Nucile Pecan iti ofera o inima puternica dar si alte beneficii

Nucile pecan sunt niște nuci asemănătoare cu nucile obișnuite, în ultimul timp ajungând să fie cunoscute și de populația țării noastre. Nucile pecan sunt fructele nucului pecan (Carya illinoinensis – atinge înălțimi până la 60 de metri și este originar din Mexic și America; un pom care are o durabilitate cuprinsă între 200 – 300 de ani).

Nucile pecan sunt mai dulci la gust decât nucile obișnuite și au coaja mai subțire decât acestea. Nucile pecan se disting de celelate nuci printr-un conținut ridicat de grăsimi – peste 70% din total – cel mai mare dintre toate nucile, cu excepția nucilor macadamia. Profilul acelor grăsimi însă este unul care este benefic pentru sănătatea omului, peste 90% dintre grăsimile conținute fiind fie acizi grași mononesaturați, fie acizi grași polinesaturați.

Nucile pecan cresc în mănunchiuri (câte 2 – 20 de nuci pecan grupate laolaltă), iar atunci când se coc cad pe jos și astfel pot fi adunate, fiind foarte greu de cules datorită înălțimilor foarte mari la care pot ajunge nucii pecan.

Beneficiile consumului de nuci pecan

1. Inimă puternică! Nucile pecan au un conținut bogat de acizi grași care sunt benefici în combaterea bolilor cardiovasculare. Acizii grași conținuți de nucile pecan scad nivelul colesterolului din sânge, iar cantitățile mari de acid linolenic au rolul de a diminua aglomerarea de celule roșii, ferindu-ne astfel de tromboze și de infarct miocardic.

Magneziul conținut în nucile pecan contribuie la reducerea tensiunii arteriale. Chiar dacă nucile pecan nu pot să vindice hipertensiunea arterială, totuși acestea pot să-și aducă aportul la scăderea acesteia. În plus, studiile au scos în evidență o reducere cu 9% a riscului de atac cerebral ca rezultat al unui consum de 100 miligrame de magneziu în fiecare zi. Nucile pecan, fiind o sursă bună de magneziu, pot să te ajute la obținerea tuturor acestor beneficii pentru sănătatea ta.

2. Sănătatea ochilor! Nucile pecan au un conținut bogat de minerale (calciu, magneziu, fosfor, potasiu etc.), vitamine (A, B1, E), luteină (antioxidant puternic) și zeaxantină – o substanță benefică pentru piele și vedere.

3. Buna funcționare a sistemului nervos! Conținutul de tianină (vitamina B1) din nucile pecan furnizează energie organismului și întărește sănătatea sistemului nervos. Magneziul și potasiul din nucile pecan sunt minerale esențiale care contribuie la combaterea stresului și a oboselii, având un rol important în buna funcționare a mușchilor și în transmiterea stimulilor în sistemul nervos.

4. Sistem osos puternic și dinți sănătoși! 100 g nuci pecan conțin 70 mg de calciu, care ajută la întărirea oaselor și a dinților. Utilizate în aluaturile pentru fursecuri sau biscuiți cu semințe de susan și nuci sunt benefice și pentru sănătatea dinților. În plus, nucile pecan sunt o bună sursă de fosfor, un element care, împreună cu calciul, contribuie la sănătatea oaselor și a dinților. Fosforul este implicat în aproape toate reacțiile chimice fiziologice, fiind prezent în fiecare celulă din organism. Fosforul este important pentru bătaia regulată a inimii, fiind totodată esențial și pentru buna funcționare a rinichilor.

5. Ajută digestia! Conținutul ridicat de vitamina A și vitamina E, precum și de fibre alimentare care se găsesc din belșug în nucile pecan este benefic pentru buna funcționare a digestiei, iar zincul din aceste nuci ajută la sinteza proteinelor, având un rol important în refacerea țesuturilor. Așadar 25 g de nuci (un pumn de nuci pecan) furnizează o mulțime de elemente nutritive esențiale pentru sănătatea organismului, iar consumul lor zilnic ne ajută să ne protejăm de o sumedenie de boli.

6. Controlul greutății corupului! Studiile au arătat că un consum regulat de nuci, așa cum sunt nucile pecan, este de ajutor la controlul greutății corporale. Acest efect, atât de dorit de foarte multă lume, se datoriează faptului că nucile – prin profilul benefic al grăsimilor, fibrelor și al proteinelor pe care le conțin – contribuie la instalarea rapidă a simțământului de sațietate, crescând totodată și metabolismul.

7. Sistem imunitar puternic!
Nucile pecan sunt o sursă excelentă de mangan, un antioxidant puternic. Acest microelement contribuie la întărirea sistemului imunitar, protejând totodată celule nervoase de efectele negative ale radicalilor liberi. Un aport adecvat de mangan este vital pentru buna funcționare a sistemului nervos central și a creierului.

Nucile pecan – utilizări. În prezent din ce în ce mai multă lume realizează că un stil de viață bazat pe o alimentație vegetariană oferă nenumărate beneficii pentru sănătatea omului prin combinarea de cereale, semințe (semințe de susan, semințe chia, semințe de dovleac, semințe de in, semințe de floarea-soarelui), nuci (nuci pecan, migdale, alune de pădure, miez de nucă, caju) și fructe uscate (caise uscate, prune uscate, smochine uscate, curmale uscate, stafide).

Cerealele, semințele, nucile și fructele uscate pot fi servite împreună la micul dejun, rezultând astfel o mâncare care nu este doar gustoasă, ci și extrem de hrănitoare, contribuind astfel din plin la asigurarea organismului cu nutrienții și elementele de care acesta are atâta nevoie.

Nucile pecan pot fi combinate cu legumele în salate, în special în cele care au la bază legumele cu frunze verzi, îmbunătățind pe de-o parte aspectul estetic și savoarea acestor bunătăți culinare, iar pe de altă parte crescând absorbția de către organism a nutrienților benefici din legume.

Nucile pecan mai sunt folosite la prepararea biscuiților, prăjiturilor și a torturilor. Iar untul obținut din nucile pecan poate fi servit întins pe pâine împreună cu o ceașcă de ceai de fructe de pădure.

Pentru a sublinia încă o dată importanța nutritivă a acestor nucifere voi preciza faptul că NASA (agenția americană care organizează și coordonează expedițiile spațiale) a inclus nucile pecan în meniurile astronauților.

Sursa :5Fructe.ro

De ce e bine să consumăm fistic cât mai des

Recunoscut pentru proprietățile nutriționale, fisticul, alături de nuci, migdale și caju, parte a unui meniu sănătos, reprezintă o sursă bună de proteine, grăsimi și minerale.

Fisticul este cultivat în livezi, crește lent, iar arborele are nevoie de 7-10 ani ca să înceapă să producă și abia după 15 sau 20 de ani ajunge la producția maximă. Arborele poate atinge 10 m înălțime.

În condiții favorabile trăiește și produce timp de secole, potrivit site-ului www.crfg.org. Fisticul ar trebui să fie plantat într-o zonă însorită. Este rezistent la temperaturile ridicate de vară și foarte tolerant la secetă, dar nu îi priește umiditatea excesivă.

În compoziția fructelor de fistic se regăsesc proteine, calciu, potasiu, fosfor, magneziu, carbohidrați, zaharuri, grăsimi, vitamina A, dar și alte vitamine, tiamină, riboflavină, niacină.

Fisticul reprezintă o sursă bogată de energie prin caloriile pe care le conține, în plus, cantitățile mari de acizi grași mononesaturați, precum acidul oleic și antioxidanții sunt foarte benefice pentru sănătate.

Consumul regulat de fistic în dietă poate ajuta la scăderea colesterolului rău (LDL) și la creșterea nivelul de colesterol bun (HDL) în sânge, determinând reducerea riscul de accident vascular cerebral.

Uleiul extras din boabe de fistic ajută la protejarea pielii ferind-o de de uscare. Este, de asemenea, utilizat ca ulei de bază în medicamentele tradiționale, în terapia de masaj, aromoterapie, în produsele farmaceutice, precum și în industria cosmetică.

Făcând din fistic o parte componentă a meselor zilnice, asigurăm o bună parte din necesarul în vitamina E pentru organism, care protejează celulele nervoase, reduce riscul de Parkinson, contribuie la regenerarea celulară, încetinește procesul de îmbătrânire, reglează activitatea mușchilor, are efect diuretic, înlătură respirația urât mirositoare, scade nivelul glicemiei prin conținutul ridicat de carbohidrați.

Fisticul conține o cantitate importantă de fier de care organismul nostru ere nevoie pentru a susține un sistem imunitar sănătos, pentru a preveni oboseala și pentru a stimula formarea celulelor roșii din sânge.

Fisticul furnizează, de asemenea, mai mulți nutrienți, fiind recomandat în tratamentul adjuvant al ulcerului gastric, arterioscleroză, boli cardiovasculare, convalescență, fiind indicat pentru copii în perioada de creștere.

Acizii grași omega-3 prezenți într-o porție de fistic poate ajuta la scăderea tensiunii arteriale, poate regla bătăile inimii și poate reduce, de asemenea, riscul de a suferi de boli de inimă.

Un articol 2008 publicat în „American Journal of Clinical Nutrition” constată că un consum regulat de fistic poate reduce riscul de boli cardiovasculare, în special, prin reducerea colesterolului, potrivit ajcn.nutrition.org.

 

 

Mai multe articole despre sănătate, AICI.

De ce ne doare, de fapt, sufletul? Explicaţii medicale pentru durerea care o simt oamenii

Suferinţa psihică este conştientizată, în general, de cei care suferă un dezechilibru emoţional. Această instabilitate poate fi provocată de o dezamăgire în dragoste, decesul cuiva drag sau chiar anumite stări conflictuale. Adesea, rana afectivă este însoţită si de o durere trupească.

Sufletul este psihicul uman, iar principala caracteristică a acestuia este conştienţa, respectiv funcţia care ne diferenţiază de animale, explică psihologul Adrian Sandu. Termenul „psihic“ îşi are originile în limba greacă şi nu puţini au fost cei care au încercat, de-a lungul timpului, să descifreze misterele sufletului uman. Majoritatea specialiştilor au localizat sufletul la nivelul creierului uman. Regretatul Mielu Zlate, fost profesor universitar şi şef al Catedrei de Psihologie din cadrul Universităţii Bucureşti, spunea că psihicul este o forma de reacţie a organismului la solicitările mediului sau „o construcţie mintală care se exteriorizează prin comportament”.

Când ne doare sufletul Intuitiv, mulţi dintre cei care au experimentat suferinţa sufletului au asociat acest tip de durere cu inima, dar cercetătorii au respins categoric această ipoteză. Starea de nefericire este identificată la nivelul creierului, organ al gândirii şi al conştiinţei umane puternic legat de stări precum depresia şi anxietatea. Video de jos a ajutat o persoana sa scape de anumite stari.

”Ne doare sufletul- metaforic spus- atunci cand planul emoţional- afectiv al unui individ suferă transformări, de exemplu suferă pusee depresive din cauza unor traume -decese, stări conflictuale, suferinţe din dragoste etc. În principiu, nefericirea atrage după sine „durerea sufletului” sau suferinta psihica”, explică psihologul Adrian Sandu. Suferinţa sufletului cauzează o durere trupească Între trup şi suflet există o puternică interacţiune, căci orice durere trupească generează o stare psihică proastă, iar suferinţa sufletului este deseori însoţită de durere fizica. Cel mai grav însă, “durerea sufletului” vine la pachet cu pusee depresive.“Puseele depresive cu intensitate variabilă sunt generate de suferinţa sufletului.

De aici şi până la atacuri de panică nu mai este decât un pas. Totodată, suferinta psihica este în strânsă legătura cu cea organica. Astfel se explică şi somatizările care se asociaza puseelor depresive, cum ar fi durerile de stomac, migrenele etc”, mai spune psihoterapeutul Adrian Sandu. Suferinţa sufletului poate fi evitată prin eliminarea tuturor gândurilor negative, prin autosugestie pozitivă. Psihologii sunt de părere că o persoană optimistă, care socializează mult, poate depăşi mai uşor un dezechilibru emoţional.

Însă, cei cărora viaţa le oferă tot felul de episoade traumatizante nu trebuie să ignore suferinţa psihică, ci să ceară consiliere psihologică, altfel riscă să dezvolte diverse afecţiuni psihice. Si atunci cand mergem la psjiholog si nu putem fi ajutati si starea noastra nu se amelioreaza, indreptati-va gandul catre Dumnezeu. Gnaditi-va la munatatea Sa si cat de mult va iubeste. NU uitati jertafa lui Hristos pentru dvs. Meditati la versete din Biblie si cautati sa discutati cu prieteni de incredere problemele care le aveti. Nu va datti batuti orice se va intampla.

Daca renuntam sa lupatam suntem cei mai lasi oameni, pentru binele dvs si pentru cei dragi mergeti mai departe si lupatati. Apucati problema de coarne si cu ea la pamant. Aveam o colega care era trecea prin acest episod si ma ruga sa-i trimit cate o rugaciune din Biblie, ii trimiteam din Evanghelia dupa Ioan cap 17 si apoi instant imi spunea ca se simte deja mai bine. Asa ca memorati si citit Biblia si mergeti si psiholog. Dumnezeu sa va dea sanatate!

Beneficiile gutuilor, fructele care alunga depresia! Erau considerate un dar sus de catre parintii medicinei din antichitate!

Beneficiile gutuilor au fost recunoscute inca din cele mai vechi timpuri.

Gutuia este fructul care depaseste cu mult poame mai cunoscute, datorita continutului de substante benefice organismului. Cateva dintre beneficiile gutuilor fac aceste fructe sa devina foarte importante pentru sanatate. Gutuia reprezinta o sursa bogata in zinc, sulf, sodiu si fibre dietetice, dar si in fitonutrienti. Daca e consumata proaspata, ajuta la refacerea pielii dupa expunerea la razele ultraviolete. Studiile arata ca atunci cand vrem sa slabim, acest fruct devine unul ideal pentru ca are putine calorii.

Printre beneficiile gutuilor se mai regaseste si faptul ca ajuta la reglarea nivelului de colestero. De asemenea, cand exista probleme cu digestia sau sistemul imunitar e slabit, o singura gutuie poate face adevarate minuni.

In plus, gutuia mai e folosita pentru proprietatile sale analgezice, emoliente, diuretice si tone, alaturi de cele antiinflamatorii. Mai poate previne reactiile alergice si scade tensiunea ateriala. Un consum regulat stimuleaza si sistemul cardio-o vascular.

Unul dintre cele mai importante aspecte cand vine vorba de acest fruct al toamnei este ca actioneaza si ca un puternic antioxidant. Mai mult, coaja contine uleiuri esentiale care ridica nivelul de serotonina si imbunatateste starea de spirit sau calmeaza depresia.

Beneficiile gutuilor erau recunoscute inca din antichitate!

In plus, infuzia de frunze de gutuie este excelenta pentru a combate starile de nervozitate, agitatie, insomnie, avand si efecte sedative alaturi de cele antidepresive, potrivit adevarul.ro. Sucul de gutui, dar si gutuile crude sunt cele mai bune pentru tratarea bolilor de ficat si pancreas.

In Grecia antica, gutuia era considerata un dar al zeilor. Avicenna, cel mai mare savant al civilizatiei musulmane, i-a dedicat un intreg capitol in „Canonul Medicinei”. Din timpuri stravechi, fructul a ajutat in combaterea unei game variate de boli.

Gutuile au efecte benefice si in raceli sau gripe, iar ceaiul este un remediu natural foarte bun pentru tusea convulsiva sau pentru expectorat. Fructul mai ajuta la tratatea infectiilor respiratorii, in cele gastro-intestinale sau cancer.

Sursa:Hoprea.ro

Ora de iarna: Cand dam ceasul inapoi

Trecerea la ora de iarnă are loc în fiecare an în ultima duminică din luna octombrie.

În 2018 trecem la ora de iarnă în data de 28 octombrie, când ora 4:00 va deveni ora 3:00. Aşadar, vom dormi mai mult!

Se renunţă la ora de iarnă? Cetăţenii europeni au decis – În jur de 80% dintre respondenţii unei consultări publice lansate de Comisia Europeană luna trecută au declarat că ar susţine renunţarea la ora de vară.

Comisia a lansat consultarea ca parte a analizei sale asupra directivei UE privind ora de vară. Nu au fost oferite detalii, însă Comisia a precizat că au participat 4,6 milioane de cetăţeni UE.

Comisarul European pentru Transport, Violeta Bulc, va informa comisarii în legătură cu rezultatele săptămâna aceasta şi va redacta un raport oficial înaintea consultărilor cu Parlamentul European şi cu alte părţi relevante, conform unui purtător de cuvânt al Comisiei.

ORA DE IARNĂ 2018. Comisia Europeană a lansat la începutul lunii iulie o consultare publică privind schimbarea semestriale ale orei în Uniunea Europeană.

Această consultare intervine ca urmare a unei rezoluţii a Parlamentului European, adoptată în februarie, dar de asemenea şi a cererilor din partea cetăţenilor şi a unor state membre. Consultarea s-a încheiat pe 16 august, informează postul de televiziune belgian RTBF.

O directivă europeană din 2001 reglementează trecerea de la ora de iarnă la ora de vară şi invers. Toate statele europene îşi schimbă ora în ultimul weekend din martie şi ultimul weekedin din octombrie. Dar reintroducerea orei de vară datează de fapt din 1977. Ea avea drept obiectiv economisirea energiei, deşi eficienţa sa a fost contestată.

ORA DE IARNĂ 2018. Vor exista două posibilităţi

După terminarea consultării “vor exista două posibilităţi: fie că nu se fac modificări, fie că se renunţă la schimbarea orei în întreaga Uniune”, a explicat Comisia când a lansat consultare.

ORA DE IARNĂ 2018. Chiar dacă schimbarea orei a fost instituită în urmă cu 40 de ani, ea continuă să fie foarte criticată, potrivit publicaţiei franceze La Croix. “Comisia primeşte frecvent observaţii ale cetăţenilor cu privire la ora de vară”, recunoaşte instituţia. Aceşti reclamanţi acuză dificultăţi în adaptarea somnului lor.

Unele ţări sunt în special împotriva schimbării orei. De pildă, Finlanda a cerut ca schimbarea semestrială a orei să fie suprimată, iar Lituania a cerut o revizuire a sistemului actual, potrivit Comisiei.

UE a efectuat deci studii asupra impactului schimbării orei şi a dorit să ofere cetăţenilor europeni ocazia de a se exprima.

ORA DE IARNĂ 2018. În anii 1980, o directivă stabilise obligaţia pentru toate statele membre să treacă la ora de vară în ultima duminică din martie şi să revină la ora de iarnă în ultima duminică din octombrie.

Majoritatea ţărilor europene instituiseră deja acest sistem ca urmare a şocului petrolier din 1973-1974, din grija de a economisi energie.Obiectivul schimbării orei era în principal de a face să corespundă mai bine orele de activitate cu orele însorite pentru a limita utilizarea luminii artificiale.

ORA DE IARNĂ 2018. Un studiu publicat de Agenţia mediului înconjurător şi al controlului energiei (Ademe) în 2010 a estimat astfel că ora de vară aducea în 2009 o economie globală de 440 GWh de electricitate.

RTBFInfo a consultat internauţii cu privire la această temă în octombrie 2017 şi la întrebarea “Ar trebui abandonată schimbarea orei?”, pusă unui eşantion de 2.982 de persoane consultate, 80% au răspuns “da”, scrie Agerpres.

În Muzeul Bibliei a fost găsit un manuscris vechi de peste 1000 de ani

Următoarea poveste pare a fi desprinsă din paginile unei cărți de groază. Un manuscris biblic din Antichitate a fost descoperit recent la Muzeul Bibliei în Washington. Acest manuscris a dispărut cu ani în urmă în Grecia. Ben Kennedy ne spune povestea

Misterul a început când Universitatea din Atena a observat că manuscrisul din secolul al X-lea a fost furat. Apoi, manuscrisul a apărut dincolo de Oceanul Atlantic, chiar aici, în Washington D.C.
Jeffrey Kloha: Manuscrisul se află în fața noastră.
Ben Kennedy: Întrebarea rămâne aceeași: cum a ajuns acest document vechi de o mie de ani să fie expus la Muzeul Bibliei? Problema aceasta s-a rezolvat. Știm unde s-a aflat. Cum a fost luat din Universitatea din Atena?

Jeffrey Kloha: Acesta este misterul.
Ben Kennedy: Continuă să fie un mister?
Jeffrey Kloha: Da.
Ben Kennedy: Manuscrisul datează din anii 1100 când un călugăr a copiat cele patru Evanghelii: Matei, Marcu, Luca și Ioan. Se presupune că acest manuscris a fost folosit într-o biserică sau o mănăstire greco-ortodoxă. Peste 800 de ani, manuscrisul a fost donat Universității din Atena și apoi, a dispărut în 1991.

Jeffrey Kloha: Ei au expus acest manuscris în 1987 la aniversarea fondării universității. Biblioteca Universității a împrumutat manuscrisul Muzeului Universității împreună cu alte trei manuscrise. Patru ani mai târziu, eu au primit o înștiințare de la muzeu că dețin trei manuscrise ale universității. Ei nu au vorbit despre al patrulea manuscris, pentru că nu au mai avut-o.

Ben Kennedy: Din acel moment, relicva a fost dată dispărută.
Jeffrey Kloha: Manuscrisul s-a furat, a fost luat fără permisiune. Cineva l-a furat. Este foarte ușor să îl ascunzi într-o servietă sau într-o geantă. Nu a avut niciun dispozitiv de detectare. Din nefericire, a fost ușor de luat.

Ben Kennedy: Manuscrisul a apărut la o licitație în 1998. A ajuns la câțiva colecționari privați, după care a fost donat Muzeului Bibliei în 2014. Nimeni nu a cunoscut adevărul, din cauza unor modificări și a lipsei unei pagini.
Jeffrey Kloha: Acea pagină a conținut probabil niște semne pentru identificare. Se pare că cineva a vrut să ascundă, în mod intenționat, identitatea manuscrisului.

Ben Kennedy: Între timp, Universitatea din Atena a căutat manuscrisul și a descoperit că manuscrisul poate fi în America.
Jeffrey Kloha: Un om de știință, un asociat de-al nostru, dr. Tommy Wasserman, a trecut niște informații despre manuscris în baza de date a Noului Testament. Astfel, universitatea a găsit informația și documentul li s-a părut cunoscut. Și au luat legătura cu noi.

Ben Kennedy: Astfel, s-a ajuns la un progres. Acum, documentul găsit recent a fost înapoiat.
Jeffrey Kloha: Aceasta este moștenirea întregii umanității. Aici găsim istoria Bibliei și informații legate de modul în care a fost conservată.

Ben Kennedy: Având în vedere că manuscrisul are peste o mie de ani, este într-o stare foarte bună.
Jeffrey Kloha: Da, este făcut din pergament care, dacă este îngrijit, poate fi conservat mult timp.
Ben Kennedy: Manuscrisul este împachetat și a fost trimis acasă în data de 1 octombrie. Așa cum vă imaginați, Universitatea din Atena a avut grijă ca manuscrisul să ajungă acasă. Înainte să fi fost redat proprietarului legitim, manuscrisul rar a fost expus la Muzeul Bibliei unde mii de oameni au ajuns să îi cunoască povestea și să vadă această bucată a istoriei biblice.

În ce privește cine l-a luat, rămâne un mister pe care oamenii de știință speră să îl descopere cât mai curând. Stire difuzata in emisiunea Mapamond crestin 743 – octombrie 2018. Ultimele stiri crestine: https://alfaomega.tv/stiri

 

Asta spune multe despre caracterul lui! Reactia Printului Harry atunci cand o fetita ii fura popcorn

În timp ce Prințul Harry își sărbătorește ziua de naștere la 34 de ani, este intrerupt, deoarece trebuie sa se ocupe de un hoț de popcorn la Jocurile Invictus din anii trecuti (septembrie 2017).

Prințul Harry, Duce de Sussex , cunoscut ca Prințul Harry, este fiul cel mic al lui Charles, Prinț de Wales și al Dianei, Prințesă de Wales, nepot al Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii și al șaselea în linia de succesiune la tronul britanic.

După ce a fost educat în variate școli din Marea Britanie și a petrecut câteva perioade ale anului său de întrerupere a școlii în Australia și Lesotho, Henry, spre deosebire de fratele său mai mare, Prințul William, a evitat să urmeze universitatea preferând să urmeze pașii unor numeroși bărbați din familia regală prin înrolare în armată.

El a fost pus în funcție ca locotenent secund în Albastru și Regal din cadrul Regimentului Cavaleriei– servind temporar alături de fratele său– și terminăndu-i antrenamentul ca șef de tanc. El a fost militar timp de 77 de zile pe linia frontului în Războiul Afghan, deși a fost luat de acolo după ce mass-media americană a făcut publică prezența lui acolo.

Cu câteva ore înainte de nuntă, el a fost creat Duce de Sussex, conte de Dumbarton și baron Kilkeel. Harry s-a născut la spitalul Sfânta Maria din Londra, Anglia, la 15 septembrie 1984, la 4:20 pm. El este al doilea copil al Prințului Charles și al Prințesei Diana.

A fost botezat cu numele Henry Charles Albert David la 21 decembrie 1984 la capela St George de la Castelul Windsor de către arhiepiscopul de Canterbury Robert Runcie. Nașii lui Harry au fost: Prințul Andrew (unchiul patern), Lady Sarah Armstrong-Jones (verișoara paternă), Carolyn Bartholomew (născută Pride), Bryan Organ, Gerald Ward și Lady Vestey (născută Knight).

Diana a dorit ca Harry și fratele lui mai mare, William, să aibă o gamă mai largă de experiențe decât copiii regali anteriori și i-a dus în locuri variind de la Disney World și McDonald’s la clinicile pentru bolnavii de SIDA și adăposturile pentru oamenii străzii. Harry a început să-și însoțească părinții în vizite oficiale de la o vârstă fragedă; primul său turneu peste mări a fost cu părinții săi în Italia în 1985.

Părinții lui Harry au divorțat în 1996, iar mama lui a murit într-un accident de mașină la Paris în anul următor. Harry și William se aflau împreună cu tatăl lor la Balmoral la vremea respectivă, iar prinții au aflat de moartea mamei lor de la tatăl lor.

In Canada, toate masinile opresc atunci cand autobuzul scolii ajunge in statie

In clipul video putem observa cum autobuzul este dotat cu indicatoare “STOP” iar atunci cand opreste pentru a cobora copii, niciun participant la trafic nu are dreptul sa il depaseasca .

Clipul video se regaseste la sfarsitul articolului! Acesta este dotat cu un sistem de camere video, iar daca cineva incalca aceasta regula, va fi amendat cu suma de 5000$, iar acestea sustin ca este putin, deoarece siguranta copiilor este cea mai importanta.

In Canada autoritatile au luat masuri stricte pentru a evita producerea unor accidente atunci cand copii coboara din autobuzul scolii. Chiar daca conducatorii vin din fata, din spate sau din laterale, acestia nu au voie sa isi continuie deplasarea cat timp luminile rosii ale autobuzului sunt pornite.

Politia afirma ca a primit numeroase reclamatii, doarece oamenii sunt mereu pe graba si nu vor sa astepte pana cand elevii coboara, mai ales daca acestea au vizibilitate, insa autoritatile au spus ca din experienta anterioara, nu e nevoie de mai mult de o secunda ca un copil sa-si schimbe directia si sa ajunga in fata unei masini!

Nici circularea cu o viteza redusa, maxim 10km/h nu a fost acceptata de acestea pentru ca, sunt constienti ca se vor gasi persoane care vor depasi aceasta limita, iar ca fiecare autobuz sa aiba sistem de monitorizare radar ar fi prea costisitor.

Dupa ce a fost adoptata aceasta masura, numarul accidentelor a ajuns la 0, ceea ce a dovedit ca a fost cea mai buna solutie pentru evitarea unor evenimente neplacute.

Aceasta masura a fost adoptata si in Statele Unite ale Americii, si este la fel de stricta. Ce parere aveti despre acest lucru? Credeti ca a fost o initiativa buna? Ar putea fi aplicat si in traficul din Romania?

In Canada autoritatile au luat masuri stricte pentru a evita producerea unor accidente atunci cand copii coboara din autobuzul scolii. Chiar daca conducatorii vin din fata, din spate sau din laterale, acestia nu au voie sa isi continuie deplasarea cat timp luminile rosii ale autobuzului sunt pornite.

Politia afirma ca a primit numeroase reclamatii, doarece oamenii sunt mereu pe graba si nu vor sa astepte pana cand elevii coboara, mai ales daca acestea au vizibilitate, insa autoritatile au spus ca din experienta anterioara, nu e nevoie de mai mult de o secunda ca un copil sa-si schimbe directia si sa ajunga in fata unei masini!

Nici circularea cu o viteza redusa, maxim 10km/h nu a fost acceptata de acestea pentru ca, sunt constienti ca se vor gasi persoane care vor depasi aceasta limita, iar ca fiecare autobuz sa aiba sistem de monitorizare radar ar fi prea costisitor.

Dupa ce a fost adoptata aceasta masura, numarul accidentelor a ajuns la 0, ceea ce a dovedit ca a fost cea mai buna solutie pentru evitarea unor evenimente neplacute. Aceasta masura a fost adoptata si in Statele Unite ale Americii, si este la fel de stricta. Ce parere aveti despre acest lucru? Credeti ca a fost o initiativa buna? Ar putea fi aplicat si in traficul din Romania? SUper si frumos

Doi fratiori s-au apropiat de geamul de sticla al tigrului de la Zoo

Cei doi fratiori din acest clip video s-au amuzat copios la o gradina zoologica atunci cand au intalnit un tigru extrem de linistit care pare ca i-a placut din prima clipa.

Micutii au inceput sa il fixeze din priviri pe animal si s-au jucat cateva minute bune impreuna cu el, care se afla in cusca lui, in spatele unui perete din sticla.

In timp ce micutii au inceput un joc «De-a v-ati ascunselea», tigrul s-a bucurat sa fie bagat in seama si le-a facut repede pe plac.

Un tigru mititel e la fel de inofensiv ca un pui de pisica. La varsta aceea, habar n-are ca este una dintre cele mai puternice feline ale lumii, ca misiunea lui pe aceasta lume e sa sfasie tot ce-i iese in cale, tocmai pentru ca natura l-a dotat cu niste canini care abia asteapta sa creasca si cu niste gheare de proportii.

Dar acum e mic, asa ca nimic nu-l bucura mai mult decat sa fie scarpinat pe burtica, la fel ca orice pisoi nou-nascut. Puiul de tigru, care orice copil, nu stie ca – la maturitate – va atinge o greutate de 300 de kilograme. Insa in acest moment, singurul inamic pe care il are este aceasta mana, care se ambitioneaza sa-l smotoceasca.

Desigur, un pui de tigru crescut de om isi pierde din abilitati. Tocmai de aceea, e bine sa nu fie despartit de mama lui. De acord si pentru ea este obositor, mai ales ca pisoiul vargat se ambitioneaza sa o atace exact cand nu este cazul. Ce se intampla, insa, atunci cand tigrutul nu mai are mama? Tot pe om pica intreaga responsabilitate.

Bineinteles, acest lucru implica si lectiile de inot. Spre deosebire de alte feline, tigrilor le cam place in apa. Asa ca, orice pui de tigru trebuie invatat cum sa reactioneze daca se trezeste in vreo balta mare. Orice se poate spune despre puii de tigru, dar nu ca s-ar plictisi de joaca. Iar daca mai vine si un om prin preajma, distractia este asigurata.

Evident, partea cu bagatul mainii in gura tigrului nu mai este indicata dupa ce animalutul creste. Asta daca tineti la integritatea dumneavoastra corporala. Sa presupunem, prin reducere la absurd, ca v-ati luat un tigru de companie, pe care – evident – il tineti in casa.

Cum reusiti sa-l tineti sub control? E foarte simplu: cu ajutorul unui caine de paza si protectie, de tip Chihuahua. Doar acesta va putea sa-l determine pe tigrisor sa se comporte civilizat.

SUrsa: Tony Poptamas

După 2 ani petrecuţi în captivitate, acest condor este eliberat

Condorii sunt unele dintre cele mai impresionante păsări şi aproape că îţi taie respiraţia când le priveşti zborul maiestuos şi anvergura aripilor. Chiar dacă acest condor a petrecut 2 ani în captivitate din motive bine întemeiate, locul lui este cu desăvârşire în mediul natural.

Sayani este numele unui condor andin care în anul 2012 a fost salvat de către Poliţia din Catamarca şi găzduit timp de 2 ani în Grădina Zoologică din Buenos Aires. Conform datelor medicale, în momentul în care a fost adus aici condorul era foarte slăbit şi deshidratat, cel mai probabil din cauza otrăvirii.

În cazul în care otrăvirea nu a atins cote maxime, condorii pot fi capturaţi şi trataţi corespunzător. Toatele procedurile destinate recuperării acestor păsări sunt costisitoare şi se întind pe o perioadă destul de lungă de timp.

Îngrijit de oameni pricepuţi, condorul şi-a revenit complet, iar acum putea fi redat mediului natural unde îi era locul. În Cuesta del Portezuelo, Sierra de Ancasti, Catamarca, s-au adunat o mulţime de localnici, care respectând tradiţia au iniţiat o atmosferă specifică vechilor comunităţi incaşe pentru a-i ura bun venit condorului în habitatul său.

Cu toţii aveau privirile aţintite spre Sayani care stătea pe o stâncă şi nu-şi găsea încă puterea de a-şi lua zborul. A fost nevoie de câteva minute bune pentru ca Sayani să se poată despărţi de cei care i-au salvat viaţa. Acesta îşi întorcea capul spre ei, parcă spunându-le dintr-o privire că viaţa lui le-o datorează în totalitate.

Când momentul emoţionant de despărţire a luat sfârşit, condorul şi-a întins aripile şi şi-a luat zborul spre înălţimi. Aplauzele tuturor au marcat bucuria imensă pe care au simţit-o în momentul în care condorul şi-a recăpătat libertatea. Condorul pasăre răpitoare din familia (Cathartidae) este numele dat la două specii de vulturi, ambele în genuri diferite, cu capul și cu gâtul golaș, complet muți, care trăiesc în munții Anzi, America de Sud și America de Nord. Ei sunt: condorul de Anzi (Vultur gryphus); condorul californian (Gymnogyps californianus).

Fiecare specie aparține de un gen taxonomic monotipic aparte. Aceste date au fost confirmate de separea secvențelor de ADN, realizate de echipa de cercetători sub conducerea lui Hackett, rezultatul acestor cerecetări se poate observa în schema de mai jos:

Condorul are lungimea de 1 – 1,5 m și anvergura aripilor de 2,9 – 3,5 m, potrivit unor date, chiar 4 metri. Adulții cântăresc 10 – 15 kg. Durata medie de viață atinge 50 de ani. Condorii se împerechează anual. Femelele depun un singur ou în luna iulie, iar perioada de incubație durează de la 54 la 58 de zile, timp în care de ou au grijă ambii părinți.