Cele 7 stadii prin care trebuie să treci ca să atingi iubirea – partea I

Cât de mult vorbim despre iubire şi cât de puţin o simţim.

Am curajul să spun că ştiu ce este iubirea într-o lume extrem de confuză.

Şi mai mult, sunt dispus să pun lucrurile pe tavă pentru oricine este pregătit să înţeleagă ce este iubirea şi cum să o trăiască.

Pentru a înţelege exact cum am descoperit iubirea, de ce cred eu că este cea mai puternică forţă din univers, cum o poţi folosi exact ca să simţi că este o putere, cum să nu mai suferi niciodată din iubire, am să îţi spun cum am descoperit-o şi care a fost drumul.

Stadiul 1 – când cei care ne cresc ne definesc o iubire incompletă
La început, prima formă de iubire a fost iubirea necondiţionată a bunicii mele, care consta în afecţiune şi mâncare. Lucrul acesta avea să mă urmărească foarte mult timp şi nu neapărat într-un sens bun, aşa cum urmează să descoperi.

Eram bântuit de faptul că părinţii mei se certau şi pe mine mă ignorau. Mă văd şi acum privind în sus la doi oameni înalţi care se ceartă şi senzaţia de tensiune care era atunci când părinţii mei, weekend de weekend se certau. Eu nu existam.

Aş fi vrut să am putere să strig, să mă vadă, să le atrag atenţia. Eram ignorat şi nu existam pentru ei. Nu eram important.

Un lucru care m-a făcut să pun semnul egal între iubire şi atenţie a fost faptul că am fost ignorat de când eram copil.

Mi-am promis că niciodată nu voi mai lăsa oamenii să mă ignore.

Aşa că am crescut crezând că dacă eşti iubit, înseamnă că primeşti atenţie, primeşti afecţiune şi eşti hrănit.

Am crescut încercând să atrag atenţia permanent, vorbind mult, făcând boacăne pentru că atunci când primeam atenţie, eram iubit, conform hărţii mele mentale.

Apoi, la 14 ani, când m-am îndrăgostit pentru prima oară, am aşteptat afecţiune şi atenţie de la fata pe care o iubeam şi nu am primit nimic.

Prima mea iubire s-a terminat cu mine făcând crize de nervi, trântit pe podeaua camerei mele din apartamentul unde locuiam cu mama şi plângând distrus.

Stadiul 2 al iubirii – atracţia sexuală şi satisfacerea nevoilor
Anii au trecut şi m-am hotărât să rezolv odată pentru totdeauna misterul iubirii, fără să ştiu că eram încă foarte departe.

Eu ştiam că iubirea este:

– atenţie

– afecţiune şi relatii intime

– mâncare

Nu neapărat în ordinea asta.

Aşa că am început să studiez arta seducţiei şi am descoperit un secret.

Că există o super emoţie despre care lumea nu ştie că poate fi creată în mod intenţionat, care se cheamă atracţie sexuală şi că dacă înveţi să stăpâneşti această emoţie totul se schimbă pentru tine.

Existau oameni în lume că şi mine care au reuşit să dezlege misterul şi i-am studiat pe rupte într-o vacanţă de vară: am umplut caiete studenţeşti cu principii, descoperiri şi tehnici pe care le experimentam de fiecare dată când ieşeam din casă.

Ca să nu lungim o poveste pe care poate deja o ştii, în urma acestor experienţe a luat naştere şi cartea Arta Seducţiei pe care am scris-o când eram încă anul 3 la facultatea de psihologie.

Ideea e că am învăţat care sunt trăsăturile principale de care sunt atrase femeile la bărbaţi în mod inconştient, irezistibil, dincolo de convingerile lor, cultură, presiune socială, religie şi aşa mai departe. Psihologie pură aplicată în toată splendoarea ei.

Ce am mai descoperit a fost că orice om are în el potenţialul uriaş de a fi orice îşi doreşte, cât timp are dorinţa şi ambiţia de a scoate la suprafaţă acele trăsături necesare pentru a obţine ce îşi propune.

Aşa că băiatul timid care eram, antisocial, speriat să încerce să cunoască fete pentru a nu fi refuzat, a devenit un tânăr bărbat cu încredere în el, cu o mentalitate de abudenţă,care şi-a dezvoltat inteligenţa socială, umorul şi a învăţat să se pună într-o lumină foarte favorabilă.

Am învăţat că noi oamenii nu avem un adevăr ci doar percepţii.

Că judecăm o carte după copertă oricât de evoluaţi ne-ar plăcea nouă să fim şi că încă suntem sclavii unor emoţii şi comportamente ancestrale.

Tot ce am făcut a fost să mă folosesc de felul natural de a fi al oamenilor ca să obţin ceea ce eu îmi doream.

Aşa că am început să am parte de atenţie, sex, afecţiune şi mâncare.

Mă simţeam iubit pentru o clipă.

Totuşi, nu eram împlinit şi nu a durat mult ca să îmi dau seama că această căutare perpetuă a ceva, nu mă împlineşte cu adevărat ci doar îmi consumă în mod inutil energie.

Aşa că am trecut la următoarea etapă în care bănuiam că ceea ce caut eu, iubirea adevărată şi împlinirea sufletească se află într-o relaţie monogamă de cuplu aşa cum ni se propovăduieşte insistent.

Stadiul 3 al iubirii – relaţiile de cuplu

Într-adevăr, lucrurile au fost un pic mai bune într-o relaţie de cuplu pentru că aveam parte de ceea ce însemna atunci pentru mine iubire şi în plus aveam timp şi energie să mă ocup şi de alte lucruri, cum ar fi viaţa mea profesională.

Culmea a fost că, deşi la un nivel subconştient, eu tot nu găsisem ceea ce căutam.

Semnele se vedeau pe corpul meu.

Aveam un stres pe care nu îl simţeam direct şi nu vroiam să îl recunosc. Iar stresul acesta îşi găsise un medicament: mâncarea.

Nu ştiam de ce am acea stare permanentă de nelinişte, un fel de picătură chinezească pe care nu o puteam defini dar ştiu că mâncam ca să scap de acea senzaţie apăsătoare pe care nu o puteam defini. După ce mâncam mă linisteam puţin psihic dar mă simţeam rău fizic.

Abia mai târziu am aflat că orice viciu şi dependenţă sunt defapt un răspuns la nevoia omului de a se regăsi pe sine, o nevoie de întregire spirituală, o căutare.

Şi pentru că omul suferă din cauza faptului că este rupt de spiritul său, ceva fundamental şi de altfel sursa adevărată a fericirii şi împlinirii lui, îşi alină acea suferinţă prin alcool, mâncare, droguri, jocuri de noroc şi orice altă formă imaginiabilă sau inimaginabilă de ”medicamentaţie”.

Totuşi, pentru că eu nu am fost în stare singur să găsesc un răspuns, viaţa m-a ajutat.

Mi-a luat tot ce aveam , sau ceea ce credeam că am. Relaţie, stimă de sine, plăcerea de a munci, sănătate. Devenisem obez, la limita dintre supraponderal şi obez.

Am rămas câteva luni de zile singur şi am fost pus faţă în faţă cu mine, cu demonii mei şi cu propriul suflet şi mi s-a dat o ocazie. Ocazia de a descoperi lucrul după care am alergat 30 de ani.

Stadiul 4 – coborârea în infernul sufletului
Tuturor ni se oferă această şansă, însă majoritatea dintre noi fugim, la fel cum şi eu am fugit 30 de ani, pentru că ne este frică de ce vom descoperi.

Au fost 3 luni în care am trăit noaptea întunecată a sufletului. Nu m-am dus să mă distrez, nu am căutat alte relaţii, nu mai doream nimic ci am stat să mă descopăr pe mine.

Am luat liftul şi am coborât în profunzimile mele. Am lăsat toate emoţiile să mă cuprindă, marea majoritate negative.

Am descoperit că multe din lucrurile pe care credeam că le-am îmbunătăţit la mine, erau doar nişte demoni îngropaţi ce de abia aşteptau să iasă la suprafaţă.

Aveam în continuare frică de viitor, aveam gelozie, furie şi ură, aveam tendinţa să îngurgitez substanţe doar ca să ”uit” de suferinţa sufletească.

Am pătruns atât de adânc în sufletul meu încât pentru prima oară l-am descoperit pe tata.

Ştii că se spune că ”aşchia nu sare departe de trunchi”.

Toată viaţa m-am întrebat cum pot eu să semăn cu tata când eu sunt diferit şi mă comport diferit.

Pătrunzând suficient de mult în esenţa mea, mi-am dat seama că şi eu m-am dus la fosta iubită să îi duc flori de Valentines Day ca un muppets şi am sfârşit prin a rupe florile şi a-i arunca telefonul pe geam de la etajul 3 doar ca să observ cu satisfacţie cum se face praf de peretele unei case.

Distrugerea obiectelor era o trăsătură ”Trade Mark- marcă înregistrată” a tatălui meu şi nu am mai făcut asta niciodată şi nici nu voi mai face, însă am făcut-o.

Cumva fără să ne dăm seama, apelăm la singurele lucruri la care am fost martori în viaţa noastră, strategiile folosite sunt acelea pe care le-am mai văzut la părinţi sau persoanele care ne cresc.

În cel mai disperat moment am făcut ce am văzut că făcea tata când nu mai avea răspuns raţional la probleme. Furie şi distrugere.

M-am dus acasă şi beam din sticla de vodka în timp ce ascultam muzică de jale. Alt comportament pe care nu credeam că îl voi arăta vreodată.

Dar nu am fugit. Am stat, pregătit să îmbrăţişez toată suferinţa interioară şi deşi a fost una dintre cele mai grele perioade pentru mine nu doar pentru că suferinţa mea era intensă, ci şi pentru că dura de luni de zile.

Se spune că noaptea este cea mai întunecată exact înainte de zori.

Eforturile mi-au fost răsplătite cu revelaţia a ceea ce căutasem o viaţă întreagă.

Este a doua revelaţie a vieţii mele după cea legată de vocaţie.

După ce am coborât prin iadul sufletului meu, printre toate defectele şi suferinţele posibile şi stări sufleteşti încărcate de durere, am ajuns la comoară.

”Comoară interioară” , ”miezul nostru de stea”, ”sâmburele de divinitate”, ”spiritul nostru”.

Stadiul 5 – Iubirea adevărată – un izvor interior de energie
Izvor nesecat de inspiraţie, dărurire şi nemurire.

Nu sunt deloc cuvinte pompoase, este o realitate trăită. Şi nu sunt eu nici primul şi nici ultimul care a trăit lucrul acesta.

Mulţi oameni au scris şi vorbit despre asta şi au găsit diferite căi de a ajunge la această destinaţie.

Atingând această stare şi revelaţie, primul lucru pe care l-am făcut de teamă să nu pierd informaţia, a fost să fac două scheme:

În centru este omul , în jur sunt lucrurile ce fac parte din viaţa lui şi care au menirea de a-l face fericit pe el prima oară, să îl ajute să îşi umple acest rezervor interior. Rezervorul interior nu se umple de la sine ci trebuie umplut cu lucuri care ne fac fericiţi.

Relaţia de cuplu este doar unul din multele lucruri care ne fac fericiţi însă oamenii au fost efectiv prostiţi că tot ce trebuie să faci ca să ai parte de iubire este să găseşti un partener şi poţi să dai dracului restul vieţii tale. Prieteni, pasiuni, visuri, jocuri, activităţi ce îţi fac plăcere, toate sunt sacrificate de dragul relaţiei, că ea e cea mai importantă, nu starea ta de fericire.

Şi oamenii încep să nu îşi mai încarce bateriile singuri, ci doar să sugă unul de la altul energie.

Şi când tot iei dintr-un sac şi nu mai pui la loc, ce se întâmplă?
Se golesesc sacii. Ambii. Doi săraci nu se pot ajuta unul pe altul să fie bogaţi, nu? La fel şi în relaţie, doi oameni cu sufletele golite, tot ce pot să facă este să îl aştepte pe partener la colţ şi să îi dea în cap ca să îi fure ce are prin buzunare.

De aici toate certurile, manipulările, reproşurile. Reproşurile în relaţia de cuplu sunt semnul clar că cel care face reproşuri este golit pe interior şi nu ştie cum să fie plin decât cerându-i partenerului. Dar dacă şi partenerul e golit? Despărţire, ură, resentimente, aruncarea vinovăţiei pe celălalt, doar din cauza lui ne-am distrus viaţa. El trebuia să ne facă fericiţi, ca în filmele Disney şi nu a făcut-o. SĂ MOARĂ! Şi să vină următorul, că sigur ăla o să ne dea să ne săturăm iar noi o să trăim că nişte căpuşe grase şi fericite.

Este vital pentru binele şi fericirea ta să poţi să înţelegi că deşi iubirea şi spiritualitatea au legături cu relaţia de cuplu , sunt foarte departe de a fi unul şi acelaşi lucru.

Majoritatea oamenilor când zic „iubire” se gândesc la o persoană cu care fac schimb de nevoi şi asta aduce suferinţă în primul rând, pentru că relaţia de cuplu satisface nevoi.

Apoi, dacă există şi iubire în ea, este minunat, dar aşa cum vei vedea mai departe, s-ar putea să nu fi trăit iubirea niciodată până acum în mod corect. Dacă ai trăit-o, înseamnă că ştii despre ce vorbesc.

Dacă nu ai trăit-o, acum vei afla informaţia şi vei putea să o confunţi cu propriile tale experienţe.

Iubirea nu este ceva ce primeşti, este ceva ce dai.

Eşti responsabil de umplerea propriilor baterii cu iubire.

Partenerul de cuplu poate să îţi dea sau nu iubire, însă nu ai voie să îi ceri dacă el este cu bateriile golite.

Îţi poţi umple oricând rezervorul cu iubire cu activităţi precum:

– muzică;
– jocuri;
– excursii;
– prieteni;
– animale de casă;

– cărţi;
– vocaţia (iubire transformată în muncă);
– hobby-uri;
– meditaţie etc.

Am pus „etc” pentru că asta e lista mea, dar fiecare om are propria listă cu activităţi care îl fac fericit. Fă-ţi lista şi îţi garantez că nu vei mai simţi lipsa de iubire niciodată în viaţa ta.

Stadiul 6 – Iubirea ca putere
Ce este de fapt iubirea şi de ce ar avea nevoie de ea o personalitate alfa?

Ce înseamnă defapt puterea?

Ai auzit poate că iubirea este ”cea mai puternică forţă din univers”.

Şi poate ai pufnit în râs pe bună dreptate pentru că te-ai gândit că iubirea e chestia aia, atracţia, schimbul de nevoi şi relaţia de cuplu şi că astea nu au cum să fie cea mai puternică forţă din univers. Mulţi oameni aud aceste lucruri, că iubirea e importantă şi bună şi aleargă ca disperaţii după ea în relaţii de cuplu şi apoi plâng când nu primesc cea ce sperau să găsească.

Foarte bine. Să plângă, să sufere. Fiecare suferinţă naşte întrebări şi dacă dorinţa de a învinge este suficient de mare, vei ajunge la iubirea adevărată.

Ca să pot să fac o legătură logică între ”iubire” şi ”cea mai puternică forţă din univers” m-am întrebat: Ce este puterea?

Cum o măsori şi când spui că un om este puternic?

Logica spune că un om este puternic atunci când face ceva ce alţii nu pot să facă.

Dacă un om poate să ridice 200 de kilograme şi mulţi nu pot, acel om este mai puternic decât ceilalţi care nu pot.

Dacă un om poate să alerge 100 de kilometrii şi ceilalţi nu pot, este mai puternic.

Dacă un om poate să îndure frig sau căldură mai mult ca alţii, este mai puternic.

Atunci în iubire cum măsurăm puterea ca să ne dăm seama ce este ea de fapt?

Cine în iubire face ce nu pot alţii să facă, acela este un om puternic.

Şi ce fac majoritatea?

Se îndrăgostesc. Sunt atraşi de o altă persoană şi poate chiar o iubesc cu acea iubire adevărată.

Cealaltă persoană nu le răspunde conform aşteptărilor. Cealaltă persoană înşeală şi acordă iubire altor persoane.

Majoritatea oamenilor în această situaţie se închid în ei şi spun „nu am să mai iubesc!”. Oamenii sunt răi. „Dacă nu primesc prima oară, nu mai dau.” Aceştia sunt oamenii slabi, pentru că sunt majoritatea.

Mă uit în jur şi văd că oamenii sunt răniţi, spun cuvinte precum „nu voi mai iubi niciodată”.

Aşadar, iubirea şi capacitatea de a iubi sunt caracteristici ale oamenilor puternici.

Există şi o altă categorie de oameni care după ce au fost loviţi în miezul sufletului lor, iubesc mai tare, mai mult.

Să iubeşti continuu, mai mult este putere, pentru că puţini pot să o facă. Citeste  Partea a doua:

Sursa: www.personalitatealfa.com