Cu cata usurinta ne grabim sa ii judecam pe cei din jurul nostru

În mod sigur, există multe motive pentru care judecăm, dar printre acestea se numără şi câteva care au o legătură strânsă cu persoana noastră. În primul rând, este posibil să judecăm o anumită persoană după comportamentul ei pentru că nu am tolera acel comportament sau atitudine la noi înşine. În al doilea rând, este foarte probabil să judecăm un comportament pe care, de altfel, îl avem şi noi. Şi un al treilea motiv ar putea fi faptul că ne dorim sau invidiem ceea ce sunt sau au cei pe care îi judecăm. Potrivit explicaţiilor experţilor, majoritatea judecăţilor pe care le facem reprezintă strategii subtile ale egoului de a evita simţăminte incomode sau lipsa autostimei şi a autoacceptării.

Ia-ţi timp să te gândeşti. Este fireşte ca atunci când vezi o persoană care ar vrea să te „muşte” să ai tendinţa să adopţi o atitudine defensivă, pentru că te simţi ameninţat, dar ia-ţi timp pentru a te gândi dacă într-adevăr eşti în pericol şi care sunt posibilele motive ale comportamentului acelei persoane.

Gândeşte înainte să vorbeşti. Acest lucru este valabil oricând, însă mai ales atunci când ne grăbim să judecăm pe cineva. Chiar dacă în mintea ta ai judecat o anumită persoană, nu te grăbi să vorbeşti şi să îţi declari cu voce tare „sentinţa”. Vorbele spuse nu le putem lua înapoi, de aceea tăcerea este de aur.

Nu lua lucrurile personal şi porneşte de la premisa bunelor intenţii. De multe ori, când cineva nu coincide cu noi în gândire, avem impresia că are ceva împotriva noastră. Însă este posibil să nu aibă nicio legătură cu noi, ci mai degrabă reprezintă durerea sau lupta internă a acelei persoane.

Caută partea pozitivă. Este imposibil să nu găsim ceva bun la cei din jurul nostru. Fiecare om are calităţi şi defecte, însă identificarea calităţilor sale ne va face mai puţin vulnerabili în faţa ispitei de a judeca sau critica.

Gândeşte-te la asemănări. Atunci când ai tendinţa să judeci pe cineva, gândeşte că el/ea are o familie, ca şi tine, vrea să fie fericit, ca şi tine, nu vrea să sufere, cum nici tu nu vrei, are defecte, ca şi tine şi face greşeli, ca şi tine. Nu-i aşa că după o astfel de analiză nu prea mai vrei sa-l mai judeci pe cel de lângă tine?

Fii deschis. Suntem diferiţi şi gândim diferit. Dacă cineva alege un alt drum, o altă variantă, o altă opţiune decât cea pe care ai fi ales-o tu, nu înseamnă neapărat că face o greşeală, motiv pentru care tu ai dreptul să-l judeci. Dalai Lama spunea: „Lumea alege drumuri diferite pentru a ajunge la împlinire şi fericire. Dacă nu se află pe acelaşi drum ca şi tine, nu înseamnă că [alţii] sunt pierduţi.”

Priveşte-te pe tine însuţi, educă-te şi acceptă-te. Poate că în comportamentul tău vei găsi tocmai ceea ce critici la cei din jur şi atunci te vei concentra mai mult asupra propriei corectări, decât asupra judecării celor din jur. Mai mult decât atât, nu uita că de multe ori, aparenţele înşală. Albert Einstein spunea că „fiecare persoană este un geniu. Dar dacă judeci un peşte după capacitatea lui de a se căţăra într-un copac, îşi va trăi toată viaţa crezând că este prost.”
sursa: www.semneletimpului.ro

%d blogeri au apreciat: