M-a crescut singur, bietul tata. Când mă duceam la școală, în fiecare zi îmi punea un bilet în ghiozdan. Mă rușinam cu ele. Într-o zi, un băiat din clasă mi-a luat biletul și l-a pasat altor colegi. Ce s-a întâmplat apoi

Dragostea de mamă nu se compară cu nimic pe lumea aceasta, dar nici dragostea de tată nu este mai prejos după cum a povestit o tânără ce a avut o relație specială cu tatăl ei.

“Nu-mi aduc aminte de mama. A murit când aveam câteva luni. Tata avea 50 de ani când m-am născut eu. Unii ar spune că e prea târziu să devii tată la vârsta asta. Tata mi-a fost și tată și mamă. Am fost norocoasă.

Când eram în generală, tata făcea o groază de lucruri cu mine și pentru mine. Mă ducea zilnic la școală și îmi pregătea mereu ceva dulce după ce veneam de la cursuri.

Pe măsură ce am crescut, am încercat să mă detașez de copilăriile astea. Pe când mergeam la liceu și aveam cursuri la prânz, tata se trezea dis de dimineață și îmi pregătea câte un sandvis, ca să am la prânz.

Lângă el punea mereu câte un bilețel în care îmi ura o zi bună, îmi spunea că o sa fie bine, îmi spunea un banc scurt sau desena inimioare în care scria că tati te iubește. De fiecare dată reușea să mă înveselească și să-mi aducă aminte că mă iubește.

Începusem să ascund bilețelele de la tata când eram cu prietenii mei. Mă rușinam de ele. Unul dintre colegii mei, în pauză, mi-a luat bilețelul și l-a pasat altor colegi. M-am făcut roșie ca ridichea. Din fericire, a doua zi toată lumea voia să vadă ce mi-a scris tatăl meu în bilețel.

Mi-am dat seama că fiecare și-ar fi dorit să se simtă la fel de iubiți cum mă simțeam eu.

Toată perioada liceului am primit bilețele. Le-am păstrat pe toate.

M-am mutat mai târziu pentru a urma facultatea în alt oraș. Mi se făcea mereu dor de tata. Îl sunam în fiecare zi după cursuri. Chiar ne făcusem un mic ritual, înainte să închidem.

– Angelica?

– Da, tată.

Tot căminul mă știa ca fata care primește scrisori vinerea. Aveam prieteni care știau de bilețelele și voiau să le citească în fiecare vineri.

Tata s-a îmbolnăvit într-o zi. Cancer.

A început să-mi scrie cu întârziere. Prietenii mei îl numeau cel mai tare tată din lume și într-o zi i-au scris o scrisoare în care îi urau multă sănătate și îi mulțumeau că au învățat ce înseamnă dragostea de tată.

Spre sfârșitul anului universitar am mers acasă, să am grijă de tata. Din cauza tratamentului câteodată nici nu mă recunoștea.

În spital, înainte să moară, l-am ținut de mână și mi-a zis:

– Angelica?

– Da, tată.

– Te iubește tata.

– Și eu te iubesc, tati!”

Mi-am crescut fata singură. Tatăl ei a părăsit-o când avea 4 ani și n-a mai vrut să știe de ea!

Fetița mea nu și-a mai văzut tatăl de când avea doar patru ani. Acum are 11.

Cand avea doi ani, tatăl ei m-a contactat și m-a întrebat dacă poate să renunțe la drepturile parentale pentru a nu mai plăti pensie alimentară, iar eu am fost de acord.

Am vrut să o scutesc de suferința de a avea un tată iresponsabil, iar sacrificiul financiar era bine meritat, având în vedere că aveam siguranța că nu o va dezamăgi din nou.

Nu am mințit-o niciodată în legătură cu cine este tatăl ei sau unde a plecat…

Am încercat să îi răspund întotdeauna la întrebări pe înțelesul vârstei ei.

Când fetița avea patru ani, tatăl ei m-a sunat și mi-a spus că a fost diagnosticat cu cancer și că ar vrea să o vadă. Am lăsat să treacă o zi apoi ne-am întâlnit într-un parc.

Deși el a cerut să ne vedem două ore, a stat doar 20 de minute și apoi nu am mai auzit niciodată de el…

Însă, într-o vară ne-am întâlnit cu cineva care îl cunoștea și a făcut un comentariu despre cât de mult seamănă fetița cu ceilalți copii ai lui.

Persoana respectivă a început să ne detalieze cum tatăl ei s-a așezat la casa lui și are o familie. Mi s-a strâns stomacul gândindu-mă cât de dureros poate să fie pentru ea auzind toate aceste lucruri.

Am încercat să închei conversația cât am putut de repede, ne-am îndreptat spre mașină să plecăm, apoi am văzut-o zâmbind.

Mi-a spus:

– Mamă… el și-a dat seama cum să fie tată. E un lucru atât de frumos! Mă bucur pentru acei copii!

Aceea a fost ziua în care fetița mea de doar 11 ani m-a învățat tot ce trebuie să știu despre iertare!”.

In concluzie, oameni buni, cel mai mult au de suferit acesti micuti si apoi noi ca adulti..fiti intelepti si evitati pe cat posibil cearta, vorba rea si divortul. Feircirea este in voi si puteti sa o dati mai departe! Mare lucru ca scapat pe jos cana primita de mama de ziua ta, sau ca a intaziat 5 minute sau alte motive. Treceti peste si iertati cum si Dumnezeu ne iarta si ne iubeste. Faceti acelasi lucru cum il face si Dumnezeu cu noi, adica ne iubeste neconditionat!

Doamne ajuta!

Ani de zile, eu si sotia mea ne-am certat incontinuu. Intr-o seara ne-am certat rau si ne-am jignit. M-am asezat jos in dus si am inceput sa plang si sa ma rog.

«Si de casnicia noastra.»

In cea de-a patra dimineata, i-am pus aceeasi intrebare. In zilele urmatoare la fel. Iar in cea de-a doua saptamana, s-a intamplat un miracol. Cand i-am adresat celebra intrebare sotiei mele, ochii acesteia s-au umplut de lacrimi. Apoi a izbucnit in plans.

Cand a fost in stare sa vorbeasca, mi-a spus: «Inceteaza sa ma mai intrebi asta. Nu tu esti problema. Eu sunt. Mi-e greu sa traiesc cu ea. Nici macar nu stiu de ce stai cu mine.»

Atunci, i-am ridicat usor barbia, pana a ajuns sa ma priveasca in ochi. «Pentru ca te iubesc», i-am zis. «Cum iti pot face ziua mai buna?» «Eu ar trebui sa te intreb asta.» «Ar trebui», i-am raspuns, «dar nu acum. Acum, eu sunt cel care trebuie sa faca schimbarea. Tu trebuie doar sa afli cat de mult insemni pentru mine.»

Si-a asezat capul pe pieptul meu. «Regret enorm ca am fost atat de rea.»

«Te iubesc», i-am spus eu. «Te iubesc», a adaugat si ea. «Ce pot face pentru a-ti face ziua mai buna?»

M-a privit cu dragoste: «Putem petrece putin timp impreuna?»

Am zambit. «Mi-ar placea».

Am continuat sa-i adresez aceeasi intrebare pe parcursul unei luni. Conflictele dintre noi au luat sfarsit. Apoi, sotia mea a inceput sa-mi puna ea intrebarea: «Ce pot face pentru tine? Cum pot fi o sotie mai buna pentru tine?»

Zidul dintre noi a cazut. Am inceput sa avem discutii minunate despre ce vrem de la viata si ce putem face pentru a ne face unul celuilalt viata mai fericita. Nu ne-am rezolvat toate problemele, nici macar nu pot spune ca nu au mai avut loc conflicte.

Dar natura conflictelor de acum era foarte diferita fata de natura conflictelor anterioare. Acum, erau mult mai rare si lipsite de substanta. Niciunul dintre noi nu le-a mai alimentat. Nu voiam decat sa nu ne mai facem rau unul altuia.

Mariajul nostru a depasit deja varsta de 13 ani. Si nu doar ca imi iubesc sotia, o plac enorm. Imi place sa fiu cu ea. Am nevoie de ea. Multe dintre diferentele dintre noi devenisera acum puncte forte. Restul diferentelor nici nu mai conta. Am invatat cum sa avem grija unul de celalalt si cel mai important este poate faptul ca acum exista dorinta aceasta.

Casatoria este grea. Dar greu este si sa fii parinte, sa-ti pastrezi forma fizica si psihica, sa scrii carti sau orice alt lucru care este important in viata unui om. Este un dar nemaipomenit sa ai un partener in aceasta viata. Eu, personal, am invatat ca institutia casatoriei ne poate ajuta sa ne vindecam acele parti din noi pe care le iubim cel mai putin. Pentru ca toti avem lucruri pe care le iubim mai putin la noi.

Cu timpul, am invatat ca experienta noastra nu a fost altceva decat ilustrarea unei lectii mult mai importante despre casnicie. Intrebarea pe care orice om aflat intr-o relatie trebuie sa i-o adreseze partenerului lui este: «Ce pot face pentru tine pentru a-ti face ziua mai frumoasa?»

Asta inseamna adevarata iubire. Romanele de dragoste sunt toate despre dorinta si fericire, dar fericirea nu vine din dorinta. Dragostea adevarata nu inseamna sa doresti o persoana, ci sa-ti doresti sa o faci fericita, uneori chiar in detrimentul propriei fericiri.

Nu sustin ca ceea ce ni s-a intamplat noua va functiona in cazul tuturor cuplurilor care se confrunta cu probleme. Nici macar nu cred ca trebuie salvate toate casniciile. Eu, insa, Ii sunt extrem de recunoscator lui Dumnezeu pentru inspiratia pe care mi-a dat-o in aceea zi.

Sunt recunoscator ca familia mea este intacta si ca ma trezesc in fiecare dimineata langa sotia mea, cel mai bun prieten al meu. Sunt recunoscator ca si acum, dupa atatia ani, fiecare dintre noi si-a pastrat obiceiul de a-l intreba pe celalalt: «Ce pot face pentru a-ti face ziua mai buna?» Sa fii de partea cealalta a intrebarii este un lucru pentru care merita sa te trezesti in fiecare dimineata.”

Îşi trăia ultimele secunde de viaţă. Brusc, copilul a deschis ochii, a mişcat buzele şi i-a spus…

Pe 7 februarie, Ruth Scully, din Maryland, şi-a luat adio pentru totdeauna de la fiul său. Nolan se lupta cu o formă rară de cancer.Avea doar 4 ani când a murit. În ciuda vârstei fragede, băieţelul a dat dovadă de maturitate şi de un curaj extrem.

Timp de doi ani, din cei patru de viaţă, Nolan a făcut tot ce i-a stat în putinţă ca să învingă boala înfiorătoare… Încercând să lupte cu boala şi cu tragedia, mama băieţelului, fiind conştientă că urma să-l piardă, i-a făcut o pagină pe Facebook dedicată, pe care aceasta posta, zi de zi, imagini şi informaţii legate de fiul său. Îşi dorea ca, în acest fel, să ajute şi alţi părinţi care treceau prin ceva asemănător…

Într-una dintre postari, Ruth îşi aminteşte cum s-a defăşurat ziua în care cei doi, mama şi fiul, şi-au dat seama că drumul lor împreună se apropia de sfârşit…

„Când l-am dus pe Nolan la spital pentru ultima dată, ştiam că ceva este în neregulă, altceva decât bacteriile care i-au cuprins trupul firav… Pur şi simplu ştiam, simţeam asta. În plus, şi fiul meu părea alt om… Se schimbase… Ştia…”, scrie Ruth.

Pe 1 februarie, aceasta a chemat medicii şi i-a întrebat ce se întâmpla cu fiul său. „Când doamna doctor oncolog a început să vorbească, am văzut cum i se umplu ochii de lacrimi. A fost tot timpul sinceră cu noi. În ultima vreme, însă, analizele lui Nolan au arătat că fiul meu avea mai multe tumori noi, care se dezvoltau alarmant de repede şi care,

la doar 4 săptămâni de la intervenţia chirurgicală pe cord deschis pe care o suferise, îi agravau boala… Cancerul se răspândea în tot corpul, ca un incendiu sălbatic… Niciun medicament nu reuşea să-l oprească…”, a mai povestit aceasta.

Medicii nu-i mai puteau salva viaţa şi deveniseră conştienţi de asta.

Deşi i-a fost imposibil să treacă peste gândurile negre şi să-şi ascundă durerea, Ruth a început să vorbească deschis cu băieţelul.

„Îmi aduc aminte că Nolan stătea în scaunul meu roşu. Devenise şi locul lui preferat. Se uita cuminte pe YouTube… La un moment dar, mi-am apropiat fruntea de a lui şi am purtat următoarea conversaţie:

‘Eu: Dragul meu, te doare, nu-i aşa? Te doare când respiri…
Nolan: Da, mă doare…
Eu: Te doare rău?
Nolan (uitându-se în jos, spre piept): Da…
Eu: Pui mic, mă scoate din sărite cancerul ăsta… Ştii ce? Nu trebuie să te mai lupţi cu el…

Nolan (brusc, se luminează la faţă): Nu mai trebuie să lupt? Dar o să lupt pentru tine, mami…
Eu: Nu, puiule! Asta ai făcut tu până acum? Te-ai luptat cu el pentru mama?
Nolan: Da!
Eu: Nolan, ce treabă are mami?
Nolan (zâmbind larg): Să mă apere!
Eu: Dragul meu, nu mai pot să fac asta aici… Nu mai pot să te apăr decât dacă ajungi în Rai! (Simţeam cu inima bate să-mi iasă din piept…)
Nolan: Atunci o să mă duc în Rai şi o să mă joc cuminte până o să ajungi şi tu… Vii şi tu, da?
Eu: Bineînţeles! Doar nu crezi că poţi să scapi de mămica ta atât de uşor!…
Nolan: Mulţumesc, mami! Atunci mă duc să mă joc!’

În zilele ce-au urmat, Nolan a dormit mai tot timpul”, a continuat aceasta.

Apoi, Ruth a trebuit să mai treacă printr-un şoc: trebuia să declare, în scris, că nu mai doreşte ca fiul său să fie ţinut în viaţă de aparate.

„Şi acum îmi aduc aminte cum stăteam în uşa salonului, cu pantofiorii lui în mână… Cumva, îmi era teamă să le dau drumul… Am decis să-l duc acasă în seara aceea. Era ultima şi doream să mai stea o zi cu mine. Acasă… Când s-a trezit, şi-a pus căpşorul pe mâna mea şi mi-a şoptit: ‘Mami, nu-i nimic, hai să stăm aici…’ Copilul meu de doar 4 anişori făcea tot ce putea ca să mă facă să uit suferinţa…

Am petrecut ultimele ore împreună jucându-ne, uitându-ne când la televizor, când pe YouTube şi zâmbind ori de câte ori puteam… Cu o oră înainte să-şi dea ultima suflare, mi-a spus cum vrea să fie înmormântat… Mi-a spus chiar şi cum vrea să ne îmbrăcăm la înmormântarea lui… cum vrea să ne amintim de el… Fireşte, ca poliţist!”, a continuat Ruth.

Era 9 seara când Ruth a avut ultima discuţie cu fiul său…

„Ţin minte că l-am întrebat dacă pot să mă duc să fac şi eu un duş. Nu aveam voie să-l părăsesc, trebuia să mă atingă tot timpul. Eram de nedespărţit! Mi-a spus: ‘Bine, mami. Cheamă-l pe unchiul Chris să stea cu mine, să mă ţină de mână… Eu o să stau cu faţa spre tine, să te văd…’ Am intrat în duş, m-am întors spre el şi i-am spus: ‘Uită-te la mine, puiule, ies imediat!’ Mi-a zâmbit şi am închis uşa la cabină. Când am închis uşa, mi-au spus că Nolan a închis şi el ochii… Intrase într-o stare de amorţeală, trecea dincolo… Toţi cei care erau în cameră mi-au spus, cu lacrimi în ochi, că acum se liniştise… ‘Acum nu mai simte nimic… Plămânul drept i-a cedat, abia mai respiră… Se duce…’, mi-au spus medicii.

În secunda următoare, l-am luat în braţe şi l-am aşezat pe pat. L-am mângâiat uşor pe obraz… Atunci, s-a petrecut un miracol pe care n-o să-l uit cât voi trăi! Îngeraşul meu a respirat adânc, a deschis ochii, mi-a zâmbit şi, cu vocea tremurândă, mi-a şoptit: ‘Te iubesc, mami!’

Apoi a închis ochişorii şi s-a dus… În tot acest timp, eu îi cântam, la ureche, ‘Tu eşti raza mea de soare’… Nici acum nu-mi vine să cred! Copilul meu s-a trezit din comă pentru o fracţiune de secundă, cât să-mi spună că mă iubeşte şi să-mi zâmbească pentru ultima dată…”, a încheiat Ruth.

Familia s-a strâns pentru a-și lua RĂMAS BUN de la MAMA care tocmai ce ÎNCETASE din VIAȚĂ.

În timp ce dragostea în sine este specială, există unele iubiri care ne lasă într-adevăr fără grai. Una dintre ele este cea dintre Isaac și Teresa Vatkin care a ținut în jur de 69 de ani.

Cei doi s-au cunoscut în Argentina, iar apoi s-au mutat în Illinois pentru a-și întemeia o familie. Isaac a lucrat ca distribuitor de carne, iar Teresa ca manichiuristă. Au crescut trei copii, iar după ce anii au trecut s-au bucurat când familia s-a mărit cu câte un nepoțel.

Isaac și Teresa au avut o relație specială și foarte strânsă cu toți copiii și nepoții lor, iar dragostea pe care si-au purtat-o unul altuia s-a simțit în tot ce făceau.

Când Teresa a fost diagnosticată cu boala Alzheimer, Isaac, care avea deja 80 de ani, a învățat să folosească un computer doar pentru a putea studia potențialele tratamente.

Din păcate, boala Teresei a continuat să progreseze și familia a decis că ar fi mai bine pentru ea să primească îngrijire specializată în afara casei. Chiar și atunci, Isaac a mers să-și viziteze mireasa în fiecare zi.

Puțin timp mai târziu, Isaac i s-a alăturat Teresei la Spitalul Highland Park având și el propriile probleme de sănătate.

Sâmbătă, asistentele i-au găsit pe amândoi respirând foarte greu, așa că au decis să le așeze paturile unul lângă altul. Membrii familiei le-au așezat mâinile astfel încât să se atingă.

În timp ce cuplul stătea acolo ținându-se de mâini, Teresa și-a luat ultima suflare și a murit pașnic la vârsta de 89 de ani.

Membrii personalului au separat cuplul după ce Teresa și-a dat ultima suflare, dar la doar 40 de minute mai târziu, Isaac a decedat la 91 de ani.

Familia lor este devastată de pierderea celor doi, dar se bucură că Isaac și Teresa au rămas împreună până la sfârșit.

„Nu am vrut să îi pierdem”, spuse nepotul lor, William Vatkin, „dar într-un fel ne bucurăm că s-a întâmplat așa.”

Familia a ținut o slujbă de înmormântare comună pentru pereche, potrivită pentru cuplul care nu a putut fi separat nici măcar de moarte.

„Dragostea lor față de celălalt era atât de puternică, încât pur și simplu nu puteau să trăiască fără unul de altul”, a spus fiica lor, Clara Gesklin, la serviciu.

„Ei erau întotdeauna îndrăgostiți, literalmente până la capăt. Până în ultima secundă.”, a adăugat rabinul Barry Schechter.

Ce poveste minunată de dragoste!

Citeste si Ultima Oră! Italia DĂ ÎN JUDECATĂ producătorii vaccinului!

Fiica Adrianei Iliescu nu mai este un copil. S-a schimbat enorm, a împlinit recent 16 ani și este o adolescentă în toată regula

Fiica Adrianei Iliescu nu mai este un copil. S-a schimbat enorm, a împlinit recent 16 ani și este o adolescentă în toată regula.

Adriana Iliescu, considerată cea mai bătrână mamă din România, o ține pe fată departe de ochii curioșilor. S-a tot spus că Adriana ține mult la educația copilei și la modul în care se comportă.

Fiica Adrianei Iliescu a împlinit 16 ani
Eliza, fiica Adrianei Iliescu, cea mai bătrână mamă din lume a împlinit recent 16 ani. Fata este născută pe 16 ianuarie 2005. A fost botezată de medicul care a asistat-o la naștere. Eliza a avut la naștere doar 1,45 kg și a stat în spital aproape două luni, după care mama ei a putut să o ia acasă.

toată regula
Fiica Adrianei Iliescu nu mai este un copil. S-a schimbat enorm, a împlinit recent 16 ani și este o adolescentă în toată regula.

Adriana Iliescu, considerată cea mai bătrână mamă din România, o ține pe fată departe de ochii curioșilor. S-a tot spus că Adriana ține mult la educația copilei și la modul în care se comportă.

Fiica Adrianei Iliescu a împlinit 16 ani

Eliza, fiica Adrianei Iliescu, cea mai bătrână mamă din lume a împlinit recent 16 ani. Fata este născută pe 16 ianuarie 2005. A fost botezată de medicul care a asistat-o la naștere. Eliza a avut la naștere doar 1,45 kg și a stat în spital aproape două luni, după care mama ei a putut să o ia acasă.

Timpul a trecut și fiica Adrianei Iliescu a devenit o adolescentă în toată regula. Adriana s-a ocupat foarte bine de educația ei, iar Eliza are rezultate excelente la școală. Potrivit Fanatik, ea este elevă la liceul

Dimitrie Paciurea, profil Uman, specializarea Filologie. Este cea mai mică din clasă pentru că a fost dată la școală la vârsta de 5 ani și jumătate.

Fiica Adrianei Iliescu s-a schimbat enorm. Adolescenta a împlinit recent 16 ani

Pe lângă rezultatele de la școală, Eliza a fost învățată de mică se se descurce singură. Știe să gătească și să se gospodărească la fel ca un adult.

De altfel, se pare că fiica Adrianei Iliescu știe tot ce trebuie despre cum a fost concepută, cum s-a născut, și are o relație specială cu cea care i-a dat viață.

„Elizei i s-a explicat procedeul pas cu pas, i s-a povestit cum a evoluat în burtică, ce riscuri au existat, cum s-a născut. I s-a spus și că au existat riscuri mari. A fost totul ok, a înțeles, asta până la partea în care i s-a explicat că nu își va cunoaște niciodată tatăl pentru că nimeni nu știe cine

este acel bărbat. Partea aceea a fost dureroasă, Eliza a avut lacrimi în ochi și a pus un milion de întrebări, nu a fost ușor să înțeleagă”, declara o apropiată a Adrianei Iliescu în urmă cu ceva timp.

Adriana Iliescu a intrat în Cartea Recordurilor după ce a dat naștere la vârsta de 66 de ani. Eliza a apărut pe lume la 33 de săptămâni de sarcină, cu mult înainte de termen.

Fiica Adrianei Iliescu s-a schimbat enorm. Adolescenta a împlinit recent 16 ani

Din acest motiv a stat aproximativ două săptămâni în spital, până când medicii au lăsat-o pe mama ei să o ia acasă. Cele două locuiesc împreună și au o relație specială. Sunt discrete și destul de scumpe la vedere, scrie ombun.net

MARI: „dupa o casnicie de 13 ani, domnul a bagat divort pentru o tinerica. Asa, deci m-a lasat pentru ea, pe mine si pe copilul nostru de 17 ani, dar dupa cateva luni…”

Buna Adela,
Numele meu este Mari, iar problema mea suna asa: dupa o casnicie de 13 ani, domnul a bagat divort, pentru ca i s-au prins calcaiele dupa o femeie cu cativa ani mai tanara decat mine si decat el (el are 48 de ani, eu 45, femeia aceea 30 si-un pic).

Asa, deci m-a lasat pentru ea, pe mine si pe copilul nostru de 17 ani, numai ca, dupa vreo cateva luni, ce crezi? Amanta l-a parasit. S-o fi plictisit de el ca e batran, si-o fi gasit pe altul mai apropiat de varsta ei. Nu stiu si nici nu ma intereseaza. Problema e alta! Acum, dupa ce a ramas cu buza umflata, domnul vrea inapoi la mine.

Zice ca ii pare rau, ca a gresit si ca de fapt eu sunt marea lui iubire si isi doreste sa o luam de la capat, pentru copilul nostru. Eu nu-l vreau sub niciun chip inapoi. Daca, dupa cateva luni, iar i se pune pata pe vreuna si ma lasa? Dar copilul zice sa-i mai dau o sansa, ca e tatal lui si-l vrea aproape. Ce sa fac?

Adela raspunde:

Draga Mari,
Este dreptul tau sa alegi ceea ce simti. Chiar daca fiul vostru spune sa-i mai dai o sansa tatalui lui, nu te lasa influentata. Daca presiunea e prea mare, spune-le amandurora ca esti inca tulburata si ca nu stii nici tu ce se afla in sufletul tau. De aceea, ai nevoie de un timp pentru a delibera.

Aminteste-le ca tu esti victima in aceasta situatie si, chiar daca pentru ei e foarte simplu sa uite si sa ierte, pentru tine nu e deloc usor. Prin urmare, amana decizia.

Timpul le rezolva pe toate, de multe ori. Sa nu fii sigura ca nu e posibil, dupa inca ceva timp, pe duduie sa n-o apuce remuscarile si sa vrea iar la el. Ce va face atunci? Ardoarea lui brusca este generata de durerea respingerii, in mare masura, asa cum si tu ai intuit foarte bine.

Lucrul dupa care tanjeste el si pe care l-a pierdut este acel confort conjugal pe care n-o sa-l mai aiba prea curand. Daca n-a stiut sa-l pretuiasca la timpul potrivit, acum sa stea si sa planga.

Data viitoare sa nu mai considere ca totul i se cuvine. Iar tanarului dornic sa-si ierte tatal explica-i ca se grabeste cu deciziile in numele tau, si ca atunci cand va mai creste va intelege altfel lucrurile.

Te-ai obisnuit sa-i slujesti pe altii si pe tine sa te pui pe ultimul loc. Este momentul sa-ti acorzi si tie, pentru prima data in viata, importanta si timp.

Ani de zile, eu și soția mea ne-am certat încontinuu

Când a fost în stare să vorbească, mi-a spus: «Încetează să mă mai întrebi asta. Nu tu ești problema. Eu sunt. Mi-e greu să trăiesc cu ea. Nici măcar nu știu de ce stai cu mine.»

Atunci, i-am ridicat ușor bărbia, până a ajuns să mă privească în ochi. «Pentru că te iubesc», i-am zis. «Cum îți pot face ziua mai bună?» «Eu ar trebui să te întreb asta.» «Ar trebui», i-am răspuns, «dar nu acum. Acum, eu sunt cel care trebuie să facă schimbarea. Tu trebuie doar să afli cât de mult însemni pentru mine.»

Și-a așezat capul pe pieptul meu. «Regret enorm că am fost atât de rea.»

«Te iubesc», i-am spus eu. «Te iubesc», a adăugat și ea. «Ce pot face pentru a-ți face ziua mai bună?»
M-a privit cu dragoste: «Putem petrece puțin timp împreună?»

Am zâmbit. «Mi-ar plăcea».
Am continuat să-i adresez aceeași întrebare pe parcursul unei luni. Conflictele dintre noi au luat sfârșit. Apoi, soția mea a început să-mi pună ea întrebarea: «Ce pot face pentru tine? Cum pot fi o soție mai bună pentru tine?»

Zidul dintre noi a căzut. Am început să avem discuții minunate despre ce vrem de la viață și ce putem face pentru a ne face unul celuilalt viața mai fericită. Nu ne-am rezolvat toate problemele, nici măcar nu pot spune că nu au mai avut loc conflicte.

Dar natura conflictelor de acum era foarte diferită față de natura conflictelor anterioare. Acum, erau mult mai rare și lipsite de substanță. Niciunul dintre noi nu le-a mai alimentat. Nu voiam decât să nu ne mai facem rău unul altuia.

Mariajul nostru a depășit deja vârsta de 13 ani. Și nu doar că îmi iubesc soția, o plac enorm. Îmi place să fiu cu ea. Am nevoie de ea. Multe dintre diferențele dintre noi deveniseră acum puncte forte.

Restul diferențelor nici nu mai conta. Am învățat cum să avem grijă unul de celălalt și cel mai important este poate faptul că acum există dorința aceasta.

Căsătoria este grea. Dar greu este și să fii părinte, să-ţi păstrezi forma fizică și psihică, să scrii cărți sau orice alt lucru care este important în viața unui om. Este un dar nemaipomenit să ai un partener în această viață.

Eu, personal, am învățat că instituția căsătoriei ne poate ajuta să ne vindecăm acele părți din noi pe care le iubim cel mai puțin. Pentru că toți avem lucruri pe care le iubim mai puțin la noi.

Cu timpul, am învățat că experiența noastră nu a fost altceva decât ilustrarea unei lecții mult mai importante despre căsnicie. Întrebarea pe care orice om aflat într-o relație trebuie să i-o adreseze partenerului lui este: «Ce pot face pentru tine pentru a-ți face ziua mai frumoasă?»

Asta înseamnă adevărata iubire. Romanele de dragoste sunt toate despre dorință și fericire, dar fericirea nu vine din dorință. Dragostea adevărată nu înseamnă să dorești o persoană, ci să-ți dorești să o faci fericită, uneori chiar în detrimentul propriei fericiri.

Nu susțin că ceea ce ni s-a întâmplat nouă va funcționa în cazul tuturor cuplurilor care se confruntă cu probleme. Nici măcar nu cred că trebuie salvate toate căsniciile.

Eu, însă, Îi sunt extrem de recunoscător lui Dumnezeu pentru inspirația pe care mi-a dat-o în aceea zi.
Sunt recunoscător că familia mea este intactă și că mă trezesc în fiecare dimineață lângă soția mea, cel mai bun prieten al meu.

Sunt recunoscător că și acum, după atâția ani, fiecare dintre noi și-a păstrat obiceiul de a-l întreba pe celălalt: «Ce pot face pentru a-ți face ziua mai bună?»
Să fii de partea cealaltă a întrebării este un lucru pentru care merită să te trezești în fiecare dimineață.”

Citeste Veste bună de Ultima Oră! Se dau câte 1450 de lei de persoană, iar banii intră direct pe card! Cine va primi această sumă…

Ani de zile, eu și soția mea ne-am certat încontinuu. Într-o seară ne-am certat rău și ne-am jignit.

În orice cuplu există conflicte mai mici sau mai mari. Unele dintre ele pot duce la destrămarea relației, în timp ce altele – la consolidarea ei.

Dar ce poți face dacă în relația ta se duc adevărate războaie? Renunți la ea sau lupți pentru ea? Iată ce soluție a găsit acest bărbat pentru a-și salva căsnicia.

“Fiica mea cea mare mi-a zis de curând: «Cea mai mare teamă a mea când eram mică era că tu și mama veți divorța. Apoi, pe la 12 ani, mi-am dat seama că lupta pe care ai dus-o tu pentru ca lucrul ăsta să nu se întâmple a fost atât de grea, încât poate chiar ar fi fost mai bine dacă ați fi divorțat».

Apoi a zâmbit: «Mă bucur că ați rămas împreună».
Ani la rând, soția mea și cu mine am avut tot felul de conflicte. Uitându-ne în urmă, nici nu-mi dau seama exact ce ne-a adus împreună căci personalitățile noastre erau complet diferite. Și cu cât marajul nostru înainta, cu atât diferențele dintre noi se accentuau.

Faima și averea nu ne-au făcut căsnicia mai ușoară. De fapt, chiar au amplificat problemele dintre noi. Disputele noastre erau atât de constante încât devenise de-a dreptul dificil să ne imaginăm o relație pașnică.

Eram tot timpul defensivi, ne ridicasem un zid în jurul inimilor. Eram în pragul divorțului, discutasem despre asta de nenumărate ori.

Într-o zi, pe când mă aflam în turneul de promovare a uneia dintre cărţile mele, am avut o dispută telefonică iar soția mea mi-a trântit telefonul. Eram singur, nervos și plin de frustrări.
Ajunsesem la capătul răbdării şi al puterii. A fost momentul în care mi-am întors fața către Dumnezeu.

Nu știu dacă strigătul meu către Dumnezeu poate fi numit rugăciune, însă știu sigur că am fost atât de implicat cum n-am mai fost vreodată. Stăteam sub duș, la hotel, și strigam către Dumnezeu că acest mariaj este greșit, iar eu nu mai pot suporta.

Oricât de mult aș fi urât ideea divorțului, durerea de a fi împreună era prea grea și mult mai mult decât puteam eu duce.

Am fost confuz. Nu aveam o explicație pentru faptul că mariajul ăsta era atât de dificil. În sufletul meu știam însă că soția mea era o persoană bună.
Și eu, la rândul meu, eram o persoană bună. Așadar, de ce nu ne mai înțelegeam? De ce m-am căsătorit cu o persoană atât de diferită de mine? De ce nu vrea să se schimbe?

Citeste continuarea

Mihai Morar, anunț important despre soția lui: „Am, dintre sfinte, pe Gabriela lângă mine”

Mihai Morar își impresionează fanii de pe rețelele de socializare. El a distribuit un mesaj de ziua onomastică a sa și a soției sale, care a impresionat audiența.

Prezentatorul matinalului de la Radio Zu celebrează acestă zi folosind cuvinte deosebite pentru a-și descrie soția.

„Sunt Mihai, fericit că am în Cer un înger sfânt și, dintre sfinte, pe Gabriela, lângă mine, pe Pământ. La mulți ani. Cu dragoste.”

Cuvintele lui au atras mii de aprecieri și comentarii atât pe Facebook, cât și pe Instagram, generând tot atât de multe urări și mesaje de simpatie ale fanilor.

Mihai Morar își celebrează soția cu ocazia onomasticii

Mihai Morar și Gabriela sunt căsătoriți din 2006 și au împreună 3 fetițe: gemenele Mara și Cezara, în vârstă de 12 ani, și Roua, născută în anul 2019. Actualii parteneri de viață au fost colegi la radio.

Într-un interviu pentru Libertatea, omul de radio a explicat importanța pe care o are femeia care îi e alături și cum păstrează armonia în casa și în relația lor: „sunt atât de relaxat în momentul acesta, pentru că

știu că am o nevastă mult mai deșteaptă decât mine emoțional și din punct de vedere al organizării unei familii, al organizării treburilor

și fiecare își știe calitățile, ea nu calcă peste teritoriul meu, eu nu calc peste calitățile ei și atunci e armonie la noi”.

El a mai menționat și care este rețeta succesului într-o căsnicie de 14 ani și care au fost greșelile pe care le-a făcut la început.

„Cred că e vorba pur și simplu de comunicare și

să nu îi calci niciodată orgoliul, spațiul intim celuilalt. Să îi dai atât de multă libertate încât să aibă nevoie de adevărata libertate, aceea a familiei. scrie fanatik.ro