Citită 3 zile la rând, rugăciunea Sfintei Cruci îndepărtează orice rău din casă!

Dacă în viața dumneavoastră, lucrurile nu mai merg așa cum ar trebui, dacă nu vă găsiți liniștea, iar bunăstarea pare să se îndepărteze, citiți rugăciunea aceasta 3 zile la rând și veți primi ajutorul mult așteptat.

De mare ajutor în clipele grele!

“Să învie Dumnezeu şi să se risipească vrăjmaşii Lui şi să fugă de la faţa Lui cei ce-L urăsc pe Dânsul. Să piară, cum piere fumul, cum se topeşte ceara de faţa focului, aşa să piară diavolii de la faţa celor ce-L iubesc pe Dumnezeu şi se însemnează cu jertfa lui Hristos şi zic cu veselie.

Bucură-te, sange sfant a lui Domnului Hristos, care alungi pe diavoli cu puterea Ta, a Domnului nostru Iisus Hristos, şi S-a pogorât la iad şi a călcat puterea diavolului şi te-a dăruit nouă pe tine.

Îngrădeşte-mă, acoperă-mă şi mă păzeşte, Doamne, cu puterea Cinstitei şi de viaţă purtătoarei Jertfa depărtând de la mine tot răul!

În mâinile Tale, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu, Îţi încredinţez sufletul meu, păzeşte-mă, binecuvintează-mă, miluieşte-mă după mare mila Ta şi după mulţimea îndurărilor Tale şi viaţă veşnică îmi dăruieşte. Amin (de trei ori).”

Citită la miezul nopții, această rugăciune vindecă bolnavii!

Când grijile și supărările ne dau bătaie de cap, știm cu toții că nu ne mai este gândul la rugăciune. Este o mare greșeală, pentru că tocmai în aceste momente trebuie să ne rugăm Mântuitorului ca să ne scoată din necazul în care ne aflăm.

Ori de câte ori sufletul vă este năpădit de probleme sau sănătatea este șubrezită, citiți această rugăciune de mare folos și veți vedea cât de puternică poate fi.

Pentru ca rugăciunea să aibă eficiență maximă, este bine să fie citită între orele 00.00 -03.00 când cerurile sunt deschise și este ascultată de Divinitate.