DEZVĂLUIRE BOMBĂ în cazul Pomohaci: S-a aflat ce era în computerul preotului

Jurnaliștii de la VICE au intrat în posesia Ordonanței Parchetului General date la sfârșitul anului trecut. Documentul de 43 de pagini, nefăcut public până acum, conține noi detalii, mărturii și indicii despre faptele de care a fost acuzat Cristian Pomohaci.

Cele 43 de pagini ale documentului conturează un portret al fostului preot diferit de imaginea de om al Domnului, clarvăzător, victimă a unor acuzații false, pe care încearcă să și-o reconstruiască după scandal.

În timpul percheziției, a fost ridicată și o tabletă a fostului preot. Printre link-urile accesate, au găsit și videouri cu conținut indecent.

Un an și jumătate, polițiști judiciari și procurori de la Secția de Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au audiat zeci de martori, au făcut percheziții și au strâns dovezi în dosarul penal în care fostul preot era suspectat de racolare a minorilor în scopuri sexuale și de act sexual cu un minor. Ce au găsit a rămas însă în arhiva instituției, pentru că dosarul a fost clasat în decembrie 2018, din cauza prescripției răspunderii penale.