Uite ce lasă omul în urma lui! Îți va schimba viziunea asupra vieții

Ce lasă omul în urma sa, atunci când trece în neființă? Fiecare dintre noi, crede că fotografiile, cuvintele, bunurile personale și viața în general, sunt interesante și importante, dacă nu pentru întreaga lume, atunci cel puțin pentru cei mai apropiați oameni. Așa să fie?

Vă vom împărtăși povestea, unei femei, care a descoperit, un adevăr dur și a realizat, că din viața omului nu rămâne aproape nimic după ce trece la nemurire.

Ce va lasă omul în urma lui?

„Atunci când, eram în căutarea unei locuințe de închiriat, s-a întâmplat să mă aflu într-un apartament, în centru orașului, pe care rudele au încercat să-l dea în chirie imediat după moartea proprietarului. Era un apartament, sumbru cu trei camere.” – astfel își începe povestea Elena. – Moștenitorii apartamentului, cred că trăiau departe și nu au vrut , să se mute în el. Nici măcar nu s-au deranjat să strângă lucrurile din apartament. Aveam senzația că stăpânul, casei a ieșit până la magazin după pâine și în câteva momente se întoarce…

Mi se, părea că imediat va intra și va întreba cu o voce gravă: „Ce faceți aici?”

Mă uitam, la televizorul de pe comodă, lângă el era un ghem de ață și o cutie cu nasturi. Alături, era un dulap cu pahare colorate, din care cred că au băut adesea vin…

În spatele sticlei, pe raft era o fotografie. În debara erau hainele foarte călduroase. Și peste tot

, erau împrăștiate calendare. Se pare că stăpâna casei avea o pasiune pentru ele sau era îngrijorată de trecerea timpului.

Pe dulapul din bucătărie, era o cutie cu vitamine, cred că proprietara planifica să aibă o viață lungă și fericită. Nu am zărit medicamente, se pare că nu era bolnavă.

Proprietara , trăia în toate cele trei camere. Dar nu trăia singură. Simțeam un miros intens de pisici. Presupunerile mele s-au , confirmat, atunci când am zărit borcane de șampoane pentru ele. Cred că pisicile au fost, pe primul loc pentru proprietară, dar au fost scoase din apartament după moartea femeii.

În altă cameră, stăpâna casei avea o mică bibliotecă. Printre cărți puteai găsi, titluri din filosofia chineză, detective, romane de dragoste. Aceste cărți au fost citite și recitite.

Proprietara, apartamentului avea o colecție impunătoare de cărți. Erau cărți valoroase în diferite limbi străine. Se pare că a fost o persoană inteligentă și a deținut o funcție importantă.

Ce a mai rămas, în urma acestei femei? Doar acest apartament în centrul orașului, pe care rudele îl dau în chirie pentru a avea un venit stabil. Până azi, am crezut în nemurirea mea. Am făcut planuri pentru viață, am făcut economii… Acum am văzut ce se întâmplă în continuare.”

Într-adevăr, cursul vieții este instabil. Astăzi, ești plin de entuziasm, te bucuri de viață, rezolvi probleme, importante. Ziua de mâine este incertă, s-ar putea să nu o mai prinzi și atunci toate persoanele dragi ție, nu vor mai fi atât de necesare. Mai ales că au și au propria lor viață…

Această istorie , demonstrează încă o dată că omul se supraapreciază. Toate lucrurile materiale pe care le prețuim atât de mult, sunt ridicole și nesemnificative.

Construim o casă, pentru a o lăsa moștenire, investim tot timpul și energia în ea, dar poate că nimeni ,nu are nevoie de această casă? Încercăm să agonisim bani, pentru a le oferi o viață,confortabilă copiilor noștri, o altă activitate inutilă. Viața nu poate fi construită o dată și pentru totdeauna. Trebuie să o trăiți din plin și să vă bucurați de ea în fiecare zi!

Poate că nu ar trebui să ,economisiți bani, ci să adunați emoții și impresii pozitive? Ce rămâne după ce omul ,trece în neființă? Nimic. O casă în care vin niște străini, distrug urmele sale, îi transformă cărțile în cenușă și își fierb cafeaua în ibricul lui.

După 35 de ani de căsătorie, mi-am părăsit soția…și am plecat la o tânără frumoasă. Acum trăiesc precum un deținut!

Nu îmi este deloc ușor să vorbesc despre aceste lucruri, dar cred că este necesar.  

Căsătoria noastră a durat 35 de ani. În acest timp, am trecut împreună prin multe încercări. Avem niște copii frumoși: 2 fii și 1 fiică. Fiecare dintre ei are acum o un post de muncă bun și o căsnicie puternică – toate mulțumită soției mele, care s-a rugat pentru ei pe parcursul la toți acești ani.

După pensionare, eu și soția mea am decis să investim toate economiile într-o afacere comună (soția s-a rugat insistent, a ținut postul) – rezultatul a depășit toate așteptările. Nu mai văzusem niciodată astfel de bani în viața mea, bucuria era imensă. Deodată, am devenit membrul ”Clubului miliardarilor” și viața mea s-a schimbat. Se părea că o singură femeie – cea cu care am trăit atâția ani, deja nu este de ajuns … 

Ne-am mutat într-un cartier prestigios, ne-am cumpărat mașini noi, de lux. Eram invitat le diverse evenimente importante și petreceri private. Eram înconjurat de tinere frumoase, iar noii prieteni erau mereu însoțiți de partenere tinere și frumoase.

”Tânără și atrăgătoare, mă privea încontinuu. Însă, ea avea o singură condiție: trebuie să mă căsătoresc. ”

Aceste tinere irezistibile îmi șopteau unele cuvinte, de la care mă topeam. Mă simțeam ca un adevărat rege, cheltuiam bani la stânga și la dreapta. Apoi, am întâlnit-o pe ea – să o numim Dolly. Tânără, atrăgătoare, nu-și lua ochii de la mine, părea pregătită pentru orice…și m-am îndrăgostit. Dar avea o condiție: trebuie să mă căsătoresc cu ea.

Prima mea soția nu m-a făcut să sufăr niciodată în viață. Era mereu alături și mă susținea în orice situație. Faptul că copiii noștri au crescut oameni fericiți și de succes este în întregime meritul ei. Iar eu…nu pot explica cum s-a întâmplat. 

Am mers în ospeție la Dolly și mama ei, ce era de aceeași vârsta cu soția mea. Aceasta a pregătit o cină fascinantă. Apoi, a început să stabilească unele condiții, argumentând că îi pasă de fericirea fiicei sale (ea însăși fiind divorțată). Ea și Dolly mi-ai dat 3 luni la dispoziție, în care eu trebuia să mă despart de soția mea. De altfel, nu ne vom mai vedea. M-am târât în genunchi, promițând să aranjez totul? Nu-mi amintesc.

După ce m-am întors acasă, am început să-mi acuz soția pe nedrept, folosind cele mai stupide argumente. Ceartă după ceartă – și chiar credeam că am început să o urăsc cu înverșunare. Am adunat consiliul familiei, pentru a deschide ochii tuturor asupra faptului ce om rău este de fapt soția mea. Lista ”păcatelor” ei includea atât excesul de greutate, cât și credința fanatică. Am spus că rugăciunile ei nu sunt decât vrăji și o învinuiam că era într-o relație cu pastorul…

Ea cu demnitate a ținut piept atacurilor mele, apoi a spus: ”Știu ce se întâmplă. Te las să pleci al acea blondă tânără, care te interesează atât de mult.” Acum deja toți au atacat-o pe soția mea. Sora mea mai mică, care a fost salvată și educată cu multă dragoste de soția mea, a lovit-o! Iar eu doar priveam în jur.

Soția mea a plecat în aceeași zi. Majoritatea lucrurilor din casă îi aparțineau ei, dar nu a luat nimic. Copiii au încercat să o oprească, dar minciunele mele i-au oprit.

Am plătit și o răscumpărare pentru Dolly, unchilor ei lacomi.

”Mă simțeam rege doar 2 săptămâni, cât timp a durat luna noastră de miere.”

Desigur, te simți foarte bine când la o petrecere ești însoțit de regina frumuseții. Dar aceasta e tot! Trăiesc în iad! 

Dolly este o persoană ingrată, nerușinată și fără inimă. Îmi ia absolut toți banii. Nu avem parte de o relație intimă, din cauza stării mele de sănătate. Sunt sigur că are pe altcineva.

Nici măcar nu pot recunoaște acest lucru nimănui. Îmi este dor de soție mea. De bunătatea ei.

Nimeni nu are grijă de regimul meu alimentar, de aceea am început să sufăr de diverse boli. Dolly nu are un post de muncă, stă doar acasă. Ea mi-a născut un copil – oare este al meu? Comunicarea cu acesta nu-mi aduce o asemenea bucurie, precum comunicarea cu copii și nepoții mei, din prima căsnicie.

Copiii s-au îndepărtat de mine. Iar mama lor e bine. Domnul a auzit întotdeauna rugăciunile ei. Fără mine, ea arată mai tânără și mai fericită. 

”Am comis o greșeală groaznică. Dar îmi este frică să o mărturisesc cuiva.”

Dolly practic a pus capăt comunicării mele cu familia mea. Mă simt ca un prizonier – atât în suflet, cât și în propria casă. Eu sufăr…și zâmbesc. Sunt unele lucruri pe care nu le por mărturisi nici în această scrisoare.

Chiar dacă Dolly ar fi fost un înger, acum eu înțeleg că totul are timpul său. Viața mea este la apusul său – nu are sens să vrei să fii cu cineva, viață căruia e precum un răsărit de soare. Cu toată dorința, nu pot juca rolul unui bărbat tânăr și perfect sănătos. Nu contați pe produsele farmaceutice – nu are sens să amâni ceea ce oricum se va întâmpla.

Aș da orice pentru a întoarce timpul înapoi.Deseori îmi imaginez cât de frumos ar fi fost să îmbătrânesc alături de cea, care a fost lângă mine din tinerețe. Invidiez cuplurile care au reușit să treacă prim vremurile mai rele și să rămână împreună la bătrânețe.

Chiar dacă soția mea nu mă lasă să mă apropii de ea, încă nu-mi pierd speranța că mă voi putea împăca cu ea. Îi trimit cadouri – ea le întoarce înapoi. Spune că m-a iertat, dar nu vrea să aibă nimic în comun cu mine.

Doamne, ajută-mă…

Sursa: Fasingur.ro

Cum să-ți vezi soțul sau soția prin ochii lui Dumnezeu

Vederea soţului sau a soţiei prin ochii lui Dumnezeu e un dar care neîncetat trebuie cerut în rugăciunea împreună:

„Ajută-mi Doamne şi arată-mi-l pe soţul meu − sau pe soţia mea − pe care mi l-ai dat, aşa cum Tu Însuţi îl vezi”. E o cerere esenţială pentru viaţa cuplului, deoarece depăşeşte orice înţelepciune şi orice raţionament omenesc, viciate de căderea adamică.

Privirea dumnezeiască e deasupra păcatului, deasupra obscurităţii şi dezvăluie întotdeauna potenţialitatea sufletească a celuilalt. Nimeni nu e perfect.

Dar viaţa spirituală ne cere să nu rămânem niciodată pe poziţiile definitive ale asprei judecăţi: „el este aşa şi aşa, ea are un caracter aşa şi pe dincolo − e un om imposibil, nu se va schimba niciodată etc.”.

Dacă şi Dumnezeu ne-ar privi în acelaşi fel, n-am mai avea nici o şansă de a ne îndrepta.

(Părintele Michel Philippe Laroche, Un singur trup. Aventura mistică a cuplului, Editura Amarcord, Timişoara, 1995, p. 30)

Sursa: Doxologia.ro

Povestea lui Alex, puștiul care la 11 ani culege urzici pentru a-și ajuta mama și frații

Unii copii își doresc cel mai nou telefon apărut pe piață, alții nici măcar nu știu cum arată. Unii copii muncesc pentru a se întreține, alții nici nu știu ce înseamnă asta.

Sunt copii și copii, unii mai fericiți decât alții, ”cu sau fără copilărie”.

Astăzi este despre Alex

Câteodată cei mici ne dau lecții de viață, cum să înfruntăm problemele de zi cu zi cu optimism. Azi am ales să vă povestim despre un puști pe care l-am întâlnit în Piața Centrală, chiar de 8 Martie.

Nu vă gândiți că îi cumpăra mamei sale flori, dimpotrivă scopul pentru care s-a dus acolo era cu totul altul.

În îmbulzeala care era în Piața Centrală din Botoșani de Ziua Femeii, l-am zărit pe el, un copil cu o geacă portocalie, teniși deschiși în picioare și o privire goală și atât de tristă că nu îi puteai distinge exact culoarea ochilor. În mâinile muncite ținea patru pungi.

A venit la mine, întrebându-mă dacă doresc urzici? De la o simplă întrebare, mi-am dat seama că în spatele privirii triste se ascunde o adevărată poveste. Din păcate, chiar așa era.

A plecat de la școală

Alex și-a spus numele și am început să povestim. Făcea ture prin piață pentru a vinde urzicile, pe care chiar el, cu mânuțele sale de om mare, le-a cules. Mâini muncite cum doar prin satele botoșănene mai vezi la oameni care trudesc. Dar care nu au ce căuta la un copil.

S-a învoit de la școală pentru că știa că de 8 Martie va fi multă lume în piață și ar avea șanse mai mari să strângă niște bănuți.

Alex este unul dintre cei cinci copii ai unei familii din satul Blândești, din județul Botoșani, care în urmă cu o lună și-au pierdut tatăl din cauza alcoolului.

”MAMA A DAT DIVORȚ DE DÂNSUL PENTRU CĂ BEA ȘI SE CERTAU ȘI EL ÎNTR-O SEARĂ CÂND A LUAT CEVA LA BORD, ERA FRIG, NU A FĂCUT FOCUL ȘI S-A DUS. ACUM VREO 30 DE ZILE,”

A venit în piață pentru cei patru frați ai săi mai mici, unul dintre ei având doar 8 luni și pentru că au nevoie de bani pentru a putea sa se descurce.

Mama sa, își caută de muncă, dar ar avea nevoie de niște bani pentru haine și transport. Din acest motiv, deocamdată, vinde și ea urzici, până când va primi o slujbă sigură.

2 lei punga de urzici

El este unul dintre copiii curajoși, care merge singur în pădure pentru a culege urzici, pe care apoi le vinde cu 2 lei punga.

Pentru el, 2 lei, prețul unei pâini este o avere și un bănuț cu care știe că poate lua ceva de mâncare când se întoarce acasă la frații săi.

De un an de zile, colindă toate aleile din zona centrală a orașului. Vine dimineață cu maxi-taxi, luat adesea din milă de șoferi și după ce își vinde „marfa” se duce înapoi acasă.

”EU AM ÎNCEPUT SĂ VÂND DE LA 10 ANI”,

Ne-a spus băiatul, oarecum mândru

Cel mai mult, Alex câștigă ”50 de lei sau 1 milion (100 de lei – n.r.) maximum pe zi”, iar aceștia se împart la șase persoane, deoarece de ei mai are grijă și bunica lor sau mamaia cum îi spune Alex.

”ÎI DAU LU’ MAMA ȘI CUMPĂRĂ HAINE, MÂNCARE. NOI O AJUTĂM LA TREABĂ”,

Ne-a zis Alex

Un singur vis

Discuția scurtă cu Alex s-a încheiat brusc, moment când a decis să îmi spună care este cel mai mare vis al său. Dacă unii copii se gândesc la persoana lor când vorbim de aspecte de viitor, pe primul loc, în cazul lui Alex, este mama sa.

”CEL MAI MARE VIS AL MEU ESTE SĂ GĂSEASCĂ MAMA DE LUCRU. ACUM AM VENIT SĂ FACEM BANI CA SĂ POATĂ SĂ SE ANGAJEZE ȘI DUPĂ ACEEA NU MAI VENIM. MAMA A LUCRAT LA CROITORIE,”

Cu aceste cuvinte plutind în aer, copilul s-a îndepărtat, singur cu gândurile lui, la urzici, la bani, la frați, la mamă. Nu la vreun iPhone sau meniul de la KFC ori la vreo jucărie pe care și-o dorește neapărat.

Toți copiii au dreptul la o copilărie, la dragoste necondiționată din partea părinților și la hrană. Nu toți însă au norocul de a se naște în familii care le pot oferi minimul necesar pentru a crește și a se dezvolta în armonie cu copilăria.

Alex, băiatul de 11 ani din Botoșani, nu vrea decât să-și vadă familia la un loc, iar mama lor să aibă ce le pune pe masă și cu ce să-i îmbrace.

Până își va vedea visul împlinit va continua să cutreiere pădurile și să adune urzici.

Un tânăr din India își dă părinții în judecată pentru că nu i-au cerut acordul înainte să-l aducă pe lume

Raphael Samuel, în vârstă de 27 de ani, a decis să-și dea părinții în judecată pentru că nu i-au cerut acordul înainte să-l aducă pe lume.

Pare un scenariu demn de un film de comedie, mai ales că tânărul afimă că are „o relație extraordinară” cu părinții săi.

Potrivit Mirror.co.uk, Raphael Samuel este adept al unui curent, „anti-natalist’, care susține că este greșit să dai naștere unui copil doar pentru plăcerea de a fi părinte.

Bărbatul declară că oamenii nu au dreptul să aducă pe lume un copil dacă acesta nu și-a dat acordul în acest sens.

Anti-natalismul susține că oamenii distrug Pământul, motiv pentru care omenirea trebuie să dispară.

Această teorie este aplaudată de mulți tineri din India, care nu își doresc să facă copii.

Raphael Samuel a comparat gestul părinților lui, acela de a-l aduce pe lume, cu “răpirea și sclavia”.

“Îmi iubesc părinții și avem o relație grozavă, însă m-au făcut pentru bucuria și plăcerea lor. Viața mea a fost minunată, însă nu văd de ce aș pune un alt individ prin coșmarul școlii și găsirii unei cariere, mai ales când el nu a cerut să existe”, a spus Samuel pentru The Print.

Crizele de gelozie, primul simptom al unei afecțiuni grave. O femeie a fost la un pas să își piardă viața!

Evie Moore, o tânără în vârstă de 23 de ani, a fost la un pas să își piardă viața. Cu toate că în mod normal crizele de gelozie sunt doar semnul unei relații de cuplu care nu mai funcționează așa cum ar trebui, în cazul femeii, acestea au fost primul simptom al unei afecțiuni grave.

Deși nu era o persoană geloasă, Evie Moore își amintește că înainte să ajungă de urgență la spital, comportamentul ei s-a schimbat radical. Tânăra era convinsă că iubitul îi este infidel și că poartă discuții cu alte femei, chiar dacă nu avea motive reale care să îi declanșeze aceste crize de gelozie. La scurt timp de la apariția acestor probleme, tânăra a făcut o criză în timp ce se afla în casa părinților și a ajuns la spital.

Crizele de gelozie, primul simptom al unei afecțiuni grave

După o serie de investigații, medicii au descoperit că tânăra suferea de encefalită, o afecțiune care face ca sistemul imunitar să atace celulele sănătoase de la nivelul creierului. Tânăra a primit diagnosticul în luna septembrie a anului 2015, iar înainte să sufere prima criză, acesta devenise paranoică și geloasă.

“Cu trei luni înainte ca encefalita să se declanșeze, am început să devin paranoică și îmi făceam griji pentru lucruri care în mod normal nu mă deranjau. Fără niciun motiv, am devenit îngrijorată de faptul că iubitul meu vorbea cu alte fete, fapt care înainte nu mă deranja. Privind înapoi, acum îmi e clar că acesta era doar începutul.”, a spus Evie Moore, potrivit dailymail.co.uk.

Tânăra a fost internată în spital de urgență, iar medicii i-au indus coma pentru 48 de ore pentru a reduce daunele la nivelul creierului. Cu toate că nu era pasionată de religie, tânăra a aflat ulterior că în perioada în care a fost bolnavă, avea halucinații și credea că este un mesager al lui Dumnezeu.

Pentru ca memoria și funcționarea creierului să nu fie afectate, tinerei i-a fost administrat un tratament cu steroizi, lucru care i-a cauzat probleme de greutate, aceasta acumulând 38 de kilograme în doar 9 săptămâni.

La scurt timp de la momentul în care a fost externată, tânăra a avut un nou episod care a trimis-o de urgență la spital. Aceasta era convinsă ca mama ei a murit, iar după ce au consultat-o medicii au descoperit că suferea de psihoză, o problemă medicală asociată encefalitei.

Din cauza problemelor de sănătate, relația tinerei s-a sfârșit, iubitul acesteia mărturisind că nu poate lupta împotriva bolii de care aceasta suferea.

“El m-a vizitat, am început să plângem și am decis împreună cu nu mai era bine. El a plecat, am tras draperiile și am început să plâng. După despărțire am încetat să mai caut iubirea pentru că eram îngrijorată că boala mea va duce din nou la despărțire.”, a mărturisit tânăra.

În 2017, Evie Moore a început din nou să lucreze și deși a jurat că nu se va mai implica într-o altă relație, tânăra a cunoscut din nou iubirea, lucru care a ajutat-o să își țină sub control boala.

Mihaela Bilic, de Ziua Femeii: ”Unde sunt bărbații? Oare am uitat să fim femei? De ce ne sărbătorim tot între noi, ca fetele?”

Mihaela Bilic, simpatica doamnă doctor nutriționist ne încântă de fiecare dată cu pastilele de viață bună pe care le scrie pe Facebook, iar acum nu este despre hrana fizică, ci despre cea sufletească.

Așa că domnia sa trage un semnal de alarmă în legătură cu prezența din ce în ce mai tăcută a bărbaților, mai ales într-o zi care celebrează feminitatea, mentioează Doctorul Zilei

”Oare am uitat să fim femei? Într-o lume din ce în ce mai plină de femei de succes, puternice și independente, mă surprinde însingurarea și tristețea din sufletul lor. Într-o lună dedicată femeii, mă amuză faptul că ajungem să ne sărbătorim tot noi între noi, ca fetele. Mai există loc pentru bărbați în viața noastră și dacă da, unde sunt ei?!

Am considerat întotdeauna că nu poate și nu trebuie să existe egalitate între sexe, că uniformizarea activităților, sarcinilor și preocupărilor va produce confuzii mari, nu doar la nivel de relații, cât și pe plan personal, apropo de valoare și mulțumirea de sine. Dacă statutul de femeie presupunea înainte grija și sprijinul unui bărbat, acum femeile par că nu mai au nevoie de niciun ajutor, ba au ajuns să fie ele „stâlpul” familiei. De la carieră până la câștigul financiar și deciziile majore din cuplu, balanța pare că s-a înclinat în beneficiul femeilor. Și cine decide, acela are puterea!

Paradoxul e că toate femeile puternice sunt în așteptarea/căutarea unui bărbat mai puternic ca ele. Pentru că așa este firesc, nu poți să te simți femeie decât în relația cu un bărbat… iar dacă tu ești mai puternică decât el nu funcționează, e un fiasco.

Problema e la ei, au dispărut bărbații puternici? Sau noi suntem de vină, nu cumva nu mai știm să fim femei? Care este primul lucru care atrage interesul/atenția unui bărbat? Fragilitatea, vulnerabilitatea, nevoia de protecție sau de ajutor? Câte dintre noi mai au curajul să-și exprime aceste trăsături/nevoi, când primul impuls este să găsim singure soluțiile de rezolvare. Ori bărbații trebuie să se simtă utili, să pară măcar că există loc pentru ei în viața noastră.

Autosuficiența existențială și materială duce la o păguboasă insuficiență emoțională. Nu suntem făcute să fim singure și puternice, pentru că atunci am fi fost bărbați. Iar toată această demonstrație de forță pe care o punem în slujba matriarhatului nu face decât să ne epuizeze și să ne lase un gust amar.

Am ales calea grea, am decis să fim prințese războinice, când mai simplu ar fi fost să rămânem prințese. Și atât. Ca să fii femeie trebuie să fii vulnerabilă și fragilă. Și da, pentru asta îți trebuie curaj. Făceți-vă curaj să fiți femei… măcar de ziua noastră!”

La mulți ani, femeie!

Un bătrân de 85 de ani i-a dat un nou inel de logodnă soţiei care i-a fost 63 de ani alături

Un bătrân de 85 de ani din Statele Unite i-a dat un nou inel de logodnă soției care i-a fost alături peste 6 decenii. Femeia a fost grav bolnavă, iar el i-a promis că, dacă se va face bine, îi va aduce o dovadă a dragostei pe care i-o poartă și s-a ținut de cuvânt!

Momentul emoționant în care bătrânul a îngenunchiat și i-a dat inelul de logodnă soției a fost filmat de nepoata celor doi.

Karl și Donna von Schwarz sunt căsătoriți din 1966 și locuiesc în orașul Youngstown, din statul american Ohio. Din luna mai a anului trecut, Donna a suferit mai multe atacuri cerebrale și a avut o operație pe cord deschis.

Karl i-a fost mereu alături. I-a promis că, dacă se va face bine și va veni acasă, îi va lua un nou inel de logodnă.

Din fericire, după operația la inimă, starea femeii s-a îmbunătățit. Potrivit ABC6, la ieșirea din spital, în drumul spre casă, cuplul s-a oprit la un centru comercial, de unde bătrânul i-a cumpărat inelul de logodnă.

Karl a îngenunchiat și, în mod simbolic, a întrebat-o pe Donna: “Vrei să fii soția mea?”

Scena filmată de nepoata lor, Christina, a fost postată de ea pe Twitter și a devenit virală în America.

”Le-am spus că sunt faimoși și erau așa de fericiți! Nu am crezut că va fi un video viral, dar, în mod clar, ei merită din plin acest lucru”, a spus nepoata celor doi bătrâni.

Mamă voluntară pentru copiii abandonaţi într-un spital din România: „Au nevoie mare de afecţiune, asta e cel mai important“

La doar 21 de ani, Marta Comnoiu, o tânără din Câmpina, studentă în anul al II-lea la Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei, a ales să devină mamă de împrumut pentru copiii abandonaţi în spitalul de Pediatrie din Braşov.

Este singura româncă dintre voluntarii veniţi în oraşul de sub Tâmpa să ofere afecţiune şi îngrijire de care au atâta nevoie copiii abia născuţi pe care părinţii lor îi folosesc doar pentru a încasa alocaţia oferită de stat.

Marta studiază psihopedagogie specială şi se pregăteşte să devină terapeut pentru copiii cu autism. Ştie că şi-a ales o meserie dificilă, dar s-a convins că acesta este drumul pe care vrea să-l urmeze în stagiul de practică pe care l-a făcut la centrele de terapie din Braşov şi mai ales după ce a intrat în Spitalul de Pediatrie ca voluntar.

Puţinul timp liber care-i rămâne după ce iese de la cursuri nu-l foloseşte pentru ea, îl dedică aproape în totalitate copiiilor abandonaţi în spital. Zile la rând a stat în braţe cu bebeluşii altora, le-a oferit afecţiunea de care atât de mult aveau nevoie, dar nu a reuşit să convingă şi un alt român să vină împreună cu ea la spital. Nu neapărat poveştile triste din spatele fiecărui bebeluş au mişcat-o, cât indiferenţa şi lipsa de implicare a românilor.

”Am fost singurul voluntar român de acolo. Asta m-a impresionat cel mai mult. N-am înţeles de ce este necesar să vină străini din SUA, din Australia chiar sau din alte ţări îndepărate să aibă grijă de copiii din România. Românii nu vor să meargă, eu asta nu îneţeleg. La spitalul din Braşov nu sunt voluntari permanenţi. Vin câte două, trei săptămâni, cât pot şi ei să lipsească de acasă”, spune Marta.

Tânăra studentă a ajuns să facă voluntariat la spitalul din Braşov prin intermediul Firm Foundations Roumania, înfiinţată de Sarah Vienna, a cărei misiune este să transforme viaţa copiilor şi a familiilor defavorizate din România. Marta a aflat întâmplător de existenţa acestei fundaţii, prin intermediul unei tinere din SUA pe care a cunoscut-o la Braşov.

”Am rămas surprinsă pentru că nu ştiam că exista aşa ceva şi la noi”, explică Marta.

După o preselecţie destul de riguroasă, prin care a trebuit să probeze că este clinic sănătoasă şi că nu are cazier, Martei i s-au deschis porţile către secţia de pediatrie unde zeci de copii bolnavi, de toate vârstele, o aşteptau cu braţele deschise. A început stagiul de voluntariat în februarie anul trecut şi a rămas în spital aproape şase luni. Lucra în tura de dimineaţă, de la 9 la 12, de două sau de trei ori pe săptămână, în funcţie de programul de la facultate.

”Cam toţi erau <<Bebe>>”

Iti plac stirile noastre?
Ajuta-ne cu un LIKE!
”Erau foarte mulţi copii lăsaţi singuri în mai multe saloane şi în mai multe secţii. Mergeam mai întâi la boli respiratorii şi apoi la boli digestive, cam câte o oră şi jumătate de fiecare secţie. De multe ori erau şi patru, cinci copii la un voluntar, cam aşa. Eram mamă pentru ei. În măsura în care puteam, le ofeream afecţiune, că de asta aveau nevoie în primul rând”, explică Marta Comnoiu.

Voluntarii nu aveau voie să se implice în actul medical şi nici nu aveau acces la datele de identitate ale copiilor. Nici măcar numele celor de care aveau grijă nu-l ştiau. Cam toţi erau ”Bebe”, cu excepţia copiilor nou născuţi care încă mai păstrau brăţara de identificare la mânuţă.

”Cu bebeluşii era mai uşor. Ei nu protestau atunci când trebuia să plec. Mai greu a fost cu un băieţel de care, recunosc, m-am ataşat foarte mult. Avea cam trei ani şi după doar câteva ore de stat cu el mi-a spus mamă. Era destul de mare să conştientizeze că este lăsat acolo în spital, căuta afecţiune şi putea să spună asta. Pur şi simplu nu mă mai lăsa să plec acasă. Mă durea sufletul şi nu puteam să plec de acolo”, spune Marta.

”Bebe”, băieţelul de trei ani care o striga pe Marta, ”mamă”

La doar 21 de ani, Marta a intrat în contact direct cu ceea ce poate fi mai urât în viaţă. A văzut copii bolnavi lăsaţi în spital cu lunile de către părinţi care profitau de permisivitatea sistemului. Îi aduceau bolnavi, îi internau pentru câteva zile, dar uitau să se mai întoarcă. ”Nici nu-I lăsau de tot pentru adopţie, dar nici nu-I luau acasă.

Am ajuns la concluzia că aveau nevoie de ei doar pentru acea alocaţie. Cei mai mulţi erau neîngrijiţi, aduşi plini de păduchi şi subnutriţi. Am văzut o fetiţă de câteva luni, dar care părea abia născută, atât de mică şi de slabă era”, povesteşte Marta.

“M-au întrebat dacă am luat păduchi”

Ceea ce a şocat-o cel mai mult a fost reacţia cunoscuţilor care o tot întrebau, atunci când aflau unde merge ea în timpul liber, dacă nu cumva îi este frică să nu se îmbolnăvească. ”M-au întrebat inclusiv dacă nu cumva n-am luat şi eu păduchi. Mulţi de asta se sperie, de schimbatul scutecelor şi de problema păduchilor”, mai spune Marta.

Tânăra nu s-a lăsat impresionată deloc de scepticismul oamenilor şi şi-a văzut în continuare de treabă. N-a ezitat nici măcar atunci când una dintre asistentele din spital a avertizat-o că una dintre fetiţele abandonate are varicelă şi că ar face bine să nu o atingă. ”Fetiţa aceea avea nevoie de mine. A ridicat mâinile spre mine. Cum să nu o iau în braţe. Da, am făcut şi eu varicelă, dar a trecut”.

Marta a întrerupt pentru o perioadă stagiul de voluntariat în spitalul de pediatrie din Braşov cât a fost plecată în Italia cu o bursă Erasmus, dar, începând din această primăvară se va întoarce. Firm Foundations Roumania i-au apreciat dăruirea cu care s-a implicat în viaţa acelor copii fără vină, încât i-a propus să se revină la spital ca supervisor al voluntarilor. ”Nici nu mă gândesc să nu mă întorc acolo”, a concluzionat Marta Comnoiu.

Sursa: Dr Andei Laslau

Cea mai numeroasă familie de români din Italia s-a înmulţit. Lidia a născut al 11-lea copil

Cea mai numeroasă familie de români din Italia s-a înmulţit. Lidia a născut al 11-lea copil, în urmă cu 4 zile. Povestea românilo a fost spusă în presa din Italia.

Se numeşte Filip şi s-a născut sâmbătă 2 martie, la spitalul Sant Anna din Laurate Caccivio, provincia Como. Este cel de-al 11-lea copil al celei mai numeroase familii de români care trăieşte în Italia. Soţii Chindea şi odraslele lor trăiesc în oraşul în care Filip a venit pe lume.

Giornale din Como a scris povestea acestei familii sub titlul “11 copii şi portretul unei familii speciale”. Ionel şi Lidia Chindea recunosc că nu e uşor să ai grijp de o familie atît de numeroasă, dar nu e imposibil. Mai ales că cei doi părinţi au reuşit să păstreze fericirea în sânul familiei lor.

“E ca atunci când te urci la volan pe timp de noapte. Aprinzi farurile, dar tot nu reuşeşti să vezi în întuneric destinaţia. Nu noi am decis să facem atât de mulţi copii, dar nu ştim niciodată unde ne duce viaţa.”, a declarat sursei citate Ionel, care are 45 de ani.
El e în Italia din 2010 şi munceşte ca zidar, în vreme ce Lidia nu are serviciu şi se ocupă doar cu îngrijirea copiilor.

Filip e cel mai mic copil al soţilor Chinde

Lidia are 39 de ani și întotdeauna e cu un zâmbet pe față. Iar cei 10 copii născuţi înaintea lui Filip sunt Emanuel, 19 ani, Samuel,18, Abel, 17, David, 16, Abigail, 14, Cristina, 12, Sara, 10, Daniel, 7, Beniamin, 5, și Marta, 4 ani.

“Banii nu sunt aşa importanţi, ei nu aduc fericirea. Ne descurcăm cum putem. Nu avem vicii, şi din când în când ne permitem câte un mic capriciu.”, mai adaugă fericitul tată.El a dezvăluit că tot timpul liber e petrecut în familie, iar la sfârşit de săptămână fac mici excursii cu cele două maşini ale familiei. Iar vara, vin şi ei în vacanţă în România, ca toţi românii care muncesc în străinătate.

“Importantă e doar familia, important pentru noi e să fim împreună zi de zi, la prânz şi la cină.”, mai adaugă Ionel Chindea.