Foto. Prima ninsoare din România. Imagini spectaculoase în mai multe zone ale țării A venit iarna în România, în plină toamnă. Mai multe locuri din țară au fost acoperite cu zăpadă.

Foto. Prima ninsoare din România. Imagini spectaculoase în mai multe zone ale țării

Iarna își face simțită prezența în mai multe colțuri ale țării, iar imaginile nu au întârziat să apară și pe rețelele de socializare, scrie fanatik.ro

Vremea este deosebit de rece în cea mai mare parte a României, cu valori termice mult mai coborâte decât cele normale pentru această dată.

Condițiile meteo nefavorabile au adus totuși și clipe de bucurie. De la Fundata, județul Brașov, până la Rânca, județul Gorj, peisajul s-a îmbracat în alb și a devenit unul de basm.

Administrația Națională de Meteorologie a emis vineri o atenționare meteo care este valabilă până pe 11 octombrie. ANM anunță o vreme deosebit de rece, precipitații moderate cantitativ, predominant ninsori la munte (la peste 1500 m), intensificări temporare ale vântului.

Va ploua sâmbătă și duminică mai ales în vest și sud-vest. La munte, în special în Carpații Meridionali, la altitudini de peste 1500 m, vor predomina ninsorile și pe alocuri se va depune strat de zăpadă. Cantitățile de apă vor depăși pe alocuri 15…25 l/mp, iar izolat în Banat și Oltenia 30…35 l/mp.

Romica Jurca, meteorolog al Administrației Naționale de Meteorologie, a vorbit în direct la România TV despre starea vremii din România în perioada următoare.

”Stratul de zăpadă acum cred că este mai mare în Munții Bucegi și pe Valea Prahovei. De la stațiile noastre meteo știm că sunt deja cam 4-5 cm de zăpadă și încă mai ninge.

Ninsorile se vor retrage către vestul Carpaților Meridionali, așa că în următoarele ore, până diseară și chiar și mâine, la Rânca, stratul de zăpadă va mai crește, timp în care în Oltenia și în Banat va ploua. O parte din ploi vor fi însemnate cantitativ”, a declarat Romica Jurca, conform dcnews.

Specialistul de la ANM a mai transmis că un sistem noros dinspre Marea Mediterană va aduce precipitații luni în centrul, în sudul și în estul țării, sub formă de ploaie,

la munte sub formă de ninsoare. Marți, un altfel de sistem noros va aduce ploi în aceleași zone, o parte dintre ele însemnate cantitativ. La munte va ninge din nou.

Transalpina a fost închisă

Vremea nevaforabilă a dus la închiderea celui mai înalt drum din România, Transalpina.

”Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, imprevizibile ce pot apărea în orice moment în perioada sezonului rece, pentru siguranța participanților la trafic, a fost închisă circulația pentru toate categoriile de autovehicule pe DN 67C (Transalpina),

pe tronsonul kilometric 34+800 metri – 59+800 metri, între localitățile Rânca (județul Gorj) și Obârșia Lotrului (județul Vâlcea)”, se arată într-un comunicat de presă.