepciunea în cărți. Ce se spune acolo despre inteligența umană și prostia? Regele Solomon a urmărit cu atenție poporul și a scos semnele inerente oamenilor inteligenți și nu foarte inteligenți. Ce sunt ei?

Atitudine parentală

„Pildele lui Solomon. Un fiu înţelept este bucuria tatălui, dar un fiu nebun este mâhnirea mamei sale.”
‭‭Proverbele‬ ‭10:1‬ ‭

Oamenii inteligenți își încântă părinții, provoacă admirație și mândrie. Un om prost comite acte care supără părinţii.

Resonabilitatea și munca grea

„Cine strânge vara este un om chibzuit, cine doarme în timpul seceratului este un om care face rușine.” Proverbele‬ ‭10:5‬ ‭VDC‬‬

O persoană inteligentă profită de oportunități, nu economisește timp și energie, deoarece analizează profiturile viitoare și beneficiază de afaceri. Prostul leneș, nu ia inițiativa și își pierde șansele pe care le oferă viața, temându-se să-și asume un risc și să ajungă la un nou nivel.

Abilitatea de a auzi

„Cine are o inimă înţeleaptă primește învăţăturile, dar cine are o gură nesocotită se prăpădește singur.” Proverbele‬ ‭10:8‬

„Cine își aduce aminte de certare apucă pe calea vieţii, dar cel ce uită mustrarea apucă pe căi greșite.” Proverbele‬ ‭10:17‬ ‭VDC‬‬

Un om inteligent ascultă și aude ceea ce i se spune. El ascultă mai ales critici și sfaturi sănătoase, dorind să fie mai bun. O persoană proastă vorbește foarte mult, se consideră întotdeauna drept, dar, de regulă, nu reușește în multe privințe. El aduce mai multă distrugere decât edificare.

Vorbeşte doar ce trebuie

„Gura celui neprihănit este un izvor de viaţă, dar gura celor răi ascunde silnicie.” Proverbele‬ ‭10:11‬

„Înţelepţii păstrează știinţa, dar gura nebunului este o pieire apropiată.” Proverbele‬ ‭10:14‬ ‭VDC‬‬

„Limba celui neprihănit este argint ales; inima celor răi este puţin lucru. Buzele celui neprihănit înviorează pe mulţi oameni, dar nebunii mor fiindcă n-au judecată.” Proverbele‬ ‭10:20-21‬

Foarte mult despre oameni spun cuvintele lor!

Oamenii inteligenți îi inspiră pe alții, sprijină, inspiră credința și aduce pace. Oamenii proşti sunt cruzi în cuvinte, pot fi nepoliticoși, pot striga, pot aduce dispute și război oriunde s-ar afla. Este greu să fii cu ei în familie sau într-o echipă.

Atitudinea față de lege

„Pentru cel nebun este o plăcere să facă răul, dar pentru cel înţelept este o plăcere să lucreze cu pricepere.” Proverbele‬ ‭10:23‬

O persoană proastă poate depăși cu uşurinţă legea sau unele postulate umane. Pentru el, răzbunarea, trădarea, furia – sunt la ordinea lucrurilor.

O persoană inteligentă încearcă să facă bine oamenilor și să muncească și asta îi aduce bucurie.

Care este rezultatul?

Stupiditatea și răutatea merg una lângă alta. Acești oameni sunt plini de cruzime și rău și de multe ori ceea de ce se tem este ceea ce se întâmplă. Doar pentru că ei constant gândesc și vorbesc despre asta. Furtuna vine și le rupe toate “construcțiile” bazate pe propria lor corectitudine și mândrie.

Oamenii inteligenți caută neprihănirea înaintea oamenilor și a lui Dumnezeu. Ei vor să facă ceea ce este bine și dorințele acestor oameni sunt îndeplinite. Ele sunt de succes și pozitive. Și în momente de circumstanțe dificile, ei nu se rup, ci devin și mai puternici! Doar pentru că prin înțelegerea înțelepciunii divine înțeleg arta unei vieți fericite pe care Dumnezeu a hirotonito.

Uite o poveste: Eu sunt soldatul pentru care fiul dumneavoastrã și-a dat viața. El a salvat multe vieți în acea zi

Uite o poveste :

Unui om bogat si fiului sãu le plãcea sã colecționeze opere de artã rare. Aveau de toate în colecția lor, chiar și Picasso și Raphael. Adesea se așezau și își admirau minunatele opere de artã.
Când a izbucnit un mare conflict în țara lor, fiul a plecat la rãzboi. A fost foarte curajos și a murit în bãtãlie în timp ce îl salva pe un alt soldat. Tatãl a primit vestea și a plâns amar pentru moartea fiului sãu.
Peste aproximativ o lunã, cineva a bãtut la ușa sa. Era un tânãr cu un pachet mare în mânã.
El a spus:

– Domnule, dumneavoastrã nu mã cunoașteți, însã eu sunt soldatul pentru care fiul dumneavoastrã și-a dat viața. El a salvat multe vieți în acea zi și în timp ce mã ducea în brate cãtre un loc sigur, un glonț l-a lovit în inimã si a murit pe loc. Vorbea adesea despre dumneavoastrã și despre cât de mult iubiți arta.
Tânãrul a întins pachetul:
– Stiu cã nu este mare lucru. Nu sunt un artist mare, dar cred cã fiului dumneavoastrã i-ar fi plãcut sã aveți asta.

Tatãl a deschis pachetul. Era un portret al fiului sãu, pictat de acest tânãr. A privit uimit la felul în care soldatul surprinse în tablou personalitatea fiului. Ochii i s-au umplut de lacrimi. I-a mulțumit tânãrului și s-a oferit sã plãteascã tabloul.
– O, nu, domnule, nu aș putea niciodatã sã plãtesc ce a fãcut fiul dumneavoastrã pentru mine. Este un cadou.

Tatãl a agãțat portretul deasupra șemineului. De fiecare datã când avea musafiri, înainte de a le arãta vreo operã de artã din colecția lui le arãta întâi portretul fiului sãu.
Peste câteva luni el a murit. S-a fãcut o mare licitație pentru picturile din colecția sa. S-au adunat multi oameni de seamă cu influențã, uimiți sã vadã minunatele tablouri și bucuroși sã aibã ocazia de a cumpãra unul pentru colecția lor. Pe tribunã se afla tabloul fiului sãu…
Cel care conducea licitația a lovit cu ciocãnelul:

-Vom începe cu acest tablou al fiului sãu. Cine vrea sã liciteze?
S-a fãcut liniște. Apoi o voce din spatele încãperii a strigat:
– Vrem sã vedem tablourile celebre. Sãriți peste acesta.
Dar cel care conducea licitația a insistat:
– Vrea cineva sã liciteze pentru acest tablou? Cine doreste sã înceapã? 100 de dolari? 200?
O altã voce a strigat furioasã:

-Nu am venit aici ca sã vedem acest tablou. Am venit sã vedem picturi de-ale lui Van Gogh, Rembrandt. Sã trecem la valorile adevãrate.
Dar cel care conducea licitația a continuat:
– Fiul! Fiul! Cine îl va lua pe fiu?
În cele din urmã s-a auzit o voce din spatele încãperii. Era grãdinarul care lucrase mult timp pentru stãpân și fiul sãu.
– Voi da 10 dolari pentru acest tablou.
Fiind sãrac, era tot ce-și putea permite.
– Avem 10 dolari. Cine oferã 20?
– Dați-i-l cu 10 dolari. Sã trecem la genii.

– S-au oferit 10 dolari. Nu vrea nimeni sã dea 20?
Mulțimea de oameni a devenit tot mai furioasã. Nu voiau tabloul cu fiul. Doreau picturile mai valoroase din colecție. Cel care conducea licitația a lovit cu ciocãnelul:
– S-a vândut cu 10 dolari.
O persoanã din al doilea rând a strigat:
– Sã mergem mai departe!

Dar cel care conducea licitatia și-a pus jos ciocãnelul:
– Îmi pare rãu, dar licitația s-a încheiat.
– Cum adică s-a încheiat domnule, noi am venit aici degeaba? Și ce facem cu tablourile celelalte!
– Îmi pare rãu. Când am fost chemat sã conduc această licitație, mi s-a spus despre o stipulație care existã în testament. Nu am avut voie sã o destãinui nimănui pânã în momentul de fațã. Numai tabloul cu fiul este scos la licitație! Cine îl cumpãrã va moșteni întreaga avere, inclusiv tablourile.

Omul care a luat tabloul cu fiul va primi totul.
În urmã cu aproximativ 2000 de ani Dumnezeu L-a dat pe Fiul Sãu pentru noi oamenii… Ca și licitatorul, mesajul Sãu zice:
– Fiul, Fiul, cine vrea sã îl ia pe Fiu?!
Cãci, dupã cum vezi, cine Îl ia pe Fiul primește totul !

Tânăr vindecat de gastropareză, în urma unei rugăciuni

Un spital a publicat un caz care descrie mărturia unui tânăr care a fost vindecat după ce un evanghelist s-a rugat pentru el. Raportul, realizat de Clarissa Romez, David Zaritzky și Joshua W. Brown, a apărut în terapiile complementare în medicină (Aici se poate citi raportul original).

Tânărul a început să aibă probleme de sănătate când avea doar o săptămână. Părinții săi l-au dus la spital cu vărsături și cu incapacitatea de a digera până și mâncarea specială pentru bebeluși. Medicii l-au diagnosticat cu gastropareză, boala ce împiedică stomacul să-și golească conținutul în mod corespunzător.

Doctorii au fost nevoiți să îi insereze un tub în abdomen pentru a putea fi hrănit în mod corespunzător. Deși a trăit ceea ce raportul descrie ca fiind „o viață normală”, doctorii au spus că „prognosticul de recuperare era foarte încet și cu slabe rezultate”. După un anumit timp, tânărul a început chiar să se acomodeze cu ideea că va trăi cu acea boală pentru tot restul vieții.

La 6 noiembrie 2011, la vârsta de 16 ani, tânărul și familia sa au participat la un serviciu Divin într-o biserică creștină „condusă de un evanghelist ce avea darul vindecării”. Evanghelistul a mărturisit bisericii modul în care Dumnezeu i-a cruțat viața și l-a vindecat atunci când un camion a căzut peste el, strivindu-i abdomenul. Imediat după accident, acesta a început să aibă o „senzație ca și un curent electric” în abdomen. El a spus că s-a rugat și i-a spus lui Dumnezeu că, dacă îl vindecă și nu rămâne cu probleme, va spune tuturor despre Isus și vindecarea de care a avut parte.

După ce a auzit mărturia evanghelistului, tânărul a stat de vorbă cu el, iar evanghelistul l-a chemat pe acesta și familia lui, pentru a se ruga împreună. El a pus mâna pe abdomenul tânărului și s-a rugat să fie vindecat. În raportul scris de medici era subliniat: „A cerut vindecarea în Numele și prin puterea lui Isus. Evanghelistul a spus de mai multe ori că el nu are putere să vindece, dar numai prin puterea lui Isus Hristos a cerut vindecarea.”

Tânărul a spus că a simțit aceeași „senzație de curent electric” despre care evanghelistul a mărturisit. Apoi, tânărul, împreună cu familia sa, a mers să mănânce și, pentru prima dată în viață, a mâncat normal, fără să întâmpine complicațiile de până atunci. O lună mai târziu, medicii i-au scos o parte din tub din abdomen și după patru luni, i l-au îndepărtat complet.

Potrivit Faithwire.com, până în acest moment, tânărul nu mai are nevoie de vizite medicale periodice, nu mai are nevoie de alte intervenții chirurgicale sau de medicamente. Medicii au fost de-a dreptul șocați de recuperarea sa, și au exclus orice „efect placebo”.

„Să trăiești cu tuburi în corp, tuburi prin care ești  hrănit, a fost o luptă. În timpul rugăciunii, am simțit un șoc electric care a pornit de pe umărul meu drept și continua prin stomac. Acesta a fost momentul în care am știut că am fost atins de Duhul Sfânt. De când am fost vindecat de boala mea, am avut mai multă energie decât oricând și m-am bucurat de nouă „aventură”, și anume, am încerca toate tipurile de alimente”, a declarat tânărul.

SURSA: ChristianHeadlines.com via Stiri Crestine 

Un mare vrajitor care a devenit crestin

Yelo a fost până la 55 de ani unul dintre cei mai mari vrăjitori de pe continentul negru. Puterea Satanei se concentrase în el si se manifesta în cele mai diverse chipuri. Despre toate acestea relatează el însusi, convertit astăzi la crestinism:

„Am vindecat multi oameni, însă n-as fi putut face nimic fără ajutorul Satanei. îmi era imperios necesar să mă aflu întotdeauna cu el într-o legătură directă, pentru a mă putea călăuzi în toate actiunile mele. De fiecare dată când eram chemat la un bolnav, îl întrebam în prealabil pe Diavol dacă trebuie să merg. Uneori îmi spunea – Poti merge, căci vreau să-l vindeci pe bolnavť, si atunci porneam la drum. Insă alte dati îmi răspundea: – Nu vreau să-l vindeci informeaza luminapentrucandeladinsuflet.wordpress.com

[Părintele Paisie atrăgea atentia asupra faptului că Satana nu poate vindeca decât bolile pe care le-a provocat el însusi.]

Imi era îngăduit să-i pun Satanei orice întrebare, iar el îmi răspundea. Ori de câte ori eram întrebat ceva în calitatea mea de vrăjitor, trebuia să cer mai întâi răspunsul Satanei. Absolut tot ceea ce realizează un vrăjitor se datorează puterii Satanei. Dacă Satana îl părăseste, va deveni un om obisnuit.

Multi veneau la mine deoarece prin mine intrau în legătură cu o putere care era infinit mai mare decât a lor. Vedeau cum vizitam un om bolnav, îi deschideam gura si scuipam înăuntru, în timp ce îl chemam pe Satana si îl rugam. Minunea se producea pe dată: Satana îl ridica din pat.

Ii uimeam pe toti într-o asemenea măsură încât îmi puteam permite orice. In apropiere de locuinta mea se afla un vast teren de aplicatii militare, unde numai soldatilor le era îngăduit să intre. Cu toate acestea, eu aveam acces nerestrictionat. Oriunde mergeam, lumea îsi etala admiratia. Manifestau deplină obedientă si obisnuiau să-mi ofere daruri substantiale. Multi dintre ei îmi aduceau cu regularitate vaci, capre, găini… Am devenit foarte repede un om din cale afară de bogat.

Noi, vrăjitorii, ne aflam într-o permanentă conlucrare. Ne sustineam reciproc sub toate aspectele si, în acelasi timp, primeam noi membri în cercul nostru. Ceilalti vrăjitori mă cinsteau ca pe cel mai mare. Eu conduceam ceremoniile în cadrul cărora îl cântam si îl invocam pe Satana la initierea unui nou membru. Cântecul care se intonează special în această ocazie se numeste -Angat. Puneam tămâie în foc. Când fumul se înălta în văzduh, atunci sosea momentul initierii. Tânărul vrăjitor trebuia să se închine focului si să inhaleze tămâia care fusese oferită Satanei. Atunci spiritul intra în el si Satana venea la noi toti, astfel încât vorbeam cu vocea lui. Folosea limba noastră pentru a spune ceea ce dorea.

Tânărul vrăjitor îmi dădea mâna strânsă pumn, ca semn si făgăduintă că mă va urma întru totul. Eu îi deschideam palma, luam putin din tămâie si îi scuipam în palmă. Apoi îi dădeam în numele Satanei binecuvântarea de a deveni vrăjitor ca si mine. Acum Satana sălăsluia în el. Se întorcea acasă cu o putere nouă. In satul său trebuia să aducă dovada că Satana se găseste cu adevărat înlăuntrul său. Proba se desfăsura în întunericul noptii. Aprindeau focuri, iar el începea să-l roage pe Satana. După putin timp era luat în stăpânire de către spirit, cădea în extaz si vorbea cu o altă voce. Sărea în foc, în vreme ce oamenii priveau încremeniti si strigau: „Arde, arde!“. Când sărea înapoi afară din foc, lumea blestema si înjura de frică, întrucât stiau cu totii că oricine s-ar atinge de piciorul lui se va îmbolnăvi de moarte. Tânărului vrăjitor nu i se ardea nici măcar un fir de păr din cap. Era ocrotit de Satana.

După o vreme, oamenii prindeau curaj si se apropiau, formând un cerc în jurul său. Urma cel de-al doilea test. Puneau un cutit în flacăra focului si îl lăsau acolo până ce devenea rosu. Tânărului vrăjitor i se atingeau apoi cu cutitul incandescent ambii obraji si buzele. Nu se alegea nici măcar cu vreo băsicută de pe urma focului. Era limpede pentru toti că în fata lor se afla cineva care dobândise capacităti supraomenesti.

Se temeau de el. Cu toate acestea, o putere nevăzută îl făcea să atragă lumea. Oamenii ajungeau să se roage spiritului care sălăsluia înlăuntrul său. Făceau tot ce puteau ca să nu trimită asupra lor blestemul si osânda.

La vârsta de 40 de ani mi s-a întâmplat să fiu atacat de trei indivizi. Unul voia să-mi taie gâtul, celălalt îmi fixase teava unui pistol în spinare, în vreme ce al treilea le propunea să mă lege de mâini si de picioare si să mă azvârle în lacul cu crocodili. S-au învoit către această ultimă variantă. Asadar, mă târau spre lac, legat de mâini si de picioare. Brusc, o entitate invizibilă m-a răpit din mâinile lor si am început să zbor în aer ca o pasăre. Nu mi-am putut explica foarte limpede cele întâmplate, însă stiam că Satana îmi salvase viata.

Când am devenit vrăjitor, credeam că toată viata mea va fi o desfătare, mai ales că puteam face orice lucru cu maximă usurintă, oamenii mi se închinau oriunde mergeam, si deveneam din ce în ce mai bogat. Dar încetul cu încetul am observat că Satana este un stăpân lipsit de milă. Se mânia câteodată pe mine si se dezlăntuia asupra mea cu sălbăticie. Atunci trebuia să-i cer iertare în diverse feluri, să-i aprind tămâie si chiar să suport noi ritualuri initiatice pentru a mă sustrage blestemului său si a-l recâstiga ca si colaborator.

Cu timpul, am devenit tot mai nelinistit; nu aveam pace deloc si simteam o frică adâncă. Sotia mea a fost luată în stăpânire de un spirit rău care spunea prin ea că pruncul pe care urma să-l nască va muri. A născut fără probleme, dar la scurtă vreme s-a arătat Satana si ne-a luat copilul pentru totdeauna. Atunci am înteles în ce stare înfricosătoare ajunsesem. Am început în acea perioadă să-L caut pe Hristos. Imi doream să găsesc adevărata cale către Dumnezeu. In cele din urmă, Hristos m-a chemat lângă El. Atunci am distrus toate lucrurile din casa mea care aveau vreo legătură cu Satana. Hristos este Cel care m-a călăuzit si m-a ajutat clipă de clipă pe acest drum, căci singur n-as fi avut niciodată puterea să mă ridic din prăpastie.

Hristos are toata puterea in cer si pe pamant! El este Domn al domnilor si imparat al imparatilor.

Frate, tu ai grijă cum te-mbraci?

Cine ar fi zis că acesta este un subiect despre care aș putea să scriu, dar na, așa e scris.

Pentru următoarele cuvinte nu îmi voi cere iertare, poate doar pentru necizelarea lor.

Băieți, explicați-mi și mie, așa, ca să pricep, de ce aveți nevoie de pantalonii ăia care să puște pe voi, sau de cămașa aia strâmtă, sau să vă pensați/ epilați. Serios. Care e ideea? Să ne cuceriți? Să vă vedem formele?

Am mers și eu la o biserică de oraș din Oradea. Și iese grupul de laudă și închinare în față. Și unul dintre cei din față, la modă, domnule.

Pantaloni strâmți, cămașă strâmtă. Tot tacâmul. Aaa nu. Slim. Așa îi zice ținutei. Era și comic într-un timp. Că nu se putea apleca bine după chitară și ce mai avea el acolo. Că na, era slim. Dar bine, bine. Scopul ieșirii în față e să conduci oamenii în închinare, nu să le atragi fetelor atenția asupra formelor tale. Da, parcă văd că o să ziceți că asta e problema mea, că nu știu să privesc la slujire, la inimă. Ba știu, dar din câte știu mă duc la biserică, nu la o prezentare de modă.

Dacă așa vreți să cuceriți o fată, apoi nu mai am nimic de zis. Ba da, am. Dar mă abțin.

Judecați fetele pentru modul în care se îmbracă. Că fustă strâmtă, că decolteu. Dar văd că în ultimul timp nu sunteți mai prejos.

Da, cred că e și vina noastră.

Dacă noi nu am fi impresionate de asta, nu cred că ați fi atrași de un astfel de stil vestimentar. Da, noi, fetele, o grămadă dintre noi, suntem atrase de băieți care dau bine în poză, pensați, epilați, mulați.

Asta căutăm, asta primim.

Dar am întrebat azi câteva fete pe instagram. Vă las răspunsurile lor:

Cred că nu își dau seama că dezgustă fetele.

Cred că din același motiv pentru care tot mai multe fete poartă fuste scurte.

Pentru că societatea își face simțită prezența.

Să fie și ei în trend cu moda. Dar nu își dau seama că arată nașpa.

Aș putea să las mai multe mesaje primite de la fete, dar ați prins ideea.

Cauți să atragi prin modul în care te îmbraci atunci când nu ai substrat. Nu vă supărați pe mine. Nu lăsați lumea să vă dicteze cum să vă îmbrăcați. Nu găsiți haine bărbătești? Creați o linie proprie de haine. Nu căuta să impresionezi prin corpul tău sau prin hainele tale.

O fată cu adevărat ascunsă în Cristos nu se va lăsa impresionată de hainele tale mulate, de pectoralii tăi și de alte grupe de mușchi lucrate. Da, nu zic să nu mergi la sală. Nu e păcat. Dar așa cum o fată își păstrează formele pentru soțul ei, așa se pot păstra și mușchii pentru o singură fată. 

O fată pocăită se uită la caracterul din spatele mușchilor, iar o vestimentație care nu o pune pe genunchi nu cred că o va impresiona.

Și noi ca fete greșim. Uneori ne îmbrăcăm provocator. Alteori ne ducem înspre stilul masculin. Asta vrea diavolul. Să anuleze idee de gen. Masculinitatea e așa de frumoasă.

Băiete, fii bărbat! Nu în felul lumii, în felul lui Dumnezeu.

Îmbracă-te adecvat. Onorează-l pe Dumnezeu prin îmbrăcămintea ta. Îmbracă-te cu gust, dar nu exagera. Simplu și clasic. Elegant și rafinat, mereu gata să îți murdărești hainele ca să ajuți pe cineva.

Și nu uita de interior.

Îmbracă-te înțelept!

P.S. Nu zic că toții băieții din biserici se încadrează în cuvintele de mai sus, dar spre asta ne îndreptăm.

https://inimadeprintesa.com/2019/05/03/frate-tu-ai-grija-cum-te-mbraci/

O întâmplare de aseara – Ea plângea mai departe si mi-au spus răstit : “NU VREAU BANI, tata!”

„Aseara pe la 22:00 seara ,m-am dus pana la patul lui Isabella .

Ea plângea că si ar fi pierdut toate averile.
Eu o îmbrățișez si o intreb :
– de ce plângi Bella ? S-a întâmplat ceva ?Spune-i lui tata.

Ea plângea mai departe fara oprire . Atunci i-am spus ca s-o liniștesc :
– Uite tata are £10 ,pentru tine ,ca să strângi mai mult .
Ea plângea mai departe si mi-au spus răstit :
— NU VREAU BANI ,tata !
Atunci i-am spus :
– Beluța spune dar ce sa-ti dau,ce vreai?
Tot asa plângând mi-a răspuns :

— Vreau sa ma înveți mai mult despre Domnul ,vreau sa cunosc mai mult pe DUMNEZEU ,de ce nu ma înveți mai mult despre EL?

Fraților, cand mi-a spus asta ,mi s-au tăiat picioarele,mi-a dispărut respirația, parca cantaream 1 gram . NU MA ASTEPTAM ca să primesc acest raspuns de la un copil si inca cu lacrimi.

I-am promis că din seara aceasta o sa o învățăm despre Domnul, cat de mult vrea ea.
M-am dus la culcare mustrat de Domnul prin gura unui copil.

Azi toata ziua m-am gândit !
CUM se face ca :
•un copil plânge că vrea sa-l cunoască mai mult pe DUMNEZEU

și

•un adult plânge că vrea mai multi bani ,nu vine la Casa Domnului,nu citeste Biblia ?”

Domnul sa ne ajute

Pastor Dumitru Budac

Isus din Nazareth: “Fratele meu, un necredincios convins, s-a uitat la film împreună cu părinții mei și la finalul filmului, după scena crucificarii mi-a spus…”

„Acum 40 de ani, Franco Zefirelli și cu mine am vrut sa combinam pe ecran atât partea divină cât și partea umana a lui Isus, dar pe parcursul filmului ne-am dat seama că ne e imposibil să o prezentam pe cea de-a doua.” spunea Robert Powell într-un interviu, cel care l-a interpretat pe Iisus în cea mai cunoscută ecranizare, cea din 1977.

„Înainte să joc în acest film nu aveam niciun interes față de religie și nu aveam nicio opinie față de Hristos.

Acum cred în El și în divinitatea sa. Înainte să primesc rolul aveam cunoștințe la un nivel limitat și imatur. Mi-am dat seama că acest lucru nu va fi de ajuns pentru mine ca actor în dezvoltarea personajului, așa că am început să citesc Biblia.

Apoi am citit tot felul de comentarii și referințe. Iar după câteva luni în care L-am jucat pe Iisus am început chiar să cred în El.”

„Fratele meu, un ateu convins, s-a uitat la film împreună cu părinții mei și la finalul filmului, după scena crucificarii mi-a spus <parcă te face să te gândești totuși, să îți pui niște întrebări>.

Așa că, dacă eu pot transforma un ateu într-un credincios, atunci asta e cea mai mare realizare a filmului”

Un preot din Galaţi este asistent medical la dispensarul sătesc. Îşi donează toată leafa pentru enoriaşi şi a înfiinţat pentru copii o bibliotecă cu 5.000 de cărţi

Dăruirea părintelui Vasile Boldeanu (33 de ani), din satul gălăţean Cărăpceşti, este o dovadă vie a expresiei „omul sfinţeşte locul“. Tânărul păstor de suflete a ridicat o biserică cu ajutorul localnicilor, a făcut o bibliotecă din donaţii, a urmat cursuri de prim-ajutor şi a început construcţia unui azil pentru oamenii în suferinţă

Vasile Boldeanu, în vârstă de 33 de ani, nu-şi mai aminteşte când a fost prima oară la o slujbă în biserică. Era prea mic. Cum tatăl său este preot, nu i-a fost deloc greu să-şi dea seama ce urma să devină.

La un moment dat însă, şi-a dorit mai mult să devină profesor de religie. Îl încânta ideea de a le preda zecilor de copii dornici să înţeleagă ce înseamnă credinţa. Destinul i-a pregătit altceva. Şi asta pentru că nişte oameni simpli, dintr-un sat gălăţean uitat de lume, îşi căutau un preot. Au fost îndrumaţi în satul natal al lui Vasile Boldeanu, Vârlezi, acolo unde oamenii au vorbit cu bunica băiatului.

„M-a sunat după ce au plecat oamenii şi mi-a spus «Vasilică, au venit nişte oameni la tine să te duci preot într-un sat». I-am zis că nu mă interesează şi atunci bunica, absolventă a patru clase, mi-a spus o filosofie de mare clasă: «Nu te pune cu Dumnezeu! Dacă el vrea să fii preot, du-te acolo că o să-ţi fie bine!»“, îşi aminteşte Vasile Boldeanu.

I-a fost greu să facă această alegere. Era o parohie mică şi săracă, deci deloc tentantă pentru orice preot aflat la început de carieră. Ceva i-a spus să încerce, aşa că şi-a luat viitoarea soţie şi a plecat spre satul Cărăpceşti, comuna Corod. S-au uitat iniţial pe hartă, dar nu au găsit locul. Aşa că au întrebat din sat în sat până au ajuns la destinaţie.

„Mulţi ani au fost nişte dificultăţi de sistem, preoţilor tineri le era greu să ajungă aici. Nu exista nicio casă parohială în care să poată să trăiască. Dar aşa a hotărât poate Dumnezeu, în toată marea lui înţelepciune, să fiu eu cel chemat aici“, ne-a declarat preotul.

Zece ani nu şi-a luat salariul

Îşi aminteşte cum l-a impresionat lacul de la intrarea din sat, dar şi liniştea locului. Nimeni nu a crezut că se va acomoda şi va rămâne, dar totul s-a schimbat când bărbatul a văzut preţuirea din ochii oamenilor.

„Când am ajuns în sat am găsit o casă parohială făcută de oameni într-un prim stadiu de construcţie. Nu avea decât o singură cameră, cu o masă, un scaun, un dulap şi un pat. Şi tot acest mobilier era dat de cineva din sat ca donaţie, nu era nou, dar era bun, se putea folosi. Am stat aici doi ani şi încetul cu încetul am muncit ca să se poată locui în ea“.

Acum casa are două dormitoare, o sufragerie, o bucătărie şi o baie. O casă simplă, dar confortabilă. Acolo trăieşte alături de soţie şi de cele două fetiţe. În tot acest timp, preotul şi-a îndreptat atenţia şi asupra celeilalte case în care slujeşte – biserica. Biserica veche a satului era pe un deal, lângă un cimitir, la care bătrânii cu greu aveau acces, mai ales iarna. O nouă biserică, în centrul satului, era dorinţa tuturor. Aşa că a scos toţi banii pe care îi avea atunci în buzunar, vreo 20 de euro, şi a dat startul construcţiei unei noi biserici.

„A fost greu, satul e mic, nu sunt sponsori, dar ne-au ajutat Primăria, Consiliul Local şi mai ales oamenii. Chiar şi cei din satele din jur. Toţi au donat bani pentru construcţia bisericii“, spune preotul.

O parte din bani veneau şi din salariul acestuia. Şi asta pentru că în primii zece ani, din 2002 şi până în 2012, părintele Vasile Boldeanu nu şi-a luat niciodată salariul. Soţia sa a muncit în permanenţă, iar sora lui, care munceşte în Italia, îi trimitea lunar câte 100 de euro. Suficient pentru o viaţă decentă la ţară.

„În primii ani, salariile se duceau în construcţia şi dotarea bisericii. Dacă preotul nu face primul efort, dacă preotul nu este prima persoană care să demonstreze prin fapte, nu prin vorbe, că are un ideal în a construi o biserică, atunci oamenii nu sunt chiar atât de dispuşi să facă acest efort. Când preotul face primul efort, oamenii neîntârziat îl urmează“, ne-a mărturisit preotul Vasile Boldeanu.

Cum a decis să devină asistent

Începutul carierei de preot este o poveste dulce-amară pentru Vasile Boldeanu. Era o seară de iarnă când a fost chemat acasă la o femeie care se simţea foarte rău. L-a rugat să o împărtăşească. Era seară şi femeia mâncase, aşa că părintele doar a mărturisit-o, cu promisiunea că a doua zi se va întoarce pentru a o împărtăşi. Femeia a murit în acea seară, în drum spre spital.

„A fost momentul în care mi-am dat seama că într-un sat, preotul trebuie să fie mai mult decât un preot, trebuie să suplinească şi lipsurile satului. Şi în anul 2002 m-am înscris la o şcoală de asistenţi medicali“, îşi aminteşte preotul.

Aşa că, în prezent, preotul este şi asistentul medical al satului. Iar din 2008, salariul său se duce pe efective medicale. Cum era câte un copil bolnav în sat şi familia nu avea bani, preotul cumpăra medicamentele: „Oamenii, la nivel psihologic, se simt foarte bine când ştiu că au un cadru medical în localitate. La noi e foarte greu iarna“.

Biblioteca, mândria copiilor din sat

Printre realizările preotului Vasile Boldeanu se numără şi înfiinţarea unei biblioteci unde copiii satului pot veni să împrumute cărţi. Acest loc a devenit mândria cea mai mare a celor peste 100 de prichindei care trăiesc în localitate.

Totul a început în momentul în care părintele Vasile a cunoscut o profesoară inimoasă din Tecuci. Aflând de lipsa unei biblioteci în sat, femeia s-a oferit să doneze 2.000 de volume. Apoi a rugat copiii de la clasă să contribuie şi ei. A început o adevărată campanie la nivelul întregului judeţ Galaţi, iar în prezent numărul cărţilor depăşeşte 5.000 de volume.

Iar planurile măreţe ale preotului Vasile Boldeanu nu se opresc aici. De curând a cumpărat 2,5 hectare de teren, loc pe care îşi doreşte să construiască un cămin pentru cei săraci. Ideea i-a venit după ce, timp de opt luni, a crescut în casă o fată de 16 ani, bolnavă de cancer. Şi-a dat seama că sunt multe persoane necăjite care au nevoie de ajutor. Aşa că vrea să construiască o clădire în care oamenii să primească cazare, hrană caldă şi câteva clipe de fericire.

Preotul Constantin Necula: ”Cel mai greu îi ierți pe cei cărora le-ai greșit”

Părintele Constantin Necula este unul dintre cei mai apreciați duhovnici. Este autor de volume de predici, de studii și articole de omiletică și catehetică dar și de cărți pentru copii și tineret. A tradus mai multe cărți și a scris articole în publicații din țară și străinătate, relateaza Europafm.

A semnat zeci de studii în limba română și în limbi străine – franceză, italiană, germană – si numeroase recenzii. A susținut 150 conferințe în țară și în străinătate, iar cuvintele sale ajung în sufletul ascultătorilor.

„Dar, dacă nu iertaţi oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre”, scrie în Matei 6,15.

În prima zi de Paște, la Dimineața Zurli, Mirela Retegan a stat de vorbă cu părintele Constantin Necula despre lecțiile pe care viața ni le rezervă și cum putem trece cu bine peste încercările mai delicate.

”Cel mai greu îi ierți pe cei cărora le-ai greșit”, spune Constantin Necula, citând un filosof antic.

Ce a spus Isus înainte să se stinga pe cruce. Ce semnifică vorbele Mântuitorului

Paștele este cea mai veche și importantă sărbătoare a creștinătății, ce a adus poporului viața veșnică, speranță și mântuire prin sacrificiul lui Isus Hristos. Vinerea Mare ori Vinerea Paștilor este cea mai neagră zi din Săptămâna Patilor, dat fiind că este ziua în care Hristos s-a jertfit pentru omenire.

Ce a spus Isus înainte să moară pe cruce

„Iar dacă S-a născut Isus în Betleemul Iudeii, în zilele lui Irod regele, iată magii de la Răsărit au venit în Ierusalim […] Și intrând în casă, au văzut pe Prunc împreună cu Maria, mama Lui, și căzând la pământ, s-au închinat Lui; și deschizând vistieriile lor, I-au adus Lui daruri: aur, tămâie și smirnă”, (Metei 2:2, Mate 2:1). De la numele creatorului și până la tot ce a atins ori ce a lăsat datină în lume, totul are o semnificație și o încărcătură aparte.

Ziua crucificării a început de la multă ură adunată și strigăte. Preoții iudeei de la acea vreme, sub conducerea marelui Caiafa, preot pus în funcție de către administrația romană, i-au cerut lui Pilat din Pont să-l judece. Pilat, deși a susținut că nu îl găsește vinovat de conspirație împotriva Romei, a acceptat execuția acestuia la cererea mulțimii instigate de către preoți. Hulit, biciut și însetat, condamnat la moarte pentru iubirea față de oameni, viață și credință, Isus a mai avut putere să rostească câteva cuvinte înainte de moarte.

„Părinte, iartă-le lor, că nu știu ce fac”

Prin această, Domnul a arătat milă față de ucigașii arătându-le că iertarea este secretul bunătății. O altă semnificație este aceea că ucigașii se omoară, de fapt, pe sine, în locul Lui, în vreme ce pe drept îl proslăvesc.

”Adevărat zic ție: astăzi vei fi cu Mine în Rai!”
Vorbele au fost adresate tâlharului care s-a pocăit pe Cruce. Mângăietor pentru păcătoșii care se pocăiesc chiar și în ultima clipă, Domnul și-a exercitat misiunea, de a mântui, până la ultima suflare.

”Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce M-ai părăsit?”

Aceste cuvinte spune de Iisus când puterile s-au dus, arată neputința firii omenești, în fața suferințelor teribile.