Experiențe cu Dumnezeu: Trei mărturii incredibile despre lumea de apoi

Moarte clinică sau primul pas spre lumea de dincolo este momentul dintre viață și moarte. Aflați în moarte clinică, oamenii experimentează cele mai frumoase sentimente, de iubire și de pace și uneori văd lucruri pe care nu le pot vedea cu ochii. Moartea clinică este etapa cea mai importantă pentru a experimenta lucruri ascunse lumii materiale.

Teresa în moarte clinică

La mijlocul anilor 1960, o fetiță de numai 3 ani a experimentat moartea clinică. Totul s-a întâmplat din neatenția părinților, pentru că micuța luase din greșeală mai multe pastile de aspirină și a intrat într-un șoc profund. În drum spre spital, Teresa a intrat în moarte clinică și din acel moment viața sa s-a schimbat pentru totdeauna.

Pe site-ul de specialitate NDERF, un forum care colectează toate experiențele oamenilor aflați în moarte clinică, Teresa și-a expus întreaga poveste.

”Personalul medical m-a dus într-o cameră unde au început să ma resusciteze. Pe măsură ce ma resuscitau, mi-am părăsit trupul și mă uitam de sus. Am văzut și am auzit totul, dar nu am putut simți ce făceau corpului de mai jos. Îmi pot aminti totul cu curiozitate și interes. În timp ce mă uitam la medici și asistente care lucrau pe corpul meu, îmi amintesc aveam posibilitatea de a privi ce se întâmpla în același timp în camera alăturată. Am simțit isteria mamei mele și emoțiile ei cum ar fi fost ale mele. Îmi amintesc că am fost copleșită de sentimente de iubire intensă pentru mama mea. Am avut amintiri despre o viață anterioară.”, scrie Teresa.

Femeia susține că în acele momente și-a văzut viitorul. Acesta era împărțit în două scenarii distincte. Primul scenariu se aplica în cazul în care nu s-ar mai fi întors în corp și cel de-al doilea dacă ar fi revenit la viață. În cele din urmă Teresa a luat o decizie și s-a întors în corpul său. Astfel, medicii au reușit s-o resusciteze și s-o readucă la viață. Această experiență i-a schimbat viața femeii pentru totdeauna.

Doina în moarte clinică a simțit dragostea eternă

Un alt caz menționat de site-ul în cauză este al unei femei pe nume Doina. Ea susține că moartea clinică a fost un moment de cotitură din viața sa, despre care nu a putut să vorbească foarte mult timp.

”Ma aflăm pe masa de operaţie ,ultima secvenţă pe care o am în minte a fost când mi s-a f[cut anestezia în mână.

Nu ştiu cât a trecut dar eram într-o stare de Pace şi mă simţeam atât de iubita cum nu m-am simţit niciodată în viaţa mea ,dar nu că nu am vut parte de iubire în viaţa mea,era ceva deosebit,ceva care nu pot exprima în cuvinte.

Dar am fost trimisă înapoi chiar în momentul când mă simţeam atât de bine,acele voci care nu erau un limbaj ,(romana,engleză sau ceva de genul ăsta) era o comunicare, am fost împinsă înapoi,nu cu duritate, cu aceea Iubire,aveam flashuri cu fiul meu ,mama şi tatăl meu (erau în viaţă) Soţul meu care aştepta în salon i-am văzut în colţul unei cameră plângând şi asta a fost prima imagine pe care am avut-o când am deschis ochii după o jumătate de oră de la operaţie.

Mi-au trebuit mulţi ani până să pot vorbi despre asta pentru că eşti catalogat un bun candidat la funcţia de pacient la Spitalul de Psihiatrie dar acum văd că se dezvoltă mult aceste subiecte.

Nu pot să descriu prea bine dar nu a fost tunel de lumină a fost pur şi simplu o lumină caldă şi un miros pe care de atunci încerc să îl regăsesc dar nu pot ,nimic nu se compară cu aceea Pace şi Bine. Asta cred că e ceea ce Isus spune Pacea cu Voi.”, scrie Doina.

Gary D și mărturiile din moarte clinică

O altă experiență, trăită de data aceasta de un bărbat american, pe nume Gary, deschide noi orizonturi despre moartea clinică și ceea ce se petrece pe lumea cealaltă.

Bărbatul susține că experiența sa a avut loc în 1972, când avea 17 ani, în timpul unei partide de înot. Iată povestea sa din moarte clinică:

”Plajă la care mergeam era în Corona Del Mar, statul California. În acea zi pe când mă pregăteam de plecare la înot , mama m-a implorat să nu merg, de fapt mi-a zis să renunţ pentru totdeauna la această preocupare. Bineînţeles că la vârsta de 17 ani te crezi nemuritor aşa că i-am zis, ‘OK mamă, nu te ingrijora’. Plonjarea în apă a început ca oricare alta de până atunci, nu am mers în apă mai adâncă de 6 până la 12 metri şi în plus eram trei persoane, Richard, Ricky şi cu mine.

Am observat că tancul principal nu mai avea oxygen căci nu mai primeam aer prin tub. M-am zbătut un pic dar în cele din urmă am renunţat. Nu era o problemă căci ne aflăm cam în 12 metri de apă şi aveam tancul de rezerva cu mine. Am tras furtunul de la tancul de rezervă şi am încercat să trag aer dar mi-am dat seama că şi rezervă nu mai mergea. De fapt nu-mi dau seama dacă de fapt regulatorul era cel ce nu funcţionase. Din cauză că nu mai primeam aer rămăsesem cu mult în urma lui Richard and Ricky şi mi s-a făcut teamă. Îmi ieşise tot aerul din plămâni şi mi-am dat seama că nu ar fi fost o idee bună să mă ridic la suprafaţă fără aer. Am leșinat și am intrat în moarte clinică.

Am observat că mă îndreptam spre oraşul în care locuiam. Îmi aduc aminte clar cum am plutit deasupra parcului de distracţii Disneyland şi Knott’s Berry Farm.

Am încercat să mă gândesc că mi-e frică dar sentimentul fricii nu punea deloc stăpânire pe mine şi nu am fost surprins când un pic mai târziu am văzut că intru în oraşul meu prin partea de sud est. În sfârşit am plutit până deasupra casei şi aşa de mult aş fi dorit să cobor jos şi să intru pe uşă, dar nu puteam. M-am oprit aşa cum învăţasem să fac în decursul acestei călătorii.

Dintr-o dată, de nu ştiu unde o voce a zis ‘Ce părere ai de ce se petrece acolo jos’. Departe la orizont, în faţa mea a apărut capul acestui bărbat.

Părea de origina spaniolă şi avea o mustaţă gigantică şi puteam vedea că i se mişca gura în timp ce vorbea. Era când vizibil când semitransparent, când total transparent, apoi din nou solid dar numai în aparenţă solid. Am avut intuiţia că el fusese cel ce mă conducea şi mă salvase ca să nu cad din cer pe decursul călătoriei mele dinspre plajă, în drumul meu spre casă şi la cimitir. În anii ce-au urmat am hotărât să-l numesc Ghidul meu. Din nou el a zis ‘Ce crezi despre ce se petrece acolo jos’. M-am uitat din nou jos fără să mă aştept ca voi vedea ceva nou. Deja mă uitasem mult timp la mormânturile familiei mele înainte că Ghidul meu să apară şi să-mi vorbească.

Când m-am uitat din nou am văzut un cortegiu funerar acolo jos în cimitir. Însă acum câteva secunde acel cortegiu nu fusese acolo, eram sigur de asta. Eram prea sus în cer ca să desluşesc ce se petrecea acolo jos. Ştiam că era un cortegiu funerar pentru că vedeam coşciugul dar nu puteam recunoaşte pe nimeni. Era pentru prima oară în călătoria mea că vedeam oameni jos pe pământ. L-am întrebat pe Ghidul meu ‘Poti să mă aduci mai jos lângă pământ ca să văd oamenii mai bine?’ El mi-a răspuns blând ‘Nu’. Ceea ce m-a obligat să mă uit mai atent ca să văd eu însumi ce se petrecea. Îmi aduc aminte foarte clar că mă concentram asupra persoanelor din jurul cosciugului când o femeie ce era susţinută de un bărbat s-a desprins de el.

S-a aruncat pur şi simplu pe coşciug şi a spus atât în engleză cât şi în spaniolă cuvinte tragice pe care numai o mamă poate să le spună când fiul ei de 17 ani a murit. Întreaga experienţă a devenit sumbră şi foarte reală. Am încercat să fiu trist sau îngrijorat dar nu am putut, ceea ce m-a ajutat foarte mult căci m-aş fi speriat îngrozitor. M-am uitat la Ghid şi am zis ‘Aceasta este înmormântarea mea nu-i aşa?’ el a răspuns ‘Da’. M-am uitat jos din nou şi i-am văzut pe prietenii mei şi maşini de pe timpul acela. Mulţi prieteni erau acolo, mama şi tata erau lângă coşciug. Sora mea cea mică şi prietenul ei de asemenea stăteau lângă coşciug. Prietena mea cu care avea să mă căsătoresc mai târziu de asemenea stătea în apropiere. Dacă aş fi putut să fiu trist, aş fi fost, dar nu simţeam nici o tristeţe, sau alte sentimente că ura, durere, frică, toate erau OK indiferent ce vedeam sau simţeam. Dacă toţi am putea simţi astfel, lumea aceasta ar fi o lume extraordinară…

Apoi Ghidul mi-a zis ‘Trebuie să te hotărăşti dacă vrei să mergi înapoi sau vrei să vi cu noi’. Dar eram prea ocupat încercând să simt ceva în legătură cu înmormântarea mea însă nu simţeam nimic. Ghidul a zis din nou ‘Trebuie să te hotărăşti dacă vrei să mergi înapoi sau vrei să vi cu noi’. Fiindcă nu aveam nici un sentiment de teamă l-am repezit şi i-am zis ‘Ai zis această de două ori, ai folosit cuvântul ‘NOI’ de două ori dar aici suntem numai noi doi, ce vrei să spui când foloseşti cuvântul NOI’ i-am zis eu răstit.

În acea secundă în spatele Ghidului am văzut un ţinut ce nu-l pot asemăna cu absolut nimic din ce am văzut vreodată. Am cutreierat prin multe locuri pe pământ dar nicăieri nu am văzut vreodată plante şi copaci care să strălucească astfel că în acel loc. Era ca o frumoasă jungla tropicală, puteam vedea zburând păsări cu trei cozi separate aşa cum n-am văzut vreodată pe pământ. Vedeam plante şi copaci care mi se păreau de neînţeles. Era frumos, liniştit şi strălucitor, totul strălucea şi era viu. Abia acum înţelesesem ce se petrecea acolo. Am ştiut că ceea ce vedeam nu era pământesc, la bază nu era lumea materială. Am început din nou să observ cu atenţie totul în jurul meu.

Am observat că eram separat de acest ţinut printr-un canion, Ghidul şi cu mine eram pe un ţărm iar acest paradis tropic era pe ţărmul celălalt. Cu puţină gija pe care eram în stare să o simt mi-am dat seama că fiecare celulă din corpul meu era atrasă de acest ţinut şi dorea să traverseze canionul spre el. De fapt simţeam cum atomii din mine erau traşi sau atraşi de acel ţinut. Instinctul îmi spunea că dacă traversez nu mă voi mai putea întoarce. Însă acest ţinut mă chemă la el cu o mare forţă. Vroiam să merg acolo dar am ştiut că nu mă mai pot întoarce. M-am gândit cum toate acestea o vor afecta-o pe sora mea, pe părinţi, pe prietena şi prietenii mei dacă voi traversa canionul. M-am gândit că nu voi fi niciodată tata şi nu voi avea copii. Aveam numai 17ani şi voiam să trăiesc o viaţă îndelungată. Aşa că am continuat să mă concentrez ca să nu las nici un singur atom sau celulă să traverseze canionul. Totuşi aveam acest sentiment ce nu-mi dădea pace şi-mi spunea că de fapt acolo aparţineam cu adevărat, că de acolo îmi era originea mea. Că acel loc era casa mea, că totul venise de acolo, văzute şi nevăzute. Cu adevărat voiam să fiu acolo dar ştiam că dacă trec pragul voi crea anumite consecinţe. Pe tot timpul acestei experienţe intuiţia îmi era singurul ghid dar simţeam că fusesem în acel loc înainte de a exista pe pământ.

Ghidul mi-a spus din nou ‘Trebuie să hotărăşti dacă vrei să stai sau să vi cu noi’. M-am uitat la el şi i-am spus ‘De ce spui mereu NOI când numai noi doi suntem aici’. În secunda următoare în acel ţinut a apărut un om ce cobora din cer de parcă mergea pe nişte scări invizibile. Am văzut cum cobora scara dar nu a atins pământul, părea că pluteşte şi nu a atins ceea ce eu consideram că este pământul sau podeaua din acel ţinut. Felul în care se mişcă nu mi s-a părut de loc natural, obişnuit, şi am observat că spre deosebire de Ghidul meu el era solid, nu puteam vedea prin el.

În timpul experienţei mă străduiam să înţeleg ce se petrecea în jur dar se părea că pricepeam cam greu anumite lucruri. Dar nu mi-a luat de loc mult timp ca să-mi dau seama că persoana care tocmai coborâse din cer era Isus Cristos. (pe care zilele acestea îl numesc Figura Divină, ca să păstrez canotatia non denomitionala). Am ştiut că El este pentru că arată ‘intr-un fel’ că toate icoanele ce îl reprezintă pe pământ dar în acelaşi timp era altfel decât toate aceste reprezentări. Este un lucru extraordinar să te uiţi direct la Isus Cristos, fiul lui Dumnezeu, aşa cum îl ştim noi de aici de pe pământ. Era îmbrăcat într-un veşmânt albastru, era subţire şi cu mult mai frumos decât în orice fotografie sau icoana de pe pământ. Părul era blond, cu bucle uşoare, puţin lung dar nu prea lung. Dintr-o singură privire simţeai că el face parte din familia ta, îţi este ca un tată. Celulele şi atomii mei voiau să traverseze şi să-l îmbrăţişeze dar ştiam că dacă fac acest lucru va fi pentru totdeauna. Instinctul m-a ţinut să nu traversez canionul, ştiam ce va fi dacă voi traversa. Voiam să am libertatea de a decide.

De multe ori în decursul celor 33 de ani ce au trecut de atunci m-am gândit, dacă aş mai avea o asemenea şansă, aş lua-o într-o secundă. De multe ori mi-am zis – de ce nu te-ai dus – ai pierdut o mare şansă.”

%d blogeri au apreciat: