Ce scrie în catalogul clasei unde învăța Alexandra

Alexandra Măceşanu, eleva dispărută în această vară – despre care Gheorghe Dincă a recunoscut fapta – figurează în continuare ca elevă a Liceului „Mihai Viteazul” din Caracal. Mai mult, colegii ei i-au păstrat locul în bancă liber.

Colegii de clasă au ţinut să arate că nu au uitat-o şi au venit la festivitatea de deschidere a anului şcolar purtând tricouri cu chipul Alexandrei. Alexandra Măceşanu figurează înscrisă în catalog, alături de colegii ei de clasa a 10-a.

„Alexandra este eleva noastră, pentru că nu avem ceva oficial. Nu putem spune că nu mai este pentru că nu avem ceva oficial din parte autorităţilor. În acest moment ea este dată dispărută, dar noi i-am păstrat locul ei în bancă. Colegii ei o aşteaptă.

Azi am fost în clasa unde învăţa Alexandra şi colegii ei erau atât de frumoşi! M-au impresionat şi mi-aş dori ca în cazul ei să se întâmple o minune dumnezeiască şi să fie iar printre noi”, a declarat Valentina Ciulavu, managerul Liceului „Mihai Viteazul” din Caracal.

Managerul liceului a spus că Alexandra a absolvit clasa a 9-a cu medie peste 9.

Colegii de clasă au ţinut să arate că nu au uitat-o şi au venit la festivitatea de deschidere a anului şcolar purtând tricouri cu chipul Alexandrei. Alexandra Măceşanu figurează înscrisă în catalog, alături de colegii ei de clasa a 10-a.

Managerul liceului a spus că Alexandra a absolvit clasa a 9-a cu medie peste 9.

”Nu îmi vine să cred nici azi că Alexandra nu este cu noi”

„Atunci când am aflat că Alexandra a dispărut, nu mi-a venit să cred că s-a întâmplat aşa ceva cu un copil al şcolii noastre. M-am dus direct la catalog şi am văzut că absolvise clasa a 9-a cu medie peste 9 şi am zis clar că nu este vorba de un copil cu alte preocupări. Nu îmi vine să cred nici azi că Alexandra nu este cu noi”, a adăugat directorul Liceului “Mihai Viteazul” din Caracal, potrivit mediafax.ro.