DE CE TREBUIE SĂ CITIM BIBLIA?

„Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu…” (2 Timotei 3:16)

Pavel i-a scris lui Timotei: „oamenii răi şi înşelători vor merge din rău în mai rău, vor amăgi pe alţii, şi se vor amăgi şi pe ei înşişi. Tu să rămâi în lucrurile pe care le-ai învăţat şi de care eşti deplin încredinţat, căci ştii de la cine le-ai învăţat: din pruncie cunoşti Sfintele Scripturi, care pot să-ţi dea înţelepciunea care duce la mântuire, prin credinţa în Hristos Isus.

Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună.” (v. 13-17).

Iată motivele pentru care trebuie să citești Biblia: 1) Ca să nu te rătăcești. Dumnezeu nu-ți va spune nimic, printr-o altă persoană sau prin propriile tale gânduri, care să nu se alinieze la ceea ce a revelat în mod clar în Cuvântul Său. De aceea trebuie să cunoști Scriptura.

2) Ca să știi că ești pe deplin mântuit. Apostolul Ioan scrie: „V-am scris aceste lucruri ca să ştiţi că voi, care credeţi în Numele Fiului lui Dumnezeu, aveţi viaţa veşnică.” (1 Ioan 5:13).

3) Ca să-ți identifici chemarea și să te echipezi. Pavel spune (recitesc 2 Timotei 3:17): „pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună”. Biblia este manualul vieții creștine, așa că citește-o în fiecare zi! Azi ai citit?