Dan Barna anunţă restructurări: Sunt instituţii care s-au adăugat pentru sinecuri, fiind ventuze bugetare

Vicepremierul Dan Barna a declarat marţi că vor fi restructurate instituţiile care au apărut de-a lungul timpului pentru a oferi „sinecuri”, fiind „ventuze bugetare”, pentru că nu au funcţionalitate reală. 

„Suntem în etapa aceasta de identificare şi de clarificare a atribuţiilor reale şi a celor formale pe mai multe tipuri de instituţii, tocmai pentru că o parte dintre ele tot s-au adăugat de-a lungul timpului:

„Hai să mai creăm o instituţie ca să mai aibă şi X o sinecură în diversele academii de pseudo-oameni de ştiinţă” şi alte lucruri care nu sunt decât ventuze bugetare. Or,

acolo sperăm să ajungem la o categorie pe care să putem să o restructurăm, pentru că nu au funcţionalitate reală”, a declarat Dan Barna la Digi FM.

În opinia liderului USR PLUS, reforma administrativă este o necesitate reală.

ele trăiesc pe banii celorlalţi din societate. Or, lucrul acesta nu poate să funcţioneze. O companie economică trebuie să fie măcar cu un leu în plus la final de an. Anul trecut a fost an electoral, anii anteriori au fost alte guverne, cu alte agende. Pentru noi, reforma administraţiei este o prioritate. Legat de număr mai mic de primării – da,

avem un program şi un obiectiv legat în primul rând de comasare voluntară. O să vedem cum va funcţiona şi eu sunt destul de optimist, pentru că sunt multe primării care de fapt sunt primării doar cu numele.

Prima varianta pe care o abordăm este aceea a comasării voluntare, tocmai pentru a eficientiza funcţionarea acelei comunităţi”, a mai precizat vicepremierul Dan Barna.

Întrebat ce se va întâmpla cu oamenii care nu se vor mai regăsi în aparatul de stat în 2021, Dan Barna a arătat că „aceasta este o chestiune foarte subiectivă şi foarte specifică fiecărui caz în parte”.

„Noi avem situaţia asta foarte bizară. Sunt instituţii cu foarte mult personal, dintre care o parte dintre ei sunt decorativi. (…) În egală măsură, sunt instituţii cu personal prea puţin. Şi nu e vorba că rămân oameni pe stradă. E vorba că în fiecare dintre instituţii, când vorbim de reforma ei, s-ar putea ca o parte din personal, şi de fapt asta se va şi întâmpla,

să fie redirecţionat spre relaţia cu cetăţeanul sau spre relaţia cu un anumit serviciu al primăriei, dacă vorbim de primării, în care sunt prea puţini oameni şi durează enorm de mult să obţii un certificat de urbanism, de exemplu, sau alte avize, alte documente”, a adăugat Dan Barna.

Sursa: RomaniaTV