Cum trebuie să udați corect orhideele

Orhideele deja de mai mulți ani ocupă o poziție de lider în lista celor mai populare plante de interior. Totuși, de foarte multe ori orhideea ajunge în mâinele unor persoane care nu știu să  îngrijească această floare exotică. Cu regret, după cum arată statisticile, aproape jumătate din orhidei mor deja după prima înflorire. Cauzele, desigur sunt multiple, dar toate sunt consecința unei îngrijiri necorespunzătoare a plantei sau lipsa totală a acesteia. Printre cele mai frecvente greșeli pe care le fac cei care au orhidei, este hidratatrea necorespunzătoare.

Orhideele nu trebuie udate la fel ca alte plante! După cum se știe, în mediul natural aceste flori cresc pe scoarța copacilor. Adică nu pe pământ. De aceea și substratul în care sunt crescute orhideele în mare parte este compus din scoarță de copac, care acumulează apa în proporții mici și se usucă repede. Acest lucru induce în eroare proprietarii orhideelor fără experiență. În consecință apar problemele care țin de surplusul de apă.

Când și cât de frecvent trebuie să udați orhideea

Printre orhidei cea mai populară specie este – phalaenopsis. Anume acestă specie este cel mai des făcută cadou. Speciile mai exotice precum miltonia, cambria, dendrobium, cymbidium, paphiopedilum și altele, nu sunt atât de popualre precum phalaenopsis. De aceea, vom vorbi despre hidratarea orhideelor bazându-ne pe exemplul acestei specii.

În primul rând trebuie să specificăm că, frecvența hidratărilor orhideelor în condiții casnice, depinde de mai mulți factori, printre care – temperatura aerului, umiditatea, compoziția substratului, volumul vasului, ciclul de viață al plantei și anotimp. Semnele care indică că orhideea trebuie udată:

– Rădăcinile plantei au o nuanță verde deschis sau albă. Dacă hidratați corect orhideea rădăcinile trebuie să fie de culoare verde închis.

– Pereții ghiveciului trebuie să fie uscați. Dacă pe ei este cel puțin o picătură mică de apă, atunci nu este nevoie să udați planta.

– Ghiveciul cu orhidee este foarte ușor.

– Puteți introduce foarte atent în ghiveciul cu orhideee un băț uscat și verifica umiditatea la adâncime.

– Dacă planta nu este hidratată o perioadă lungă de timp, frunzele de orhidee se îngălbenesc și se ofilesc.

Important! Câteva fragmente din substrat la suprafața ghiveciului nu sunt un motiv pentru o hidratare suplimentară.

De regulă, vara, orhideele trebuie udate o dată pe săptămână, iar iarna în perioada de repaus, atunci când planta se pregătește de înflorire, trebuie să o hidratați nu mai des decât de două ori pe lună.

Apa pentru a uda orhideele

Pentru hidratarea regulată nu trebuie să folosiți apa scursă direct din robinet. Apa trebuie să fie obligatoriu stătută. Dar și acest lucru nu este suficient. Este perfect, dacă apa pentru udarea orhideelor va fi fiartă în prealabil sau filtrată. Prezența sărurilor, a compușilor de fier și clor în apă este extrem de nedorită. Puteți înmuia apa și să o faceți mai potrivită pentru hidratare cu ajutorul turbei. Pentru aceasta trebuie să luați o mână de turbă, să o înfășurați într-un șervețel și să o scufundați în apă (aproximativ 3 l) pentru 10-12 ore. Acidul oxalic, este de asemenea, foarte eficient pentru a înmuia apa.

Obligatoriu! Apa pentru hidratarea orhideelor trebuie să fie caldă.