ISTORIA BĂTĂILOR PRIMITE DE BIANCA DRĂGUȘANU DE LA FOȘTII IUBIȚI/SOȚI

Se spune că într-o femeie să nu dai nici măcar cu o floare. Însă, pe trupul Biancăi Drăgușanu au răsărit în repetate rânduri flori de vânătăi cauzate de bătăile încasate de la aproape toți iubiții. Chiar și bătută și înșelată, Bianca tot s-a măritat cu musculosul afacerist, de care divorțează acum.

Tot din cauza bătăilor, a coastelor rupte și a furculițelor înfipte în trupul ei. Altfel, Bianca s-a obișnuit să încaseze mai de pe la toți bărbații din viața ei. Înainte ca Botezatu să-i spargă dinții cu un teanc de ziare și să rupă ușa cu ea, blondina a avut de-a face și cu furia sălbatică a interlopului Coco Păun. Șase luni a fost internată în urma bătăii încasate și a rămas cu sechele pe viață.

Dragoste cu năbădăi, uneori și cu bătăi. Așa și-a trăit Bianca Drăgușanu o parte dintre poveștile de dragoste cu Don Juani și interlopi. Cel mai recent bărbat din viața ei, un musculos tatuat cu alură de bodyguard, dar catalogat de presă ca fiind afacerist, i-a șifonat Biancăi cearșafurile timp de câteva luni apoi chiar și pe ea.

O confirmă fotografiile publicate de CANCAN.RO în care trupul Biancăi, sculptat pe alocuri și de bisturiu, a avut de suferit și din cauza unor lovituri. Totul ar fi plecat de la certurile declanșate de Bianca din cauza infidelităților acestuia, imediat după ziua ei de naștere.

Tratamentul primit pare să nu fi fost suficient de dur astfel încât Barbie să rupă legătura cu Ken. Ba chiar s-a și măritat cu el, în urmă cu trei luni. Doar că în căsnicia lor nu a curs lapte și miere, ci tot bătăi și chiar coaste fisurate. Când s-a decis să rupă certificatul de căsătorie, Bianca a mai primit un semn de bună purtare de la soț, rănind-o cu furculița.

Și bătută, și… înșelată, n-ar fi prima dată. De rele tratamente aplicate femeii și Cătălin Botezatu a fost învinuit.

”-Nimeni nu avea încredere în ea la început. La ora 12, ea stătea tot timpul să vadă cum apare în presă.

-Cum apărea presa cu ziare, tu te duceai și o băteai cu ziarul. I-ai spart dinții cu ziarul?

-Eh, a fost așa… a fost o chestie”, a mărturisit Cătălin Botezatu pentru CANCAN.RO, emisiune difuzată de România TV.

”A intrat în casă la 1 noaptea, are chei de la apartament, a intrat în casă, a venit furios, mi-a aruncat un teanc de ziare în față și a început să-mi reproșeze tot felul de lucruri.

Vorbea, în general, despre faptul că el mi-a creat o imagine și eu am distrus nu doar imaginea mea cât și a lui. Mi-a dat două palme, a dat cu mine de ușă și asta a fost tot”, mărturisea Bianca Drăgușanu la Antena 1.

Bianca Drăgușanu, bătută și de Coco Păun
Adevărata dramă trăită de Bianca s-a întâmplat, însă, pe când avea 22 ani. Devenise iubita cunoscutului interlop din Târgu Jiu, Coco Păun, imediat după ce acesta fusese eliberat din pușcărie. Coco ar fi dus-o pe Bianca în pădure unde a schingiuit-o tot în preajma zilei sale de naștere.

De 1 martie, Păun a invitat-o pe Bianca Drăgușanu la Tîrgu-Jiu. Cei doi s-au certat, iar vedeta s-a ales cu o bătaie zdravănă din partea lui Păun. Pentru a evita un scandal, ea a fost pusă într-un taxi, în Târgu Jiu, și dusă la Petroșani, unde s-a și internat în spital. Când părinții au văzut în ce stare era fiica lor, au decis să anunțe poliția.

O echipă de polițiști din Petroșani a mers la spital pentru a-i lua declarații Biancăi Drăgușanu. Ea a mărturisit cum a fost agresată de Coco Păun de mai multe ori. Inițial, nu a dorit să depună plângere, însă părinții au insistat, după ce Păun a venit la spital și a amenințat-o că-i va face și mai mult rău dacă nu se va externa. Bianca l-a iertat pe interlopul agresiv și astfel Coco Păun a scăpat de pușcărie. Blondina risca, însă, să rămână fără un picior.

”La un moment dat voiau să-mi taie piciorul și am spus: ”Nu, nu vreau!”. Eu am fost lovită într-o zonă care era deja afectată și nu m-am vindecat nici în momentul de față. Am stat șase luni în spital, aici, în București, la Floreasca și l-am iertat. M-am lăsat prostită de niște lacrimi. A venit la mine, în spital, s-a pus în genunchi, a început să plângă”, a mai mărturisit Bianca.

Victor Slav, singurul bărbat care n-a agresat-o pe Bianca
Singurul bărbat de la care Bianca n-a încasat, e cel pe care l-a înșelat: Victor Slav. Iar pronosticul Oanei Zăvoranu pare să se adeverească, din nou, în ceea ce o privește pe Bianca.

”Sunt numai găselnițe de-ale lor, de a reveni în atenția publicului cu ceva. Vrei să facem pariu că după două, trei luni, după ce o să se plângă, ăsta de K1 o să vrea să-l bată pe Slav? Are o rătăcire pe care el o s-o înțeleaga, că el e un băiat bun, și ea o să zică:

”Asta e, am avut o depresie postnatală și m-am săturat de ciorba ta. Și am vrut și eu puțin pilaf. Și el o să zică: ”N-are nimic. Lasă, iubita mea. Dar nu mai faci, nu?”, ” Nu! Un an… ”, ”Ok, hai, bine”. Tu mai pui botul la vrajeala asta?”, a declarat Oana Zăvoranu pentru CANCAN.RO, emisiune difuzată de România TV.