El este tânărul de care s-a îndrăgostit o fată de 14 ani

Cei șapte tineri care au vio’lat și supus la perversiuni o fată de 14 ani în cimitir au fost condamnați la pedepse blânde de către judecători. Oribilele fapte au avut loc anul trecut, în cimitirul din localitatea Valea Lui Mihai, Bihor. Totul a început după ce fata s-a îndrăgostit de unul dintre autori, care apoi a cedat-o și prietenilor săi.

Cei şapte tineri, cu vârste între 17 şi 27 ani, au fost trimişi în judecată vara anului 2018 de procurorii DIICOT Oradea, care i-au inculpat pentru act se’xual cu un minor, iar pe unul dintre ei şi pentru por’nografie infantilă.

Procesul a avut loc la Tribunalul Bihor. Șase dintre autorii faptelor au recunoscut și au cerut să fie judecați după procedură simplificată iar unul singur a negat totul, arată adevărul.ro

Singurul condamnat a fost Kovács Róbert, condamnat la 1 an şi 2 luni de închisoare, pentru că executase o altă condamnare pentru operaţiuni financiare frauduloase și fusese eliberat condiționat în 2017.

Citeste si: Ce inimă să ai să lași o femeie să se chinuie, timp de șase ore, să-și aducă pe lume copilul? O deținută a născut singură, într-o celulă mizerabilă.