Fiica preotului Florin Stamate, Teodora, a murit la vârsta de 14 ani. Fata va fi înmormântată în straie populare

Fiica părintelui Florin Stamate a murit după o luptă lungă cu cancerul osos. Sursa foto: Facebook Florin Stamate
Fiica preotului Florin Stamate, Teodora, a murit la vârsta de 14 ani după o lungă luptă pentru supraviețuire. Tânăra avea cancer osos și se afla sub tratament de mai multă vreme. Părinții fetei au făcut apel la milostenia oamenilor în mediul online. Românii au încercat să îi ajute cum au putut, însă nu au reușit să o salveze pe Teodora.

Fiica preotului Florin Stamate a murit de cancer osos

Adolescenta le-a cerut celor dragi ca, dacă ar fi să moară, să fie îmbrăcată în costum popular românesc. Părinții tinerei îi respectă această ultimă dorință, după cum a scris chiar Florin Stamate pe Facebook. Anunțul morții a fost făcut pe rețeaua de socializare, iar internauții au transmis condoleanțe.

„Teodora, fiica noastră iubită a plecat la Domnul. După un șir lung de suferințe s-a dus acolo unde nu este durere nici întristare nici suspin, ci viața fără de sfârșit. A plecat în ziua în care surioara ei Ilinca împlinea exact două luni”, este o parte a mesajului postat de părintele Stamate pe Facebook.

Teodora iubea muzica populară și tradițiile românești. Părinții spun că își iubea mult țara. Sursa foto: Facebook Florin Stamate
Va fi înmormântată în costum popular românesc
„Ne-a rugat să o îmbrăcăm în costum popular românesc. A dat fiecărui frățior câte un sfat; ne-a întărit pe noi părinții mulțumindu-ne pentru tot ce am făcut pentru ea și cerându-și iertare de la toți. M-a întrebat cum va putea să mulțumească vreodată tuturor celor care au ajutat-o și s-au rugat pentru ea…I-am zis că, făcând și ea același lucru pentru toți…”, a mai scris preotul.

„Trupul ei a fost așezat în biserica parohiei Șesuri -Măgirești unde în fiecare zi Luni, Marți și Miercuri vom săvârși slujba Sfintei Liturghii la ora 9 și slujba stâlpilor la ora 18. Înmormântarea va avea loc JOI 3 Octombrie la mănăstirea Paltin -Petru Vodă -Neamț”, a mai scris părintele.