Doliu la TVR! A murit Ionel Cristea, fost prezentator al emisiunilor Reflector și Panoramic

Ionel Cristea a murit la vârsta de 80 de ani

Ionel Cristea, care era un nume greu în Televiziunea Publică a încetat din viață la vârsta de 80 de ani. Tristul anunț a fost făcut chiar de către foștii săi colegi de televiziune.

”În Arhiva TVR, multe dintre emisiunile Agenda Economică, Panoramic, Reflector, Studioul Economic, Viața Satului, poartă semnătura unuia dintre pionierii reportajului și anchetei de televiziune. Dumnezeu să-l ierte!”, a scris știritvr.ro.

Ionel Cristea a realizat cea mai populară emisiune de la TVR: Reflector

Emisiunea Reflector a fost cea mai faimoasa emisiune ancheta a Televiziunii Romane. Prima difuzarea a fost pe data de 27/01/1967.

”Difuzată pentru prima dată în 1967, inițial săptămânal iar apoi zilnic, pentru ca frecvența ei să scadă ulterior din nou, Reflector este o emisiune de anchete pe teme economice și sociale care se bucură de un succes rapid, imediat după primele ediții.

Emisiunea este surprinzătoare pentru mesajul public al epocii, fiind percepută ca o emisiune liberă, ce permite critica neajunsurilor din societatea socialistă, critica ajungând uneori până la nivelul autorităților locale.

Ancheta pleacă în general de la indivizi, pentru a ajunge la instituții, și nu transmite neapărat un mesaj ideologic.
Reporterul apare ca un apărător al drepturilor consumatorului iar telespectatorul se simte părtaș la actul de justiție înfăptuit de televiziune.

Asta se întâmplă pentru că de multe ori în urma difuzării emisiunii consecințele sunt unele concrete, autoritățile criticate fiind sancționate. Televiziunea devine, iată, ca purtător de cuvânt a opiniei cetățeanului, părtaș la decizia politică, jucându-și pe deplin rolul social ce-i revine”, scria Asociația pentru Promovarea Culturii și Responsabilizare Civică.