Ce s-a găsit în poșeta Elenei Ceaușescu după execuție. Soldaților nu le-a venit să creadă

După execuția fostului cuplu prezidențial, în decembrie 1989, soldații au găsit în poșeta Elenei Ceaușescu câteva obiecte care nu aveau ce căuta acolo, având în vedere că foștii dictatori erau declarați eretici. Mai exact, în poșeta fostei prime doamne s-a găsit o iconiță, iar pentru această descoperire există o explicație.

Poșeta Elenei Ceaușescu, cotrobăită de soldați după execuție

Se știa că Elena Ceaușescu era foarte superstițioasă, fapt pentru care purta tot felul de obiecte la ea, printre care și o icoană cu Maica Domnului. Deși Ceaușescu ordonase desființarea mai multor biserici și chiar dărâmarea lăcașurilor de cult, cei doi, erau în secret, oameni cu frică de Dumnezeu sau, cel puțin, doi români speriați de tot felul de legende care circulau legate de blesteme și strigoi.

Dezvăluirea despre ce iconița din poșeta Elenei Ceaușescu a fost făcută în urmă cu ceva vreme de colonelul în rezervă Adrian Eugen Cristea. „Întrebarea era simplă și se dorea un răspuns pe cât mai complet: dacă își amintește ce s-a găsit în poșeta Elenei Ceaușescu, la Târgoviște, înainte de a fi împușcată? Omul nostru, cu calmul lui specific și o grimasă producătoare de vreun infarct, (…) a dat un răspuns scurt, milităresc”, scrie colonelul în cartea sa „A fi sau a avea”, unul din proiectele literare post-decembriste care s-a bucurat de un real succes.

Ceaușeasca era credincioasă în secret și extrem de superstițioasă

„Existența ei nu a fost și nu este vreun secret de stat sau militar. Dar acest aspect, necunoscut de cei mulți până la răspunsul dat, deschide discuții. (…) De ce să nu admitem că, angajându-se în desfășurarea unei politici atee și având o situație materială deosebită, rezultată tocmai din susținerea unui regim, a preferat, ca atâția alții, acceptarea unei duplicități. Se mai știre că orice om care ajunge în situații deosebit de grele lasă la o parte orice ideologie și, atunci, face apel la credința în care s-a născut (…)”, scrie Cristea în carte.

%d blogeri au apreciat: