Chimenul negru – cum se cultivă. Moduri de întrebuințare în medicină și bucătărie

Chimenul negru, denumit științific și Nigella sativa, provine de la o plantă erbacee

anuală, originară din Europa și Asia de Vest. Popular, chimenul negru mai este cunoscut și sub numele de negrușca sau negrilica.

Chimenul se poate cultiva în grădină, fiind un condiment foarte des utilizat atât în bucătărie, cât și în medicină.

Cultivarea chimenului negru în România

Pentru a fi cultivat în grădină, chimenul are nevoie de un spațiu însorit, de sol fertil, bogat în calciu. Este important să se evite solurile foarte nisipoase, acide și uscate. Semințele se pot cultiva direct în pământ, în aprilie, cu distanța de

15 cm în rând și 30-40 cm între rânduri. Adâncimea trebuie să fie de aproximativ 1,5 cm.

Este important să eliminați constant buruienile din jurul chimenului, fiind o plantă care se dezvoltă mai greu și, astfel, sensibilă la ierburile din jur care îi pot sustrage substanțele nutritive.

Chimenul nu are nevoie de foarte multă apă, reacționând mai bine la secetă decât la ploi abundente. Un factor important este fertilizarea, având nevoie de îngrășăminte pentru plante cu flori sau vermicompost natural. Semințele se pot recolta în luna august, atunci când s-au copt complet.

Utilizarea chimenului negru în bucătărie

În bucătărie, semințele de chimen sunt folosite pentru a oferi un gust special preparatelor, puțin picant, asemenea piperului. Cel mai adesea, chimenul se folosește în cazul mâncărurilor cu carne de miel sau pasăre de curte.

În plus, este un condiment des întâlnit în salate și în produsele de patiserie și panificație. Dacă doriți să amplificați gustul chimenului, prăjiți semințele într-o tigaie ușor, având grijă să nu le ardeți.

Integral pe agromedia.ro