E oficial. Cât încasa Nicolae Ceaușescu când era șeful statului.

S-a aflat cât încasa Nicolae Ceaușescu când era șeful statului. Se zvonea că avea un salariu uriaș pentru funcția de Președinte al României. La 30 de ani de la revoluție s-a aflat suma exactă. Ea a fost făcută publică de către consilierul financiar al lui Nicolae Ceaușescu.

„15.000 de lei era salariul lunar al presedintelui Romaniei prin 1984. Primul-ministru avea cu o mie de lei mai putin decat el, viceprim-ministrul cu doua mii de lei mai putin, iar noi, ministrii, aveam mai putin”, a declarat pentru gds.ro Petre Gigea, fostul consilier financiar al lui Nicolae Ceausescu.

Petre Gigea a mai spus că șeful statului nu era de acord cu pensiile mari. Așa că oferea salarii angajților pe bza indemnizațiilor, pentru a nu crește valoarea pensiei.

„O precizare: 9.000 de lei era salariul meu propriu-zis de ministru, plus 2.000 de lei – indemnizatia de conducere, dar care nu intra la calculul pensiei, deoarece Ceausescu nu accepta ideea unor pensii mari”, a mai spus Petre Gigea.

Dezvăluiri de la bona soților Ceaușescu
Într-un interviu recent, bona soților Ceaușescu, Cserey Ilon, originară din Ungaria a povestit cum se comportau șeful statului și soția sa cu angajații. Se pare că cei doi erau foarte amabili, ba chiar mai mult, Elenei nu îi plăcea să dea ordine. O femeie foarte simțită, dacă avea nevoie de ceva, iar bona nu era disponibilă atunci, punea mâna și își făcea singură. Folosea întotdeauna cuvintele ”te rog”.