Fără familii…de meditat!

Fără familii nu crește iubirea, când familia nu e prețuită și cultivată cresc buruieni pe care unii le confundă cu flori, iar aceste buruieni au doar spini și niciun pic de parfum. Iubirea e ca o plantă, are și ea un “sol” în care crește, iar solul ei este familia.

Eu rămân la floarea frumoasă a familiei, cultivați iubirea în familie pentru că fără ea e ca și cum ai planta grâul printre stânci.

Fără familii nu crește respectul, lipsa unui angajament pe viață duce la monstruozități, duce la abandon și vicii, iar singurul care abandonează este Diavolul, Dumnezeu nu a abandonat nicodată pe nimeni. Cei care iubesc și lasă se înfrățesc cu cel care aduce blestem și vor culege blestem.

Fără familii nu crește o societate civilizată, ci debandada morală care îngenunchează cele mai dezvoltate culturi. Familia te înzestrează cu disciplină, cu bun simț, cu o puternică înclinație spre dăruire de sine, spre sacrificiu, ceea ce ne face să semănăm tot mai mult cu Dumnezeu.

Fără familii, mai pe direct, nu am fi. Iar de fapt cel mai mare dușman al nostru ne urăște așa de tare încât vrea să ne fure singurul paradis în care omul e gol și totuși acoperit de slavă, doar el așa cum a fost creat de Dumnezeu și nu are de ce să-i fie rușine, nu are de ce să fie mustrat de conștiință, acel paradis este unirea sfântă pe viață între bărbat și femeie.

Ieri au fost arestați doi bărbați care mergeau goi beți și drogați pe stradă într-un oraș din țărișoara asta mare, nu acesta e paradisul, acesta e o mostră din iadul Satanei.

Românii încă mai cred în familie, peste 60% dintre cuplurile formate se căsătoresc. Dar căsătoria trebuie ținută curată și, mai apoi, protejată de prădători.

Apără acest paradis!
Cu prețuire,
Toni Berbece

%d blogeri au apreciat: