Dr. Elena Claudia Teodorescu: “85% dintre femeile care fac cancer de sân nu au un istoric în familie”

Elena Claudia Teodorescu este doctor în ştiințe medicale și fondator Clinica Donna. Revista Avantaje este, luna aceasta, vocea tuturor femeilor salvate la timp de cancerul de sân depistat de doamna dr. Teodorescu.

Cum ați ajuns unul dintre cei mai căutați medici pentru orice suspiciune la nivelul sânilor?

Povestea mea profesională înseamnă pasiunea enormă și dăruirea pe care le-am pus în această meserie, perseverența de a deveni foarte bună în ceea ce fac și, mai presus de toate, dorința de a ajuta cât mai multe femei, de a le salva viața cu un diagnostic corect, pus la timp, relateaza Avantaje.ro

Eu mi-am dorit din copilărie să devin medic. Dar cu adevărat povestea a început cu vreo 25 de ani în urmă. Ca rezident de Radiologie și imagistică medicală, m-a atras ecografia, o metodă care era încă la începuturi în România ca tehnologie disponibilă. În anul 1995, după ce m-am înscris la un concurs publicat în ziar, am câștigat singura bursă de 3 luni la cel mai mare institut de ecografie din lume, „Thomas Jefferson’ din Philadelphia, SUA.

Acolo parcă am ajuns în altă lume: nenumărate ecografe superperformante, medici cu ultraspecializări precum ecografia musculo-scheletală, mamară sau transvaginală (ceva ce nu se făcea în țară în acel moment), acces la calculator, internet și la biblioteci uriașe, pline cu cărți și reviste medicale, într-o perioadă în care în România abia reușeam să facem rost de câte o carte străină de specialitate, pe care o trăgeam la xerox.

Atunci am realizat că pentru a fi un medic foarte bun, trebuie să mă supraspecializez, să-mi aleg o arie de competență pe care să o perfecționez la maximum. Au urmat câțiva ani în care mi-am cheltuit aproape în întregime salariul de 80 de dolari de la acea vreme pe cărți și cursuri în străinătate.

Sub îndrumarea mentorului meu, dr. Adrian Mircea Pop, considerat de mulți ca fiind „părintele ecografiei’ în România, am căpătat pasiunea deosebită pentru ecografie și în special pentru cea ginecologică și obstetricală. Aș vrea, pe această cale, să îmi exprim recunoștința profundă pentru privilegiul de a fi fost unul dintre cei mai apropiați discipoli ai săi.

La începutul anilor 2000, mi-am dat seama că ar fi benefic pentru pacientele mele să îmi completez specializarea anterioară în ecografie ginecologică cu una nouă: Imagistica Sânului. Aveam la spital un mamograf care pur și simplu nu era utilizat aproape deloc.

Poate vă vine greu să vă imaginați, dar acum 15-20 de ani erau foarte puțini mamografiști în București și în România, iar aceștia nu făceau și ecografie mamară. Nu existau cursuri și nici cărți, iar cei care făceau asta erau pur autodidacți. În acea perioadă, am reușit să fiu acceptată ca „ucenic’ de doamna dr. Livia Colda, considerată cel mai bun specialist în mamografie de la acea vreme.

Ce le recomandați cititoarelor noastre?

Le încurajez să fie o Super-Donna în viața lor! Cele mai multe dintre noi suntem preocupate de carieră, de familie, însă uităm că pentru a putea avea grijă de ceilalți, trebuie să avem grijă și de noi înșine. Și când vine vorba de sănătatea noastră, cel mai important pas, pe care majoritatea dintre noi nu îl facem, este să conștientizăm că sănătatea este un dar de la Dumnezeu, dar pe care noi trebuie să-l prețuim și să-l menținem.

Așadar, le recomand tuturor femeilor ca, pe lângă un stil de viață sănătos și activ, să meargă anual la un control medical la ginecolog și la o investigație imagistică a sânilor, ecografie mamară sau mamografie cu tomosinteză, în funcție de vârstă.

Din păcate, foarte multe femei din România pierd lupta cu cancerul de sân și cu cel de col uterin, din cauza neefectuării controalelor de rutină ce ne permit să diagnosticăm precoce aceste afecțiuni și să le tratăm cu succes în peste 90% din cazuri.

Acum, femeile au acces la tehnologii performante și la medici specializați, de aceea trebuie să folosim toate armele pe care le avem la dispoziție împotriva acestor maladii, trebuie să fim sănătoase pentru noi și pentru cei dragi nouă.

%d blogeri au apreciat: