Cristos a ieșit pe locul trei

Că tot au fost alegerile pentru europarlamentare, aș vrea să vă spun despre un sondaj de opinie în care întrebarea era: “Cine a fost cea mai sfântă persoană care a trăit pe pământ sau despre care ați auzit?”

La această întrebare majoritatea românilor au răspuns că Arsenie Boca, pe doi a ieșit Ioan Botezătorul, iar pe trei Isus Cristos. Ceva de genul s-a întâmplat cu Charlie Chaplin, care a participat la un concurs de imitație a gesturilor lui, iar, însuși el, marele Chaplin, a ieșit pe locul trei.

Este foarte trist pentru că azi nu mai este proclamat Cristos cum Apostolul Pavel le spunea corintenilor: “Căci n-am avut de gând să știu între voi altceva decât pe Isus Cristos și pe El răstignit” (1 Corinteni 2:2).

Mare le va fi mirarea tuturor românilor (preoții știu deja, dar nu le zic și enoriașilor), când vor constata că de fapt Arsenie Boca nu a putut auzi de dincolo nicio rugăciune și nu a putut răspunde la niciuna. Pentru că tot Biblia ne spune că ni s-a dat un singur Nume în care să fim ajutați și mântuiți, iar acesta este al lui Cristos (Fapte 4:12).

România este țara rugăciunilor risipite, milioane de rugăciuni sunt efectiv irosite pe sfinți care nu ne pot auzi, al căror rol mai este astăzi doar de a ne fi o pildă de umblare cu Cristos, o luminiă prin purtarea lor, dar nu un fel de Call Center sau Recepționiști ai Cerului. Ei nu sunt dumnezei ca să audă rugăciuni și să le răspună, doar Dumnezeu, Fiul și DUHUL sfânt au această capacitate. Oamenii sunt oameni, iar după moarte sunt suflete aflate în adormire până în marea zi a învierii în vederea Judecății.

Așadar, nu vă mai irosiți timpul și rugăciunile, căutați-L pe Cristos, cu El trebuie să aveți o relație, Lui trebuie să vă rugați, El vă poate auzi și ajuta, iar Numele Lui este singurul care îți dă autoritate față de boală, necaz, demonii și orice altceva din viața ta!

Cu prețuire,
Toni Berbece