Felul de a vorbi reflectă starea minții

Cum vorbesc oamenii în ziua de azi? Ei nu prea atrag atenția la intonație și la cuvintele pe care le exprimă. Folosind cuvinte injurioase sau pur și simplu vulgare, noi parcă am uitat ce înseamnă vorbirea frumoasă și înălțătoare.

Dar asta nu reflectă doar ignoranța și decadența noastră. Oare nu e evident că atunci când spunem cuvinte licențioase noi dăm de înțeles că suntem nefericiți și nu avem pace interioară? Noi vociferăm tot negativul din noi, ca după asta să ne mirăm că ne îmbolnăvim și avem o mulțime de alte probleme.

Există o legătură strânsă și directă între vorbire și rațiune. Dacă mintea e sănătoasă, vorbirea este demnă. Dacă gândim sănătos, nu ne preocupăm de gafele celor din jur, nu criticăm, nu emitem pretenții, nu ne plângem pentru “soarta grea”. Vorbirea este calmă și binevoitoare și îi face plăcere interlocutorului.

Conform statisticilor 90% din certuri și conflicte apar din cauza că cineva vorbește de rău. Noi trebuie să învățăm a vorbi într-o manieră demnă și binevoitoare, stăpânind cuvintele și intonația.

E curios că noi căpătăm trăsăturile acelui om la care ne gândim și despre care vorbim. Iar dacă îl criticăm și evidențiem trăsăturile negative ale cuiva, vrând-nevrând ni le atribuim pe acestea și nouă. În schimb dacă vorbim de bine, lăudăm și încurajăm calitățile pozitive ale cuiva, le căpătăm și noi pe acestea.

Cu cât mai mult egoism, invidie și răutate avem în noi, cu atât mai greu ne vine să spunem un cuvânt frumos despre cineva. Cu cât mai veninos este limbajul nostru, cu atât mai răi devenim și noi.

Unul din motivele pentru care omul contemporan are atât de puțin timp este că vorbește prea mult, iar unde sunt multe cuvinte, ele devin ieftine. Trebuie să vorbim puțin, calm, cu răbdare și demnitate, astfel cuvintele noastre capătă valoare.

Cuvintele trebuie cântărite, căci de multe ori se întâmplă să supărăm pe cineva pentru simplul fapt că am spus un cuvânt nepotrivit, chiar și fără vreo intenție rea. Cuvintele sunt ca sabia, ele trebuie să fie pline de sens.

Nu demult am întâlnit o veche cunoscută și am spus: “Vai, ai slăbit! Eram cât pe ce să nu te recunosc”. Ea a răspuns  foarte sec: “Sunt la dietă”. Am mai discutat puțin și ne-am despărțit. Și abia după asta mi-am dat seama că remarca mea a fost foarte nepotrivită, căci slăbirea bunăoară putea fi provocată de o boală, iar cuvintele mele ar fi putut să o supere. De aceea am decis de atunci să fiu foarte atentă atunci când expun asemenea judecăți.

Cuvintele sunt pline de sens atunci când sunt spuse cu grijă și cu dragoste. Atunci chiar și reproșurile vor fi recepționate de interlocutor, căci cuvintele vor ajunge direct la inimă și îl vor face să înțeleagă că reproșul a fost de fapt un sfat, un ajutor, iar nu o remarcă obraznică.

Altfel, dacă vorbim cu răutate, acest lucru se reflectă și în chipul nostru. Atunci cei din jur văd egoismul și mândria noastră.

“Adevărul spus fără dragoste este minciună” – spunea Fericitul Augustin. Oricât de dure ar părea dintr-o parte cuvintele unei mame către copil, el le înțelege și le acceptă, căci simte că sunt spuse din dragoste, nu din ură. De aceea atunci când facem un reproș cuiva, trebuie fie să o facem cu dragoste, fie să ne abținem pentru a nu face un rău și mai mare.