Ce datorii au Gabriela Cristea și Tavi Clonda. Sumele uriașe pe care trebuie să le returneze la bănci

Gabriela Cristea și Tavi Clonda au mari datorii la bancă, după ce s-au împrumutat amândoi înaceeași zi. Acum trebuie să returneze băncii suma de 35.000 de euro, în condițiile în care unele voci susțin că afacerile soțului Gabrielei Cristea nu ar mai merge la fel de bine ca în trecut.

Gabriela Cristea și Tavi Clonda sunt datori la bancă
Pe 17 februarie 2017, Gabriela Cristea a semnat un contract de credit şi ipotecă mobiliară. Vedeta a împrumutat de la bancă aproximativ 20.000 de euro și a garantat cu contul deschis la instituția bancară șicu veniturile sale lunare. În aceeași zi, Tavi Clonda a făcut un credit de 15.000 de euro, garantând, la fel ca soția lui, cu veniturile și contul.

Astfel, cei doi au împreună de returnat băncii suma de 35.000 de euro, în condițiile în care se zvonește că Tavi Clonda ar avea proleme cu banii. Firma lui, Tavi Clonda Production SRL, aavut în anul 2018 un profit net de doar 6.187 de lei, adică doar jumătate din profitul obținut în 2017, când acesta a fost de 13.464 de lei. Prin comparație, în anul 2017, Tavi Clonda a avut o pierdere de 6.174 de lei.

Gabriela Cristea a debutat la TVR 1 în 1994, fiind prezentator al concursului Eurovision. Până în februarie 1996 a prezentat diverse emisiuni matinale și de divertisment la Tele 7abc, iar apoi până în iulie 2000 a lucrat la Pro TV ca PR Manager în campania ProNato șiprezentator. În perioada noiembrie 2000 – iulie 2005 a fost prezentator de știri sportive și co-prezentator al unei emisiuni matinale la B1 TV.

Din anul 2007 până în toamna lui 2018 a lucrat la postul Kanal D, fiind prezentatoarea emisiunii reality-show Noră pentru mama, care acum se numește Te vreau lângă mine, de unde a fost concediată, apoi prezentatoarea emisiunii , Te iubesc de nu te vezi , Pe Antena Stars, iar înprezent, pe același post prezintă emisiunea ,,Like a star”, o emisiune cu si despre iubire!